Roxana Sorescu biografia
Roxana Sorescu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
SORESCU Roxana, se naste la 16 sept. 1943, Bucuresti.
Critic literar.
Fiica lui Octavian Sorescu, prof., si a Virginiei (n. Soltuz).
Studii primare (1950-l954) si liceale (1954-l961) in Bucuresti. Facultatea de Lb. si Literatura romana (absolvita in 1966). apoi Facultatea de Lb. germanice (absolvita in 1972), in acelasi oras. Din 1966, cercetator stiintific la Institutul de Istorie si Teorie literara „G. Calinescu" din capitala si secretar de redactie la Revista de istorie si teorie literara a Institutului.
Debuteaza in Contemporanul (1963). Debut editorial cu volum Interpretari (1979).
Colaboreaza la Viata Romaneasca, Tomis, Romania literara s. a. Diferite colab. la lucrari elaborate in cadrul Institutului: Documente si manuscrise literare romanesti, I-III, 1972-l975; Structuri retorice si tetnatico-stilistice in romantismul romanesc, 1975; Dictionar de termeni literari, . Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor pe 1979.
Articolele critice ale Roxanei Roxana Sorescu lasa sa se vada o buna cunoastere a metodelor modeme de cercetare a textului literar: structuralismul lingvistic si poetic, sociologia literaturii, psihanaliza etc. Autoarea nu face parada terminologica si aplicarea se face firesc si cu folos. Asemenea altor colegi de generatie (Al. Calinescu, Livius Ciocarlie) Roxana Sorescu foloseste instrumentarul analitic in sprijinul unei critici interpretative propriu-zise, bazata pe descrierea unor comportamente „obiective" ale operei. Virtutile relevate vor fi ale textului insusi, nu ale metodei ori ale comentatorului. Subiectele predilecte abordate de Roxana Sorescu sint scriitorii veacului nostru: Arghezi , Ion Barbu , V. Voiculescu , Hortensia Papadat-Bengescu , I. Pillat , E. Jebeleanu , unele aspecte ale liricii romanesti din secolul al XlX-lea, in sfirsit, probleme teoretice ale literaturii in genere. Folosind cu egala dexteritate analiza literara, studiul comparativ, comentariul „antologiei de citate" etc, Roxana Sorescu vadeste in fiecare din aceste modalitati corectitudine si o scrupulozitate care cenzureaza mereu entuziasmul critic. Simpatia impresionista cedeaza locul unui rationalism lucid, conducind adesea spre judecati de valoare implicite. Din virtutile acestei critici fac parte, in schimb, argumentatia strinsa, limbajul lipsit de obscuritati, usurinta de a profila un „univers" al textului si al operei unui autor.
Nu sint evitate totusi unele analogii intre stilul textelor si stilul de viata al scriitorului: amanunte ale operei pot fi revelate prin date extraliterare; „astfel - crede Roxana Sorescu - Hortensia Papadat-Bengescu n-a putut scrie decit pentru o persoana anume, cu o adresa directa si imediata. Romanele ei, chiar acelea obiective, sint lungi scrisori deghizate, concepute pentru gustul unui singur om." Dintr-o scrisoare a lui I. Barbu catre T. Vianu , „retinem [] inaintarea de la contemplatia unitara, erotico-estetica, la act. Acelasi va fi traseul spiritual strabatut in Uvedenrode". Criticul are capacitatea de a descoperi detalii sugestive, de a le integra intr-un complex de semnficatii, interesant fara indoiala, dar adesea lipsit de originalitate. Evitind riscul judecatilor de valoare, Roxana Sorescu urmeaza traditia ierarhiilor axiologice stabilite, fara a incerca sa le modifice. Acesta este insa viciul insurmontabil al „criticii obiective", pe care S,, constienta, il asuma.
OPERA:
Interpretari, Bucuresti, 1979. |
REFERINTE CRITICE:
L. UJici, in Romania literara, nr. 44, 1979;
Doina Uricariu, in Luceafarul, nr. 50, 1979;
D. R, in Amfiteatru, nr. 12, 1979;
S. Barbulescu, in Transilvania, nr. 12, 1979;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 2, 1980;
M. D. Gheorghiu, in Convorbiri literare, nr. 2, 1980;
D. C. Mihailescu, in Steaua, nr. 2, 1980;
Comei Moraru, in Vatra, nr. 9, 1981.
|
