Rotica Gavril biografia
Rotica Gavril opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
ROTICA Gavril (pseudonimul lui Gavril Rotam), se naste la 1 mai 1881, Udesti, judetul Suceava-m. 1 iun. 1952, Bucuresti.
Poet.
Fiul lui Lazar Rotam si al Ilenei, tarani saraci. Scoaia primara la Udesti, Liceul German la Suceava si Scoala Normala de invatatori din Cernauti, dupa absolvirea careia e numit invatator la Cimpulung-Moldovenesc, unde ramine pina in . Lupta pentru nationalizarea scolii in Bucovina si desfasoara o intensa activitate culturalizatoare.
In 1914 se refugiaza la Bucuresti, unde incepe o campanie publicistica impotriva regimului austro-ungar din Bucovina. impreuna cu Goga si alti scriitori ardeleni refugiati, semneaza un juramint (publicat in presa vremii) impotriva Imperiului. Dupa Unire, in 1918, revine la Cernauti, fiind numit prof. la Scoala Normala de invatatori. Presedintele Sindicatului Ziaristilor Bucovineni (1924) si deputat al Bucovinei in Parlament (1927).
Debuteaza cu poezie in 1901, in revista din Cernauti.
Colaboreaza la Samanatorul, Neamul romanesc, Ramuri, Viata Romaneasca, Luceafarul, Junimea literara. Flacara, Revista Bucovinei, Sburatorul, Glasul Bucovinei, Cugetul romanesc s. a. Debut editorial cu volum Poesii (1909), urmat de alte culegeri: Poesii (1911), Cintarea suferintei (1920), Paharul blestemat (1924). Voi. de art, evocari s. a.: Dintr-un colt al Romaniei mari (1921), Cele doua Romanii (f. a.) s. a. Ca si alti bucovineni, infratiti in tonalitate cu lirica ardeleana, Rotica Gavril este un cintaret al suferintei care alterneaza violenta protestatara cu jeluirea elegiaca.
Deconspirind suferinta prezentului prin opozitie cu beatitudinea trecutului, Rotica Gavril apeleaza la imagini desuete in care idilismul se insinueaza prin recul. in Poesii (1909), sentimentalismul apasat produce o evocare romantioasa a satului, pe un ton edulcorat si clamoros. Sentimentul instrainarii bintuie ca o naluca poeziile, producind fie o plingere mocnita, in descendenta lui Goga , fie idile saltarete, pe urmele lui Cosbuc.
Cadenta eminesciana si alte imprumuturi dovedesc absenta oricarui sunet propriu. Poeziile sint deficitare prin absenta subtilitatii poetice si prin stilul anacronic. Rotica Gavril comunica starile numindu-le, nu sugerindu-le, hiperboli-zindu-le in imagini artificioase. Senzatia finala e de compromis intre intentia vindicativa si manifestarea ei belicoasa. Mai consistent sub raportul inteligentei poetice si mai rafinat prozodic este volumul Paharul blestemat (1924).
Sentimentul e comunicat aici cu oarecare abilitate, chinul inexorabil sfirseste intr-o voluptate a suferintei:
„Si azi ca totdeauna in chipul tau tacut
Eu stiu ca judecat-am o vinovata mare;
Si azi ca totdeauna nu stiu cum s-a facut
Ca m-am trezit la urma tot eu cerind iertare"
(Si azi ca totdeauna). |
Efluviile naturii, trairile alternative, naturaletea starilor vadesc o anume prospetime psihologica a perceptiei. Expresia lirica ajunge uneori la izbinzi metaforice notabile. Totusi, poezia nu este eliberata de patetismul romantios care o face inactuala. Cele mai clare reusite apar abia in volumul Cintarea suferintei(1920), unde suferinta e vazuta ca stare implacabila, ca predestinare, ca dimensiune etnica. Ritmul incitant al confesiunii, peroratia convulsiva au ceva din „cintarea patimirii" lui Goga , lucru observat odinioara de Sextil Puscariu . Alteori, poezia imprumuta fizionomia unei rugaciuni lirice ori a unui discurs patetic de consolare. Din sentimentul frustrarii se naste reprosul fata de divinitatea indiferenta. Cind cinta istoria, Rotica Gavril debuseaza intr-o bucurie abstracta. Reductia starii la idee, lamentatia ori jubilatia in sine dau poeziilor aerul unui plins oracular. Acestuia i se adauga si frecventele clisee poetice, vizibile mai ales in versurile „delicate", de album. in publicistica, Rotica Gavril continua acelasi elogiu al multimii oprimate. Dintr-un colt al Romaniei mari (1921), Cele doua Romanii (f. a.) si Bucovina care s-a dus (f. a.) aduna articole de atitudine, scrise alert, concis, adesea sententios, cu subtilitati retorice si bune intuitii, folosind cu predilectie chiasmul. Si in poezie, si in articolele de atitudine, nota fundamentala o da angajarea fidela in destinul comunitatii.
OPERA:
' Poesii, Valenii de Munte, 1909;
Poesii, cu o pref. de S. Puscariu, Cimpulung-Moldovenesc, 1911;
Cintarea suferintei (1916-l917), versuri, Bucuresti, 1920;
Dintr-un colt al Romaniei mari. Ecouri bucovinene (1918-l920), Bucuresti, 1921;
Paharul blestemat, versuri, Bucuresti, 1924;
Cele doua Romanii, Bucuresti, f. a.;
Bucovina care s-a dus Articole despre oameni, locuri, fapte, Bucuresti, f. a.
|
REFERINTE CRITICE:
C. Loghin, Istoria literaturii romane din Bucovina, 1926;
G. Dumitrescu, Opinii literare. Recenzii, 1927;
G. Calinescu, Istoria;
Perpessicius, Opere, II, 1967;
C. Ciopraga, Literatura
|
