Rotaru Ion biografia
Rotaru Ion opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
ROTARU Ion, se naste la 11 sept. 1924, Valea lui Ion, judetul Bacau.
Istoric literar si stilistician.
Fiul lui lordache Rotaru si al Aristitei (n. Ababei), agricultori. Scoala normala la Bacau, inclusiv completarea studiilor la liceul teoretic (1937- 1947). Facultatea de Filologie a Univ. din Bucuresti (1948-l952). intre 1952 si 1955 e „aspirant" (dupa nomenclatura vremii) la doctorat; din 1955, retinut la Catedra de literatura romana a Univ. din capitala, asistent, apoi lector, iar din 1967 conf. Doctor al Univ. din Bucuresti cu o teza despre Eminescu si poezia populara (sustinuta in 1967), lucrare aparutaanterior (in 1965). in anii 1968-l971 a functionat ca lector de limba si literatura romana la Univ. din Lyon, dupa care devine titularul cursului de literatura veche si premoderna la Univ. din Bucuresti.
Debut publicistic in revista Cum vorbim (1952), cu probleme de lingvistica dialectala; debut in domeniul predilect al cercetarilor sale (stilistica) e rodul unei colab. cu S. Alexandrescu , de care se desprinde ulterior, publicind ed. de unul singur, revazute si adaugite (1972; 1974; 1987). Opera sa cea mai importanta este insa O istorie a literaturii romane, in trei volum (1971; 1972; 1987). Perspectiva istorico-literara se combina cu aceea stilistica, bazata pe criteriul expresivitatii, in cercetari temeinice ale fenomenului literar medieval, clasic sau premodern: Valori expresive in literatura romana veche (I, 1976; II, 1983), Forme ale clasicismului In poezia romaneasca pina la Vasile Alecsandri (1979) si Literatura romana veche (1981).
Studiul stilistic ramine o constanta (singura metoda acceptata) a cercetarilor lui Rotaru Ion, de la volumul de debut Eminescu si poezia populara (1965) la explorarile ulterioare in literatura veche sau clasica. Semnele expresivitatii stilistice sint cautate sistematic si serios in textele clasice de pina la 1900 sau, daca e vorba de secolul al XX-lea, in cele ce pot fi circumscrise traditionalismului, intr-o acceptie mai larga. Daca urmarim modul de distribuire a analizelor intre cei doi autori ai Analizelor literare si stilistice (1967, in colaborare cu Sorin Alexandrescu ), vom observa ca Rotaru Ion opteaza pentru Alecsandri , Cosbuc sau Goga , nu pentru Arghezi ; pentru M. Sadoveanu si Z. Stancii , nu pentru Camil Petrescu . Ulterior, aceasta reticenta fata de modernitate va fi mai mult ascunsa decit invinsa. Ca formatie si temperament, criticul e un adept al valorilor traditionale.
Acelorasi afinitati structurale li se datoreaza si cercetarea creatiei eminesciene din unghiul influentei poeziei populare, exegeza care sondeaza o opera originala pentru a releva urcusul sevei expresivitatii in procesul absorbtiei organice a folclorului. Cronicarii moldoveni fac obiectul unui prim volum despre Valorile expresive in literatura romana veche (I, 1976), continuat (II, 1983) prin completarea analizelor cu aplicatii asupra cronicilor muntene, poeziei vechi si cartilor populare. O marturisire din prefata cartii este intru totul revelatoare si semnificativa pentru miza autorului pe rezistenta traditionalista: „Am da bucurosi o biblioteca de buna poezie actuala, superioara, in sine luata, celei a lui Miron Costin ori Dosoftei, pentru o singura pagina cit de cit interesanta redactata in romaneste cu o jumatate de secol inainte de Scrisoarea lui Neacsu din Cimpulung". Caracterul securizant si euforic al refugiului in literatura de dinainte de 1900, daca s-ar putea chiar in cea de dinainte de 1800, se vede si in Forme ale clasicismului in poezia romaneasca pina la Vasile Alecsandri (1979) si in revenirea, aproape vicioasa prin repetitie, la Literatura romana veche (1981). Sfidind dificultatile si luptind eroic cu sine insusi, Rotaru Ion se va consacra unui mare proiect de sinteza in O istorie a literaturii romane (I, 1971; II, 1972; III, 1987). Pe de o parte, i se confirma confortul in literatura veche, pe de alta parte, isi rezerva satisfactia unei aventuri dincoace de limita anului 1900, pina in miezul epocii contemporane. Riscul asumat e cu atit mai mare cu cit autorul nu a practicat niciodata critica de intimpinare, ale carei superficialitati si frivolitati chiar le detesta.
Cumpanit si stapin pe sine la inceput, in primul volum, intr-un teritoriu pe care l-a strabatut de nenumarate ori, istoricul literar e din ce in ce mai descumpanit, mai sceptic si mai haotic pe nasura ce se apropie de actualitate. Didactic intr-un mod declarat cind e vorba de clasici (didacticism vizibil in preferinte, in spatiul acordat, in claritatea limbajului critic), Rotaru Ion e mai nesigur si uneori chiar confuz cind paseste pe tarimul contemporaneitatii imediate, fara a se lasa insa coplesit de asediul noutatilor. Nu mizeaza pe metodele critice moderne si nu inventeaza periodizari savante, in privinta literaturii vechi, largeste orizonturile inspre trecutul indepartat, vede alianta indestructibila dintre cultural si estetic specifica originilor, modernizeaza perspectiva cu o anumita moderatie si reticenta. Evidentiaza sensul militant al literaturii romane de la inceputurile ei, reluind si detaliind ideea lui N. Iorga despre „cultura luptatoare".
A marturisit ca in disputa dintre arta pentru arta si arta cu tendinta inclina camilpetrescian in favoarea „artei pentru adevar", iar acest principiu l-a aplicat consecvent traditiei noastre literare.
A incercat o delimitare si o distantare de succesul de moment al scriitorilor, pentru a releva valoarea perena din perspectiva istorica, transformind retragerea din viata literara intr-un avantaj. Pentru perioada contemporana, „metoda" dictionarului (teoretizata ca solutie) functioneaza uneori bine, dar nu intotdeauna. Se pot citi bune capitole de istorie literara despre Mihai Beniuc , Ion Gheorghe , Fanus Neagu , D. Rotaru Ion Popescu , Vasile Rebreanu (ultimul fiind o simpatie declarata). Partea cea mai vulnerabila este rezervata literaturii tinerilor. E cel dintii care face o diferenta utila intre proletcultismul in intelesul exact, bolsevic, al termenului, si oportunismul deplorabil, mai potrivit a fi invocat in cazul literaturii romane. Rotaru Ion crede ca literatura romana contemporana nu are valorile de virf ale celei interbelice. Inflatia literara e derutanta si daunatoare. Rutina profesionala a scrisului nu favorizeaza performanta estetica: multi profesionisti, putini alesi. De aceea, istoricul literar a afimat raspicat intr-un interviu ca nu crede in „maretia" literaturii noastre actuale, in raspar cu numeroase alte pareri entuziaste, personale sau oficiale. in conceptia sa critica, autorul insusi a recunoscut modelul G. Calinescu , atit in modul de constructie, cit si in viziunea estetica a istoriei sale. Organizarea „epica" e simpla: o introducere sintetica, tratarea materiei pe genuri literare, succesiune cronologica de mici monografii consacrate scriitorilor si operelor ca unicate. Monotoniile de serie" le-a relevat ca atare. Ca si G. Calinescu , a citit evolutia temelor si stilurilor in functie de un comparatism intern, relevind rezonantele estetice peste timp, presimtirile, confirmarile, reluarile. O istorie a literaturii romane este pariul cu sine insusi al unui istoric literar evadat din perimetrul confortabil al literaturii vechi, a carei nostalgie si-o cultiva si si-o intretine in permanenta.
OPERA:
Eminescu si poezia populara, Bucuresti, 1965;
Analize literare si stilistice. Bucuresti, 1967 (in colab. cu S. Alexandrescu;
ed. 1972;
1974, singur;
ed. IV, revizuita si adaugita, 1987);
O istorie a literaturii romane. Bucuresti, I-III, 197l-l987;
Valori expresive in literatura romana veche. Bucuresti, I-II, 1976-l983;
Forme ale clasicismului in poezia romaneasca pina la Vasile Alecsandri, Bucuresti, 1979;
Literatura romana veche. Bucuresti, 1981. |
REFERINTE CRITICE:
M. Ungheanu, in Romania literara, nr. 31, 1971;
N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 37, 1971;
C. Ungureanu, La umbra cartilor in floare, 1975;
I. D. Balan, in Contemporanul, nr. 15, 1980;
S. Cioculescu, in Romania literara, nr. 5, 1980;
D. A. Condeescu, in Luceafarul, nr. 48, 1980;
A. Petrescu, in Revista de istorie si teorie literara, nr. 1, 1981;
I. D. Laudat, in Ateneu, nr. 3, 1982;
M. Ungheanu, in. Luceafarul, nr. 30, 1982;
A. Silvestri, in Luceafarul, nr. 21, 1983;
Gh. Bulgar, in Steaua, nr. 3, 1984;
P. Mareea, Atitudini critice, 1985;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 20, 1987;
C. Ungureanu, C. Moraru, I. Simut, D. C. Mihailescu, in Steaua, nr. 4, 1988;
I. Cristciu, in Tomis, nr. 5;
7;
8, 1989.
|
