Ronetti Roman Moise biografia
Ronetti Roman Moise opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
RONETTI-ROMAN Moise (pseudonimul lui Aron Blumenfeld), se naste la 1847, Jezierzany, Galitia (dupa alte date, la Herta - Dorohoi, in 1851) - moare in 7 ian. 1908,' Iasi.
Poet si dramaturg.
Studii la Hirlau si Suceava, dupa ce in prealabil fusese invatator la Sadagura si contabil la Bacau. in 1869 se inscrie la Facultatea de Medicina din Berlin, audiind si cursuri de filologie si filosofic Calatoreste in Italia si Franta. Revenit in tara, e prof. de germana la Institutul „V. A. Urechia" din Bucuresti, translator de limba germana la Ministerul de Externe, agricultor-proprietar la mosiile Roznov si Davideni - Neamt, in urma casatoriei cu fiica unui arendas.
A debutat si a facut publicistica mai intii in limba ebraica, la Hamagid (1868-l872), semnind Moise Roman (Romano) si Ronetti Roman Moise Moran. Scrie apoi si in limba romana la Revista literara si stiintifica (1876), Adevarul, Almanahul Dacia, Calendarul Rasaritul, Convorbiri literare, Curentul nou. Egalitatea, Mintuirea, Opinia, Reforma, Romania libera, Timpul, Anuar pentru israeliti, Flacara, bucurindu-se de prietenia lui M. Kogalniceanu si a lui I. L. Caragiale, trecind si prin cenaclul lui T. Maiorescu.
La 12 mart. 1901 debuteaza stralucit cu piesa Manasse pe scena Teatrului National din Iasi, iar la 4 febr. 1905 succesul se repeta si la Bucuresti, drama bucurindu-se de o distributie exceptionala, dar dind nastere la ample si controversate discutii in presa. Scrie poeme (Telegraful, Rusia), dintre care cel mai izbutit este Radu (1878), satire (Satira jocului), povestiri (Duhul urgiei) si se remarca drept un veritabil polemist si pamfletar.
Primul text literar al lui Ronetti Roman Moise poate fi socotit pamfletul Domnul Kanitferstan, extras din jurnalul unui trindav (1877), provocat de conflictul sau cu V. A. Urechia , ui urma caruia paraseste postul de profesor si pedagog la institutul acestuia. Este un pamflet abil, bazat pe tehnica insinuarii si a discreditarii.
Accente satirice sau polemice se intilnesc si in alte scrieri din aceasta perioada, ramase in presa, sau in brosura Doua masuri (1898), in care discuta, pe un ton vehement si iritat, problema evreilor in Romania si masurile legislative pe care Camera din acea vreme le luase in dezbatere. Portretul moral si fizic pe care il face, cu aceasta ocazie, evreului vechi, habotnic si ratacitor, inchistat in cultul familiei si al traditiei, traseaza in liniile sale generale imaginea de mai tirziu a lui Manasse, eroul piesei omonime, ce-i va aduce lui Ronetti Roman Moise celebritatea. inainte se facuse remarcat cu versuri publicate in Reforma lui I. Valentineanu si in alte periodice, realizind o galerie de tipuri caricaturale (camatarul, omul politic, gazetarul vindut, cartoforul s. a.), denuntind „spoiala de moravuri" a epocii, scotind in evidenta comedia sociala, parvenitismul, incultura, contrastele de clasa si mizeria umana, intr-o maniera cam retorica si teatrala. Stadiul e depasit in Radu (1878), poema lirica ampla, in care se simte influenta lui Alecsandri, a marilor motive heliadiene si byroniene, si indeosebi a lui Eminescu. Eroul este un surghiunit, ratacind prin amara strainatate, minat de dorul de tara, trezit de basmul Frumoasa fara corp (versificat mai tirziu de Eminescu), basm auzit in copilarie si din care sint acum extrase valorile simbolice ale nelinistii romantice. Versurile in care se imbraca lamentatia urmeaza sonurile lui Eminescu din Scrisori:
„Si cind vad in asta lume goliciunile-ngimfate,
Pline de-ura si de pisma, de tot cirdul de pacate,
Cum se-nsala unul pe-altul pentru lucruri de nimic,
Cumpanind intotdeauna, astazi mare, miine mic,
insa rau si mic si mare, negindind decit la sine,
Parca viata s-ar intinde, tara margini, fara fine;
Cind gindesc ca dup-un secol, toti vor fi in cimitir,
Nelasind in a lor urma nici un palid suvenir
il slavesc ferice care cupa vietii o sdrobeste
Cea din urma picatura de otrava nu goleste" etc. |
Notorietatea sa vine insa de la Manasse (1900), piesa ce a suscitat discutii violente si patimase, atit din partea admiratorilor cit si a adversarilor ei, discutii alimentate, in parte, si de presanta chestiune a naturalizarii evreilor, pusa tocmai atunci in Camera.
Problema centrala a dramei este aceea a conflictului intre generatii: intre generatia veche, primara, habotnica si intoleranta, si cea tinara, dispusa sa tina pasul cu timpul si sa renunte la traditiile anacronice impuse de rasa si de familie. in timp ce batrinul Manasse Cohen nu admite nici o legatura intre evrei si crestini, fiul sau, Nisim Cohanovici, e mai flexibil, respectind religia formal, pentru ca nepotul sau, Lazar, sa fie un adevarat razvratit social, si socialist pe deasupra, iar sora sa, Lelia, o fugara. Fata e gata sa-si paraseasca clanul, urmindu-si in lume iubitul, un tinar magistrat roman, Matei Frunza. Atitudinea aceasta i se pare bunicului Manasse o adevarata insulta, drept care vine din fundul Moldovei pentru a restabili linistea, unitatea si traditia familiala. in rechizitoriul vehement rostit la adresa nepoatei, batrinul apeleaza la toata energia si puterea sa de influentare, la sensul traditiei si responsabilitatea rasei, dar fara nici un efect asupra sentimentului profund al fetei. Orbit in orgoliul sau si vazind ca nu poate s-o smulga din caile „pierzaniei", el apeleaza la ultimul argument care ii sta la indemina, acela de a-i oferi tinarului logodnic bani.
Riposta ofensata a acestuia provoaca moartea batrinului. Valoarea dramei nu rezida numai in trainicia si puterea de viata a caracterului, dar si in simbolistica de bogata incarcatura umana investita in ea, in „masivitatea morala" si „maretia tragica a batrinului", a unei confruntari etern umane, ireductibile, ceea ce-l face pe E. Lovinescu s-o considere „una din cele mai nobile opere ce a onorat literatura romana". Ea deschide si perspectiva scenica pentru un alt personaj interesant, care a facut cariera la noi, cea a lui Zelig Sor, bufon cinic, insolent si de o mare expresivitate verbala. Prin calitatile autentice, dar si prin largul ecou in epoca al dramei sale, Ronetti Roman Moise ramine autorul unei opere singulare, marcind o data in dramaturgia romaneasca.
OPERA:
Domnul Kanitferstan, extras din jurnalul unui trindav, Bucuresti, 1877 (republicat in L. Saineanu, O cariera filologica (1885-l900), Bucuresti, 1901);
Radu, poema, Bucuresti, 1878 (ed'. II, 1914);
Doua masuri, Bucuresti, 1898;
Manasse, Bucuresti, 1900.
|
REFERINTE CRITICE:
P. Eliade, Causeries litteraires, I, 1903;
H. Sanielevici, incercari critice, 1903;
M. Dragomirescu, Dramaturgie romana, 1905;
Propertiu, Chestia Manasse, 1914;
Emil I. Critzman, Ronetti Roman. Amintiri. Opera lui, 1915;
M. Sadoveanu, Opere, VI;
II. Chendi, Impresii, 1908;
C. Drimer, Studii critice, 1923;
M. Radulescu, Portrete si amintiri, 1924;
M. Dragomirescu, De la misticism la rationalism, 1924;
E. Lovinescu, Istoria;
G. Calinescu, Istoria;
I. Massoff, Istoria teatrului, II;
idem, Teatrul romanesc, IV;
V. Mindra, Clasicism si romantism in dramaturgia romaneasca, 1973;
V Bradateanu, Istoria literaturii dramatice romanesti si a artei spectacolului, 1979;
ConsL Ciopraga, Literatura
|
