Romulus Zaharia biografia
Romulus Zaharia opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
ZAHARIA Romulus, se naste la 15 febr. 1930, Chisinau (Republica Moldova).
Prozator.
Fiul lui Gheorghe Zaharia, functionar, si al Mariei (n. Caratasu).
Studii primare si gimnaziale la Scoala „Costache Negri" (1936-l940) si Liceul National din Iasi (1940-l943), continuate la Liceul de Stat din Petrosani (1944-l945), unde sustine examenul de capacitate. Studii liceale la Cluj (1945-l946), intrerupte din pricini materiale; reluate in 1949, cind absolva clasele IX-X la Liceul „Elena Sirbu“ din Bucuresti.
Elev al Scolii de Ofiteri de la Magurele (1948-l949); absolvent cu gradul de sublocotenent de graniceri, este repartizat la Serviciul de Presa al Ministerului Afacerilor Interne, unde contribuie la infiintarea revista militare Pentru Patrie (1949). Urmeaza Scoala de redactori si tehnoredactori de editura din cadrai Directiei Generale a Presei si Tipariturilor din Bucuresti (1949-l950) si frecventeaza timp de un an cursurile Acad. Militare (1951), fiind avansat la gradul de locotenent major. Trecut in rezerva din cauza unei grave imbolnaviri (in 1953), lucreaza ca secretar de redactie la diverse revista (Aviatia sportiva, Radioamatorul, Sanatatea) si buletine ale Comitetului de Stat pentru Educatie Fizica si Sport (1953-l958). Licentiat al Facultatii de Filologie a Univ. din Bucuresti (1962-l968). Functioneaza ca tehnoredactor, secretar de redactie si secretar general de redactie la revista Luceafarul (1958-l966). Apoi: sef serviciul presa la Directia Retelei Cinematografice si Difuzarii Filmelor (1966-l968); inspector general la Centrul National al Cinematografiei (1968-l972); instructor in Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste (1972-l984); redactor principal la Editura Stiintifica si Enciclopedica (1984-l986). in 1988 imigreaza in S.U.A.
Debuteaza publicistic in ziarul Lupta Ardealului (1946) si literar, in revista Luceafarul (1959). Colaboreaza, cu reportaje, la Radiodifuziunea Romana si la diverse revista: Luceafarul, Viata Romaneasca, Tribuna, Familia, Vatra, Orizont, Romania literara. Curierul romanesc. A scris felurite scenarii pentru filme documentare.
Debuteaza editorial intr-un volum conceput in colab. Intimplari din viata si sport (1958).
Publica trei volum de reportaje: Pamintul, marea, cerul si oamenii, Cal batrin cu chinga rosie (ambele, in 1974) si Semnul Delfinului (1976, ecranizat sub titlul La portile diminetii). Se impune ca prozator cu romanul Ademenirea (1983) care este retras, insa, de pe piata si dat la topit.
In Cal batrin cu chinga rosie (1974), Romulus Zaharia reuneste un set unitar de reportaje literare despre Insula Mare a Brailei. Redescoperind pamintul dobrogean „la sapte decenii de cind Vlahuta descoperise pentru literatura aceste tarimuri salbatice", scriitorul contemporan vrea sa reliefeze puterea omului in confruntare cu fortele naturii. El reconstituie realist momentele desecarii teritoriului mlastinos dintre „bratele raschirate ale Dunarii", incepind cu inaltarea impunatorului dig, in . Lucrarea este vazuta monumental si proiectata in mitologic, ca o facere a lumii. Reconstituirea faptelor se realizeaza totusi in spiritul autenticitatii, autorul traind o vreme printre inginerii si mecanizatorii „autoexilati" intre ape, nu departe de viata tumultuoasa a Brailei, „orasul-romanta". Subliniind efortul „cu adevarat eroic" al acestor oameni simpli, reporterul ii provoaca la dialoguri neconventionale, reusind uneori sa patrunda in intimitatea lor. Dincolo de elogiul adus omului (si, in speta, taranului roman) care a reusit sa redea agriculturii imensul teren mlastinos, strabate regretul, usor mascat, dupa fostul „paradis al pestilor si al pasarilor". Fara sa evite cu totul superlativele cu efect contrariu, autorul reuseste sa imbine in reconstituirea sa cvasi-monografica stilul lirico-patetic — in linia „bogzianismului" — cu stilul publicistic, pur documentar. Reporterul devine cu adevarat prozator in secventele despre fiintele umile ce constituie pata de culoare a universului perfect ordonat: Fecioarele goale si parasite sau Cal batrin cu chinga rosie. Sau in excelenta proza scurta Cilibia despre interludiul citadin al unei broaste testoase, redata in cele din urma „paradisului" originar.
Publicata la o luna distanta - conform casetei editoriale -, culegerea de reportaje Pamintul, marea, cerul si oamenii se situeaza valoric sub nivelul celei anterioare. Calatorind, cu interes, prin tara — la Braila, Alba-Iulia, Petrosani, Tirgoviste, Galati, Fagaras etc. -, reporterul-prozator elogiaza noile centre industriale, uzind adesea de cliseele vremii. Ademenirea (1983) confirma, in sfirsit, vocatia de prozator realist a lui Romulus Zaharia Actiunea prozatorului este una temerara, fiindca incearca sa limpezeasca adevarul despre evenimentele tragice petrecute in Clujul anilor 1945-. intr-un moment in care majoritatea romancierilor — de la Marin Preda la Augustin Buzura - isi indreapta atentia catre lumea controversata a obsedantului deceniu, Romulus Zaharia reconstituie minutios, cu accent apasat pe elementul documentar, realitatea istorici zata a perioadei imediat postbelice, cind erorile conducatorilor comunisti locali au permis o serie de atrocitati infaptuite pe fondul recrudescentei sovinismului si iredentismului maghiar. Ademenirea este, in fond, un roman politic cu actiunea concentrata in jurul miscarilor studentesti reprimate cu violenta de puterea nou instalata. Dar capata dimensiunea unei alegorii despre alienarea omului de rind, derutat de campaniile de presa anti-romanesti si de masurile contradictorii ale autoritatilor locale dirijate de puterea din afara.
Clinica psihiatrica, unde este internat protagonistul actiunii, devine imaginea parabolica a universului concentrationar. Iar metafora din titlu, ademenirea, traduce „stiinta tamaduirii de suflete" de care uzeaza doctorul Balcea in tentativa sa de examinare lucida a realitatii traumatizante. El recurge la inductia hipnotica, pornind de la convingerea afirmata transant: „Cea mai mare parte dintre faptele contemporane au devenit demne de interesul medicinei, al psihanalistului. Alienarea a insotit omenirea in toata existenta ei“. Pacientul favorit este amnezicul Iozom (pe numele sau adevarat Ioachim C. Pajura), un fost activist utecist si apoi ofiter de securitate, redus la stadiul de „molusca", in 1953, prin-tr-o lovitura violenta de bita aplicata de subofiterul Pitulan, ajuns „capetenie de banda". Ademenirea se cladeste astfel pe „lunga spovedanie" a alienatului a carui memorie este regenerata prin tratamentul hipnotic al alienistului Balcea care-i provoaca „somnul in stare de veghe" si transcrie fidel convorbirile confesive. Prin prisma protagonistului ipostaziat in martor lucid al istoriei, romanul devine o aglomerare -aparent aleatorie - de fapte si destine tragice.
Miza confesiunii patetice consta in aflarea adevarului camuflat de „minciunile" propagate in presa partinica si, in ultima instanta, in reabilitarea intelectualilor aruncati in inchisori, sacrificati ai vremurilor tulburi. Pe portiuni intregi, romanul devine un documentar al epocii, intrucit martorul implicat reconstituie evenimentele uzind copios de informatiile preluate din cotidiane, cum recunoaste: „O vreme traiam doar hranindu-ma cu stiri din ziare". Accentul cade pe factorul politic si ultima intrebare a lui Iozom - care va muri in ospiciu - vizeaza explicarea „delictului politic" si a resorturilor puterii. Un episod dramatic se refera la imprejurarile suprimarii lui Petrache Sever (alias Lucretiu Patrascanu), ilustrind conditia revolutionarului autentic pentru ca „voise sa imbine visul revolutionar cu omenia". Alaturi de el apar si alte personalitati istorice ale momentului, disimulate sub nume usor descifrabile: Marele Sfinx (Iuliu Maniu), Anca Pelecanu (Ana Pauker), Vasile Nurca (Vasile Luca) etc. Tehnica narativa se pliaza pe spiritul autenticitatii in maniera canrilpetresciana. Marturisirile haotice ale lui Iozonr sint ordonate si apoi completate cu adnotari in subsol de medicul Aurel Balcea. Dupa disparitia protagonistului, preia el insusi functia naratorului. Nevoit „sa reconstituie personal ultima parte a evenimentelor", medicul scotoceste avid arhivele si apeleaza la taieturi din ziare in spiritul veridicitatii. Intr-un fel de epilog traditional, care scade tensiunea romanesca, cei doi - alienatul si alienistul - obsedati de adevar vor fi reabilitati prin interventia doctorului Hodea pe linga primul secretar al judetului care conchide ca erorile erau inerente.
OPERA:
Intimplari din viata si sport, reportaje, in colab., Bucuresti, 1958;
Cal batrin cu chinga rosie, reportaje, Bucuresti, 1974;
Pamintul, marea, cerul si oamenii, reportaje, Bucuresti, 1974;
Semnul delfinului, reportaje, Bucuresti, 1976;
Ademenirea, roman, Cluj, 1983.
|
REFERINTE CRITICE:
M. Minculescu, in Romania literara, nr. 5, 1975;
V. F. Mihaescu, in Luceafarul, nr. 41, 1976;
C. Zamescu, in Tribuna, nr. 1, 1976;
Literatura romana, 1979;
I. Ariesanu, in Orizont, nr. 21, 1983.
|
