Romulus Vulpescu biografia
Romulus Vulpescu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
VULPESCU Romulus, se naste la 5 apr. 1933, Oradea.
Poet.
Fiul lui Constantin Vulpescu si al Elenei (n. Botez). Casatorit cu Ileana Vulpescu . Studiile gimnaziale si liceale in Bucuresti. intre 1948 si 1950, lucreaza ca strungar la „Timpuri Noi", Bucuresti. Licentiat al Facultatii de Lb. si Literatura Romana a Univ. din Bucuresti (1955).
Debuteaza cu un grupaj de poezii in Tinarul scriitor (1953).
Debut editorial cu traduce din Torquato Tasso, Aminta (1956).
Colaboreaza la Ateneu, Tomis, Transilvania, Gazeta literara. Luceafarul, Cinema etc. A publicat volum de versuri (Poezii,' 1965; Si alte poezii, 1970; Arte & meserie, 1979), proza (Proza. Exercitii de stil, 1967) si teatru (Procesul Caragiale-Caion, 1973). A tradus din Fr. Villon, Fr. Rabelais, W. Shakespeare, Dante Alighieri, Alfred Jarry s. a. A tradus in limba franceza din Urmuz , G. Bacovia , i. Barbu si Mateiu I. Caragjale . A ingrijit ed. din scrierile lui C. Sirbu , I. Barbu ,. Horea si G. Bacovia . A publicat Antologia poeziei latino- americane (1961) si Antologia poeziei chineze (1963).
Poet improductiv, traind din elanuri filologice si din cultul savanteriei si rafinamentelor livresti, Romulus Vulpescu isi centreaza creatia pe beatitudinea artificiului si pe un principiu exuberant al mimesis-ului formelor. Poemele sale sint intotdeauna intermediate de un model si suscitate de aceasta intermediere, intr-o poetica a replicii constiente, ce are orgoliul epigonismului provocator, gata oricind de turnire ale virtuozitatii. Unitatea poeziei n-are temeiuri de adincime si ea nu vine din presiunea launtrica a viziunii, datorindu-se doar dexteritatii abuzului de compatibilitati, pe terenul carora poetul isi construieste diferenta prin elefantiaza nuantei. Aceasta disponibilitate activata de catalizatori diversi se loveste totusi de un rigorism fanatizat al perfectiunii formale si ea nu se transforma in industriozitate, artizanatul vulpescian fiind inhibat de cenzura interiorizata a exigentei de identificare cu modelul. Asa se face ca, desi e o lirica nutrita aproape exclusiv de abilitati puse in slujba unei religii a artefactului, poezia lui Romulus Vulpescu nu e una de mare randament cantitativ, bibliografia poetului constind mai degraba in reluari decit in adaosuri. Desi traverseaza chiar perioada proletcultista, intinzindu-s'e din 1948 pina in 1965, debutul lui Romulus Vulpescu are doar minime incidente cu poetica oficiala (un Sonet ce clama „Sint mindru ca Partidul mi-e parinte!" si un Cintec de flinta in care, pe structura baladei haiducesti, atit de promovata in epoca, poetul dadea drumul irepresibilei sale inventii asociative:
„Bogatani cu galveni gropi,
Basboieri, ispravnici, popi,
cu islice si cauce,
Cu matanii si ciubuce" |
), el stind mai degraba sub semnul poeticii barbiene, al carei elan contras in rigori parnasiene e reluat pina la decalcul sintaxei, al turnurii conceptuale si al dictiei: „Miraje liminare (perseverent efort)/ Smulg zborului de linii din muchii octoedre/ Fiorul vietii caut in luciul mat, si-n pietre,/ Si unghiuri vii respira in blocul cub si mort". In pofida declaratiei din Visele ca va ridica „irevocabil" ancora „pentru onirica zona", Romulus Vulpescu n-are nimic comun cu onirismul, poemele sale fiind instrumentate nu atit de o fantezie eliberata din chingi, cit de o rigoare mestesugareasca ce nu se lasa indusa in aventuri incontrolabile. Temele esentiale ale lui Romulus Vulpescu (erotica, in varianta elegiaca sau exultanta, lirica autodefinitorie ori doar declarativa, alcatuind un consistent manunchi de arte poetice propuse drept contracte gratuit, exercitiul experimental ori cel meditativ, fascinatia motivelor clasice ori improvizatia lejera, mergind de la tonul de poanta la cel de fabula ori parabola) sint enuntate toate in acest volum, ca si grilele pe care poetul isi va ordona creatia ulterioara, astfel incit volumele urmatoare nu vor fi decit reverberarea acestei structuri initiale. Si alte poezii (1970) se suprapune peste cronologia primului volum, avansind inca cinci ani si stringind poemele ramase pe dinafara alaturi de cele noi, acoperind intervalul 1949-. Noutatea volumului consta intr-un ciclu experimental in care poetul absolutizeaza principiul ludic, inventind pure sonoritati
„Damiroza, culp nustralp,
vestrapuna puie dirica"
ori abandonindu-se fanteziei lexicale in gratuite reverii ale vocabularului, cum este Marica alia turca ce versifica alfabetic fondul turcesc al lexicului romanesc:
„Aga ageamiu, Ahmet,
aferim! Afif - adet,
agirlicuri, acaret
(ah, aman!) - au amanet!
- Acadea, aceea, aba!" |
Partea grava a volumului, cea in care poetul nu se dezice de responsabilitatea sensului si de functia confesiva a poemului, e alcatuita dintr-o suita de madrigaluri si dintr-o sectiune reflexiva, ambele utilizind tonuri diverse si apelind la formule mai degraba contrastive decit convergente. Livrescul se insinueaza in formula sensibilitatii si el ia locul naturii in sistemul referential si imagistic, peisajele actionind dupa canoane literare, iar sentimentele reluind partituri gata elaborate:
„Tu ai patruns in mine cu toamne, cu nevroze:
Amurgul ofilit verlainiza-n decor
In tonuri violete de simbolism minor".
Pasa elegiaca a poemelor, mai pregnanta aici decit cea exultanta, vine din perceptia timpului, a trecerii, poetul straduindu-se sa dea si o solutie dramatica unui lirism in general hedonist. Elegiile sale se apropie insa de fior tot prin intermediul virtuozitatii, parind mai curind executii savante ale temei decit receptii directe ale traumei sau frustrarii. Vine vremea, cu descompunerea iminentei fatale in toate infatisarile ei (vama, ziua, vestea, ora, virsta, clipa, vremea), e o tipica executie muzicala a unui motiv literar, nu fara ecouri livresti:
„Vine ora care doare
Scrisa-n calendar,
Vine ora ca odoare
Sa va las in dar".
Rareori senzatia timpului ucigas se desprinde de grila purei ingeniozitati si se iasa transcrisa fara artificialitati, fara retorizarea concretetii ei imediate: „Simt fiecare ceas de fier,/ Si aerul il simt mai rece// Aratatoarele, pe ceas,/ Le simt taindu-mi beregata" (Testament). Irelevanta cronologiei interioare pentru o poezie ce mizeaza pe virtuozitate este si mai bine pusa in evidenta de Arte & meserie
(1979). Fie in ton frivol (ca in Carmen meretricis, pastisa la Cinticele tiganesti ale lui M. R. Paraschivescu ), fie in ton patetic (precum in arghezianul De ce, parinte), Romulus Vulpescu continua sa fie un poet ce traieste in proiectul replicii si din energia medierii, a tentatiei identificarii livresti. Compunerile sale in stil Villon, Barbu Minulescu , Arghezi , M. R. Paraschivescu s.a. tind sa treaca dincolo de dexteritate si sa sfideze modelul nu doar prin performanta contrafacerii, ci si prin cistigarea unei candori erudite ce supravietuieste in palimpsestul sensibilitatii. Artificiozitatea exaltata a poemelor mizeaza pe un transport ilicit de sensibilitate, nu numai prin participarea la o formula care a prelucrat-o, dar si prin adaosul si inductia discreta a celei personale. Reiterarea unor retete lirice e, pe de o parte, repetarea solemn-ironica a unui ritual, dar si un refugiu premeditat in anacronism, intr-o lume ce nu si-a piercfut valorile, deplinsa cu resemnare ironica:
„Esti, elegie, cult caduc!
Azi, Hergheliile-s himere,
Potcoavele - de cauciuc
Si caii mortii - cai-putere
Ev cu eresuri efemere"
(Elegie pentru potcoave). |
Piese de virtuozitate sint si Exercitii-le de stil din . Numite „proza", ele contin, de fapt, in sectiune mediana, scurte piese de teatru, minuind simbolurile si situatiile dramatice intre absurd si parabolic. Curierul de seara. Om de treaba si Rochia, construite pe o structura nu doar dialogica, ci cu adevarat teatrala, sint parabole existentiale ce se invirt in jurul mortii, in vreme ce Prietenul meu Thomas Aubry e o farsa ce demonstreaza preeminenta livrescului, a iluziei asupra realului, invadindu-l cu fantome ale istoriei literare. Prozele propriu-zise sint reprezentate de „exercitiile de stil" „la persoana a III-a“ si la „persoana I", calchiind si contrafacind nu doar ipostazele institutiei naratoriale, dar si diverse maniere stilistice, mai mult sau mai putin parodiate. Si ele se misca pe un fond de gratuitate, evoluind intre oniric, absurd si parabolic. Note urmuziene si kafkiene sint preluate premeditat in unele bucati (Disparitia micului burghez. Ultim avatar al faraonului Tla etc.), toate receptive la fantezie si spargind, ori doar fluidizind, limitele realului. Procesul Caragiale - Caion (1972) este un scenariu juridic ce colationeaza documentele de epoca si ecourile de presa ale celebrelor procese de calomnie intentate de Caragiale lui Caion, noile pledoarii si dezbateri ducind la condamnarea in efigie a calomniatorului. Procesul s-a jucat la Muzeul Literaturii Romane, in 18 iunie 1972, avind in distributie pe S. Cioculescu , D. Desliu , Al. Oprea s.a. Opera de traducator a lui Romulus Vulpescu, si in special echivalentele romanesti ale lui Rabelais, Villon, Jarry si Charles d’Orleans, reprezinta o performanta de transpunere care investeste un geniu al limbii ce le ridica la concurenta cu originalele.
OPERA:
Poezii, Bucuresti, 1965;
Proza (pe coperta: Exercitii de stil. Proza), Bucuresti, 1967;
Hoinarind prin Bucuresti, 206 fotografii de G. Serban, comentariu de ~, Bucuresti, 1968;
Recital extraordinaire (recits et theatre), adapte par Ileana Vulpescu, illustre par B. Ganesco, Paris, 1969;
Si alte poezii, 1949-l970, Bucuresti, 1970;
Procesul Caragiale-Caion, scenariu de -, transcriere si colationare a textelor de art. si de polemici din presa vremii Diana Cristev, Octaviana Mihailescu, Manuela Tanasescu, preambul de S. Cioculescu, Bucuresti, 1972;
Arte & meserie. Versuri vechi & noi, Bucuresti, . Traduceri: Torquato Tasso, Aminta.
Epistolarul, studiu introductiv si ingrijirea ed.: Nina Fason. Aminta. Poveste pastoreasca, trad. si note de ~, Bucuresti, 1956;
Fransois Villon. Opurile magistrului Fangoys Villon, adica Diata Mare si Lasata, Adaosul, Jergul si Baladele, in romaneste de ~, Bucuresti, 1958;
Marcos Ana, Radacinile zorilor. Poeme din inchisoare, in romaneste de ~, Bucuresti, 1961;
Carolina Maria de Jesus, Sao Paulo, strada A, ni: 9, trad., prezentare si note de ~, Bucuresti, 1962;
Rabelais, Gargantua, trad., note, comentarii si indice de ~, studiu introductiv de N. N. Condeescu, Bucuresti, 1962;
Teatru francez contemporan, pref. de Elena Vianu./Jean-Paul Sartre - Tirfa cu respect, in romaneste de ~, Bucuresti, 1964;
William Shakespeare, Viata si moartea regelui Richard al Ill-lea, echivalente romanesti de Ion Barbu, pref. si tabel cronologic de Zoe Dumitrescu-Busulenga, trad. actelor al Ill-lea, al IV-lea si al V-lea, a lacunelor din textul lui Ion Barbu, ingrijirea textului, notele si schita genealogica de ~, Bucuresti, 1964;
Poeti ai Pleiadei, trad. de ~, cuvint inainte de N. N. Condeescu, Bucuresti, 1965;
Fransois Rabelais, Viata nemaipomenita a marelui Gargantua, tatal lui Pantagruel, si uimitoarea viata a lui Panlagruel, Feciorul uriasului Gargantua, ticluite odinioara de Frangois Rabelais, povestite pentru copii de Ileana si ilustrata de Val. Munteanu, Bucuresti, 1968;
(ed. II, Bucuresti, 1989);
Alfred Jarry, Uhu rege incornorat inlantuit in almanah pe colina, cu prolegomenele si cu paralipomenele respective cit si cu alte documente literare, istorice si iconografice privitoare la viata, la opera si la aventurile ilustrului barbat, transfigurate patafizic in romaneste de ~, pref. de R. Munteanu, coperta si prezentarea de ~, Bucuresti, 1969;
Dante, Opere minore, ed. ingrijita de V. Candea, trad. de Francisca Balteanu, T. Barbulescu, Oana Busuioceanu, V. Candea, P. Cretia, St. Aug. Doinas, Sanda Mihai Lazarescu, Elena Nasta, ~, comentarii de Oana Busuioceanu, V. Candea, St. Aug. Doinas, Al. Dutu, introducere, tabel cronologic si note introductive de V. Candea, Bucuresti, 1971;
Charles d’Orleans, Poezii, Balade, Cinfece, Carole, Lamente, Rondeluri, selectie, echivalente romanesti, pref., bibliografie, note, indici, macheta artistica, titluri si prezentare grafica-, Bucuresti, 1975;
Mateiu I. - Matineu /. Caragiale. Pajere.Aigles royaux, echivalente franceze ~, Bucuresti, 1983.
|
REFERINTE CRITICE:
N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 1, 1966;
C. Regman, in Luceafarul, nr. 2, 1966;
V. Ardeleanu, in Steaua, nr. 8, 1968;
D. Cristea, in Romania literara, nr. 8, 1971;
FI. Manolescu, in Arges, nr. 3, 1971;
Marian Popa, in Saptamina, nr. 15, 1971;
D. Laurentiu, in Luceafarul, nr. 8, 1971;
E. Manu, in Orizont, nr. 3, 1972;
idem, in Romania literara, nr. 13,1973;
E. Barbu, O istorie;
C. Regman, Colocviul, 1976;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 18, 1979;
Gh. Grigurcu, Poeti romani de azi, Bucuresti, 1979;
Al. Niculescu, in Romania literara, nr. 15, 1979;
R. Saplacan, in Tribuna, nr. 29, 1979;
C. Ungureanu, in Orizont, nr. 25, 1979;
D. Muresan, in Vatra, nr. 8, 1980;
C. Moraru, Semnele realului, 1981;
Alex. Stefanescu, Intre da si nu, 1982;
M. D. Gheorghiu, Reflexe conditionate, 1983;
Al. Balaci, in Romania literara, nr. 14, 1983;
V. Tascu, Poezia poeziei de azi, 1985;
Al. Cistelecan, Poezie si livresc, 1987.
|
