Romulus Guga biografia
Romulus Guga opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
GUGA Romulus, se naste la 2 iun. 1939, Oradea - moare in 17 oct. 1983, Tirgu Mures.
Poet. prozator si dramaturg.
Fiul lui Ioan Guga, medic, si al Saroltei (n. Ercsey).
Liceul „Gh. Baritiu" (1952-l954); Facultatea de Filologie (1957-l964).
Debuteaza cu poezie in Steaua (1959). Metodist la Clubul Casei Universitarilor din Cluj (1964-l966); referent literar si secretar literar la Teatrul de Stat din Tirgu Mures (1967-l971); redactor-sef al revista Vatra (197l-l983).
Colaboreaza la Tribuna, Contemporanul, Romania literara etc. Dupa un inceput ca poet (Barci parasite, 1968; Totem, 1970), publica in deceniul al optulea mai multe romane (Nebunul si floarea, 1970; Viata post-mortem, 1972; Sarbatori fericite, 1973; Paradisul pentru o mie de ani, 1974; Adio, Arizona, 1974), pentru ca in ultima perioada sa scrie citeva piese de teatru (Speranta nu moare in zori, 1973; Noaptea cabotinilor, 1978; Evul Mediu intimplator, 1980; Amurgul burghez, 1982), jucate cu succes pe scenele din Capitala si din tara. Premiul Uniunii Scriitorilor (1970; 1977).
Convins ca „scriitorul de miine este un scriitor total", ceea ce ar insemna „o revenire la punctul de pornire al artei: minuirea tuturor genurilor cu un singur scop - modificarea omului si a lumii" -, Romulus Guga isi propune sa implineasca acest deziderat abordind, cu sanse inegale, mai multe genuri.
Volumele de versuri Barci parasite (1968) si Totem (1970) caligrafiaza, pe un ton elegiac si melancolic, stari si atitudini grave ale existentei, impresiile unei sensibilitati ultragiate de tensiunea si zbuciumul timpului. Poetul deplinge „singuratatea lumii-n care piere" si este infiorat de iminenta mortii. Pe de alta parte, asa cum observa M. Iorgulescu. „nostalgia naturii, aversiunea organica pentru cita-dinism, un vitalism marcat, cultul stramosilor anonimi, toate acestea tin de cel mai curat spirit ardelean, dominat de prezenta uriasa a lui Lucian Blaga". Activitatea poetica a lui Romulus Guga a fost repede umbrita de cea a romancierului.
Abordind temeintilnite si la alti prozatori (razboiul, revolutia socialista, dogmatismul, relatia dintre putere si adevar), scriitorul le trateaza intr-o maniera ironica sau polemica. Prin multitudinea formulelor narative (realiste, simbolice, poetice, parabolice etc), Romulus Guga pare a exploata toate achizitiile romanului modern. Ancorate in politic si social, cu digresiuni stiintifice si filosofice, romanele sale contin multe pagini care au aspectul unor poeme in proza, amintind de experienta similara a lui Zaharia Stancu. Personajele se afla uneori in situatii-limita, „in spatii inchise, in care - cum spune autorul insusi - sint obligate sa depaseasca posibilitatile curente ale autodefinirii lor". Se imagineaza adesea un dialog intre personaje si propria lor constiinta, intruchipata in rol de ludecator. De aici anexarea, ca un domeniu specific, a marilor mitologii de sorginte biblica; numele simbolice ale eroilor sint Isus. Luca, Matei, Ioan, Pavel, Iosif, Rebeca, iar ipostazele cele mai frecvente pe care acestea le traiesc - mihnirea. credinta, speranta, puritatea etc. In Nebunul si floarea (1970), roman-parabola, naratorul traieste intr-un univers maladiv, pe care insa nu-l percepe ca atare, ci ca pe unul normal, guvernat de legi proprii.
Aspectul clinic (sanatoriul) nu intereseaza aici pentru caracterul sau insolit, ci doar ca pretext pentru o parabola asupra existentei. Personajele simbolice (Isus, Nebunul. Regele, Filosoful, Savantul) isi confrunta conceptiile despre lume si viata. Preluind nebunia nu ca dereglare patologica, ci ca forma de intelepciune capabila sa sublimeze umanul si sa-l reduca la esential. Romulus Guga transfera in contemporaneitate meditatia lui Erasmus. Viata post-mortem (1972) aduce in prim-plan un personaj machiavelic, odios si bestial, din anii dogmatismului postbelic. Punind problema dereglarii psihice prin setea arbitrara de putere, romanul are un substrat polemic, crimele si ratarile ne-fiind puse exclusiv pe seama istoriei si a revolutiei. Romulus Guga demonstreaza ca nu doar „cumplitele vremi" conduc la degradarea conditiei umane, ci si omul insusi este responsabil de destinul sau. Nu lipsesc aluziile la adresa unor oameni cu o viata duplicitara: „una exprimata in cuvinte si alta gindita doar pe ascuns". Morti sufleteste, acestia continua sa vegeteze, intr-o vietuire „post-mortem". Consumata pe parcursul a trei zile din viata unui fiu (Luca) si a unui tata (Ioan), actiunea din Sarbatori fericite (1973) foloseste un pretext epic (moartea mamei/sotiei) pentru a surprinde natura contradictorie a relatiilor sociale, oscilatia omului intre lasitate si demnitate, intre egoism si altruism. Intentia este si de a demonstra ca melodramaticul si sentimentalismul ramin categorii actuale pentru literatura, fiindca ele apartin unor dimensiuni sufletesti perene. in Adio, Arizona (1974), autorul cauta o stare de spirit romantica, o virsta ireversibila, ipostaziata in „Arizona", cofetaria unde tinerii se intilneau pentru „a convorbi cu idealuri". Actiunea este proiectata pe fundalul anilor '50, cind oamenii „se cazneau sa sadeasca pomi, sa stringa fier vechi si sa descopere in ce casa mai pilpiie lupta de clasa". Doua lumi diametral opuse, una a azilului de batrini, care ascunde mari rezerve de candoare si umanitate, alta a „paradisului" fascist, dominat de lagare, inchisori, crime si abjectie, se gasesc in Paradisul pentru o inie de ani (1974). Pierzind sensul existentei, Remus, unul dintre protagonisti, intra in lupta partizanilor nu din convingere/ci ca urmare a crizei morale prin care trece. Romulus Guga incearca sa dea o replica eroismului de manual: omul nu poate merge la moarte ca la o nunta, fiindca viata si instinctul de conservare sint „mai presus de libertate si jertfa, dragoste si desertaciune". Varianta scenica a romanelor (prin tematica, motive, stil si viziune artistica), teatrul lui Romulus Guga (Speranta nu moare in zori, 1973; Noaptea cabotinilor, 1978; Evul Mediu intimplator, 1980 si Amurgul burghez. 1982) constituie o modalitate de a privi conditia umana in raport cu istoria nu odata agresiva. Laitmotivul creatiei sale dramaturgice il formeaza, tocmai de aceea, libertatea - binele suprem si forma superioara a afirmarii demnitatii, conditie sine qua noii a progresului uman. De aici tema luptei inversunate a individului impotriva mistificarii, a dictaturii si terorii -tot atitea atentate la libertatea fiintei umane, tema cu variatii inerente, impuse de specificitatea fiecarei piese: astfel. Speranta nu moare in zori dezbate problema libertatii prin prisma optiunii politice intr-un moment de rascruce al istoriei nationale - caderea guvernului Radescu si instaurarea primului guvern „democratic" al tarii, in timp ce in Noaptea cabotinilor libertatea este conditionata de evadarea celor trei fii (Coriolan, Viniciu, Timofte) de sub tirania unui pater familias (Anton). Evul Mediu intimplator si Amurgul burghez, piesele cele mai reprezentative ale lui Romulus Guga, sint doua parabole politice, grefate pe fundalul istoriei omenirii, replici artistice date ideologiilor totalitariste din perspectiva umanismului ca factor de regenerare spirituala. Ca si proza, greu de cuprins intr-o formula definitorie, teatrul lui Romulus Guga releva o unitate in diversitate, pe care i-o confera nu numai convergenta problematica, ci si incercarea de a largi valentele artei dramatice prin asimilarea unei categorii care i-a devenit specifica: parabola etico-politica. Poezia, proza si teatrul lui Romulus Guga si-au propus sa contribuie, in masura in care arta o poate face, la „modificarea omului si a lumii".
OPERA:
Barci parasite, versuri, Bucuresti, 1968;
Totem, versuri. Bucuresti, 1970;
Nebunul si floarea, roman. Cluj, 1970;
Viata post-mortem, roman, Bucuresti, 1972;
Sarbatori fericite, roman, Bucuresti, 1973;
Speranta nu moare in zori, piesa de teatru, 1973;
Paradisul pentru o mie de ani, roman, Bucuresti, 1974;
Adio, Arizona (Spovedania unui naiv facuta in fata unui autor din provincie), Cluj-Napoca, 1974;
Noaptea cabotinilor, piesa de teatru, 1978;
Evul Mediu intimplator, piesa de teatru, 1980: Amurgul burghez, piesa de teatru, 1982;
Evul Mediu intimplator, piese de teatru, ed. ingrijita de Voica Foisoreanu-Guga, Bucuresti, 1984;
Poezii, studiu introductiv de St. Aug. Doinas, ed. ingrijita de R. Vulpescu, Cluj-Napoca, . Traduceri: Siito A., Un leagan pe cer, Bucuresti, 1972;
J. Becker, lacob mincinosul, in colab. cu Iva Paras-chiv, Cluj-Napoca, 1974;
W. Meinck, Uluitoarele aventuri ale lui Marco Polo, in colab. cu Ileana Foisoreanu. I-II, Bucuresti, 1986. |
REFERINTE CRITICE:
M. Papahagi, in Echinox, ta. . 1968;
N. Ciobanu, Panoramic, 1972;
V. Felea, Sectiuni, 1974: M. Ungheanu, Arhipelag de semne, 1975;
V. Cristea, Domeniul criticii, 1975;
C. Regman, Colocvial, 1976;
A. Cosma, Romanul romanesc si problematica omului contemporan. 1977;
M. Iorgulescu, Scriitori ;
M. Rotam, in Orizont, nr. 7, 1982;
P. M. Gorcea, Structura si mit in proza contemporana, 1982;
V. Silvestru, in Vatra, nr. . 1983;
idem. Ora 19,30, 1983;
R. Diaco-nescu, Dramaturgi romani contemporani, 1983;
M. Ghiuilescu, O panorama;
D. Solomon, in Vatra, nr.9, 1984;
A. Cosma, ibidem, nr. 10, 1984;
D. R. Popescu, Galaxia Grama, 1984;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 43, 1986;
C. Ciopraga, in Via[a Romaneasca, nr. 12, 1986;
M. Papahagi, in Tribuna, nr. 42,1986;
Gh. Grigurcu, Existenta poeziei, 1986;
C. Maciuca, Motive si structuri dramatice, 1986;
A. Sasu - Mariana Vartic, Romanul romanesc, II;
I. Holban, Profiluri epice contemporane, 1987;
M. Popescu, Teatrul ca literatura, 1987;
A. Cosma. Romanul, I.
|
