Romulus Dianu biografia
Romulus Dianu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
DIANU Romulus (numele la nastere: Dima), se naste la 22 mart. 1905, Bucuresti - moare in 25 aug. 1975, Bucuresti.
Prozator, publicist si traducator.
Fiul lui Gheorghe Dima, ceferist, ruda cu compozitorul Gh. Dima, si al Virgiliei (N. Maiorescu), descendenta din familia lui Petru Maior. Scoala primara la Murfatlar si Birlad; prin grija unchiului sau, poetul G. Tutoveanu, urmeaza sectia clasica a Colegiului „Sf. Sava" din Bucuresti; in 1925 se inscrie la Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti.
De buteaza cu publicistica in revista Rampa (1926); debut editorial cu monografia Viata minunata a lui Anton Pann (in colab. cu Sergiu Dan, 1929). in obisnuitul stil foiletonistic al epocii scrie romanele Adorata (1930) si Nopti la Ada-Kaleli (1931). Intra in diplomatie, fiind zece ani colaboratorul lui N. Titulescu si acreditat pe linga Liga Natiunilor. in timpul celui de al doilea razboi mondial duce o sustinuta activitate in presa oficiala. Dupa 1945 lucreaza ca salahor, taietor de lemne si vinzator ambulant de carti, apoi devine pensionar al Uniunii Scriitorilor. A tradus din F.M. Dostoievski, Bertolt Brechtsi Georges Duhamel.
Aparent, Romulus Dianu este, printre prozatorii interbelici de raftul al doilea, un privilegiat. Despre cartile sale au scris in termeni elogiosi Perpessicius, E.Lovinescu,G. Calinescu, Cezar Petrescu, Camil Petrescu, S. Cioculescu", I. Vinea, O. Sulutiu, F. Aderca, iar mai recent, Ov. S. Crohmalniceanu, M. lorgulescu, Romulus Dianu Micu s.a. Dupa biografia romantata Viata minunata a lui Anton Pann (1929), scrisa in colaborare cu Sergiu Dan, opera care, imbinind fictiunea cu realitatea, lanseaza la noi moda biografiilor romantate, si paralel cu o intensa activitate publicistica desfasurata in cele mai prestigioase reviste si ziare ale epocii, Romulus Dianu publica doua romane, Adorata (1930) si Nopti laAda- Kaleh ' (1931), pe care G. Calinescu le considera „romane de magazin ilustrat, ce-i drept croite si insailate rapid, dar dovedind o tehnica franceza si un umor de blazare superioare adesea industriei lui Cezar Petrescu". Conformindu-se gustului si mentalitatii epocii, Adorata reliefeaza, intr-o constructie cinematografica, figura Victoriei Gherman care, cuprinsa de nevoia unei impliniri erotice absolute si de dorinta de a fi „adorata" cu orice pret, incearca mai multe cai in iubire, ratindu-si in cele din urma viata. Parasita si parasind la rindu-i pe altii, eroina moare intr-o camera de hotel asasinata de catre „adorata" unuia dintre „adoratii" ei - aceasta rezolvare fiind nu numai o cochetarie in spiritul romanului sentimental si al celui politist al anilor '30, dar si o evidenta cedare in fata gustului cititorului mediu.
O anumita poezie a naturii (care va atinge punctul culminant in Tirgul de fete, 1933), a viciilor si decrepitudinii umane, ironia impinsa uneori pina la grotesc.
ca si capacitatea caracterizarii acide pledeaza insa pentru latura de autentic a acestei proze. CristinaCojocea, protagonista urmatorului roman. Nopti la Ada-Kaleh, pare sa urmeze o experienta inversa. Fiinta bovarica, reeditind in alt registru un destin flaubertian, Cristina viseaza o dragoste ideala, isi doreste „un barbat cuviincios si inteligent", care „sa povesteasca frumos" in timpul noptilor de insomnie. Departe de implinirea acestui ideal, sotul e doar un sclav al instinctelor. indragostit de Yllen, sotia lui Huzuo, batrinul primar din Ada-Kaleh, donjuanul provincial determina sinuciderea Cristinei, care plateste astfel fictiunea in care a trait. Dincolo de exotismul oriental, scandalul erotic, sociologia casniciei moderne si mica analiza a eternului feminin (aspecte remarcate de G. Calinescu), romanul are meritul de a fi readus in discutie tragicul provincial.
Alaturi de Sergiu Dan cu Dragoste si moarte in provincie, Romulus Dianu exprima prima reactie a noii generatii de romancieri care va trata in alt registru, intr-o tonalitate antilirica, tema inadaptabililor provinciali. incalcind canoanele traditionale, noua perspectiva descopera in provincie o lume tragica, bintuita de drame ascunse, consumate in surdina - topos tratat magistral un an mai tirziu de M. Sadoveanu. la nivelul unei capodopere: Locul unde nu s-a intfmplat nimic. Cea mai originala carte a lui Romulus Dianu ramine, indiscutabil. Fauna bufona (I-II, 1972-l975). Rodai mai multor decenii de gestatie, ea a fost conceputa in 1942, in plin razboi mondial, „cind orice om onest avea motive sa considere viata zoologica mult mai morala de-cit viata istorica".
Descinzind din traditia literaturii animaliere romanesti in care au excelat Romulus Dianu Cantemir si Al. I. Odobescu", scrierea se bazeaza pe un fond documentar in care intra deopotriva savanti naturalisti (Buffon, La-marck, Brehm) si scriitori umanisti (La Fontaine, Jules Renard. Maeterlinck s.a.), datele exacte ale stiintelor naturii impletindu-se fericit cu observatii proprii. Romulus Dianu realizeaza astfel o serie de portrete ale celor mai diverse vietuitoare, de la balena si elefant pina la furnica si parazitul de trandafir.
Subintitulata semnificativ „Pseudozoologicon", Fauna bufona trateaza intr-o maniera originala o tema banalizata: oamenii nu mai sint transferati in lumea animala si nici necuvintatoarele nu se mai deghizeaza in oameni, cum se intimpla in fabula de tip clasic, alegoria fiind conturata acum discret si fara ostentatie. Daca pentru moralistul clasic bestiarul oferea doar un pretext in vederea ilustrarii unor vicii, slabiciuni si defecte omenesti, pentru moralistul Romulus Dianu ea reprezinta, dimpotriva, o prefigurare a omenescului, caracterele putind fi usor recuperabile in sfera umanului. Profunzimea si imaginea nu exclud vibratia poetica si surisul amar-condescendent, nici verva intelectuala si ironia subtire. Scrisa intr-un stil ce aminteste efortul de plasticizare din proza argheziana. Fauna bufona intretine indirect cultul naturii, al muncii si al solidaritatii. Folosind ca pretext narativ un episod din existenta poporului evreu, romanul postum Fala de la Suza (1982), elaborat intre 1946 si 1972, este o meditatie asupra omului in raport cu istoria, care il determina uneori sa-si tradeze natura specifica si sa coboare in animalitate.
Cronica istorica minutios realizata se transforma discret intr-o parabola. Asueros devine simbolul tiranului crunt si singeros, imbatat de putere (aluzia la un personaj istoriceste determinat este evidenta), iar Esthera („fata de la Suza", orasul-capitala) reprezinta poporul civilizat, care isi face din cultura o arma pentru pastrarea fiintei nationale. Ca si in Fauna bufona, spectacolul „cumplitei lumi" este privit de prozator cu ironia si ingaduinta unui intelept.
OPERA:
Viata minunata a lui Anton Pann, in colab. cu S. Dan, Bucuresti, 1929 (ed. II, Nastratin si timpul sau, 1934);
Adorata, roman. Bucuresti, 1930 (ed. II, Craiova, 1984);
Nopti la Ada-Kaleh, Bucuresti, 1931 (ed. noua, 1970);
Ttrgul de fete. Simpla calatorie mintala. Bucuresti, 1933;
Trenul de Adjud, piesa de teatru jucata la Teatrul de Stat din Satu Mare, stagiunea 1970-l971;
Trandafiri de octombrie si alte surisuri. Bucuresti, 1971;
Fauna bufona. Pseudozoologicon, I-II, Bucuresti, 1972-l975;
Fata de la Suza, Bucuresti, 1982. |
REFERINTE CRITICE:
Perpessicius, Mentiuni, II, III, IV;
E. Lovinescu, Istoria literaturii romane contemporane. 1900-l937, 1937;
G. Calinescu, Istoria;
Ov.S. Crohmalniceanu, Literatura, I;
D. Vranceanu, Materia literara si idealurile ei, 1976;
S. Cioculescu, Itinerar critic, III, 1979;
Ioana Lipo-veanu-Teodorescu, in Tribuna, nr. 11, 1980;
P. Dugneanu, in Luceafarul, nr. 21, 1982;
Ileana Corbea - N. Florescu, Biografii posibile. III. 1984;
A. Sasu - Mariana Varlic, Romanul romanesc I.
|
