Rodica Iulian biografia
Rodica Iulian opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
IULIAN Rodica (pseudonimul Rodicai-Iuliana Coporan), se naste la 21 dec. . Craiova.
Prozatoare si poeta.
Fiica lui Stefan Balanescu, contabil, si a Valentinei (n. Milcu). Liceul „Domnita Ileana" din Bucuresti (bacalaureatul in 1948); Facultatea de Medicina a Univ. din Bucuresti (1949-l957).
Dupa stagiul in mediul rural, medic specialist la Institutul Oncologic din Bucuresti (1962-l978).
Colaboreaza la Viata Romaneasca, Cronica etc. cu poezii, traduce, note.
Debuteaza cu poeme in Luceafarul (1965); debut editorial cu Intersectii (1967), urmat de volum Elegiile de pe pod (1969), Palinodii (1970), Facerea cortului (1971), Aproape Omul (1975), Scrisori de toata ziua (1977),_ Cronica nisipurilor (1978) si Vitralii (1981).in 1980 se stabileste in Franta, unde colaboreaza la emisiunile culturale ale postului de radio Europa Libera (din 1981), la cele in limba romana de la Radio France Internationale (incepind din 1985) si la revista din exil (Limite si Meridian). Sensibilitate reflexiva, Rodica Iulian cultiva un lirism cerebral, de patos temperat, in versuri lapidare si o proza parabolica de subtila meditatie transfigurata eseistic. Premiul Uniunii Scriitorilor pentru roman (1978).
Inspiratia livresca apasatoare, ambitia detectarii insolitului, cochetaria cu sacerdotiul ermetic si ariditatea intelectuala marcheaza cautarile cu rezultate extrem de inegale din plachetele poetei. O declaratie ca de frontispiciu -„Poemul e casa mea in neant" - aminteste devizele teoreticienilor indeterminarii limbajului si miturile incomunicabilitatii poetilor -„ingineri ai vidului" - de la revista franceza Tel-Qitel.
Lacas spiritual putin ospitalier pen-irucililorul nepregatit, surprins sa afle cum aici „omul s-a urcat intr-o zadarnicie", poezia Ro-dicai Rodica Iulian deruteaza cautarea intelesului prin al-lernaliva propusa cu resemnata autoironie: „poate sensul siesi e ostatec". Metaforele explozive coexista cu divagatia plata, emotiile subtil intelectualizatecu „schematismul rationalizam"', din care vine principalul defect al acestei poezii - „lipsa de naturalete" (N. Ma-nolescu). Cind paraseste asprimea „cotidiane-lor posturi de comanda" („in fata mea discursul prinzului sa taca") si evocarile voit socante („Nobilii medo-persi" graind „fanariota lins-deprinsa"), poeta adopta un stil personal, prin citeva prelucrari pe teme folclorice, meditatii despre soarta si portrete lirice, in volumul sau reprezentativ Aproape Omul (1975):
„Vorbind astfel, ea parea venita
De pe un tarim unde nu au fost regi
Nici supusi, nici o dragoste
A omului pentru aproapele sau
Ea parea doamna mialei negari
Si fiind zapada se si topea
Si fiind mugur se si nega
Explodind intr-o petala rapida". |
Dupa cinci volume de versuri, in care si-a pregatit evolutia spre roman, publica mai intii Scrisori de toata ziua (1977), carte-jurnal formata din epistole cu alura de eseu-confesiune, adresate interlocutorului imaginar numit „strainul de aproape", un alter ego sau dublu psihologic cu rol de oglinda a experientelor si depozitar al memoriei. Proiectie a „idealului de interioritate" (proustianul le plus moi-meme que moi), acest destinatar e „fiinta esentiala din multiplele fiinte ce putem fi" (Dana Dumitriu"), eul abstras din manifestarile a ceea ce Rodica Iulian numeste „ciclul fiului risipitor". Date aparent incongruente - un proverb, secventa din Tacit, o fotografie, expeditia montana, ticurile verbale etc. - devin, in strinse volute speculative, termenii discursului abstract sau suculent, caustic sau persiflant despre adevar si legenda, resuscitarea memoriei si uitare, consistenta dublului, acreditarea plasmuirii sau intempestivitatea raului. O acuta radiografiere a cotidianului in evocari, schite, marturisiri sau observatii sarcastice provocate de alerta luciditatii dubitative, contrariate de spectacolul mistificator al inautenticvtatii. Prin modalitatea fotografierii din unghiuri varii a aceluiasi obiectiv, practicata aici pentru obtinerea „mai multor puncte de vedere",
Scrisori de toata ziua prefigureaza Cronica nisipurilor (1978), roman-eseu axat pe o similara tehnica a relativismului perspectivei. Subiectul egiptean al cartii - tentativa esuata de instaurare a religiei Discului solar, bizara prin negarea mortii - constituie pretextul deslusirii consecintelor in istoria exotica, fictiva, pentru care autoarea s-a documentat riguros, ale unei gin-diri ce eluda, in felul acesta, o parte insemnata a „noimelor" destinului uman.
Dimpotriva, zilnic reafirmate, acesteadobindesc, prin „lumina pe moarte a Soarelui" din „ceasul asfintitului", care ritmeaza insistent timpul romanului, metafora nelinistitoarei certitudini a omului de pretutindeni. Sugerat prin aspiratia contrazisa de realizarea propriu- zisa a unuia dintre protagonisti („daca as fi scris intreg adevarul, ar fi fost un fel de cronica a nisipurilor, asa arata ca un bloc unitar de piatra"), titlul cartii vizeaza, intr-un sens mai general, nostalgia „intregimii adevarului".
Anchetarea posteritatii Faraonului, cind ecourile distorsionate si contradictorii devin proiectia unor imagini subiective neconvergente, impune ideea ca nimeni nu detine adevarul- adevarat, ca istoria nu e o suma de fapte, ci aditionare de interpretari. Insidios memento marcind simetric romanul - initial prin iluzia ivirii altei lumi „din nisipuri", iar in final prin sugestia disparitiei Orasului, „inghitit de lucrarea desertului" - nisipul e marea epifanie a timpului devorator. Insinuindu-se perfid, prin ..navala cite unei pale de nisip", uitarea estompeaza, dezvaluind, paradoxal, lucrurile in proximitatea unor faleze temporale mereu periclitate de „mirosul pulberilor iscate din titinile desertului". Pustia inglobeaza in roman un dublu sens - al intinderii sterile sub care Realitatea poate fi gasita de romancier, dar si pe cel de uniformitate originara in afara careia tot ce exista, trecut in constructia prismatica permi-tind autoarei accentuate efecte de relativizare, e iluzoriu.
OPERA:
Intersectii, versuri, Bucuresti, 1967;
Ele-giile de pe pod, versuri, Bucuresti, 1969;
Palinodii, versuri, Bucuresti, 1970;
Facerea conului, versuri. Bucuresti, 1971;
Aproape Omul, versuri. Bucuresti, 1915;
Scrisoride toata ziua, proza, Bucuresti, 1977;
Cronica nisipurilor, roman, Bucuresti, 1978;
Vitralii, roman, Cluj-Napoca, 1981. |
REFERINTE CRITICE:
Gr. Cumpana, in Cronica, nr. 5, 1967;
I. Florea, in lasul literar, nr. 8, 1967;
V. Rusu, in Astm, nr. 9, 1967;
S. Salagean, in Gazeta literara, nr. 35, 1967;
E. Apoca, in Orizont, nr. 5, 1969;
N. Corvin, in Luceafarul, nr. 12, 1969;
P. Pardau, in Via[a Romaneasca, nr. 8, 1971;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 52,1975;
Dana Dumitriu, ibidem, nr. 35, 1977;
V. Andru, in Viata Romaneasca, nr. 11,1977;
I. Maxim, in Orizont, nr. 31, 1977;
I. Mirescu, ibidem, nr. 46, 1978;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 43, 1978;
Dana Dumitriu, ibidem, nr. II, 1979.
|
