Rimniceanu Naum biografia
Rimniceanu Naum opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
NAUM Rimniceanu, se naste la 27 nov. 1764, Corbii-Muscel, judetul Arges - moare in probabil in 1838, Cernica, judetul Ilfov.
Cronicar si traducator.
Fiul lui Bucur, protopop originar din satul Jina de linga Sibiu. invata la Acad. Domneasca din Bucuresti.
In 1776 este luat in grija lui Filaret, viitorul episcop de Rimnic, care-l hirotoniseste diacon (1780).
Se calugareste la Hurezi, in . Dupa ocuparea Tarii Romanesti de catre austrieci (1788) pribegeste impreuna cu Filaret si Dionisie Eclesiarhul in Transilvania si Banat. Se intoarce la Rimnic (1795), unde incepe sa redacteze Adunarea hronologiei domnilor tarii noastre, precedat de un Cuvint inainte, influentat de ideile iluministe.
Episcopul Costandie din Buzau il face protosinghel, in 180. Compileaza si compune in gTeceste Izbucnirea si urmarile Zaverei din Valahia, traduce Istoria bisericeasca dupa Meletie din Arta. Cintaret la biserica Sf. Nicolae din Selari (1814), prof. la biserica Panaghia din Ploiesti, unde si deschide o scoala (1818-l821), egumen la Biserica Sfintii Apostoli din Bucuresti (1822), R. se retrage la manastirea Cernica (1833), unde se si stinge in jurul lui .
Cronicar intarziat al ultimei perioade fanariote, fara harul literar al lui Dionisie Eclesiarhul, R. este carturarul cleric in ale carui scrieri preponderent compilative, semnele iluminismului contemporan coexista cu neintelegerea miscarilor revolutionare ale timpului.
R. avea, fata de Eclesiarhul, „invatatura academiceasca" si pasiunea de istoriograf, ambele reflectate de numeroasele scrieri, alcatuite mai ales in greceste: traduceri din literatura teologica, cronografe, versuri, discursuri patriotice, planuri de reforma pentru scoli, volume de notite gramaticale si insemnari personale atesta harnicia carturarului cursant si in anii de maturitate, la Academia Domneasca.
Semnata si datata (1800), Adunarea hronologiei domnilor tarii noastre este o lucrare de referinta mai ales pentru prima sa parte, un Cuvint inainte ce alcatuieste disertatia clericului despre originea romanilor. Latinitatea limbii romane e argumentata lingvistic, autorul nu uita sa mentioneze existenta elementului slav si nici importanta religiei ortodoxe, opusa celei catolice, protestante sau acelei„rea neghina a Uniatiei [care] s-au semanat intru o parte de rumani ai Ardealului prin intunecatii apostoli ai papei la leat 1701 de la Hristos". Referitor la razboaiele lui Traian in Dacia, R. ne spune ca romanii au descalecat la Romanati (de unde si numele tinutului).
Imparatul a dat numele de Transilvania tinutului de peste munti, nume „care sa tilcuieste: incungiurat de paduri despre toate partile, sau preste paduri, iar ungurii ii zic Erdeli, acelasi tilc avind". Cronicarul enumera cetatile ramase de la romani, si in pofida unor explicatii fanteziste (cutovlahii ar fi niste colonisti stramutati din Moldova in sudul Dunarii), se opune retoric impotriva celor ce contesta continuitatea romanilor in Dacia: .Patriotii nostri niciodata n-au iesit din hotarale patriei noastre, Dachiei, carea din Marea Neagra incepindu-se, precum am aratat, si pina in apa Tisa intinzindu-se, coprinde in mijlocul acestei parti Transilvania, Banatul, tinuturile Craiovei, Tara Romaneasca si Moldova Numai cind o parte a acestii patrie sa calca si sa strica de vrajmasi, sa tragea lacuitorii in sus l-alta parte a patriei, unde putea sa traiasca mai cu liniste". Pentru R. latinitatea si continuitatea sint adevaruri firesti, ca si „hronologia domnilor" Tarii Romanesti (1290-l834) ce face obiectul lucrarii propiu-zise.
Ea are un caracter compilativ: astfel, pina la 1774, el transcrie, cu modificari si adaugiri din alte izvoare, Istoria politica si geografica a Tarii Romanesti de Mihai Cantacuzino; de la 1774 pina la 1834, cronologia e lacunara, alcatuita in mare graba. O parte din aceasta perioada a fost dezvoltata in Cronicul de la J 768-l810 si savurosul text despre Izbucnirea si urmarile Zaverei din Valahia. Istoriograful isi coloreaza expunerea afectiv: simpatizindu-l pe Mavrogheni pentru apropierea acestuia de rusi, il invectiveaza in acelasi timp pe Hangeriiu sau deplinge abuzurile dregatorilor din vremea lui Ion Caragea sau a lui Alecu Sutu.
Pedepsirea datornicilor e zugravita cu o forta ce aminteste de tabloul in carbune al lui Dinicu Golescu: „Pe altii ii caznea cu batai, cu fumuri si cu groaznice inchisori friguroase si puturoase, nemincati si neadapati". Clericul nu se dezminte, Voltaire este pentru R. „mergatorul inainte al celui de pre urma Antihrist, insalatoriul de lume, cel cu totul varvar la cele dumnezeesti". Izbucnirea si urmarile Zaverei din Valahia il claseaza, in schimb, in „tagma reactionarilor" (G. Calinescu): „smeritul si nevrednicul protosinghel" se inversuneaza, in versuri pedestre, impotriva eteristilor. El confunda Zavera cu miscarea revolutionara a lui Tudor, lacrimind la suferintele boierilor:
„Ai lui Tudor cu Zavera
ii dezbraca de giubele.
Grecii cu elevtherie
Desbraca de anterie". |
Aceeasi stingacie a versului si, nu mai putin astazi, candoare in atitudine exista in compuneri ca laudele sacre sau in traducerea, din greceste, a Hristoitiei lui Antonie Vizantios. Sfaturile din Buna obicinuinta noaua anticipa initiativa similara, a lui Anton Pann. Mixtura interesanta de luminism moderat si intransigenta colorata de atitudinea crestin-ortodoxa, istoriograful R. se integreaza in cel din urma grup al cronicarilor munteni.
OPERA:
Despre originea romanilor si Cronicul protosinghelului ~ de la 1768-l810, in Cronicarii greci carii au scris despre romani in epoca fanariota. Bucuresti, 1888;
Izbucnirea si urmarile Zaverei dtn Valahia, in C. Erbiceanu, Istoricul zaverei in Valahia, in Biserica Ortodoxa Romana, nr. 5-6, 1899-l900;
Cronica inedita de la Blaj a protosinghelului ~, partea I, ingrijita si introducere de St. Bezdechi, Cluj -Sibiu, 1944.
|
REFERINTE CRITICE:
C. Erbiceanu, Viata si activitaea literara a protosinghelului Naum Rimniceanu, 1900;
N. Iorga, Istoria XVIII, I;
St. Bezdechi, in Transilvania, nr. 3-4, 1943;
G. Calinescu, in Studii si cercetari de istorie literara si foclor, nr! 2, 1960;
Al. Dutu, Coordonate ale culturii romanesti in secolul XVIII, 1968;
P. Comea, Originile..'.;
D. Popovici, Studii, I;
Al. Piru, Istoria literaturii romane de la origini pina la 1830, 1977. |
