Regman Cornel biografia
Regman Cornel opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
REGMAN Cornel, se naste la 28 nov. 1919, comuna Danes, judetul Mures - moare in 14 iul. 1999, Bucuresti. Critic si istoric literar.
Fiul lui loan Regman, mic functionar rural, si al Victoriei (n. Cristea). Scoala primara in satul natal (1926-l930); Liceul „Oh. Baritiu" din Cluj (1930-l938), unde isi da bacalaureatul (1938); incepe Facultatea de Litere si Filosofie la Cluj si o continua, in timpul razboiului, la Sibiu (1938-l942), unde isi ia licenta. Lucreaza, dupa razboi, la Inspectoratul Scolar din Cluj, apoi e prof. la Liceul „E. Racovita" din aceeasi localitate (1946-l950); asistent la Catedra de literatura romana a Univ. clujene (1950-l952); redactor la Almanahul literar (195l-l955); redactor la Editura de Stat pentru Literatura si Arta in Bucuresti (1955-l956); cercetator la Institutul de Lingvistica din capitala (1957-l963); conf. univ. la Institutul Pedagogic din Constanta (1963-l974); redactor la Viata Romaneasca (1974-l979, cind se pensioneaza). Doctor in filologie cu teza Agarbiceanu si demonii (1973). Debut in literatura cu critica, in revista Curtile dorului, din Sibiu (1941).
Colaboreaza la Revista Cercului literar din Sibiu, Revista Fundatiilor Regale, Almanahul literar, Steaua, Tribuna, Luceafarul, Viata Romaneasca, Tomis, Romania literara s. a.
A semnat si cu pseudonimul Dan Costa (inclusiv ed. din V. Alecsandri , D. Bolintineanu s. a.). Debut editorial tirziu, cu Confluente literare (1966). Voi. lui Regman Cornel sint, in majoritate, culegeri de cronici si mici studii critice: Carti, autori, tendinte (1968), Cica niste cronicari (1970), Selectie din selectie (1972), Colocviul (1976), Explorari in actualitatea imediata (1978), Noi explorari critice (1982), De la imperfect la mai putin ca perfect (1987). Exceptie face Agarbiceanu si demonii. Studii de tipologie literara (1973). A prefatat ed. din I. Agarbiceanu , V Alecsandri , R Constantinescu , Pavel Dan , T. Popovici , I. M. Sadoveanu , M. Sadoveanu , M. Sorescu s. a. Regman Cornel s-a impus in peisajul criticii prin cronicile, foiletoanele si polemicile sale scrise cu un nerv si cu o malitie care i-au creat o faima contradictorie printre confrati: unii au vazut in el un „moralist" si un excelent „portretist"; altii - doar spiritul de sicana, ricanarea si „vinatoarea de erori". Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1976.
Abia catre sfirsitul deceniului 7 reuseste Regman Cornel sa-si puna in exercitiu sistematic vocatia pentru cronica literara, specie careia i s-a consacrat de atunci (la Tomis si apoi la Viata Romaneasca) cu un devotament nu departe de exclusivism, iar modului cum a crezut ca trebuie sa indeplineasca acest oficiu ii datoreaza mai multe antipatii decit simpatii literare. Este evident ca Regman Cornel si-a asumat aceste „riscuri" ce ar fi fost mai trecatoare daca susceptibilitatea provinciala si intoleranta automultumita n-ar pluti uneori asupra unor suprafete ale lumii literare. Fara a se sustrage unui climat - nici n-ar fi fost posibil -, cronica lui Regman Cornel a adoptat o pozitie originala, conforma unui program deseori repetat, program si el discutabil ca oricare altul: cronica nu trebuie sa caute doar ceea ce este „durabil" intr-o opera, ci sa arate maxima vigilenta fata de imperfectiile de tot soiul, sa modereze excesele si „sa nu conceapa decit prejudecatile invinse", sa se fereasca a fi adjectivala si (mai cu seama) dispusa capitularii fara conditii. A rezultat, in practica, o cronica ce n-a fost niciodata „de sustinere", dar niciodata mercenara sau in afara literaturii, dominata de un spirit si un stil polemic, vadind un vesnic mobilizat „simt al carentelor" (Valeriu Cristea ). Fara complezente si gesturi caritabile, cronica lui Regman Cornel are rarisime accente de entuziasm, parind (datorita tonului) mai negativista decit este in realitatea ei profunda. Spiritul ei „corectionar" nu se asociaza cu cel teoretic - exista chiar o alergie la teoretizare -si se exercita cu meticulozitate, mai degraba descriptiva decit analitica, atit asupra materiei cartii in discutie, cit si, deseori, asupra criticilor ce au judecat-o inaintea sa. Aceasta atitudine e sustinuta si, mai cu seama, subliniata de tonul „literar" al cronicii lui Regman Cornel -ton familiar-ironic, oral-sfatos, deseori satiric-sicanator si dezeroizant, prin care se intrevede si un mod de a polemiza cu atitudinea distant-sacerdotala si grav-profesorala pe care critica tinde uneori s-o adopte ca o consecinta a autoritatii.
Acest stil „colocvial", bogat si savuros, este la fel de elaborat si de avid de efecte cum e si al unor critici estetizanti, dar la capatul celalalt al elocintei critice. Pe cind stilul celorlalti e „inalt" metaforic, filosofic, al lui Regman Cornel e „umil", anecdotic, toxic. De cele mai multe ori inca de la titluri de cronici: Candid de pe Dristorului; Augustin B uzura si „taranii temporo-spatiali", Premii literare pentru urmasii lui Nastratin, „Echinoxul nebunilor" si delirul criticilor etc, etc. sau chiar de volume: Cica niste cronicari, Colocvial, tonul anunta o distanta fata de obiectul recenzat, chiar fata de literatura in genere, inclusiv fata de sine. Observatia justa ca scrisul lui Regman Cornel e mult mai tern atunci cind e „lipsit de presiunea adversitatii" (C Ungu-reanu) trebuie inteleasa si in functie de componenta proeminent ludica ce caracterizeaza prezenta lui Regman Cornel in viata literara, prezenta disponibila pentru orice forma de dialog („Revistele noastre sint vase care nu comunica"). „Risetele lexicale", calambururile, ricanarile sint, in fond, invitatii mai mult sau mai putin bufone la replica, la polemica; exista in ele insa si o ciudata stingacie (efect al timiditatii?) care a fost resimtita ca un exces si interpretata pe nedrept ca un semn al sterilitatii acrite.
Unii confrati binevoitori au vazut in Regman Cornel pe moralist, nu numai datorita ascutitelor sale observatii asupra moravurilor literare, dar si datorita talentului de portretist/caricaturist si a tentatiei pentru aforistic. Altii vorbesc fie de „spiritul administrativ" bazat pe un „pozitivism imaginativ" al cronicii tip „expertiza" (Gh. Grigurcu), fie de-a dreptul de „inaptitudine pentru critica" (Valeriu Cristea), de alunecarea din critica in satira, prin „depistarea voioasa a erorilor", alcatuirea de „dosare de enormitati" etc. (M. Ungheanu). Desigur ca „foamea de eroare" (C. Ungureanu ) a produs in cronicile lui Regman Cornel si destule judecati excesiv-negatoare (in cazurile lui Al. Ivasiuc sau Marin Preda, de exemplu), dar nu i se poate nega criticului consecventa si apararea netulburata a unui inalt criteriu de valoare. Luindu-si drept model pe Pompiliu Constantinescu, „criticul diagnostician" caruia ii consacrase unul din primele sale studii (in Revista Fundatiilor Regale), Regman Cornel ramine un cronicar prin excelenta, desi a dat si citeva studii temeinice despre opere clasice (mai ales sub forma unor prefete la diverse editii). Studiul sau de „tipologie literara" consacrat lui Ion Agarbiceanu adinceste, pe linia analizei estetice moderne, investigarea critica anterioara. Dar, in numele aceleiasi suprematii a spiritul cronicaresc, monografia (ca specie critica) nu l-a atras, fiind chiar sanctionata in diverse prilejuri fiindca „egalizind este iertatoare cu mediocritatea in numele ideii de a epuiza materia".
In linia criticii interbelice, pe care o continua in buna masura, selectia lui Regman Cornel acopera aproape numai opere valide, devenind astfel evident ca cea mai mare parte a exercitiilor sale pedagogice s-au aplicat asupra unor opere de a caror valoare si viabilitate criticul nu se indoia. „Preferintele" sale (nete, dar nu exclusive) au putut fi citite in ceea ce a scris despre Geo Dumitrescu, St. Aug. Doinas, Emil Botta, C. Toiu, St. Banulescu . La o noua lectura, desprinse din conjunctura aparitiei lor in reviste, foiletoanele lui Regman Cornel sint si un document asupra climatului de receptare; precum indubitabila valoare artistica a prozei lor le inscrie intr-o traditie ce coboara la atitudinea critica a secolului XIX beletristic.
OPERA:
Confluente literare. Bucuresti, 1966;
Carti, autori, tendinte. Bucuresti, 1968;
Cica niste cronicari, Bucuresti, 1970;
Selectie din selectie, Bucuresti, 1972;
Agarbiceanu si demonii. Studiu de tipologie literara. Bucuresti', 1973;
Nuvela si povestirea romaneasca contemporana, 1944-l974, studiu introductiv, antologie si bibliografie de ~, Bucuresti, 1974;
Colocviul, Bucuresti, 1976;
Explorari in actualitatea imediata, Bucuresti, 1978;
Noi explorari critice. Bucuresti, 1982;
De la imperfect la mai putin ca perfect. Bucuresti, 1987. |
REFERINTE CRITICE:
Gh. Grigurcu, in Familia, nr. 11, 1966;
L. Ulici, in Contemporanul, nr. 45, 1966;
N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 8, 1968;
C. Ungureanu, in Orizont, nr. 11, 1970;
V. Cristea, Interpretari critice, 1970;
idem, in Romania literara, nr. 45, 1970;
M. Ungheanu, Campanii, 1970;
Al. Piru, in Romania literara, nr. 20, 1973;
Gh. Grigurcu, Idei si forme critice, 1973;
M. Ungheanu, Arhipelag de semne, 1975;
C. Ungureanu, La umbra cartilor in floare, 1975;
Al. Dobrescu, in Convorbiri literare, nr. 9, 1976;
Gh. Grigurcu, in Viata Romaneasca, nr. 11, 1976;
Al. George, La sfirsitul lecturii, II, 1978;
M. Zamfir, in Luceafarul, nr. 47, 1978;
M. Zaciu, Lancea lui Achile, 1978;
N. Oprea, in Echinox, nr. 10-ll-l2, 1981;
I. Simut, ibidem;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 16, 1982;
M. Braga, in Transilvania, nr. 8, 1982;
. Vlad, in Tribuna, nr. 18, 1984;
Ileana Corbea, N. Florescu, Biografii posibile, 1984;
Gh. Grigurcu, in Romania literara, nr. 8, 1985;
idem, in Steaua, nr. 10, 1987;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 35,1987;
A. Martin, ibidem, nr. 51, 1989;
N. Oprea, in Arges, nr. 11, 1989.
|
