Rebreanu Vasile biografia
Rebreanu Vasile opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
REBREANU Vasile, se naste la 11 nov. 1934, comuna Floresti, judetul Bistrita-Nasaud.
Prozator si dramaturg.
Fiul lui Stefan Rebreanu si al Eleonorei (n. Ilisiu), tarani. Scoala primara la Floresti (1940-l944);' liceul ia Nasaud (1944-l952), apoi pleaca la Bucuresti, unde urmeaza Facultatea de Filologie (1952-l957). Dupa licenta, e numit redactor la revista Tribuna din Cluj (1958-l969); director al Studioului de Radio din acelasi oras (din 1969). Debut absolut in 1955, in Viata Romaneasca, cu critica; ca prozator, in Tinarul scriitor (1956) cu o povestire.
Debut editorial cu volum de schite si povestiri in plina zi (1959), urmat de alte culegeri de proza scurta: Dimineata de toamna (1962), Pisica roscata si ingerii (1966), De chemat barbatul pe stele (1966), Marsul (1967), Tiganca alba (1967), Mireasma si suspin (1985) s. a. S-a afirmat cu romanul Casa (1962; ed. ne varietur, 1972), conti-nuind linia traditionala a prozei rurale ardelene. in alte „mici romane", incearca formula unui realism simbolic, pornind indeosebi de la sugestiile basmului popular, tratate in maniera moderna: Calaul cel bun (1965), Iubirile cascadorului (1977). Memorial si fictiune cu insertii de texte simili-dramatice, Un caz de iubire la Hollywood (1978) se resimte de livrescul teritoriului sondat (SUA).
Mai multe texte dramaturgice, unele jucate pe scene provinciale: Sechestrul (in colab.), 1972, Fintina cu patru adevaruri (1980) nu si-au gasit scena si regia care sa le consacre. Bune tablete, eseuri (Marele Print, 1972) si dialoguri radiofonice (in colab., 1979; 1981).
Debutind cu proze scurte, Rebreanu Vasile ramine fidel formulei, chiar daca aceasta isi modifica statutul in privinta modalitatilor narative prin deschiderea spre solutii modeme cum ar fi tehnica secventiala a compozitiei, mixajul de planuri (real / imaginar, realist / mitic, obiectiv / poematic) ori interferarea structurilor temporale. Romanele insesi se alcatuiesc din succesiunea unor unitati epice aflate intr-o relatie laxa, aparent incongruenta. Demersul analitic fiind relativ redus, psihologia personajelor e schitata rapid, lasindu-se spatii generoase simbolurilor, metaforelor, alegoriilor. Rebreanu Vasile concepe personaje a caror libertate decurge din abilitatea cu care scriitorul reuseste sa le creeze o inferioritate ambigua. Majoritatea nuvelelor si schitelor contin un anume plan simbolic, daca nu cumva simbolul guverneaza ab initio conceptia. Chiar atunci cind se pare ca vom fi martorii unei relatari strict realiste, finalul aduce o deschidere spre conotatii simbolice. Rezulta o ecuatie cu doua necunoscute: prima, aceea a datului imediat (suspendat prin aminarea elucidarii) si a doua, aceea a polivalentei semnificatiei de ansamblu.
Textul, astfel spus, isi amplifica rezonanta prin investirea narativului cu sensuri poematice, ritualice, mitice sau alegorice. Mitologia folclorica, la care scriitorul apeleaza frecvent, se conjuga cu referinte livresti, incit realismul viziunii nu e decit o prima treapta in configurarea universului epic. Imersiunea in imaginar reactualizeaza datele unei umanitati ce nu se reveleaza in intregime in istorie, ci tenteaza sa refaca sacralitatea existentei.
Gesturile, faptele personajelor nu sint reductibile la un comportament de natura individual-particulara, din ele facindu-si auzita prezenta muzica arhetipala si ritualica a unui om generic. Cea mai semnificativa in acest sens este nuvela De chemat barbatul pe stele (1966), in care relatia crima / pedeapsa se rezolva intr-un triptic al culpabilitatii originare, transferat intr-un plan istoric real si reintors intr-un plan simbolic centrat pe ideea sacrificiului ritualic. in acelasi context trebuie asezat si romanul de dimensiuni restrinse Calaul cel bun (1965), in care critica a detectat numeroase influente, dar care e construit de fapt pe schema unui basm romanesc. Artificiul de constructie, imbinarea gratuitului cu absurdul, a metaforicului cu realismul nu pot obtura sensul moral al mesajului. Calaul cel bun ofera o imagine in mozaic a vietii ca aventura a recuperarii inocentei.
Moartea si iubirea sint temele predilecte ale scriitorului. Numeroase schite au drept cadru razboiul, Rebreanu Vasile fiind interesat sa dezvaluie ororile lui, nu la nivelul unor scene de masa, ci la acela al conditiei insului intrat in acest malaxor al mortii. Adolescentul, cu ingenuitatea si aura sa de idealitate, este un personaj frecvent. Primul roman al lui Rebreanu Vasile, Casa (1962), revazut si cizelat pina la editia ne varietur (1972), resuscita interesul pentru lumea satului ardelean, surprinzind mutatiile din mentalitatea taranului contemporan. „Casa" este toposul emblematic, spatiu-oglinda unde se reflecta suita de drame individuale provocate de presiunea istoriei; unui mod de gindire arhaic, inchis in tot felul de cutume morale, i se opune o noua atitudine reflexiva. Un caz de iubire la Hollywood (1978) tine de literatura-jumal, fiind rodul unei calatorii in SUA. „Autorul isi recunoaste extraneitatea, ne impartaseste stupefactiile si uimirile sale, avind mereu ca obiect artistic o subiectivitate asaltata de experiente neobisnuite" (Ov. S. Crohmalniceanu ). Cartea e compozita: alaturi de cele doua fragmente mai lungi care deschid si, respectiv, inchid sumarul, stau citeva scheciuri ce pot fi citite sub unghiul unei contaminari stilistice solutionate parodic si ludic, apoi notatii de jurnal, insertii din presa despre realitatile sociale americane etc. Povestirea finala este un Iove story in care eroul evoca, patetic si melancolic, o experienta erotica ce i-a ravasit maturitatea. Scrierile dramatice ale lui Rebreanu Vasile tin, majoritatea, de stilul alegoriei si parabolei.
OPERA:
In plina zi, schite si povestiri, Bucuresti, 1959;
Dimineata de toamna, schite si povestiri, Bucuresti, 1962;
Casa, roman, Bucuresti, 1962 (ed. II, 1968;
ed. ne varietur, 1972);
Calaul cel bun, roman. Bucuresti, 1965;
Pisica roscata si ingerii, proza scurta. Bucuresti, 1966;
De chemat barbatul pe stele, proza scurta, Bucuresti, 1966;
Marsul, proza scurta, Bucuresti, 1967;
Tiganca alba, proza scurta, Bucuresti, 1967;
Muntele carunt, 1968;
Securi pentru funii. Bucuresti, 1970;
Jaguarul, Bucuresti, 1972;
Teatru, Bucuresti, 1972;
Marele Print, tablete si eseuri, Cluj-Napoca, 1972;
Sechestrul (in colab. cu M. Zaciu), Cluj-Napoca, 1972;
A treia zi dupa razboi, Bucuresti, 1974;
Iubirile cascadorului, roman, Bucuresti, 1977;
Moartea comandorului. Bucuresti, 1978;
Un caz de iubire la Hollywood, memorial, Bucuresti, 1978;
Cu microfonul dincoace si dincolo de Stix, Cluj-Napoca, I-III, 1979-l981 (in colab.);
Fintina cu patru adevaruri, teatru. Bucuresti, 1980;
Cum o vezi cu ochii verzi, povestiri pentru copii, Bucuresti, 1982;
Mireasma si suspin, nuvele, Cluj-Napoca, 1985. |
REFERINTE CRITICE:
S. Damian, Directii si tendinte in proza noua, 1963;
V. Ardeleanu, insemnari despre proza, 1966;
G. Dimisianu, Schite si critica, 1966;
M. Tomus, Carnet critic, 1969;
G. Dimisianu, Prozatori de azi, 1970;
A. Cosma, Romanul romanesc si problematica omului contemporan, 1977;
C. Regman, Explorari in actualitatea imediata, 1978;
V. Condurache, in Convorbiri literare, nr. 1, 1979;
Ov. S. Crohmalniceanu, in Luceafarul, nr. 19, 1979;
M. Ungheanu, ibidem, nr. 27, 1979;
. Z. Sangeorzan, in Romania literara, nr. 9, 1980;
E. Manu, ibidem, nr. 45,1981;
M. Vaida, in Tribuna, nr. 34, 1981;
R. Diaconescu, in Ramuri, nr. 4, 1982;
V. Tascu, in Contemporanul, nr. 40, 1982;
P. Poanta, Radiografii, II, 1983;
P. Mareea, Concordante si controverse, 1983;
R. Diaconescu, Dramaturgi romani contemporani, 1983;
M. Ghitulescu, O panorama;
I. Caraion, in Tribuna, nr. 43, 1984;
C. Ungureanu, Proza;
M. Vaida, in Romania literara, nr. 11, 1986;
M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 9, 1987;
P. Poanta, in Tribuna, nr. 22, 1987;
Z. Sangeorzan, in Romania literara, nr. 22, 1988;
A. Sasu - Mariana Vartic, Romanul romanesc, III;
C. Mustata, in Flacara, nr. 35, 1989.
|
