Rascu Ion Mihai biografia
Rascu Ion Mihai opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
RASCU Ion Mihai, se naste la 31 mart. 1890, Iasi - moare in 6/7 dec. 1971, Bucuresti. Poet, critic si istoric literar.
Fiul lui Mihai Rascu, prof. de desen, si al Cleliei, de origine franceza. Elev al Liceului National din Iasi, face parte din redactia revista scolare Spre lumina. In Romanul literar citeste primele poezii ale lui Bacovia si e, cum marturiseste, sensibil la „tristetea transcendentala" a versurilor. Din clasa a VIII-a colaboreaza la Vieata noua, imbratisind cu entuziasm miscarea simbolista.
Urmeaza cursurile Facultatii de Litere a Univ. din Iasi audiind trei ani prelegerile de literatura romana ale lui Ibraileanu despre epoca lui Conachi si Alecsandri . Dascalul nu-l incinta insa: „vorbitorul improviza cu vadita sfortare". Student fiind, sustine rubrica de critica literara la Opinia, semnind Evandru; tot aici publica si proza. Scoate, impreuna cu Mihai Bantas, revista Versuri(1911), intitulata, incepind cu nr. 7, Versuri si proza (apare pina in 1914).
Bursier al Scolii Romane de la Fontenay-aux-Roses (1925-l929), urmeaza cursurile lui Paul Hazard si Baldensperger. Profesor suplinitor la Iasi, Tecuci, Birlad, Braila si titular la Bucuresti si Focsani, unde editeaza Anuarul Soc. de lectura „Grigore Alexandrescu", anii 1920-. La Bucuresti, editeaza revista indreptar (1930-l931), continuatoare a programului Vietii noi.
Debuteaza editorial cu poemul Polypkem de Albert Samain, tradus in cadrul activitatilor „Asoc. culturale" (1911). Tot o traduce, dupa Marcel Schwob, este Cruciada capiilor (1912). Voi. de versuri: Sub cupole de vis (1913), Orasele dezamagite (1914), Nelinisti (1927), Renuntarile luminoase (1939) respecta in mare masura programul simbolist: apropierea poeziei de viata orasului si valorificarea elementului intelectual. Istoricul literar - 32 opere din literatura romana (1933), Convingeri literare (1937), Alte opere din literatura romana (1938), Eminescu si cultura franceza (1976) -practica metoda comparatista si cercetarea surselor ca mijloc auxiliar in analiza operelor.
R. colaboreaza, din anii gimnaziului, la Vieata noua si ramine, in continuare, un mare admirator al simbolismului. Poate si din aceasta cauza, cu tot respectul ce i-l purta lui Ibraileanu , n-a publicat niciodata in Viata Romaneasca, desi volumul Sub cupole de vis (1913) i-a fost recenzat favorabil in revista ieseana. Poetul e un contemplativ, solitar, obsedat de aventuri imaginare si tinuturi feerice. Lovinescu vedea in poezia lui „proiectarea realitatii dincolo de realitate, in vis, in irealitate, in ceata, in contururi sterse, vatuite, o viata de fantoma exangua cu viata rezolvata in veleitate si simtul actualitatii in nostalgie dupa alte timpuri". Fantomaticele plecari, melancolia valurilor imaculate, bucuria naufragiilor salvatoare si intimitatea singuratatii sint rezolvari utopice ale unei sensibilitati extatice:
„Spre farul magic tinde nava cu restul fortelor zdrobite
Cu plinsul negrelor catarguri si-al pinzelor invinetite
Spre portul cu cladiri solemne din care Helios priveste
Sculptat in statuie de piatra - cum valul marei se-aureste,
Cum razele ce-a-gonizeaza, in zugraviri de-apoteoze,
Dezmiarda pinzele deschise, zburind spre tarmurile roze
Spre farul magic tinde nava si farul magic dormiteaza
Sub trista cerului cupola, pe care-amurgul scinteiaza,
Se lupta cu privirea noptei, si-nvins aluneca spre zare
in lumea-acordurilor pale de melodii crepusculare" (Spre farul magic). |
Se afla, intr-adevar, in aceasta poezie, toata recuzita simbolismului: suspinul „tristei barcarole", „bizare pasari colorate", printre ruine, ploi palide, in toamnele bolnave, cu „plinsul monoton de clopot" si „parcurile solitare", cu „nevazutele clavire", „gradini de visuri" si „lacrimi colorate", statui invaluite-n ceata, „aerul de moarte" al „sumbrelor cavouri", „tristele simfonii" ale noptii, fecioarele bolnave in „primavara maladiva", „albumuri vechi", „decolorate" in atmosfera „serilor funerare", „copii anemici" si nelipsitele „acorduri stranii de viori", splendorile dezolante, „orasul-cavou" in care cinta „fanfarele funebre", cortegii mortuare si „dricuri uriase plutind spre negre cimitire". Acelasi farmec al disperarii si al „ereditatilor bolnave", aceeasi exuberanta a comunicarii suferintei spaimei si nevrozelor din lirica lui Henri de Regnier, Maeterlinck, Henri Bataille, Paul Fort sau Rodenbach. Directa este insa numai influenta lui Albert Samain, din care Rascu Ion Mihai traduce, in 1911, poemul Polyphem. Atmosfera este aceeasi si in volumul Le chariot d'or, ajuns, in 1927, la o suta treizeci de editii: plinsul in noapte, agonia serilor, peroanele pustii, „un tren indepartat fluierind melancolic", ciini plingind pe strazile oraselor, apusuri violete, melodii colorate si extaze ale florilor, suflete ingenunchiate in umbra, lumina agonica a felinarului si „respiratia tragica a tenebrelor". Dar barbarele strigate de jale, plinsul materiei si imaginea de cavou a orasului sint din Bacovia . Poetul evolueaza totusi spre o formula personala, simbolismul se autohtonizeaza si, pe fondul unei monotone discursivitati, sfirseste in idilice viziuni traditionale (volumele Nelinisti, 1927 si Renuntarile luminoase, 1939);
„Lasati in urma codrii ce picura de ploaie
Si umedele cringuri si sipotul din munti
E seara-al-bastra-n aer si galbene sivoaie
Pe albiile-n-guste aluneca sub punti
E seara-albastra-n aer ca tragice blesteme
Rasuna in auzuri zbucnirile din nori
Pe dealuri codrii, totusi, in van vor sa ne cheme
Spre lungi plimbari, caci frigul din ei iti da fiori
Spre sat dar! visarea o vom lasa pe altadata
O, vesnica visare sub bolta instelata!" |
In cel mai bun stil pillatian, Rascu Ion Mihai e obsedai de amintire, de copilarie si adolescenta, realizind in stereotipii voite (tristete, nostalgie, renuntari) un univers al „recluziunilor melancolice" si al armoniilor captive. „Ingenua tragedie launtrica" a lui Bacovia e acceptata cu luciditate. Reprezentative pentru criticul si istoricul literar sint studiile eminesciene. De prin 1920 il preocupa ideea unei vaste cercetari privind Ecourile franceze in opera lui Eminescu, realizata dupa criterii istorice si de literatura comparata. Despre problema imprumuturilor au scris si N. I. Apostolescu , G. Ibraileanu , . Scurtu, N. Iorga , I. Siadbei, T. Vianu si G. Ca-linescu . Analiza surselor este insa la Rascu Ion Mihai impresionanta prin amploarea ei: minutioase investigatii se fac privind mediul cultural (traduceri, activitate teatrala, influenta franceza in Austria si Germania, biblioteci), marturiile contemporane despre cunostintele de limba franceza ale lui Eminescu (memoriile Mittei Kremnitz, ale lui Vlahuta , Slavici ) sau familiarizarea poetului cu literatura „uriasei natiuni istorice" (cum era numita Franta la 1882). Limitata la subiectul propus, lucrarea este si astazi un model al genului. Istoricul literar (32 opere din literatura romana, 1933; Convingeri literare, 1937; Alte opere din literatura romana, 1938) ofera utile contributii documentare si se intereseaza mai putin de noutatea punctului de vedere in interpretarea operei literare.
OPERA:
Sub cupole de vis, versuri si proza, Iasi, 1913;
Orasele dezamagite, versuri. Iasi, 1914;
Nelinisti, versuri, Bucuresti, 1927;
32 opere din literatura romana. Bucuresti, 1933;
Cum se dezorganizeaza invatamintul. Un aspect din multe altele, Bucuresti, 1933;
La Lisieux, cu Sfinta Tereza, Bucuresti, 1934 (ed. II, 1943);
Vibrari, schite. Bucuresti, 1935;
Eminescu si catolicismul. Bucuresti, 1935;
Eminescu si Alecsandri, Bucuresti, 1936;
Convingeri literare. Bucuresti, 1937;
Alte opere din literatura romana. Bucuresti, 1938;
Renuntarile luminoase, versuri, Bucuresti, 1939;
Setea linistei eterne. Bucuresti, 1943;
Amintiri si medalioane literare. G. Bacovia -G- Ibraileanu, Bucuresti, 1967;
Poeme, cu o pref. de D. Micu, Bucuresti, 1967;
Eminescu si cultura franceza, ed. ingrijita de A. Schreiber si D. Murarasu, pref. de D. Murarasu, Bucuresti, 1976.
|
REFERINTE CRITICE:
G. Calinescu, Is-toria;
C. Baltazar, in Viata Romaneasca, nr. 9, 1967;
D. Micu, in Arges, nr. 5, 1967;
Al. Piru, in Gazeta literara, nr. 24, 1967;
Poeti de la «Vieata noua», 1968;
A. Antonescu, in Contemporanul, nr. 8, 1968;
I. Stavarus, in Gazeta literara, nr. 9, 1968;
H. Zalis, in Viata Romaneasca, nr. 4, 1968;
C. Ciopraga, in Cronica, nr. 26, 1969;
D. Micu, inceput;
E. Lovinescu, Scrieri, IV;
VI;
1973-l975;
Gh. Ceausescu, in Revista de istorie si teorie literara, nr. 2, 1977;
N. Zamescu, in Cahiers roumains d'etudes litteraires, nr. 2, 1978;
Al. Oprea, In cautarea lui Eminescu gazetarul, 1983;
Adriana Iliescu, Poezia simbolista romaneasca, 1985.
|
