Ranetti George biografia
Ranetti George opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
RANETTI George (numele la nastere: George Ranete), se naste la 18 oct. 1875, Mizil, judetul Prahova - moare in 2 mai 1928, Bucuresti. Poet, prozator si dramaturg.
Fiul lui Matheiu Vasile Ranete, avocat, si al Elenei (n. Ioachimescu). Liceul „Sf. Petru si Pavel" din Ploiesti, unde isi ia bacalaureatul. La Bucuresti urmeaza studii de drept, fara sa le incheie.
Debuteaza cu volum De inima albastra. Dom Paladu (1899). Dupa ucenicia de la Moftul roman, reediteaza Mos Teaca, scoate Zeflemeaua (190l-l904) si Furnica, incepind cu 190. in timpul razboiului. Furnica apare la Iasi, sub titlul Greierul, fiind, dupa 1917, intr-un evident declin.
Colaboreaza la Epoca, Lupta, Pagini literare, Povestea vorbei. Romania etc.
Publica Fabule (1907), versuri (D-atunci si d-acolo, 1921; Poezii, 1924), comedii (Romeo si Julieta la Mizil, Saracu Dumilrescu, 1907), romanul Domnisoara Miau (1926). A tradus si localizat piese jucate cu mult succes.
A semnat cu pseudonimul Romeo, Tarascon, Gh. Biciusca, Jorj Delamizil, Chiriac-Napadarjan, Contele de Tekirghiol, Printul Ghita, Coco, Cyrano, Ghita Delagambrinus s. a. Spirit independent, cu o tinuta democratica consecventa, Ranetti George face publicistica militanta de-a lungul a aproape trei decenii.
Revista Furnica, scrisa in cea mai mare parte de el, critica guvernul, curtea regala, oamenii politici, moravurile si institutiile timpului. Cauza politica a Furnicii e servita si de desenatori talentati: Iser, Ary Murnu, I. Steurer, Fr. Sirato, Kimon Loghi s. a. Ranetti George se autodefineste umorist de profesie:
„Nu sint un scriitor,
Nu sint un gazetar,
N-am vreme sa fac cintece de-amor,
Sa slefuiesc ca pe-un margaritar
Versul
Nu-s nici poet,
Nici ziarist,
Eu sint un biet,
Umil si trist -
Umil, desi spinarea-i nu-ncovoaie,
Si trist, desi vars glumele-mi suvoaie" (Adevarata mea meserie). |
Discipol al lui Caragiale, poetul practica un „miticism voios", rememorind personajele maestrului:
„Pristanda si astazi de la steaguri fura.
Trahanache este tot o secatura.
Catavencii calea zilnic ne-o atin
Nu-i rabda, maestre, sau ia-i la Berlin!" (Scrisoare lui Caragiale). |
Asociatii bizare, asamblate cu verva scinteietoare, amintesc de caragialiana La Mosi:
| „Prieteni si rude, / Bibani, caracude, / Defilare, / Ambetare, / Decoratii, / Luminatii, / Artifitii, / Catelu coanei Sitii, / Pierdut in multime!.,." (10 Mai). |
Alegoria fabulelor sale se refera atit la animale, cit si la obiecte (Omida si furnica, Magarul si privighetoarea, Razbunarea unui scaun schiop, Gheata si sosonul etc), iar improvizatiile satirice tintesc in Dom' Paladu, avocat si orator politic, tipul clasic al arivistului. Proza scurta (tableta gazetareasca sau schita) reia situatii si personaje caragialiene: Serata de la madam lonescu, „Un caz" in Dealul Spirei, Stovaina, S.P.M., Sectia F. f. Prietenia la bai. Nu ma lua-n periplizon s.a. Comediile in versuri speculeaza comicul facil, caricatura artificiala si deformarea lexicala (pe urmele lui Caragiale. dar departe de spiritul teatrului sau comic). Unele situatii din farsa Romeo si Julieta la Mizil sint reluate de Victor Eftimiu in Omul care a vazut moartea. Ranetti George improviza cu o rara usurinta, obtinea prin extravaganta imaginii si rimele sale „miliardare" efecte insolite. Criticului discret, cu zimbetul ingaduitor nu'-i sint straine nici verva si vibratiile satirei violente, ale sarcasmului neindurator. Scriitor prolific, Ranetti George scrie enorm, in graba, ajungind la o facilitate ce frizeaza neglijenta si superficialitatea. Tehnica sa, intemeiata pe gluma si o mare usurinta de a carica limbajul, nu atesta o constiinta artistica pe masura fanteziei sale comice.
OPERA:
De inima albastra. Dom Paladu. Poezii, proza. Bucuresti, 1899;
Strofe si apostrofe, Bucuresti, 1900;
Ahturi si ofuri. Bucuresti, 1901;
Eu rid, tu rizi, el ride. Bucuresti, 1903;
Frantuzomania, Bucuresti, 1904;
Fabule, Bucuresti, 1907;
Romeo si Julieta la Mizil. Saracii Dumitrescu, Bucuresti, 1907;
Schite vesele, Bucuresti, 1909;
Matache Pisalog, Bucuresti, 1914;
D-atunci si d-acolo, versuri, Bucuresti, 1921;
Poezii, Bucuresti, 1924;
Domnisoara Miau, roman, Bucuresti, 1926;
Madam Strakinidy, Bucuresti. 1928;
Versuri, ed. ingrijita si pref. de M Dragomir, Bucuresti, 1956. |
REFERINTE CRITICE - G. Ibraileanu, in Viata Romaneasca, ian. 1908; G. Calinescu, Istoria; Radu D. Rosetti, Spicuiri, 1967; C. Ciopraga, Literatura romana intre 1900-l918 - 1970; C. Paiu, in Romania literara, nr. 41, 1986.
|
