Ralea Mihai biografia
Ralea Mihai opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
RALEA Mihai, se naste la 1 mai 1896, Bucuresti - moare in 17 aug. 1964, Berlin. Sociolog, antropolog, estetician, critic literar, memorialist si filosof.
Fiul lui Dumitru Ralea, magistrat, si al Ecaterinei (n. Botezatu).
Studii secundare la Liceul Internat din Iasi (1907-l914) si universitare (litere, filosofie, drept) la Bucuresti si Iasi, avindu-i ca prof. pe G. Ibrai-leanu , I. Petrovici , D. Gusti s.a.
Debuteaza in revista Convorbiri literare cu studiul Importanta sociologica a lui G. Tarde (1916) si in Studii filosofice cu Relatiunile dintre imagine si gindire (1916). isi continua studiile la Paris, la Ecole normale sup^rieure (1919-l923). Doctor in drept cu teza Proudhon.
Sa conception du progres et son attitude sociale (1922); Doctor in filosofie la Sorbona cu teza L'Idee de revolution dans Ies doctrines socialistes (1923). Reintors la Iasi, este numit asistentul lui I. Petrovici. apoi conf. la Catedra de pedagogie sociala si prof. la Catedra de psihologie si estetica, infiintata pentru el (1925).
Publica volum de psihologie (Formarea ideii de personalitate, 1924; Problema inconstientului, 1925 s.a.), de sociologie (Democratie si creatie, 1926) si de critica literara (Interpretari, 1927; Comentarii si sugestii, 1928; Perspective, 1928; Atitudini, 1931; Valori, 1935).
Din 1933 este director la Viata Romaneasca impreuna cu G. Calinescu (pina in 1940), apoi cu D. I. Suchianu (1944-l946). Din 1939 se transfera la Catedra de estetica si critica literara a Univ. din Bucuresti. Cursurile sale de estetica generala si aplicata vor fi publicate postum in Prelegeri de estetica (1972). Se angajeaza in viata politici, intrind in conducerea Partidului National Taranesc, care se va alatura Frontului Patriotic Antihitlerist. Condamnat la o detentie in lagarul de la Tirgu Jiu pentru activitate procomunista, dupa 1944 va fi Ministru al Artelor in guvernul Petru Groza, ambasador al Romaniei in Statele Unite (1946-l948), deputat, vicepresedinte al Prezidiului M.A., membru al Consiliului de Stat (din 1963), academician, membru in diferite organisme internationale, director al Institutului de Psihologie al Acad. si seful Catedrei de psihologie de la Univ. din Bucuresti. Format in ambianta ideilor poporaniste ale lui C. Stere si G. Ibraileanu , adept al lui E. Durkheim in sociologie si al lui Pierre Janet in psihologie, Ralea Mihai creeaza un sistem de estetica si, literar vorbind, cultiva o eseistica stralucitoare, eclectica la modul superior, de o mare flexibilitate spirituala, fundamental antidogmatica si rationalista; reprezinta, in acelasi timp, directia sociologica, psihologica si chiar antropologica in critica literara.
„Spirit volubil, cu o intinsa cultura pe care o stapineste cu gratiozitati sociale si cu superioara ironie" (Al. Dima ) si afimiindu-si mereu „tendinta catre un antidogmatism structural" (N. Tertulian), criticul si esteticianul Ralea Mihai se dezvolta intre cadrele antropologiei filosofice, schitata in studiul Definitia omului (1928) si apoi reluata, sistematic, in Explicarea omului (1946). Intrucit „aminarea fenomenelor sufletesti e o conditie primordiala a oricarei activitati psihice umane" si fiindca „aparitia ratiunii si constiintei se datoreste aminarii, inhibitiei sau piedicilor pe care aceste functiuni le introduc ih psihismul automat si impulsiv al omului primitiv!" (Explicarea omului), urmeaza ca arta si discursul despre aceasta particularizeaza conceptul nuclear de aminare, lansat si teoretizat la noi si de catre Eugeniu Sperantia . intr-un asemenea cadru trebuie asezata „critica totala", afina cu conceptul lui G. Ibraileanu („critica complecta"), motivata astfel: „ne-am oprit la un punct de vedere eclectic, care tine seama de toate sursele pe care Ie ofera diferitele stiinte auxiliare: adica si de punctul de vedere al analizei psihologice si de punctul de vedere al metodei sociologice si de analiza scolii fenomenologice si, in fine, de speculatiunile filosofice asupra notiunii de valoare estetica" (Perspective, 1928). De aici, fara-ndoiala, acceptiunea moderna a criticului („un creator de puncte de vedere noi in raport cu o opera Adaugind o noua aripa edificiului, el il face sa traiasca mai departe" -Atitudini, 1931) si, in consecinta, pledoaria lui Ralea Mihai, avant la date, pentru „deschiderea operei", pentru polisemantismul ca si conditie a longevitatii acesteia. Studiile consacrate lui Tudor Arghezi sau Mihail Sadoveanu confirma aceste optiuni teoretice elaborate de o gindire asociativa, structural eseistica. indragostit de idee - un docte en volupte, cum il numea Vladimir Streinu -, Ralea Mihai o cauta cu fervoare camilpetresciana, sprijinindu-se pe dialectica socanta a paradoxului in domenii variate, precum sociologie, critica literara propriu-zi-sa, psihologie, filosofia culturii, literatura comparata sau estetica. Un adevarat festin al ideilor ni se ofera in Interpretari (1927), Comentarii si sugestii (1928), Perspective (1928), Atitudini (1931), Valori (1935), intelesuri (1942), Portrete, carti, idei (1966) s.a. Disocierile si concluziile, citeodata perfecte in limpezimea clasica a expresiei, poarta corectivul moralistului intr-o tonalitate acuzat aforistica, intrinseca acestui „Fontenelle al nostru" (G. Calinescu ): „Gustul mediocru e riguros, inchizitorial.
Cel inalt e inainte de toate sceptic, e uman"; „Epicureismul e filosofia unei deziluzii"; „Singur prezentul importa in arta, ca in toate"; „Omul inteligent e acela care nu confunda niciodata punctele de vedere", afirma Ralea Mihai optind, programatic, pentru judecata (nu numai) estetica, deschisa tuturor asocierilor si pasibila, prin aceasta, de spectaculoase rasturnari. Paginile despre Ibraileanu , H. Papadat-Bengescu , F. Aderca , aprecierile entuziaste la adresa lui Ion Barbu publicat, semnificativ, in reinnoita Viata Romaneasca, acopera un registru foarte larg de sensibilitate estetica. Scriind, printre primii la noi, despre opera lui Marcel Proust sau Paul Valary, aducind noi posibilitati de interpretare - din unghi sociologic si psihologic - si retTaind, intr-o lectura mereu proaspata, semnificatiile plurale ale operei literare din perimetrul national si universal, Ralea Mihai s-a dovedit un impresionist in sensul bun al termenului, ceea ce nu exclude articolele de directie, considerate azi semnificative pentru perioada interbelica. Astfel, la putin timp dupa disparitia lui Titu Maiorescu , publica Directive in literatura contemporana (1919), articol exact prin diagnoza noilor directii din cultura si literatura romaneasca de dupa prima conflagratie mondiala. La aceasta se adauga studiul de referinta De ce nu avem roman? (1927), magistral prin circumscrierea epicii noastre din unghi sociologic, estetic si, evident, al criticii literare. Vocatia moralistului se conjuga cu un spirit polemic in masura sa coaguleze atitudini generale la adresa fie a unui curent (Ipocrizia clasicismului), fie a unei persoane, Paul Zarifopol de pilda, amendat pentru intransigenta maiorescianismului sau, dar cu care se intilneste, paradoxal, in Valori (1935), intr-o schita de critica a mentalitatii culturale din Romania dintre cele doua razboaie mondiale.
O data cu admiratia franca a intelectualului de stinga pentru marile creatii ale spiritului intilnim, in incizii memorabile, o recunoscuta priza la social, inteles in relatiile sale interne sau ca marca a sectiunilor suprastructurale. Delimitari ca Etnic si estetic, Expresie individuala si expresie sociala in arta, consideratiile privitoare la Militantismul estetic sau la Arta ca mentalitate de clasa vor fi asimilate in cursurile de estetica tinute la Iasi (1927-l928) si Bucuresti (1914-l944). Restituite, postum, in volumul Prelegeri de estetica (1972), cursurile de estetica generala si aplicata (estetica muzicala si estetica artelor plastice) infirma postularea, mai veche, „fragmentarism estetic" (Al. Dima ), ele impunind prin tratarea sistematica si sintetica si asta, dincolo de amprenta stilistica a comunicarii de la catedra, pe cale orala si stenografiata. O noutate reprezinta estetica aplicata, „un studiu asupra formelor, asupra tehnicii si asupra continutului sufletesc de creatie si contemplatie in cadrul specific al fiecarei arte in parte" (Estetica muzicala), precum si incercarea de a conjuga metodologii diferite, respectiv metoda fenomenologica (N. Hartmann, M. Geiger), sociologica (G. Tarde), experimentala (Fechner), simpatetica (Th. Lipps), psihologica (Miiller-Freienfels) s. a.
Rolul central al esteticului rezida in aceea ca „se individualizeaza creind problema stilului, se subiectiveaza, creind problema contemplatiei, se obiectiveaza si creeaza opera artistica ce poate fi considerata in realitatea ei exterioara, poate lua aspectul unei judecati de valoare asezate intr-un lung sir de valori si atunci devine o valorificare a fenomenului estetic si, in fine, el tinde sa se detaseze pe cit posibil de inrudirea cu celelalte fenomene sufletesti: morala, economia, politica, societatea, formind prin aceasta o tendinta de autonomie" (Estetica artelor plastice). Iata de ce principiul autono-mismului estetic, pe marginea caruia polemizeaza cu P. Zarifopol, „este folositor pentru ca reprezinta un efort tendentional", cu toate ca „nu poate fi realizat in mod absolut" (Estetica generala). Ideea „artei ca placere a artificialitatii" cu care se incheie cursul de Antropologie filosofica tinut la Universitatea din Bucuresti (1942-l943) este fundamentata pe insusirea, specific umana, de aminare. Pozitia generala a esteticianului, una sociologica si istorista in traditia lui C. D. Gherea si G. Ibraileanu conduce la o conceptie „apropiata de marxism asupra autonomiei esteticului, fiind in acelasi timp unul dintre combatantii cei mai activi, atit impotriva estetismului, cit si a exceselor nationaliste" (Ion Pascadi ). Teoretician al specificului national si polemizind pe aceasta tema cu Petru Comarnescu s. a., Ralea Mihai , absorbit de viata politica a momentului, isi ia revansa de literat in admirabile pagini de memorialistica in descendenta lui I. Codru-Dra-gusanu , cel care a dat, la noi, prima relatare psihologica a unei calatorii. Pelerinajele sale sint tot atitea analize lucide care descopera, dincolo de pitoresc si spectacular, marile probleme ale epocii. Nord-Sud (1945), in Extremul Occident (1955) sau Cele doua Frante (1956) marturisesc despre „capacitatea de a lua temperatura morala" (G. Calinescu ), oferind „o arta a analogiilor, o intuitie a socialului si psihologicului" (Tudor Vianu ).
Impresioneaza senzualitatea violenta a notatiilor, reflectia, aforismul si priceperea de a topi livrescul in asociatia de idei si in spontaneitatea evocarii: „O calatorie in Egipt e o cochetarie cu neantul si o meditatie a neexistentei!" Escurialul e, in acelasi timp, „o cazarma si o manastire", el reprezinta „ideea de opulenta a unui popor sarac pe un sol de piatra"; Montserrat e o manastire de benedictini „suspendata intr-un ocean solid de piatra, in dezolarea completa a unui astru stins" s. a. Si aici, asociatiile si disocierile sint surprinzatoare, adeseori socante pentru cititorul de astazi al lui R„ credincios unui credo publicat inca in 1928 si intitulat Misiunea unei generatii: „Generatia noastra isi manifesta crezul in doua revendicari principale: antiscientismul si ordinea". Paginile cele mai rezistente ale criticului, esteticianului si memorialistului alcatuiesc o pledoarie constanta pentru valorile durabile ale culturii.
OPERA:
Proudhon. Sa conceptia» du progres et son attitude sociale. Paris, 1922;
L'idee de revolution dans Ies doctrines socialistes. Paris, 1923;
Revolution et Socialisme, these, Paris, 1923;
Formarea ideii de personalitate. Iasi, 1924;
Ipoteze si precizari in stiinta sufletului, Bucuresti, 1926;
Ideea de revolutie in doctrinele socialiste, Bucuresti, 1926;
Democratie si creatie. Bucuresti, 1926;
Contributii la stiinta societatii. Bucuresti, 1926;
Introducere in sociologie. Bucuresti, 1927;
Interpretari, Bucuresti, 1927;
Comentarii si sugestii. Bucuresti, 1928;
Perspective, Bucuresti, 1928;
Ideea de revolutie in doctrinele socialiste. Bucuresti, 1930;
Istoria ideilor sociale, Craiova, 1930;
Memorial. Note de drum din Spania, Bucuresti, 1930;
Atitudini, Bucuresti, 1931;
Valori, Bucuresti, 1935;
Psihologie si viata. Bucuresti, 1938;
intelesuri. Bucuresti, 1942;
Intre doua lumi, f.a.;
Nord-Sud, Bucuresti, 1945;
Explicarea omului. Bucuresti, 1946 (trad. franceza, Paris, 1949);
Caracterul anti-umanist si antistiintific al psihologiei burgheze americane, Bucuresti, 1954;
„Razboiul psihologic", instrument al agresiunii imperialiste, Bucuresti, 1954;
Caile de asigurare a pacii in Europa, Bucuresti, 1955;
In Extremul Occident, Bucuresti, 1955 (ed. II, 1956;
ed. III, 1963);
Studii de psihologie si filosofie, Bucuresti, 1955;
Istoria psihologiei, in colab. cu C. I. Botez, III, Bucuresti, 1955-l956;
La transformation des sensations sous T influence des facteurs historiques et sociaux, Bucuresti, 1956;
Cele doua Frante, Bucuresti, 1956 (ed.
II, 1962);
Scrieri din trecut, l-ln literatura, II - in arta, III - in filosofie. Bucuresti, 1956-l958;
Visages de la France, cu o pref. de Roger Garaudy, Paris, 1959;
Sociologia succesului, in colab. cu T. Hariton, pseud. lui T. Herseni, Bucuresti, 1962;
Introducere in psihologia sociala, in colab. cu T. Herseni, Bucuresti, 1966;
Portrete, carti, idei. Studii de literatura universala, Bucuresti, 1966;
Prelegeri de estetica, ed. ingrijita si pref. de I. Pascadi, Bucuresti, 1972;
Scrieri, I-II, ed. ingrijita si pref. de N. Tertulian, 1972-l978;
III, ed. ingrijita si pref. de FI. Mihailescu, 1981;
IV-V, 1988;
VI-VII, 1989. |
REFERINTE CRITICE:
T. Vianu, in Gindirea, nr. 12, 1927;
E. Lovinescu, Istoria;
G. Calinescu, Istoria;
T. Vianu, Arta;
I. Biberi, Lumea de miine, 1945;
I. Petrovici, De-a lungul unei vieti, 1967;
V. Bugariu, in Luceafarul, nr. 19, 1967;
Elena Voiculescu, in Arges, nr. 7, 1967;
idem, in Familia, nr. 7, 1967;
N. Tertulian, Eseuri, 1968;
Ov. S. Crohmalniceanu, in Contemporanul, nr. 31, 1968;
Elena Voiculescu, in Arges, nr. 10, 1968;
I. Pascadi, Esteticieni romani, 1969;
Al. Paleologu, in Viata Romaneasca, nr. 4, 1969;
D. Botez, Memorii, I, 1970;
Al. Rosetti, Note din Grecia. Diverse. Cartea alba, 1970;
Elena Voiculescu, Conceptia sociologica a lui Mihai Rulea, 1970;
I. Pascadi, in Viata Romaneasca, nr. 8, 1971;
D. I. Suchianu, in Tribuna, nr. 50;
51, 1971;
D. D. Rosea, Oameni si climate, 1971;
P. Georgescu, in Luceafarul, nr. 40, 1972;
Al. Piru, in Romania literara, nr. 17, 1972;
Gr. T. Pop, in Ramuri, nr. 10, 1972;
P. Anghel, Mihai Ralea, vocatia eseului, 1973;
M. lorgulescu, in Luceafarul, nr. 20, 1973;
T. Popescu, Idei estetice in scrierile lui Mihai Ralea, 1974;
Al. George, in Viata Romaneasca, nr. 9, 1974;
Z. Sangeorzan, in Romania literara, nr. 33, 1974;
idem, in Cronica, nr. 38, 1974;
Ov. S. Crohmalniceanu, Literatura, III;
D. D. Rosea, in Romania literara, nr. 13, 1975;
E. Simion, Scriitori, II;
M. Muthu, in Steaua, nr. 8, 1976;
Z. Sangeorzan, in Cronica, nr. 11;
19;
24, 1976;
E. Simion, in Luceafarul, nr. 15, 1976;
P. Georgescu, in Contemporanul, nr. 32, 1977;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 34, 1977;
E. Negriei, in Ramuri, nr. 9, 1977;
Gh. Grigurcu, in Viata Romaneasca, nr. 9, 1978;
C. Ciopraga, in Cronica, nr. 48, 1979;
Z. Omea, Traditionalism si modernitate in deceniul al treilea, 1980;
idem, in Romania literara, nr. 47, 1981;
Z. Sangeorzan, in Cronica, nr. 12, 1981;
Al. Piru, Istoria literaturii romane de la inceputuri pina azi. 1981;
N. Mecu, in Manuscriptum, nr. 4, 1982;
Gh. Grigurcu, intre critici, 1983;
M. Vasile. Conceptul de originalitate in critica literara romaneasca, 1988.
|
