Raicu Ionescu Rion biografia
Raicu Ionescu Rion opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
IONESCU-RION Raicu (numele la nastere: Raicu lonescu), se naste la 24 aug. 1872, corn Balasesti, judetul Galati - moare in 19 apr. . Tirgoviste.
Critic literar.
Provine dintr-o familie de tarani saraci.
Scoala primara la Tacuta (1879-l882); liceul la Birlad (1882-l890); Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. din Iasi (1890-l893) si, concomitent, bursier la Scoala Normala Superioara, in timpul studiilor liceale intemeiaza impreuna cu G. Ibraileanu, N. Savin, D. Moscu si T. Cardas Soc. literara Orientul, de orientare socialista (1887). in aceasta perioada - lecturi sistematice din P. J. Proudhon, Karl Marx, Fr. Engels, Max Nordau, Ch. Darwin, H. Spencer, precum si din H. Taine si G. Brandes.
Debuteaza cu art. imprejurari usuratoare in revista Scoala noua din Roman (1889), aflata sub directia lui P. Musoiu si E. Vaian, avindu-l secretar de redactie pe G. Ibraileanu.
Colaboreaza cu studii de critica sociala si art. teoretice la ziarele Critica sociala si Munca, ambele de orientare socialista, si la Evenimentul (unde secretar de redactie era G. Ibraileanu); majoritatea studiilor literare ale lui Raicu Ionescu Rion vor fi publicate in Evenimentul literar. Prof. suplinitor la Tirgoviste. Moare rapus de ftizie. Pseud.: Rion, V. Rion. Noir, Th. Bulgarul, Faust, Paul Fortuna, Gr. Mirea etc, Prietenii sai apropiati (G. Ibraileanu si Sofia Nadejde) ii publica postum o culegere de Scrieri literare (1895). in activitatea sa critica, Raicu Ionescu Rion s-a afirmat ca un discipol si admirator al lui C. Dobrogeanu-Gherea, demonstrind numeroase si puternice afinitati si cu G. Ibraileanu.
Activitatea critica a lui Raicu Ionescu Rion se inscrie in sfera directiei de la Contemporanul; partizan al lui C. Dobrogeanu-Gherea in polemica rasunatoare a acestuia cu Titu Maiorescu, scriitorul isi arunca - de cite ori are ocazia - sagetile impotriva pozitiilor estetice junimiste, impotriva principiului „inaltarii impersonale", al unei arte care sa transpuna cititorul intr-o lume a „fictiunilor ideale". Junimismul - considera Raicu Ionescu Rion-a dat nastere unei specii de scriitori care vad in arta o indeletnicire fermecatoare, dar perfect inutila: specia „artistilor-muste": „Atunci se ivi teoria artistului-musca. Atunci se ivi critica aceea superficiala care a sustinut ca arta trebuie sa idealizeze numai ce e «vesnic si neschimbator», ca ea nu trebuie sa atinga decit sentimentele comune intregului neam omenesc, ca ea nu trebuie sa se coboare in patemile mici. materiale, ale muritorilor, ca artistul trebuie sa traiasca intr-o lume de fictiuni impersonale. Si apuca-te, Radulescule, Negulescule, Dragomirescule si alti catelandri, de facut «estetica pura», de gasit legile eterne ale artei!" (Artipii-muste).
Pentru Raicu Ionescu Rion - ca pentru toti scriitorii din jurul Contemporanului - „inaltarea impersonala" este o absurditate, arta avind inevitabile teluri de clasa: „Orice scrii intra in calupul clasei tale; lira taedeja pusa fatal mente in serviciul unei clase: [al] clasei din care faci parte" (ibidem.). in analiza fenomenului literar contemporan, doua sint - in general - aspectele si directiile asupra carora critica lui Raicu Ionescu Rion zaboveste indelung si cu accente polemice mai viguroase: decadentismul european (prin care criticul intelege indeobste poezia simbolista) si pesimismul romantic si postromantic. Decadentismul este redus de scriitor la un principiu al individualismului si deci al indiferentei fata de societate: „Nu-i mai interesa nimica din durerile si schimbarile sociale: nu mai aveau de aparat o cauza sociala.
Fondul artei trebuie sa se schimbe, si atunci cel dintii domeniu ce li se arata a fost eul lor. Arta nu se mai intereseaza acuma decit de acest eu. Ea se puse in serviciul exclusiv al durerilor, fericirilor, aspiratiilor personale" (Literaturile decadente). Din fericire, datorita „geniului unor scriitori de geniu", fenomenul decadentismului nu atinge prea grav literatura romana; in schimb, acolo unde literatura a incaput pe „mina unor nebuni ca Verlaine, Tailhade etc", deci in cultura franceza, decadentismul a dobindit proportii inspaimintatoare. Astfel, un alt „nefericit artist" (este vorba de Baudelaire) a pierdut in asemenea masura puterea de a iesi din cercul strimtaleului, de a-si „deschide inima si pentru emotiile altora", incit „toata simpatia de oameni s-a sters din inimile acestui fel de artisti".
Iubirea ce se cerea inchinata intregii omeniri ajunge astfel sa se reverse mai curind asupra pisicilor domestice, carora Baudelaire le dedica - spre scandalizarea lui Raicu Ionescu Rion - doua poezii! (Intre pisici si oameni). Carenta grava a dragostei de oameni este semnalata de scriitor si in opera altui poet decadent, Rollinat, in care el vede „un nebun furios", cu un stadiu de „cel putin 25 de ani" in vreo casa de sanatate (Dra-gostea de oameni). Decadentismului, Raicu Ionescu Rion ii opuneo literatura sanatoasa, altruista, patrunsa de dragoste pentru omenire si de compasiune pentru suferintele celor multi; superioritatea unei astfel de literaturi e dovedita cu scrierile poetului N. Beldiceanu": „Nimenea mai cu foc clecit dinsul n-a stiut sa cinte marile dureri sociale" (Un prieten poet). Cel de al doilea aspect - definitoriu pentru fenomenul literar contemporan pe care Raicu Ionescu Rion il studiaza in spiritul „criticii stiintifice" - il reprezinta pesimismul romantic si postromantic; sub influenta lui Do-brogeanu- Gherea el descopera la Eminescu doar o forma de „pesimism moderat", invo-cindu-se cunoscutul argument al unui „fond prim", de natura optimista (Eminescu si Lenau).
Forme cu mult mai grave ale pesimismului pot fi insa intilnite la scriitorii romantici apartinind literaturilor occidentale(Lenau, By-ron, Leopardi); faptul este explicat prin procesul de „degenerescenta" pe care il ilustreaza marile culturi apusene in faza lor capitalista, proces descris de altfel de Max Nordau intr-un comentariu familiar lui Raicu Ionescu Rion Este evident ca scriitorul nu gusta mostrele de literatura pesimista, pe care o considera nebarbateasca si impudica: „intotdeauna mi-au placut notele barbatesti si sincere si intotdeauna am urit plin-gatoriile acelui soi de barzi care, ca bocitoarele platite la vechii greci, umplu vazduhul cu schelalaiturile lor" (Din teoriile noastre). intr-un studiu de sociologie literara (Din psihologia sociala), criticul pune aceste fenomene negative pe care le-a cercetat (egocentrismul decadentistilor si pesimismul romantic) pe seama evolutiei structuri lor sociale, pe seama dezvoltarii societatii capitaliste; demonstratia lui o anticipeaza surprinzator pe aceea a lui M. Gorki din Destramarea personalitatii.
Critica literara profesata de Raicu Ionescu Rion surprinde prin orizontul ei de cultura; desi marcata de unele accente dogmatice, ea ramine o literatura de buna calitate, mai ales pamfletara. Scriitorul are intotdeauna o gindire limpede, bine articulata, iar - mai cu seama in pasajele polemice -expresia devine savuroasa, cu remarcabile efecte de ironie, chiar daca ideile aparate pot fi perimate din punctul de vedere al evolutiei esteticii.
OPERA:
Scrieri literare, pref. de Sofia Nadejde, postfata de C. Vraja, Iasi, 1895;
Religia! Familia! Proprietatea! Din epoca Revolutiei Franceze, Bucuresti, 1945;
Culegere de articole, pref. de I'. Andronescu-Caraion, Bucuresti, 1951;
Datoria artei, ed. ingrijita si pref. de S. Bratu, Bucuresti, 1959;
Scrieri. Culegere de texte, studiu si note de Florica Neagoe, Bucuresti. 1964;
Arta revolutionara, studiu introductiv, text ales si stabilit, note si bibliografie de V. Visinescu, Bucuresti, 1972. |
REFERINTE CRITICE:
G. Ibraileanu, Scriitori ;
G.C. Nicolescu, Curentul literar de la „Contemporanul", 1968;
Al. Piru, Varia, I, 1972;
Centenar Raicu lonescu-Rion (1872-lS95), Iasi, 1973.
|
