Radulescu Vinitchi biografia
Radulescu Vinitchi opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
VINITCHI RADULESCU Stela, se naste la 12 mai 1936,’Cluj.
Poeta.
Fiica inginerului CFR Xenofon Vinitchi si a Verei (n. Golubov), licentiata in istorie. Urmeaza Liceul „Principesa Elena" din Brasov, absolvit in . Facultatea de Filologie a Univ. din Bucuresti, sectia franceza (1955-l958); doctorat in 1977, cu teza Problema alienarii.
In teatrul lui Eugen Ionescu si Samuel Beckett, la Univ. din Bucuresti; prof. in invatamintul secundar (1958-l961), asistent, apoi lector la Catedra de limba straine de la Conservatorul „Ciprian Porumbescu“ din Bucuresti (196l-l980); lector de limba franceza la Catedra de limba modeme de h Institutul Politehnic Bucuresti (1980-l983). in 1983 se stabileste in S.U.A., unde obtine diploma de „Master degree" in franceza, la University of Illinois, Chicago, la care functioneaza, intre 1984 si 1986, ca asistent prof.; intre 1986 si 1989 este lector de franceza la Universitatea „Loyola“ din Chicago.
Este membra a mai mult asoc. profesionale: Modern Language Association; The Academy of American Poets; Soci6t6 d'Honneur Fransaise.
Debuteaza in revista Luceafarul (1968), colaborind si la Vatra, Romania literara, Luceafarul, Argo, Dialog, Agora; debut editorial cu volum Versuri (1969). Mai publica trei volum in tara -Dincolo de alb, 1972; Risipa unei veri., 1978; Singuratatea cuvintelor, 1981 - si unul, in limba engleza, in S.U.A.: Blooming Death (1989).
Daca exista o drama a liricii Stelei Radulescu Vinitchi, aceasta este a sensibilitatii turbionare turnate in matca unei retorici de imprumut. La o prima privire, poeta pare a poseda o emotivitate vecina cu candoarea, emotivitate ce se exprima, provocator, sub masca unui lirism „rece", impersonal si manierist. in realitate, fondul de pasionalitate si de profunzime a trairii exista („Si eu sint o rana", exclama poeta inca in volumul de debut), dar el trebuie ghicit intr-o imagerie mai degraba conventionala.
Neincrezatoare in sine, „o pasare mai mult / in gura saraca a toamnei" se defineste ea intr-un posibil autoportret poetic), nefiind convinsa de capacitatea de a resuscita vocabule acute, poeta se refugiaza in cuvinte incarcate de o ilustra ereditate culturara, incercind sa drapeze intr-o figuratie exterioara un simt poetic autentic. Radulescu Vinitchi nu e o poeta a tipatului. Dimpotriva, ceea ce o caracterizeaza este discretia, decenta spunerii de sine: „nu strig de spaima / unghiului crescut in somn" Poeta spune „eu" nu atit dezvaluindu-se, cit ocultindu-se. Cartea de debut (Versuri, 1969) fixeaza deja universul liric, temele si motivele specifice: natura, trairea convulsiva a timpului, singuratatea, memoria, uitarea. Volumul are o dubla tonalitate. Primul registru al imaginarului este nelinistit, anxios. Nelinistea provine din particularitatea raportarii la timp, care, blagian, destrama fiinta. Perceptia / contemplatia cosmica sint rezolvate poetic in registru negativ, intr-o zona crepusculara. Abandonata, fiinta traieste sentimentul unei solitudini absolute
„Nici dedesubt nu-i nimeni
nici deasupra"),
se simte exclusa din scenariul cosmic:
„O, cercurile cum s-au strins,
cum am ramas aici.
cutreerata de apa si vint!"
(Porneau spre mine zarile).
Aspiratia spre indistinctie este singurul refugiu invocat, singurul in masura sa aduca o rezolvare tulburarilor launtrice:
„Cum vin fintinile in fiecare primavara
pe sub pamint
ca niste pasari rasturnate:
cum se arunca
la picioarele cimpului;
cum fug prin piine;
cum ramin aici inlemnite,
cind cerul ni se umfla-n vine
ca o apa"
(Cum vin fintinile). |
Sau: „Si-n singe vi se zbat uluitor ferestrele / si pasarile iar incep sa vina / in templul capului uitat" (Dezlegare). Uneori, poeta ajunge la o veritabila dimensiune vizionara a lirismului, tratata, in consecinta, intr-o retorica oraculara, precum in Ca un fluviu, cel mai bun poem al volumului:
„Atit va fi: o dimineata inaintind spre noi
ca un fluviu bogat
cu mii de pesti stralucitori
in golurile de pamint,
cu scoici molatice si line
prinzindu-si muzica
in pasul nostru rotund,
cu umbre de pasari palind
si albele corabii de mesteceni". |
Desi ajunsa in vecinatatea expresionismului, Radulescu Vinitchi nu-si asuma niciodata deplin violenta acestui tip de traire si de expresie. De altfel, intr-un al doilea registru, angoasa cedeaza locul exuberantei. Poeta are acum o buna relatie cu natura, privita intr-un inteles cosmic, si nu o data entuziasmul atinge cotele imnicului, ca in poemul Omule incovoiat de lumina. Din pacate, imaginarul — saturat de astre, pasari si pomi - ramine cel mai adesea conventional (Vezi larta-ma, Soare!). Dincolo de alb (912) urmeaza tematica si stilul volumului de debut, marcind, totodata, o mai vizibila predilectie pentru „lirismul incantatoriu" (Mircea Iorgulescu ).
„Tablourile vizionare", prilejuite de transgresiunea spre anotimpurile anarhice si/dar inghetate, cedeaza uneori, in mod fericit, locul unei explorari „suprasensibile" a senzitivului. Rarele alonje in anatomie si convulsiile trupului surprind intotdeauna. In volumul urmator, Risipa unei veri (1978), luxurianta vegetala debordanta tinde sa fie secondata de una afectiva. Viziunea este mai puternica si mai consistenta, scenariul cosmic se epifanizeaza in scenarii personale, mai ales in ciclul In transparenta atunci, unde poeta lucreaza cu elemente sau principii cosmice („lumina", „vint", „miscare" etc.). Alteori, si atunci poemele devin de o mare pregnanta, existenta umana nu mai e raportata la elemente cosmioe, ci direct la niste arhetipuri (biblice): „Iov isi scutura peste noi ranile / mari de argint" (Intre usi asudate, VII). Ultimul volum, Singuratatea cuvintelor (1981), se deschide cu o excelenta poezie despre memorie, intitulata: despre memorie, acest animal.
Chiar daca nu ajunge sa faca nici aici exclusiv o lirica a emotiilor personale, caci acestea continua sa-si gaseasca corespondent, sa se obiectiveze in marile trairi cosmice, volumul cistiga printr-o mai decisa minuire a tehnicii expresioniste. Critica i-a reprosat Stelei Radulescu Vinitchi destul de frecventele concesii facute decorativului si locului comun, (prea) multele metafore botanice si prezenta excesiva a pasarilor, precum si nu putinele imagini conventionale. Scutita de Convulsii radicale si de luminatii majore, poezia sa cunoaste insa suficiente momente de gratie, cind sinele este lasat sa se exprime liber: „Doar scufundarea, / O, doar invazia de umbre, / de radacini fierbinti, / de trupuri doborite / ne va putea scapa" (Doar scufundarea). Visind obsesiv la sansa iesirii din forma („E clipa zapezii: pe rind / dezbraca-te de indoiala, / de frunte mai intai, de ochi, / apoi de miini si iarta-ti forma / de-a lungul zidurilor cazute alergind"; Clipa zapezii), poeta isi canalizeaza cea mai mare parte a efortului creator spre cenzurarea sau macar imblinzirea unui imaginar nu lipsit de forta.
OPERA:
Versuri, Bucuresti, 1969;
Dincolo de alb, versuri. Bucuresti, 1972;
Risipa unei veri, versuri, Bucuresti, 1978;
Singuratatea cuvintelor, versuri. Bucuresti, 1981;
Blooming Death, The Golden Quill Press, 1989.
|
REFERINTE CRITICE:
Vania Gherghinescu, in Astra, nr. 1, 1970;
I. Balan, in Astru, nr. 4, 1973;
M. Iorgulescu, in Luceafarul, nr. 22, 1973;
M. Minculescu, in Romania literara, nr. 9, 1973;
M. Coman, in Romania literara, nr. 11, 1978.
|
