Radulescu Pogoneanu Ion biografia
Radulescu Pogoneanu Ion opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
RADULESCU-POGONEANU Ion A., se naste la 14 aug. 1870, Pogoanele, judetul Buzau, - moare in 14 mart. 1945, Bucuresti.
Istoric si critic literar.
Studii liceale si universitare la Bucuresti (Facultatea de Litere, sectia istorico-filoso-fica). Doctor in filosofie al Univ. din Leipzig, Germania (1901) cu o teza despre V. Conta. Profesor la Liceele „Mihai Viteazul" si „Sf. Sava", apoi la Univ. din Bucuresti, unde a predat sociologie, etica, estetica si pedagogie.
Din 1920 a fost si director al Seminarului Pedagogic al Univ. Membru corespondent al Acad. Romane (1919). A facut parte din mai multe comitete de redactie ale revista Convorbiri literare (din 1893). Aici si-a publicat cele mai multe contributii de istorie si critica literara. A mai colaborat la: Arhiva romaneasca, Flamura, Nazuinta, Noua revista romana, Revista de pedagogie, Romania juna s. a. in volum debuteaza cu Morala stoica. Teza de licenta (1893). Urmeaza teza de doctorat. Ober das Leben und die Philosophie Contas (Leipzig, 1902); Probleme ale culturii romanesti (1902); Gramatica istorica a limbii romanesti pentru clasa a V-u secundara (1902); mai multe manuale de limba romana pentru licee, in colab. cu Gh. Adamescu , M. Dragomirescu siN. Cartojan ; Studii (1910), in care sint adunate principalele contributii de istorie si critica literara; Johann Heinrich Pestalozzi.
O schita a vietii si a ideilor sale (1910); Studii asupra eticii germane contemporane. . Etica lui Wundt (1911). A tradus romanul popular al lui Pestalozzi, Leonard si Gertruda (1909). Ca discipol apropiat al lui Maiorescu , a ingrijit mai multe ed. din operele acestuia (Critice, I-III, 1908, ed. II, 1927-l930; Istoria contemporana a Romaniei, 1925; insemnari zilnice, I-III, 1937-l943). A mai semnat: Ion A. Radulescu si I. A. R.
Desi un profesionist al filosofiei si pedagogiei, Radulescu Pogoneanu Ion ca apropiat si fidel discipol al lui Maiorescu , a manifestat o preocupare constanta pentru literatura, cu interes special fata de scriitorii de la .Junimea" si Convorbiri literare. Mentorului sau i-a consacrat de-a lungul a patru decenii mai multe studii si articole, unele omagiale, ceea ce l-a facut pe Lovinescu sa-l considere un exponent al hagiografiei maioresciene. in Profesorul Maiorescu (1910), pe linga prezentarea fecundei si prestigioasei activitati didactice, este relevata calitatea de intemeietor a criticului junimist in toate domeniile abordate si anvergura de „invatator al neamului".
Un interes deosebit prezinta si studiile introductive la cele trei volume de insemnari zilnice (1937-l943) ale lui Maiorescu , editate pentru prima oara de R.-P. Mentorului i se face un interesant portret psihologic, subliniindu-i-se unicitatea, dar si caracterul exponential: ,,—0 intrupare rara a posibilitatilor de realizare ale rasei noastre, ca model de educator al lui insusi, al tinerimei si al tarii intregi". in incheiere, o concluzie asemanatoare celei formulate de Calinescu privitor la Eminescu : „Vor trece insa multe rinduri de oameni, pina sa rasara iarasi in pamintul patriei un alt suflet de cuprinsul si de actiunea binefacatoare a lui Titu Maiorescu asupra orientarii si educatiei spiritului public".
Dupa depunerea manuscriselor eminesciene la Academie, pe care le-a transportat impreuna cu Maiorescu , R.-P. scoate la iveala Ctteva pagini inedite din tineretea lui Eminescu, reprezentind articole publicate si inedite (Nationalii si cosmopolitii), corespondenta si poezii. Foarte importanta este semnalarea si comentariul cu intinse citate din traducerea Criticii ratiunii pure de Kant, realizata de poet in perioada berhneza (Convorbiri literare, 1906). in volumul Stadii (1910), R.-P. se apleaca si asupra altor scriitori. Lui Odobescu i se releva activitatea pedagogica, teoretica si practica, de exceptie. Alecsandri este prezentat cu o versiune franceza a pastelurilor, iar volumul Poezii de P. Cerna este analizat elogios. In atentia sa au intrat si Al. Bratescu-Voinesti sau I. Negruzzi, mai ales la ocazii aniversare. Depasind perimetrul literaturii romane, R.-P. i-a consacrat o monografie lui J. H. Pestalozzi (1910), evocind deopotriva biografia si ideile celebrului pedagog, precedata de traducerea romanului acestuia Leonard si Gertruda (1909).
Pasionat descoperitor si editor de documente literare, inzestrat cu sensibilitate, simtul nuantelor si un limbaj elevat in comentarea fenomenului poetic, bun minuitor al ideilor, discipolul lui Maiorescu ocupa un loc meritoriu in viata literara din prima jumatate a secolului al XX-lea, indeosebi prin valorificarea mostenirii junimiste.
OPERA:
Morala stoica. Teza de licenta, Bucuresti, 1893;
Ober das Leben und die Philosophie Contas. Inaugural Dissertation, Leipzig, 1902;
Gramatica istorica a limbii romanesti pentru clasa a V-a secundara. Bucuresti, 1902;
Probleme ale culturii romanesti. Bucuresti, 1902;
Studii, Bucuresti, 1910;
Johann Heinrich Pestalozzi. O schita a vietii si a ideilor sale. Bucuresti, 1910 (ed. II, 1927);
Studii asupra eticii germane contemporane. I. Etica lui Wundt, Bucuresti, . Traduceri: J. H. Pestalozzi, Leonard si Gertruda, Bucuresti, 1909 (ed. II, 1942). |
REFERINTE CRITICE:
A., in Convorbiri literare, nr. 3, 1910;
S. Mehedinti, ibidem, nr. 1, 1910;
E. Lovinescu, T. Maiorescu si posteritatea lui critica, 1943;
M. Bucur, Istoriografia;
Z. Ornea, Junimea si junimismul, 1975;
Al. Oproescu, Scriitori buzoieni, 1980.
|
