Radulescu Mircea biografia
Radulescu Mircea opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
RADULESCU Mircea Dem., se naste la 29 iul. 1889, Giurgiu - moare in 6 iun. . Poet si dramaturg. Fiul prof. Dumitru Radulescu si al Ecaterinei (n. Draganescu). Studii liceale si Facultatea de Drept a Univ. din Bucuresti. De profesie ziarist, a debutat in Viata Romaneasca (1909) si a colaborat la Adevarul literar si artistic, Convorbiri critice, Convorbiri literare, Flacara, Samanatorul, Universul, Universul literar, Viata sociala. Membru in Comitetul de lectura al Teatrului National din Bucuresti.
A tradus din limba franceza Romantiosii de E. Rostand (1913). Versurile sale, adunate in mai multe voi., cultiva inspiratia patriotica (Poeme eroice, 1915; Suflet si uzina, 1919; Sufletul patriei, 1921, reprodus de mai multe ori si sub titlul Eroice; Cintarea eroilor, 1933; Sufletul patriei, mult amplificat fata de prima varianta, 1940; Hotarele sfinte, f. a.) sau incearca expresia modernista, cu superficiale ecouri simboliste (Leii de piatra, 1914; Poeme pentru Galateea, 1925). Ca dramaturg, a compus de asemenea piese patriotice de actualitate (Pe-aicea nu se trece, 1938, in colab. cu Comeliu Moldovanu; Fauritorii, f. a.), dar si-a incercat fortele, cu oarecare succes, si in drama istorica (Serenada din trecut, 1921; Bizant, 1924; Petronius, f. a.). Prozele, reunite in volum Portrete si amintiri (1924), n-au insa nici un fel de relief artistic, ci doar un vag interes documentar.
R. a stirnit contemporanilor aprecieri contradictorii: Delavrancea l-a propus, in 1916, pentru Premiul Acad., Al. Busuioceanu il declara „un faliment literar"; poezia lui ne apare azi stimabila prin intentii, iar prin valoarea estetica si priza asupra unui public din anii primului razboi mondial, ea se inscrie in productia medie a momentului. Nu i se poate nega poetului dibacia ocolirii, prin varietatea formulelor metrice adoptate, a impresiei de monotonie pe care ar fi putut-o provoca repetarea, in fond, a ideilor: indignarea si dezgustul stimite de epoca de tergiversari a neutralitatii dinainte de 1916, admiratia pentru jertfa simpla a soldatilor ce au luptat in razboiul pentru reintregirea neamului, indemnul la unire si invocarea exemplelor glorioase ale stramosilor. E o poezie ce se dezvolta in mod firesc in prelungirea liniei Alecsandri - Cosbuc -Iosif , cu aceeasi limpezime a mesajului si suplete a limbii, dar al carei epigonism inchide in sine si primejdia superficialitatii.
Printre numeroasele carti de poezii de razboi, ce reiau insa, in formule putin diferite, acelasi nucleu de piese stabilit in Poeme eroice (1915) si Suflet si uzina (1919), volumul Cintarea eroilor (1933) imbogateste tematica prin evocarea, cu rezonante pillatiene uneori, a unei patrii rustice si a unei copilarii stilizate in maniera vag simbolista. Ca si in mai vechile carti Leii de piatra (1914) si Poeme pentru Galateea (1925), Radulescu Mircea incearca si elogiul poetizat al vietii orasenesti moderne, cu eleganta „fin de siecle" a „aristocratelor" invesmintate in matasuri fosnitoare, dar si cu simfonia muncii intonata de „cintecul ciocanelor" sau admiratia pentru realizarile stiintei si tehnicii (Stranepotii lui Icar, Pasarea maiastra). In bucatile de acest fel, garile, porturile si caravana, atractia peisajelor exotice, reale sau, mai ales, fictive, chemarea „idealului", eternul „mister" feminin, reveriile somptuos-voluptuoase compun un univers poetic inrudit cu cel minulescian, mai putin sofisticat in expresie, dar si mai putin pregnant.
Piesele de teatru imagineaza conflicte nu lipsite de interes: lupta intre un domnitor cultivat si doritor de a realiza in Muntenia secolului al XVII-lea „o mica Franta" si o boierime ferm hotarita sa nu renunte la nimic din ceea ce constituia „obiceiul pamintului" (Serenada din trecut, 1921); confruntarea ambitiilor de putere, inclinatiilor mistice si instinctelor carnale pe fundalul fumegos al sfirsitului de mileniu (Bizant, 1924); sau opozitia intre un tiran sangvinar si devergondat pina la paranoie, si spiritul superior-satiric si eleganta subtila, dar deja obosita, a unui intelectual de rasa (Petronius, f. a.)- Din pacate, personajele nu au destula consistenta caracterologica pentru a sustine pina la capat aceste conflicte, ceea ce face ca piesele sa fie mai mult spectaculoase decit cu adevarat dramatice; autorul dovedeste insa si in ele aceeasi curgere mladioasa a versului (totusi, vizibil calchiata dupa Fintina Blanduziei in Petronius) si aceeasi utilizare echilibrata a unei limbi elevate fara emfaza si pitoreasca fara exagerare. Mult mai putin izbutite sint prozele (unele evocind, totusi, figuri interesante de la inceputul veacului: Caragiale , Delavrancea , Macedonski ), in care poncifele unui stil gazetaresc edulcorat ies suparator la iveala.
OPERA:
Leii de piatra, versuri. Bucuresti, 1914 (ed. III, 1924);
Poeme eroice. Bucuresti, 1915;
Suflet si uzina, versuri, Bucuresti, 1919;
0 noapte la Mircesti, Bucuresti, 1920 (in colab. cu Alfred Mosoiu);
Sufletul patriei, versuri, Bucuresti, [1921];
Serenada din trecut. Bucuresti, 1921 (ed. II, 1937);
Legenda coroanei. Bucuresti, 1922;
Bizant, Bucuresti, 1924;
Portrete si amintiri. Bucuresti, 1924;
Poeme pentru Galateea, Bucuresti, 1925;
Eroice, ed. II, Bucuresti, f. a. (ed. VI, 1927);
Cintarea eroilor. Bucuresti, 1933;
Rapsodii romanesti. Bucuresti, 1935;
Povestea ghiocelului. Bucuresti, 1937;
Pe-aicea nu se trece. Bucuresti, 1938 (in colab. cu Corneliu Moldovanu);
Sufletul patriei. Bucuresti, 1940;
Fauritorii, Bucuresti, f. a.;
Hotarele sfinte. Bucuresti, f. a.;
Petronius, f. 1., f. a. |
REFERINTE CRITICE:
Al. Busuioceanu, Figuri si carti, 1923;
E. Lovinescu, Istoria, III;
G. Calinescu, Istoria;
C. Ciopraga, Literatura;
I. Niculescu, in Teatrul, nr. 5, 1983;
F. Aderca, Contributii critice, 1983;
T. Vargolici, Scriitorii clasici si armata romana, 1986.
|
