Radulescu Dorina biografia
Radulescu Dorina opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
RADULESCU Dorina (numele la nastere: Dorina Rudich; casatorita Radulescu), se naste la 25 mai 1909, comuna Roznov, judetul Neamt - moare in 21 aug. 1982, Bucuresti. Prozatoare si poeta. Fiica lui Isac Rudich si a Mariei.
Colaboreaza la Cuvlntul liber (1935-l936), Graiul nou (1944-l947), Viata Capitalei (1947-l948, unde a fost si redactor). Contemporanul, Lumea (1964-l969), Gazeta literara. Romania literara s.a. Debut editorial cu romanul Virtej (1964, ed. II, 1973).
A mai publicat un volum de insemnari, tablete: Adevar si fantezie (1970). Ancora (1982), volum postum, cuprinde texte similare, unele reluate din volum anterior, alternind cu scurte poeme. Proza cu caracter autobiografic, scrisa cu nerv si ascutime a observatiei, intr-un stil abrupt, al confesiunii directe si nude.
Incepindu-si activitatea publicistica in anii '30 in presa de stinga, Radulescu Dorina cultiva insemnarile „pe viu", surprinzind aspecte ale cotidianului, dar vizind probleme acute ale ansamblului social: criza, somajul, inechitatea si discriminarea, motive si teme ce o apropie de Al. Sahia , St. Roll , E. Jebeleanu si alti scriitori angajati in militantismul antifascist.
Scrise in tuse repezi, cu fraze scurte si nervoase, „tabletele" amesteca reflectia, reveria, instantaneul fotografic, protestul si comentariul ironic, cu o franchete a expresiei colocviale remarcabila: Mosii, Echilibru indiferent. Vine Craciunul, Ziua iertarii. Pasageri, Magazinul, Week-end s. a. O suita de „fise" portretistice (Ghita Boamba, Orbul, Pasararul, Mos Badita) tradeaza intentia unei galerii epice a unui spatiu marginal (Ulita Potcoavei), evocat in culori vii, intre duiosie si caricatural.
Prozatoarea ar fi putut da un roman al acestui mediu, aflat in nuce in pagini risipite. Lumea marunta, necajita, cu suferintele si omenia ei nealterata revine insa in Virtej (1964), cea mai realizata scriere a Dorinei Radulescu Dorina Prozatoarea se lasa aici in voia talentului ei evocator si liric, fara a neglija planurile unei peripetii epice bine conduse. Roman al formarii unei constiinte, Virtej imbina, dupa sintagma favorita a autoarei, „adevar si fantezie", elementele autobiografice topindu-se treptat in proiectiile imaginarului. Prima parte, foarte bine scrisa, aminteste traditia prozei moldovenilor, cadrul fiind chiar al unui tirgusor al copilariei, de unde, privegheata de figurile luminoase ale bunicilor, eroina isi incepe drumul in lume. Desenul personajelor are siguranta si finete, o estompa usor ironica atenueaza asperitatile figurilor sau e-chilibreaza tentatia sentimentala. Duduta e smulsa din spatiul poetizam al Moldovei, unde si saracia avea poezia ei. ,,Mamaia" o aduce in capitala, incepe aspra ucenicie a altei realitati.
Mediul periferic e si aici sugerat in linii repezi, cu o remarcabila forta in creionarea personajelor ce-l populeaza, accentele fiind distribuite cu masura intre sordidul mizeriei si aspiratia eliberarii din micul infern casnic. Anii de scoala, apoi experienta unei slujbe modeste intr-un mare magazin, descoperirea treptata a orizontului social tot mai involburat, o data cu revelatia erotica, fac din Duduta un personaj sinuos, in care ecourile framintarilor colective gasesc o rezonanta din ce in ce mai puternica. Pe fundalul convulsiilor si violentelor de tot felul, dragostea ei pentru Gore, despartirea intempestiva, deambularile din timpul celei de-a doua conflagratii, de-a lungul unei Rusii incendiate si tragice, cautarea neostoita a celui pierdut, episoadele pitoresti, dramatice, grotesti sau crincene dau cartii un ritm sacadat si patetic.
Conceput ca un Bildungsroman, Vtrtej e in acelasi timp povestea emotionanta a cuplului amoros despartit si regasit in furtuna insingerata a istoriei. Timbrul acestei proze e intotdeauna limpede, alternanta mediilor, peisajelor, tipologiilor gaseste accentul autentic, iar caldura discursului confesiv suplineste caracterul pe alocuri sumar al psihologiilor. O fervoare a omenescului acorda textului combustia necesara oricarei marturii pentru a fi adevarata si credibila. Aceeasi intensitate lirica se desprinde si din paginile postume. Ancora (1982) restituie, in acest sens, pe linga „tablete" si „instantanee" din realitatea diurna, chipul mai putin cunoscut al poetei: miracolul germinatiei, al iubirii, poezia discreta a lucrurilor vechi, elan umanitar, dar si premonitie a sfirsitului ineluctabil. Arta Dorinei Radulescu Dorina e prin excelenta vizuala (de unde si atractia ei pentru plastica, in pagini dedicate lui Victor Brauner, Tuculescu s. a.), elementul descriptiv, cromatic fiind menit sa traduca nemijlocit fascinatia realului. „in versuri, ca si in proza, aceasta stralucire a privirii in acelasi timp aspra si copilaroasa a creat pagini curate, fara pete, ca niste oglinzi tinere in stare sa reflecte fidel si totusi, aproape fara voie, infrumusetind. De aceea, poate, ii placeau basmele, si chiar scrisese citeva, ca si cum tocmai lumea privita ar fi convins-o sa prefere o alta in loc: o lume mai simpla si mai limpede" (Ana Blandiana ).
OPERA:
Virtej, roman. Bucuresti, 1964 (ed. II, 1973);
Adevar si fantezie. Bucuresti, 1970;
Ancora, cu o pref. de Ana Blandiana, Bucuresti, 1982.
|
REFERINTE CRITICE:
D. Sararu, in Scinteia, nr. 8652, 1970;
A. Tanasescu, in Contemporanul, nr. 52, 1970;
V. Colin, in Viata Romaneasca, nr. 3, 1971;
M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 6, 1971;
St. Roll, in Luceafarul, nr. 9, 1971;
Val. Condurache. in Convorbiri literare, nr. 23, 1973;
Magda Ursache, in Cronica, nr. 49, 1973;
S. Titel, in Romania literara, nr. 46, 1973;
Const. Zamescu, in Tribuna, nr. 50, 1973;
G. Macovescu, in Romania literara, nr. 35, 1982;
R. Popescu, ibidem, nr. 37, 1982.
|
