Radulescu Banu biografia
Radulescu Banu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
RADULESCU Banu, se naste la 12 febr. 1924, Bucuresti - moare in 9 dec. 1998, Berlin. Prozator. Colegiul national de la Manastirea Dealu (1943). Facultatea de Medicina (1949). Medic la Geoagiu (Alba), apoi la Bucuresti.
Debuteaza in revista Flamuri din Craiova (1941). Debut editorial cu volum de nuvele Dincolo de asteptare (1967). Urmeaza romanul Verdictul (1970), Lumina si piatra, nuvele (1972), Oameni si oameni, povestiri (1973), Pasarile mari nu cinta, roman (1976), Nimic despre fericire, roman (1984), In iarba, cu fata la soare, roman (1989). Premiul revista Ramuri pentru nuvela Merii din cimpie (1965).
Fie ca e vorba de romane ori de proza scurta, Radulescu Banu ramine, in esenta, povestitorul. Schema predilecta, indiferent de subiect - desi majoritatea cartilor sale au in vedere destine cazone, in vreme de pace ori, mai ales, de razboi -, este aceea a unui martor, a unui depozitar de memorie, individuala, personalizata, dar mereu cu radacini si efecte colective, care este provocat, intr-un fel sau altul, sa marturiseasca ceea ce stie, sa ofere o initiere a Celuilalt in stiinta sa. Povestirea se deruleaza de cele mai multe ori la persoana I, respectind canoanele speciei - „voi incepe povestirea asa cum se cuvine, incet, cu pacienta, metodic" (s. se naste la). Miezul e ascuns, se ajunge la el prin treptate „descojiri" -termenul apartine autorului. Povestirea ca despuiere. in Verdictul (1970), de pilda, relatarea se produce la o persoana intii feminina. Rezolvarea unui dosar problematic, condusa in stil „policier", e pretextul descojirii succesive a unor destine si al extragerii unor „invataminte".
Tenta moralizatoare, desi discreta, e staruitoare in proza lui Radulescu Banu in Pasarile mari nu cinta (1976), povestitorul este un eu masculin, un pacient internat in spital, incapabil sa vorbeasca, dar extrem de receptiv la tot ce se intimpla in jur si gata de incursiuni detaliate in trecut. Morala e enuntata enigmistic: „Pasarile mici cinta. Cele mari nu. Ai observat? Pasarile mari nu cinta. Oare de ce? Tu ce crezi? De ce crezi tu ca pasarile mari nu cinta?"
Aceeasi formula a povestirii ca despuiere rabdurie in Nimic despre fericire (1984): o femeie decide sa spuna adevarul despre intimplari din cel de-al doilea razboi mondial. „Beneficiarul" este fiul ei, unul care are dreptul sa stie. Tot un tinar declanseaza curgerea povestirii in romanul in iarba, cu fata la soare (1989):
„Si totul stirnit de acest tinar; de imprevizibila lui aparitie in pragul casei mele; curiozitatea lui de-a afla; de-a sti; imperioasa lui nevoie de cunoastere" () „si eu eu m-am lasat antrenat; dar as fi avut alta cale de ales? intrebari si raspunsuri; intrebarile lui si raspunsurile mele; dar, mai cu seama, lungile mele monologuri" E rezumata aici tehnica prozei lui Radulescu Banu Comentariul problematizat asupra unui destin consumat este experienta cea mai eficace pentru mai-tinar. Implicatiile colectiv-mo-ralizatoare ale biografiei radiografiate la persoana I valoreaza cit o initiere in datorie. Iar datoria este, desigur, una traditionala - transmiterea verbalizata a unei experiente existentiale.
OPERA:
Dincolo de asteptare, nuvele, Bucuresti 1967;
Verdictul, roman, Bucuresti, 1970;
Lumina si piatra, nuvele. Bucuresti, 1972;
Oameni si oameni, povestiri, Bucuresti, 1973;
Pasarile mari nu cinta, roman, Bucuresti, 1976;
Nimic despre fericire, roman. Bucuresti, 1984;
In iarba, cu fata la soare, roman, Bucuresti, 1989. |
REFERINTE CRITICE:
L. Cernet, in Orizont, nr. 16, 1977;
M. Coman, in Romania literara, nr. 29, 1977;
V. Mihaescu, in Luceafarul, nr. 23, 1977;
R. Vulpescu, in Romania literara, nr. 32, 1977;
M. Petrescu, in Luceafarul, nr. 50, 1989.
|
