Rachiteanu Teofil biografia
Rachiteanu Teofil opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
RACHITEANU Teofil (pseudonimul lui Teofil Purcel), se naste la 5 ian. 1943, Rachitele, judetul Cluj. Poet.
Fiul lui Petru Purcel si al Minei (n. Capota). Clasele primare in satul natal (1950-l957); liceul la Huedin (1958-l963). Licentiat al Facultatii de Filologie a Univ. din Cluj (1963-l969). Muzeografia „Muzeul Octavian Goga" din Ciucea (1969-l971); din 1974, prof. la Rachitele, judetul Cluj. Colaboreaza cu poezii, recenzii si eseuri la Tribuna, Steaua, Luceafarul, Transilvania, Romania literara. Viata Romaneasca, Amfiteatru, Echinox, Vatra etc.
Debuteaza in Tribuna (1964). Debut editorial cu volum Elegii sub stele (1969). Geo Bogza ii inchina, in Contemporanul, tableta Scrisori de la un tinar poet (1973).
Voi. Somn de voevod (1980), Planete de melancolie (1986) impun un elegiac in linie eminesciana, solemn, mizind pe o severa economie a mijloacelor de expresie.
Retras in solitudinea Muntilor Apuseni, Rachiteanu Teofil practica o lirica de anahoret, sobra, fara cea mai mica preocupare de adecvare la modele efemere ale actualitatii literare. Fara nimic epigonic, poetul ramine structural un eminescian, elegiile sale propunind o deschidere cosmica. Jalea sa, monotona si impersonala, are ceva din vaietele profunde ale Ecleziastului, un aer de vechime cronicareasca, venind din strafundurile unei istorii milenare.
Postura predilecta e cea a unui romantic dezabuzat, murmurindu-si sumbrele profetii desprinse din Nietzsche:
„Oh, veacurile tot mai curg
De jalea lumilor preapline;
Ultimii pustnici ratacesc
pe tarmul marilor streine
Nici o lumina-n ceruri nu-i
E noaptea noptilor prealunga
Si sorii de-o suflare stinsi
Prin bezna lumilor se-alunga
Si Dumnezeu e mort de mult
Si cerul e-un mormint de piatra
In care, cu prelung ecou,
Sfinxul pustiilor mai latra". |
Exigent, slefuindu-si productiile lirice cu o pasiune de orfevru, Rachiteanu Teofil ramine esentialmente un saturnian, a carui ureche capteaza mereu „acherontice zvonuri" venind dintr-o lume indepartata, din care izvoraste pitagoreica muzica a sferelor. Natura discreta, de muntean taciturn si retras, el practica o poezie bazata pe canoanele rigorii si armoniei. Spatiul predilect al poemelor sale ramine fabuloasa tara a Bihariei, „tara de suflet", cum e numita in volumul Somn de voevod (1980), tarim de istorie si legenda, rasunind de zvonuri de tulnice „dintr-o alta era", de ritmice caderi de izvoare. In „dulcea leganare a codrilor de brad", nalucesc aparitiile mitice ale strabunilor care s-au inchinat lui Zamolxis-zeu, prin „sfintele dumbrave" se aude rasunind cornul vechilor voievozi. Se regasesc in acest sector ecouri si motive ale marii poezii romanesti, in special din Eminescu si Goga . Cu modestie, poetul nu isi aroga postura de inovator, ci pe aceea de fidel continuator al unei traditii.
Tonul Planetelor de melancolie (1986) este ritualic si solemn. Totul este comunicat cu o gravitate ce deriva nu atit din asumarea unei maniere, cit dintr-un mod existential de a percepe valorile unei spiritualitati. Piscurile Muntilor Apuseni sint altarele pe care poetul intretine flacara de veghe menita sa cultive memoria unor personalitati ale istoriei si culturii nationale: Brancoveanu, Mihnea, Balcescu, Bogdan Voda, Avram Iancu, Stefan cel Mare, Petru Rares. Sonurilor poeziei traditionale li se adauga accente venind din foclor, prelucrate cu rafinament:
„Fa-te, noapte, fa lumina
Fa-te, tama, mai usoara
Si te-mprastie in vinturi
Si-mi fa loc sa ies afara
Fa-te, nour, fa-te luntre
Si ma du prin cele vami
Unde Muma mea, albita,
Plinge-ma cu mari lacrami.
Sus in sfint alinul Tarii
du-ma, Doamne, du-ma iara
Unde moartea e mai blinda
Unde tama-i mai usoara (Teodosie). |
Pamintul si istoria patriei sint surprinse inrr-o aura de veneratie, in culori de fresca bisericeasca. Aerul sacerdotal al poeziei e subliniat si de retorica purtind adeseori parfumuri arhaice, extrase din vechile cronici si minee. Erotica are adeseori accente funebrale si o solemnitate de sfirsit de lume. Poezia e traita ca un grav si solemn act existential, versurile au un murmur lin, de ceremonial religios, de „inginare" platoniciana a fiintei, in care lumea apare „ca parere, ca idee pura".
OPERA:
Elegii sub stele. Bucuresti, 1969;
Somn de voevod, versuri, Bucuresti, 1980;
Planete de melancolie, versuri, Cluj-Napoca, 1986.
|
REFERINTE CRITICE:
V Rusu, in lasul literar, nr. IO, 1969;
T. Tihan, in Steaua, nr. 9, 1969;
H. Badescu, in Tribuna, nr. 9, 1980;
Maria Negru Vedinas, in Steaua, nr. 11, 1980;
I. Cristofor, in Steaua, nr. 1, 1986;
Al. Cistelecan, in Orizont, nr. 45, 1987;
Gh. Nistor, in Transilvania, nr. 2, 1987;
Al. Ruja, in Luceafarul, 6 mai 1989.
|
