Rachieru Adrian Dinu biografia
Rachieru Adrian Dinu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
RACHIERU Adrian Dinu, se naste la 15 sept. 1949, Solonet, comuna Todiresti, judetul Suceava. Eseist si critic literar.
Fiul lui loan Rachieni si al Feliciei (n. Strilciuc), invatatori. Clasele primare in Solonet (1954-l964); Liceul „Stefan cel Mare" din Suceava (1964-l967). Licentiat al Facultatii de Filosofie a Univ. din Bucuresti, sectia sociologie (1967-l971). intre 1971 si' 1975, sociolog la CEIL Timisoara, apoi cercetator stiintific la Centrul de Igiena si Sanatate Publica din Timisoara (incepind cu 1975). A colaborat la principalele revista literare din tara.
Debuteaza in Viitorul social (nr. 3, 1973). Debut editorial cu volum Orizontul lecturii (1983), urmat de Vocatia sintezei (1985) si Pe urmele lui Liviu Rebreanu (1986). Premiul pentru critica literara al revista Luceafarul pe 1982.
Facindu-si aparitia in publicistica oarecum tirziu fata de colegii de generatie, Rachieru Adrian Dinu a debutat in schimb fara impreciziile si stingaciile juventei. Stilul sau a fost clar si expresiv de la inceput, alert, polemic, semn limpede de maturitate. Nu altfel sint scrise si eseurile de sociologia literaturii din Orizontul lecturii (1983), animate de „sinceritate stiintifica", pe care autorul o considera a fi substanta adevarata a literaturii si sociologiei. Perspectiva pozitivista nu-l face insa nici incrincenat si nici uscat, caci autorul nu concede stiintei decit mentalitatea, iar nu si instrumentele de lucru. Tonul este mai degraba eseistic, dezinvolt, cu volute elegante in care strecoara umori benigne.
Opiniile sint formulate raspicat, cu o claritate care arata limpezime a judecatii, iar argumentele par a fi, de cele mai multe ori, in afara oricarui dubiu. Cu toate acestea, de originalitate a gindirii teoretice si critice nu poate fi vorba, caci, in toate pledoariile sale, autorul nu face decit sa reia chestiuni vechi, cele mai multe litigioase (marginalizarea criticii in raport cu literatura, separatia social-estetic etc), pe care le reajusteaza si le pune in termeni corecti. Nefiind spectaculoasa sub raportul ideilor, insa plauzibila prin coerenta, critica lui Rachieru Adrian Dinu e o forma de colportaj superior: ea deruleaza, intr-o expresie stilistica alegra, ipotezele consacrate, originalitatea raminind suspendata intr-un fel de vacuitate intelectuala, in care se regasesc multe truisme vioaie. Felul cum expune astfel de lucruri tine insa de un didacticism simpatic si captivant, de factura gazetareasca: „Desigur, nu critica face literatura, dar odata ajunsa in stadiul cunoasterii de sine, asimilind manifestarile fenomenului literar, supunindu-se ea insasi rigorilor spiritului critic, influentele sint reciproce si fertile. Starea criticii consuna cu cea a literaturii, marii critici nu pot fi eliminati administrativ din sfera permanentelor unei culturi, iar disputele critice se rasfring in chiar practica literara".
De altfel, criticul a si evadat, cel putin deocamdata, din sfera teoriei, consacrindu-se istoriei literare de tip calinescian, animat de fondul biografic al operei. Pe urmele lui Liviu Rebreanu (1986) e o incercare de a citi opera din perspectiva documentului, in marginea caruia construieste ipoteze critice. Factologia e tinuta strins in mina, evocarea are nerv, iar detaliul biografic e proiectat rapid in scenariu epic. Opera e analizata per regressum, relationata cu aventura biografica. Viata scriitorului e o matrice a operei, dupa cum textul e o oglinda a biografiei.
E aici un biografism superior, in care informatia, bine narata, are irizari de comentariu critic. Calatoriile lui Rebreanu , debutul, iubirile, cu trimiteri la „erosul rebrenian", anii petrecuti la Valea Mare, sfirsitul, sint etape ale investigatiei pe care se inalta biografia operei. Granita dintre reconstituire si comentariu e fragila, adesea invizibila, ca in acest fragment despre Adam si Eva: „Scos din temporalitate, compensativul imaginar contempla eternitatea; utopia erotica trece pragul mortii. Liviu Rebreanu intentiona chiar o carte de dragoste - ca fresca in mai multe volume - vorbind despre «iubirea integrala» (cf. Opere, IX, p. 451). in aceasta perspectiva, reluarea romanului Adam si Eva era de neevitat. Cartea probeaza si tradeaza un paradox rebrenian: puternicul realism al prozatorului interesat de concretul palpabil se cladea pe un fragil idealism de conceptie, de extractie spiritualista". Cel putin prin cartea despre Liviu Rebreanu, Rachieru Adrian Dinu e un cercetator temeinic si inzestrat, care stie sa conjuge in chip fericit acribia cu spiritul critic.
| OPERE: Orizontul lecturii. Eseuri de sociologia literaturii, Timisoara, 1983; Vocatia sintezei. Eseuri asupra spiritualitatii romanesti, Timisoara, 1985; Pe urmele lui Liviu Rebreanu, Bucuresti, 1986. |
REFERINTE CRITICE:
G. Serban, in Orizont, nr. 51, 1983;
M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 42, 1984;
A. Marino, in Tribuna, nr. 30, 1986;
I. Simut, in Familia, nr. 9, 1986;
C. Ungureanu, in Orizont, nr. 36, 1986;
Al. Ruja, in Orizont, nr. 18, 1987. |
