Petru Romosan opera literara |
Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
Referinte critice: "Multe dintre temerile lui Romosan plutesc in aerul epocii. As spune chiar: multe dintre versurile lui. Nu este primul si nu va fi ultimul care sa scrie despre regi si despre mascaricii lor, despre tragedia si despre comedia literaturii. Probabil ca poetul isi imagineaza ca autenticitatea frapanta a celor mai bune dintre poemele sale se datoreste tehnicii cu care a stiut sa adune ce i se potrivea si sa respinga tot ce-i era strain, din elementele naturii (si culturii) inconjuratoare. Tehnica e, intr-adevar, ireprosabila. Dar norocul sau si al poeziei sale nu de tehnica tine, ci de existenta. Romosan isi imagineaza ca joaca rolul bufonului, iar el e chiar bufonul. Palavrele lui de conviv si versurile fac una. Li se adauga, poeziei, zgircenia si maretia. Petru Romosan e unul din rarele personaje ale literaturii care nu-si scrie literatura, ci e scris de ea, poetul fiind numai prelungirea sau intruparea, sub chipul unui tinar meditativ cu ochelari, a unui poem de Petru Romosan." (Florin Mugur, text prezentare pe coperta IV a voi. Rosa canina, Ed. Cartea Romaneasca, 1982) "Formula poetica a lui Petru Romosan apare in Comedia literaturii mai clar inclinata spre fabula si parabola, temele fiind reductibile la conditia creatorului. () Scepticismul viziunii ascunde, ca peste tot la Petru Romosan, un mare orgoliu de artist si - deci - o disperata incredere in rostul poeziei; altfel spus: cultivarea scepticismului ca afirmare prin negare! () Toata aceasta arlechinada inscenata conduce catre punctul in care cucerirea lumii e vazuta ca nebunie si poetului («mascariciului») nu-i ramine decit tacerea () E, desigur, un truc, caci despre atare situatie aflam din niste versuri totusi scrise" (Ion Bogdan Lefter, "Forum studentesc", nr. 6/1983) "Antologata, poezia lui Petru Romosan isi afirma si mai puternic personalitatea: pe fondul aceleiasi rostiri extrem de personale, cu repetitii retorice si enunturi apoftegmatice, temele sint mai bine puse in valoare, simbolurile se concentreaza, omogenitatea recuzitei e si mai pregnanta. () Imaginile poetului - scribul, bufonul, mascariciul, bufnita s.a.m.d. - stau in centrul unei intregi arlechinade, foarte personal inscenata, in care persiflarea si autopersiflarea, umilinta jucata, orgoliul sfidator si «obraznicia» fata de «batrinii maestri» sint moduri de afirmare indirecta a unei mari credinte in propria poezie." (Ion Bogdan Lefter, "Viata Romaneasca", nr. 7/1983) "aceasta poezie isi face propriu-i obiect din autoreferentialitate; poezia nu mai comunica un sens pe care sa-l decodam prin lectura sau, mai precis, aceasta nu mai urmareste un referent extern, ci se comunica pe sine ca scriitura; nu mai are in vedere in primul rind un mesaj semantic, ci transcrie programatic semnele scripturale ce fixeaza materialitatea textului. () cartea intitulata semnificativ Rosa canina se incheie in mod firesc cu «autodescrierea», dupa ce au fost asumate toate simptomele textualizante () si dupa ce a fost traversata cu gravitate de «saltimbanc» toata commedia literaturii." (Marin Mincu, in voi. Eseu despre textul poetic, II, Ed. Cartea Romaneasca, 1986) |