Petru Manoliu biografia
Petru Manoliu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
MANOLIU Petru, se naste la 28 ian. 1903, comuna Mihaileni, judetul Botosani - moare in 29 ian. 1976, Bucuresti.
Romancier, eseist si traducator.
Fiul lui Ion Manoliu, invatator, si al Victoriei (n. Stavrat).
Scoala primara in comuna natala; studii secundare la Botosani si Iasi. Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti.
Debut editorial cu romanul Rabbi Haies Refiil (1935), urmat de alte trei romane: Tezaur bolnav (1936), Moartea nimanui (1939), Domnita Ralu Caragea (1939) si de monografia de popularizare Creanga (1944). A editat revista Pamintul (1931).
Colaboreaza la: Bilete de papagal (prima serie), Romania literara, Cuvtntul, Credinta, Vremea, Romania, Convorbiri literare. Lumea romaneasca, Discobolul, Familia, Azi, Timpul, Floarea de foc etc. Traduce din J. Bainville, A. von Chamisso, P. CorneilJe, F. Kormendi, D.H. Lawrence, J. Linnankovski, J. London, J. Racine, Th. Mann. A mai semnat Erasm, Doctor Nicolai Flamei, Petru Petru Manoliu. Cu o formatie filosofica temeinica, patruns de ideea rolului generatiei literare („noua spiritualitate" a anilor '30), solidar in spirit cu Petru Manoliu Eliade, E. Ionescu, E. Cioran, P. Comarnescu etc, Petru Manoliu alterneaza eseul propriu-zis cu romanul aliaj de fictiune si eseistica cu apetenta metafizica. Premiul Uniunii Scriitorilor pentru traduce Muntelui vrajit de Th. Mann (1967).
Impreuna cu colegii „noii generatii" de la Cuvtntul, din anturajul lui Nae Ionescu, Petru Manoliu cultiva eseistica negativista, incercind o delimitare de unele valori istoricizate (inclusiv T. Maiorescu), in cautarea unei problematici si a unui stil propriu. Paralel, scrie romane in care speculatia in jurul a varii experiente existentiale decide dimensiunea lor metafizica. Carti cu valoare de document sufletesc, intelectual, prospectind lumea interioara, ele definesc cautarile, nelinistea unei generatii. Desi se vrea o „fresca" a provinciei moldovenesti de la inceputul secolului, Rabbi Haies Reful (1935), romanul de debut, are epicul subtiat in favoarea unei estetici simbolice, continind meditatii despre trecut, adevar, vis, viata, amintire, singuratate. incomunicabilitate sau moarte. Protagonistul ilustreaza vesnica deambulare spirituala prin teritorii culturale diverse, cu izul speculativ, talmudic al fiilor lui Israel. Rabbi Haies Reful, cu spinul indoielii in cuget, simbolizeaza perpetua neliniste, angoasa existentiala. Experiente-limila (multime de destine tragice), cu incarcatura simbolica traverseaza relatarea la persoana intii a rememorarii.
Toposul amintirii invaluie fiintele, locurile evocate, oferind aliajul unui Bildungsroman cu un roman al provinciei. Biografie spirituala a unui discipol in diaspora ghetto-ului -intrepatrundere de eseistica speculativa si proza, ilustrind reflectia morala si filosofica prin mici povestiri parabolice, oaze narative ce recompun o atmosfera de provincie, ea devine pina la urma o meditatie asupra literalitatii insesi, a sensului scrisului, un gen de roman intelectualist, autobiografic, experimental. Tezaur bolnav (1936) adinceste procesul „generatiei tinere" dintre razboaie: roman al unui tinar intelectual cu gindurile, cu ideile sale, o „ilustrare" a programului teoretic din Fragmentarium-al lui Petru Manoliu Eliade.
Cartea transcrie eseistic autofaurirea lui Manuel Darie, aventura lui intelectuala si erotica. Singuratatea chinuitoare, seductia autodedu-blarii, timiditatea paralizanta, excesul de inchipuire, credinta in suprarealitatea fictiunii (gen de provocare a scrisului) si seria unor experiente angoasante exprimind complexul instrainarii existentiale, constituie „tezaurul bolnav" al eroului. Experientele lui se intemeiaza pe relativitatea actului gratuit, ilustrind un gen de roman experimentalist, de tip „trairist". Tezaur bolnav apartine si el speciei acelui roman-eseu care recurge la tehnica jurnalului intim, a scrisorii (literatura in interiorul literaturii!), a unei eseistici filosofice de tinuta, constituindu-se, impreuna cu unele carti ale lui Petru Manoliu Eliade, Holban, Blecher. intr-o mica traditie literara interbelica.
In Moartea nimanui (1939), desi maniera eseistica se mentine, materia epica se densifica acum indeosebi in „romanul" naturalist al periferiei bucurestene. Roman al declasarii, amintind de o zona a literaturii rusesti, de Viata de dine a lui C. Ardeleanu la noi (tipar traditional la Ardeleanu, modern, superior esteticeste la Petru Manoliu), Moartea nimanui elimina analiza psihologica devenita cliseu, pentru alcatuirea dosarului de existenta al prieteniei sublim-patetice, oarecum „rusesti", a doi intelectuali (Andrei, doctor in filosofie la Paris, si Anton Barbu, un cunoscut violonist), decazuti in imundiile societatii. Redescoperirea umanitatii (prin acte la limita sacrificiului) in conditia suferintei intretinuta de o neliniste superioara delimiteaza traseul Golgotei sufletesti a acestor eroi cu destin tragic (cu ceva angoasant din autoflagelarea morala a ginditorului nordic Kierkegaard). Cele citeva carti de fictiune ale lui Petru Manoliu refac eseistic procesul „generatiei tinere" a anilor '.
Desi nu s-a abandonat integral certei sale vocatii epice, scriitorul a ilustrat programul proclamat de generatia lui („primatul spiritualului", dupa expresia lui Petru Manoliu Eliade), chiar in cultivarea romanului istoric. Iscat din necesitati polemice. Domnita Ralu Caragea (1939) este romanul epocii domnitorului strain, cel mai destoinic dintre fanarioti. Cartea reconstituie epoca primenitoare a lui Voda Caragea, la rascrucea Orient-Occident, in „vrafuiala sufleteasca" ce anunta, la inceputul secolului al XlX-lea, zorii epocii noastre moderne. Din necesitau epice (si istorice), Petru Manoliu reabiliteaza personalitatea controversata a domnitorului, tip de rationalist formulind o filosofie a progresului. Cu bune intuitii, scriitorul reface climatul vremii (duhul primenitor), profilul domnitorului, atmosfera Curtii (cu patina culorii locale), chiar intreaga scena politica europeana, toate in raza haloului poetic al suavei domnite Ralu. Romanul are nerv, culoare, miscare sufleteasca, reinvie cu talent, in parfumul limbii vechi, o epoca si mentalitatea ei. Petru Manoliu a mai scris un Creanga (1944) de popularizare, comprehensiv, evitind literaturizarea. In ultimii 40 de ani ai vietii, el s-a retras insa din viata literara, dedicindu-se traducerilor din literatura universala.
Au ramas in manuscris Viata poetica a lui Descartes, Exilul poetului (drama in versuri evocind pe Ovidiu la Tomis, publicata fragmentar), Ana Ipatescu si Draculestii, pagini de jurnal, fragmente de memorii.
OPERA:
Rabhi Haies Reful, roman. Bucuresti, 1935;
Tezaur bolnav, roman. Bucuresti, 1936;
Moartea nimanui, roman. Bucuresti, 1939;
Domnita Ralu Caragea, roman, Bucuresti, 1939;
Creanga, Bucuresti, . Traduceri: Jacques Bainville, Istoria Frantei, I-II, in romaneste de ~, Bucuresti, 1939;
Jack London, Rebeliune pe Atlantic, roman, trad. de ~, Bucuresti, 1942;
Adalbert von Chamisso, Extraordinara poveste a lui Peter Schlemil, in romaneste de ~, Bucuresti, 1956;
Jean Racine, Teatru, in romaneste de ~, (Andromaca), R. Vasiliu, D. Bondi, R. Popescu, V. Porumbacu, pref. de Elena Vianu, Bucuresti, 1959;
Thomas Mann, Muntele vrajit, trad. de ~, pref. de I. lanosi. Bucuresti, 1967 (ed. II, 1969);
Johannes Linnankovski, Clntec despre invapaiata floare rosie, trad. de ~, pref. si tabel cronologic de G. Sbircea, Bucuresti, 1969;
Thomas Mann, losifsi fratii sai, roman, in romaneste de - (numai voi. I-II), pref. de Marian Popa. Bucuresti, 1977-l981.
|
REFERINTE CRITICE:
G. Calinescu, Istoria;
Ov. S. Crohmalniceanu, Literatura, I;
P. Consrantinescu, Scrieri, III, 1969;
N. Carandino. in Viata Romaneasca, nr. 3, 1976;
VI. Streinu, Pagini de critica literara, 1977;
Perpessicius, Opere, VIII, 1978;
E. Manu, Eseu despre generatia razboiului, 1978;
B. Brezianu, in Manuscriptum, nr. 1, 1981;
A. Sasu - Mariana Vartic, Romanul romanesc, II.
|
