Petru Jales biografia
Petru Jales opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
JALES Petru (pseudonimul lui Boris Musteata), se naste la 12 febr. 1942, Nicoleni-Balti. Basarabia.
Poet, prozator si traducator.
Fiul lui Vladimir Musteata, contabil, si al Nadejdei (n. Vasilovski), desenatoare.
Liceul „Aurel Vlaicu" din Bucuresti (bacalaureatul in 1975); absolvent al Scolii de Cinematografie (1958-l960).
Urmeaza Institutul Politehnic din Bucuresti. Facultatea de Fizica Nucleara (1960-l965), Facultatea de Lb. si Literatura Romana (1968-l972) si Facultatea de Filosofie a Univ. din Bucuresti (1972-l976).
Redactor la Anima Film (1972-l974) si la Studioul Cinematografic „Alexandru Sahia" (1974-l979). in 1979 se stabileste in Statele Unite. Colaboreaza la Luceafarul. Viata studenteasca etc. Debut publicistic in Luceafarul (1958); debut editorial cu volum de poezii Menuet (1968).
Alte volum de versuri: Poema (1971), Poemele marii (1975), Cfntul etern (1977), Poema dacica (1977), Luminile de dimineata (1978). Autor al romanului Vinzatorul de memorii (1972). A semnat scenarii pentru filme documentare si de animatie. in Statele Unite a organizat mai multe expozitii personale de pictura, la New York. Traduce din poezia rusa moderna (Bella Ahmadulina. Rim-ma Kazakova, Fazii Iskander, Bulat Okudjava, Robert Rojdestvenski).
Sentimentalismul grav, profetic si solemn al poeziei lui Petru Jales e structural bacovian. Atmosfera si decorul sint ale unei sensibilitati asociate, intelectual, imagismului funerar. in Menuet (1968) peisajul isi pierde conturul pina la evanescenta, din recuzita simbolista pastrindu-se doar „cuvintele cu putere" si formele carbonizate ale vietii: frunze negre, pasari iluminate, soapte indescifrabile, disperari sublime, intime pustietati si ceruri desfrunzite. Lumea e un text indiferent, „chinuit de atita dezordine", asemenea sperantei ca o „dimineata imaginara" populata inca de himerele noptii.
In melodia toamnei sau in agonia universului muribund, poetul e un constructor de iluzii, iar versul o intimitate razbunata: plinsul, regretele, spaima intra in muzeul pustiu sfldind strigatul, absenta, ceremonia mortuara si exodul funerar. Orasul (singurul element concret) e tinut intemeiat pe ruinele zadarniciei. Mai mult decit la Baco-via. insasi viata, in acest spatiu al „visului mintit", e o stea ratacitoare pe cararile mortii, in urmatorul volum, Poema (1971), senzatia ratacirii in noapte se accentueaza, strigatul devine urlet trist, la tarmuri pustii epavele se inmultesc, in perspectiva unei eschatologii (statui incendiate, ploi misterioase, miresme de ingeri si ruine) din care se salveaza pura doar nostalgia si memoria captiva.
Poezia lui Petru Jales e metafora acestui naufragiu al „orbului parasit" (sufletul printre oglinzi, elegie la moartea crinilor de plumb si aventuri in muzica mareelor inselatoare). Un eros disperat intr-o noapte de cenusa. In Poema dacica (1977) si Ciutul etern (1977) aceeasi obsesie a nisipurilor miscatoare („ca niste flori sub apa") se regaseste in credin-la si istoria nationala (Dacia ca „insula infiorata" si Romania moderna ca pamint al rememorarii).
Cu Luminile de dimineata (1978) poetul marturiseste a fi descoperit poezia adevarata: intunecatelor viziuni li se substituie serul sarbatoresc, extazul si speranta. Se bate lot mai des la geamul crengii de gutui si se intirziein aburul fintinii cu sentimentul premonitoriu ca satul, copilaria si parintii sint singurele certitudini in ceea ce va fi curind un timp de intrebari fara raspunsuri. Lumea romanului Vinzatorul de memorii (1972) e una oceano-grafica: amestec de vieti, umbre, patimi si psihoze, intimplarile, evenimentele, pasiunile se denatureaza de la sine prin inconsecventa, interpretare, ezitari si pesimism.
Adevarul e suma dorintelor, a asteptarilor, a deceptiilor, a ceea ce cunoastem si a ceea ce tradeaza cunoasterea. Trecutul e masca, prezentul la fel, existentele sint animate, jucate cu un patetic sentiment al teatrului, al spectacolului si uneori al grotescului. Romanul e un exercitiu de libertate, mai degraba decit unul de disciplina. Proliferarea pseudo-judecatilor de valoare, parodierea, degradarea si refacerea unitatii dintre cupluri anuleaza modelul, prototipul subiectului, aproape si conventia narativa. Biografiile personajelor, jocurile lor sufletesti nu sint nici dovezi ale solitudinii si nici argumente ale constiintei lor dramatice: cartea e aglomerare de momente si impletire de situatii (din care uneori emotia lipseste cu desavirsire). Petru Jales este cel mai holbanian prozator al deceniului al optulea. Pe tema nefericirii, geloziei si a ratarii ni se ofera aceleasi „variatii de adincime", cu intentia de a prelungi existenta prin literatura.
Vinzatorul de memorii ilustreaza mai vechea idee a lui Mircea Eliade: realitatea omului modern, lipsit de biologie, consta in abstractiune si inautenticitate.
OPERA:
Menuet, versuri. Bucuresti, 1968;
Poema, versuri. Bucuresti, 1971;
Vinzatorul de memorii, roman, Bucuresti, 1972;
Poemele marii, versuri. Bucuresti, 1975;
Cintul etern, versuri. Bucuresti, 1977;
Poema dacica, versuri. Bucuresti, 1977;
Luminile de dimineata. Invocatii, Bucuresti, . Traduceri: Poeme (Bella Ahmadulina, Rimma Ka-zakova, F. Iskandjer, B. Okudjava, Robert Rojde-stvenski), trad. si cuvint inainte de ~, Bucuresti, 1977.
|
REFERINTE CRITICE:
H. Badescu, in Steaua, nr. 10, 1971;
Al.Lungu, in Ateneu, nr. 4, 1972;
E. Manu, in Saptamina, nr. 256,1975;
Dana Dumitriu, in Romania literara, nr. 47, 1977;
D. Mutascu, in Saptamina, nr. 357,1977;
E. Manu, ibidem, nr. 395, 1978.
|
