Petronela Negosanu biografia
Petronela Negosanu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
NEGOSANU Petronela (numele la nastere: Petronela Sandru), se naste la 17 iun. 1913, comuna Copacel, judetul Brasov.
Prozatoare si traducatoare.
Fiica lui Ioan Sandru, functionar, si a Mariei (n. Comsa).
Studii liceale la Fagaras, universitatea (Facultatea de Drept) la Cluj, unde isi da si doctoralul (1937) cu o teza despre Basarabia in lumina dreptului international.
Avocat, in Baroul din Cluj (1937-l940), apoi la Bucuresti. Debut cu proza in revista Symposion din Cluj (1939, nr. 4-5, oct.).
Debut editorial cu volum de nuvele Am ucis albatrosul (1943).
A colaborat la revista: Vremea, Revista Fundatiilor Regale, Steaua, Viata Romaneasca, Romania literara etc. A tradus din Andersen, L. Bromfield, Ch. Dickens, Fr. Durrenmatt, Abel Plenn s.a. impreuna cu V. Teodorescu, a tradus antologiile din poeti americani contemporani, poeti canadieni de limba franceza, cinicele si proverbele indienilor din America de Nord.
Cu Am ucis albatrosul (1943), Petronela Negosanu se afla in atmosfera si stilul prozei interbelice, intre Hortensia Papadat-Bengescu st Cella Serghi. De la decor si personaj pina la ritmul frazei, totul sta in textele acestea sub semnul elegantei. Nuvela titulara - de altfel cea mai realizata - are ca subiect iubirea in trei, imposibila, consumata in peisaj marin (dupa buna traditie a genului); doua femei iubesc acelasi barbat, iar barbatul le iubeste si el indecis, pe amindoua.
Tustrei sint frumosi, distinsi, atit de inteligenti si, desigur, nefericiti. Povestirea are totusi farmec, fiindca desi destinul personajelor este amenintat in permanenta de un inevitabil dezechilibru (lucru admirabil sugerat de prozatoare), lumea in care se misca aceste personaje pare incremenita pentru intotdeauna intr-o imagine vaporoasa. Oricit, pentru cititorul de azi, ea apare usor desueta, ochiul nostru se odihneste in evocare, tocmai fiindca estetica subiacenta a nuvelei se bazeaza pe ideea - naiva, dar linistitoare - ca lucrurile exista pentru a fi frumoase; iar atitudinea fundamentala este atunci contemplarea. La un moment dat, echilibrul se rupe, cineva bruscheaza raporturile, sentimentele se precizeaza si edificiul se prabuseste.
In celelalte nuvele, epicul e disparent, autoarea face apel doar la descriere. Iarasi marea, alimentind prin elemenlaritatea ei elanuri profund feministe, apoi copilaria, ale carei culori s-au estompat o data cu trecerea timpului, sarbatorile de iarna in familie, soliditatea mediului, bucuria lucrurilor marunte, iata materia acestor proze pe care, din pacate, autoarea n-a mai continuat-o. Un studiu asupra vietii si operei lui Theodor Aman, bine documentat si usor „romantat", e conceput in maniera traditionala: accentul cade pe biografie, detaliul exlra-artislic e preponderent.
OPERA:
Am ucis albatrosul. Bucuresti. 1943;
Destinul unui artist: Theodor Aman, Craiova, . Traduceri: Io Mihaly. Pazitorul fratelui, in romaneste de ~, Bucuresti, 1948;
Abel Plenn, Vintul printre maslini, in romaneste de ~, Bucuresti, 1948;
H. Chr. Andersen, Povestea lui Mos Ene. in romaneste de ~, Bucuresti, 1949;
L. Bromfield, Delta salbatica, in romanese de ~, Bucuresti, f.a.;
Ch. Dickens, Povesti de Craciun, in romaneste de ~, Bucuresti, f.a.;
F. Durrenmatt, Fagaduiala. Recviem pentru romanul politist, in romaneste de ~, Bucuresti, 1966 (ed. II, 1968);
Macnair cel orb. Povestiri canadiene, trad. de ~, Bucuresti, 1970;
intelegind zapada. Antologie a poetilor canadieni de limba engleza, trad., pref., prezentari si antologare de V. Teodorescu si ~, Bucuresti, 1977;
Lirica americana contemporana, trad. si pref. de V. Teodorescu si ~, Bucuresti. 1980;
John R. Colombo, Poeme, in romaneste de V. Teodorescu si ~. Bucuresti, 1983;
Ezra Pound, Cantos, trad. si postfata de V. Teodorescu si ~, pref. de V. Nicolescu, Iasi, 1983;
Steaua marilor lacuri, 45 poeti canadieni de lb. franceza, antolofie, pref. si trad., note de V. Teodorescu si ~, Bucuresti, 1984;
Al. Amprimoz, Cint solar, trad. si cuvint inainte de V. Teodorescu si ~, Bucuresti, 1987. |
REFERINTE CRITICE:
Ov. Constantinescu, in Revista Fundatiilor Regale, 1944.
|
