Petre Stoica biografia
Petre Stoica opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
STOICA Petre, se naste la 15 febr. 1931, comuna Peciul Nou, judetul Timis.
Poet si traducator.
Fiul functionarului Adam Stoica si al Mariei (n. Bertan). Liceul la Timisoara (1942-l950).
Urmeaza cursurile Facultatii de Filologie a Univ. din Bucuresti, sectia romana-germana, obtinind licenta in .
Corector (1955-l962) la editurile EPL si ELU din Bucuresti. Redactor principal la revista Secolul 20(1963-l972).
Debuteaza simultan in revista Steaua din Cluj si Tinarul scriitor din Bucuresti (1956). Debut editorial cu volum Poeme (1957). O vreme este redactor pentru Bucuresti al revista Steaua.
Colaboreaza la Steaua, Viata Romaneasca, Romania literara, Secolul 20, Tribuna, Familia, Convorbiri literare etc. Cu volum Pietre kilometrice (1963), Miracole (1966), Arheologie blinda (1968) Petre Stoica se afirma ca unul dintre cei mai originali poeti ai generatiei sale, creator al unui lirism ce se alimenteaza „dintr-o privire studiat-naiva asupra cotidianului, chemat sa releve miracole nebanuite, si dintr-un patos sentimental deghizat sub un suris complice fata de destinele uitate, fata de fiintele si obiectele mincate de «viermele de aur al timpului»" (M. Petroveanu ). Voi. ulterioare - Sufletul obiectelor (1972), Iepuri si anotimpuri (1976), Un potop de simpatii (1978), Coplesit de glorie (1980), Prognoza meteorologica (1981), Caligrafie si culori (care, in afara de versuri, cuprinde si insemnari, interviuri, studii critice) (1984), Numai dulceata porumbelor (1985), Suvenir (1986), Tango si alte dansuri (1989) aduc o poezie in care ironia, spiritul ludic, sarcasmul, uneori, nu fac decit sa ofere varii forme de disimulare a unei constiinte lucide, mereu atente la mutatiile sensibilitatii lirice postmoderne. Concomitent, Petre Stoica s-a afirmat ca un excelent traducator, talmacind din lirica universala, indeosebi din lirica moderna germana, austriaca si nordica, in antologii. A obtinut in mai multe rinduri premiul Uniunii Scriitorilor pentru volum sale de versuri.
Pina la volumul antologic Orologiul (1970) poesia lui Petre Stoica reliefeaza o sensibilitate muzicala pentru micul peisaj antiromantic, pentru o natura lipsita, cu program, de manifestari solemne sau sublime, contemplata in aspectele ei autumnale, de melancolie difuza si de sugestii nostalgice. Peisajul e surprins prin citeva notatii juxtapuse, iar coerenta o da unitatea de ton a sentimentelor. Maniera aceasta, pe care o intilnim doar in anumite poeme, de a face din plasticitatea mohorita a realitatii consonanta unei prezente anxioase si a unui fond sufletesc tensionat ii va fi fost, poate, sugerata poetului de frecventarea expresionistilor germani, a lui Trakl in special, din creatia caruia Petre Stoica a tradus cu har si pasiune, publicind in 1967 volumul 59 poeme, si in 1981 volumul Tinguirea mierlei. Pe de alta parte, trimiterile la poezia bacoviana pot fi justificate, daca remarcam preferinta pentru gama intreaga a tristeturilor micului oras de provincie, mai putin insa acea teroare materiala a surparilor realului in afect, precum la autorul Plumbului. Cel mai adesea insa realitatea prezerva pentru Petre Stoica miracole, sondarea ei e blinda, melancoliile sint inocente, obiectele mai au suflet, sau mai emana simpatii. Pentru inceput, poemele lui Petre Stoica mijlocesc instaurarea unui spatiu al intoarcerii prin amintire la virsta copilariei si adolescentei, intr-un Banat melancolic si inmiresmat de parfumul mitteleuropean. Poetul gaseste savoare in sesizarea „fosforescentei trecerilor", a imbatrinirii continue a lucrurilor, a lentei lor scufundari in tacere si uitare. Contemplarea obiectelor si fiintelor umile, inactuale si misterios remanente, in care sint banuite „suflete" imperisabile, va ramine o atitudine specifica a viziunii lirice a lui Petre Stoica in formula sufleteasca a poetului intra, in afara impresiilor din copilarie, si sugestii livresti sau doar consonante din poezia unor Ion Pillat , llarie Voronca sau Dimitrie Stelaru . Autorul Miracolelor face din poem un instrument anamnetic prin care opereaza o „arheologie blinda" in memorie, excavind cu tandrete si duiosie o lume care a fost, definitiv aureolata de gestul evocarii ei lirice. „Simpatia" pentru obiectele / fiintele demodate, a caror patina confera un farmec aparte acestei „monografii" a provinciei banatene, se conjuga cu gestul sentimental de a cauta in claustrul suav al memoriei poezia profesiilor disparute (podarul, frizerul ambulant etc), a pietelor ornate de frumusetea baroca a roadelor (Miraculoasa piata), a batrinilor dacali expiind lent in tristete si regret, a lucrurilor carora „Nimeni nu le tulbura linistea. / Numai timpul - vierme de aur - / le roade inima" (Obiectele), a „resedintelor de plasa" unde „linga monumentul cu vultur / apar functionarii lins pieptanati". Colajul de imagini - care e modalitatea predilecta de constructie a poemului - parvine la configurarea unei utopii livresti, a unui similiparadis, adevarata „curte de miracole" prin care memoria poetului deambuleaza fericita. Familiaritatea cu lucrurile capata uneori turnura unor laude si, in acest sens - mai putin retorica - Petre Stoica poate fi apropiat de G. Calinescu , cel din Lauda lucrurilor. Dupa volumul Orologiul (1970), poetul tinde tot mai evident la srarimarea „blindetii" de perspectiva prin accentuarea notei ironice sau prin colorarea in derizoriu a realitatii. Daca pina atunci elementele realului erau percepute si reprezentate generativ, mediul lor fiind, de fapt, spatiul memoriei afective, incepind cu volumul Bunica se aseaza In fotoliu (1972), poetul se intoarce spre concretetea lumii imediate, obiectivul privirii poetice fiind cotidianul. Totodata este afirmata cu pregnanta atitudinea polemica fata de poetica traditionala si chiar fata de cea modernista. Programatic, Petre Stoica practica depoetizarea poeziei, inscrierea discursului pe o partitura ostentativ prozaica, sugrumarea retoricii si a solemnitatii. In volumul Coplesit de glorie (1980) - titlul este, bineinteles, ironic -, poetul face urmatoarele Precizari pentru toate agentiile de presa din lume:
„Desi sint laureat al Premiului Nobel
desi fac parte din clubul milionarilor
desi ma bucur de toate privilegiile de care
se bucurau maharadjahii cindva
prefer sa traiesc intr-un sat oarecare
plasat la marginea continentului aici
cuvintele rachiurile si supa de chimen
mai pastreaza acea savoare de pe vremea lui Noe
sa dau si alte explicatii cred ca nu e nevoie." |
Afisind acest program al umilintei si anonimatului, Petre Stoica drapeaza in haina ludica un fond anxios si insetat de comunicare. Locuind alternativ la Bucuresti si la Bulbucata (Ilfov), poetul poarta masca unui „homme de lettre" satul de salon si cafenea si retras la tara pentru a se dedica ocupatiilor stenice de fermier in curs de adaptare.
Aceasta „recalificare" ascunde insa un protest la adresa existentei alienante. intre tarani, poetul renunta cu nonsalanta la asa-zisa aura de genialitate, bea tuica la bufet alaturi de ei, i se spune „domnu poet", tunde oi, sapa gradina, repara bicicleta, pune muraturi etc. - un registru complet de indeletniciri menite sa-l lecuiasca definitiv de orgoliul gloriei literare. Cunoscuta revolta avangardista impotriva literaturizarii literaturii si vietii ia la Petre Stoica aceasta forma a regresiunii ludice in banalul etern si compact al vietii la tara, a instaurarii, nu fara delicii, intr-un modus vivendi pentru care scrisul nu mai inseamna mare lucru. Cit priveste taranul, Petre Stoica nu-l vede, precum poetii mitologizanti (Ioan Alexandru , Ion Gheorghe , G. Tamea s. a.), monumental, teribil, atemporal, ci in datele reale ale istoriei imediate: face naveta la oras unde are un „servici", aduce de acolo piine in servieta, se uita la televizor, discuta probleme ecologice etc. Nici peisajul nu mai e vazut de poet in acea imponderabilitate naiva asemanatoare tablourilor din Bruegel, Chagall ori Rousseau Vamesul, vizibila in volumele de inceput. Tot mai neta este actiunea lirica de demitologizare a poeziei, dorinta de a face din poem un loc firesc, permeabil vietii obisnuite, lipsit de sabloane si patetisme romantice. in volumele deceniului opt, Petre Stoica urmareste sa redea poeziei libertatea de a recupera si transmite frumusetea necontrafacuta a realului. Calea pe care poetul a ales-o acestui demers este cea a ironiei, autoironiei si a fanteziei ludice.
OPERA:
Poeme, Bucuresti, 1957;
Pietre kilometrice, Bucuresti, 1963;
Miracole, Bucuresti, 1966;
Alte poeme. Bucuresti, 1968;
Arheologie blinda. Bucuresti, 1968;
Melancolii inocente. Bucuresti, 1969;
Orologiul, Bucuresti, 1970;
O caseta cu serpi. Bucuresti, 1970;
Kutija ca Zmijama, Editura Bagdala, Iugoslavia, 1971;
Bunica se aseaza in fotoliu. Bucuresti, 1972;
Sufletul obiectelor. Bucuresti, 1972;
O nunta de cenusa, Bucuresti, 1972;
Trecatorul de demult. Bucuresti, 1975;
Iepuri si anotimpuri, Bucuresti, 1976;
Un potop de simpatii. Bucuresti, 1978;
Coplesit de glorie, Bucuresti, 1980;
Prognoza meteorologica, Bucuresti, 1981;
Amintirile unui fost corector. Bucuresti, 1982;
Caligrafii si culori. insemnari, versuri, studii critice, interviuri, Bucuresti, 1984;
Numai dulceata porumbelor. Bucuresti, 1985;
Suvenir, cuvint inainte de Gh. Grigurcu, Bucuresti, 1986;
Viata mea la tara. insemnari, Bucuresti, 1988;
Tango si alte dansuri, Bucuresti, . Traduceri: Poezia germana moderna. De la Stefan George Ia Enzensberger, Bucuresti, 1967;
Georg Trakl, 59 poeme. Bucuresti, 1967;
Poezia nordica moderna (in colab. cu Veronica Porumbacu si T. Gheorghiu), Bucuresti, .1968;
Poezia austriaca moderna. De la Rainer Maria Rilke pina in zilele noastre (in colab. cu Maria Banus), Bucuresti, 1970;
Ivan Goli, Noul Orfeu, Bucuresti, 1972;
Roza vinturilor. Poeme din lirica secolului XX, Bucuresti, 1977;
Georg Trakl, Tinguirea mierlei, Timisoara, 1981. |
REFERINTE CRITICE:
N. Ciobanu, Panoramic, 1972;
P. Poanta, Modalitati;
L. Raicu, Studii literare. 1973;
M. Petroveanu, Traiectorii lirice, 1974;
V. Cristea, Domeniul criticii, 1975;
L. Raicu, Practica scrisului si experienta lecturii, 1978;
E. Dorcescu, Embleme ale realitatii, 1978;
Gh. Grigurcu, Poeti;
L. Alexiu, in Orizont, nr. 39, 1980;
Al. Cistelecan, in Familia, nr. 9, 1980;
D. R. Popescu, in Tribuna, nr. 47, 1980;
E. Simion, in Romania literara, nr. 28, 1980;
V. Felea, in Tribuna, nr. 9, 1980;
Gh. Grigurcu, in Tribuna, nr. 15, 1981;
L. Raicu, in Romania literara, nr. 21, 1981;
C. Regman, in Viata Romaneasca, nr. 8, 1981;
Dana Dumitriu, in Romania literara, nr. 43, 1982;
D. Flamand, in Amfiteatru, nr. 4, 1982;
M. Scarlat, in Romania literara, nr. 6, 1982;
C. Ungureanu, in Orizont, nr. 42, 1982;
G. Dimisianu, in Romania literara, nr. 32, 1985;
D. A. Doman, in Orizont, nr. 36, 1987;
A. Goci, in Contemporanul, nr. 47, 1987.
|
