Paul Tutungiu biografia
Paul Tutungiu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
TUTUNGIU Paul, se naste la 6 mai 1941, Cernavoda, judetul Constanta.
Poet.
Fiul lui Pavel Simion Tutungiu, ofiter, si al Silviei (n. Constantinescu).
Termina liceul la Calarasi (1959), apoi lucreaza in mina, la Petrosani. Dupa absolvirea Facultatii de Filologie a Univ. din Bucuresti (1966), este redactor la ziarele Steagul rosu. Dimbovita, Tirgoviste (pina in 1971), apoi corespondent de presa la Piatra Neamt (197l-l974); redactor la revista Teatrul.
Debuteaza in 1959 cu poezie in Luceafarul.
Colaboreaza la Flacara, Satul socialist Romania literara, Luceafarul etc. A publicat volum de versuri (Imperiul neodihnei, 1970; Ordinea pesterii, 1971; Colindele din tara lui Orfeu, 1974; Partidul si Poetul, 1977; Fiul Dunarii, 1977; Ovatii in Carpati, 1979; Tarimuri pentru Fat-Frumos, 1983), romanul Drumul Hotilor (1979) si Dialoguri despre teatru (1980). Activitate stiintifica, materializata in comunicari pe teme de etnologie.
Pasiunea pentru cultura daca si medievala romaneasca isi pune amprenta asupra creatiei lui Paul Tutungiu Volumele de versuri publicate, ca si romanul, poarta insemnul aspiratiei spre sinteza ampla a esentei spatiului romanesc pe baza fondului traco-dac si arhaic romanesc, nuantata cu elementul medieval. Spirit blagian sudcarpatic, poetul tinde spre fundamentarea unei metafizici lirice nationale si in acest scop uzeaza copios de mitologia autohtona, in special de cea dunareana, de elementele geografiei noastre (Dunarea, Carpatii, riurile), ca si de ritmurile si motivele liricii folclorice (doina, balada), sau culte (plutonismul si uranismul eminescian). in Imperiul neodihnei (1970) si Colindele lui Orfeu (1974) se fixeaza coordonatele mari ale acestei constructii vizionare: o eternitate neguroasa, prielnica genezei continue, populata cu izvoare, cu „luceafarul ce m-a nascut", mioara in al carei „pintec somnoros incoltesc mieii albi", „fecioarele salbatice din codri", leul umil care „linge ranile" poetului, dar si cu „Burebista, vrednicul pastor", „fiu al mioritei", cu „sarpele cu cap de om" ori „femeia care a nascut lumea". Paul Tutungiu se vrea un spirit infratit cu miticul, tutelat de zeii vechii Dacii, legatar al lui Deceneu peste veac, lansindu-si spre geniile ocrotitoare „colindele", „doinele", „baladele" si invocatiile magice („Taaroua!"). In Partidul si Poetul (1977), prin intermediul aceluiasi stil patetic si incantatoriu, el glorifica patria si partidul, incercind sa reuneasca dimensiunea istorico-mitica a spatiului autohton cu o dimensiune pur retorica. in Drumul Hotilor (primul volum, aparut 1979), Paul Tutungiu incearca sa aduca in prezentul lecturii trei epoci istorice diferite (anii 1970, deceniul sase al secolului si vremea lui Matei Basarab), pentru a argumenta epic ideea continuitatii si a face un elogiu epocii socialiste. Daca episoadele despre trecut, mai ales cel despre „obsedantul deceniu", sint in general izbutite, imaginea prezentului este idilica si neconvingatoare.
OPERA:
Imperiul neodihnei, versuri, Bucuresti, 1970;
Ordinea pesterii, versuri, Bucuresti, 1971;
Colindele din tara lui Orfeu, versuri, Bucuresti, 1974;
Fiul Dunarii, versuri. Bucuresti, 1977;
Partidul si Poetul, versuri, Bucuresti, 1977;
Oratii in Carpati, versuri, Bucuresti, 1979;
Drumul Hotilor, roman, Bucuresti, 1979;
Dialoguri despre teatru, Iasi, 1980;
Tarimuri pentru Fat-Frumos, poeme, Bucuresti, 1983. |
REFERINTE CRITICE:
Al. Piru, Poezia, II;
M. Iorgulescu, Scriitori;
E. Manu, in Romania literara, nr. 1, 1980;
A. Silvestri, in Luceafarul, nr. 33, 1983;
Al. Ruja, in Luceafarul, nr. 26, 1985;
nr. 19, 1986.
|
