Paul Georgescu biografia
Paul Georgescu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
- Solstitiu tulburat [Roman] |
GEORGESCU Paul, se naste la 7 nov. 1923, comuna Tandarei, judetul Ialomita - moare in 15 oct. 1989, Bucuresti.
Critic literar si prozator.
Fiul lui Dumitru Georgescu, medic, si al Mariei (n. Stefano-vici).
Liceul „Matei Basarab" din Bucuresti; Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti (absolvita in 1945). A participat la activitatea comunista ilegala, fiind, se pare, chiar condamnat la moarte in timpul regimului antonescian.
Redactor la Romania libera (1944), Revista literara (condusa de Miron Radu Paraschivescu), Radiodifuziune (1945-l947), Viata Romaneasca (1948-l952; redactor-sef, 1958-l961; redactor-sef adjunct, 196l-l972), Gazeta literara (redactor-sef, 1956-l958); in paralel, activitate didactica la catedra de literatura romana a Univ. din Bucuresti (conf. univ. 1948-l956); cronicar literar saptaminal la Radio (1945-l948).
Colaboreaza la Gazeta literara. Viata Romaneasca, Contemporanul, Romania literara. Luceafarul etc. Debut publicistic cu art. si reportaje in Romania libera (1944); debut editorial cu volum incercari critice (I, 1957), urmat de Pareri literare (1964), Polivalenta necesara (1967), Titu Maiorescu, critic literar (1968), Printre carti (973), Volume (1978). A prefatat volum din opera lui Arghezi,G. Calines-cu. Camil Petrescu, M. Sadoveanu. Anton Holban. Geo Bogza, Maria Banus, Titus Popovici, Veronica Porumbacu s.a. si a publicat un studiu introductiv la prima ed. importanta de dupa 1944 a scrierilor lui Titu Maiorescu (1966).
Debuteaza in proza cu volum Virstele tineretii (1967), caruia i se adauga Cobo-rind (1968),.? nuvele (1973), inainte de tacere (1975), Doctorul Poenaru (1977 - roman ulterior ecranizat). Vara baroc (1980), Solstitiu tulburat (1982), Siesta (1983), Mai mult ca perfectul (1984), Natura lucrurilor (1986), Pontice (1987), Geamlic (1988). Membru al Acad. de Stiinte Sociale si Politice. Premiul Uniunii Scriitorilor (1964; 1967; 1976); Premiul Asoc. Scriitorilor din Bucuresti (1973; 1980); Premiul „Ion Creanga" al Acad. (1967). Pentru cunoasterea autorului este indispensabila lectura volum de convorbiri publicat de Florin Mugur. Virstele ratiunii. Convorbiri cu Paul Georgescu (1982). In ultimii ani ai vietii, suferinta il impiedica sa se deplaseze si il con-stringe sa ramina inchis in casa; din aceasta perioada dateaza o intensa activitate epistolara, ale carei dimensiuni de-abia se pot intrezari. Telefonul lui Paul Georgescu, la care face lungi suete, a intrat de altminteri in mitologia lumii literare (iar personajul e evocat, nu fara vaga malitie, in romanul Caderea in timp de C. Toiu).
Daca prin textele critice ale lui Paul Georgescu se poate urmari mai ales desprinderea comentariului literar de cliseele proletcultismului, criticul pierzind in anii '70 si '80 din importanta, proza sa este o contributie semnificativa la filonul livresc si ironic al literaturii romane contemporane.
Debutind in proza la patruzeci si patru de ani. Paul Georgescu poate sa lase impresia ca activitatea sa critica nu a fost decit o pregatire pentru o spectaculoasa cariera de prozator. Lucrurile nu stau intru totul asa. Criticul a practicat foiletonisti ca, vadind inteligenta disociativa. Epoca si-a lasat insa toate amprentele specifice in textele pe care Paul Georgescu le insumeaza in volumele incercari critice (I-II, 1957-l958) si Pareri literare (1964). Polivalenta necesara (1967) reprezinta o modificare esentiala de perspectiva. Paul Georgescu trecind impreuna cu epoca printr-un proces de radicala reciclare a spiritului critic, pentru recuperarea autenticelor sale traditii. Dincolo de avatarurile criticului, un lucru ii uneste insa ipostazele: critica sa este de la inceput temperamentala, pasionata. Prozatorul de mai tirziu actioneaza conspirativ in textele cronicarului literar. Aceste articole de comentariu literar pot fi citite azi sau pentru a reface un tablou de epoca, sau pentru a gasi in ele portretul scriitorului de mai apoi. Pentru un cititor neobsedat de acea epoca este preferabila a doua atitudine, mai ales ca romanele si nuvelele lui Paul Georgescu nu sint numai o revansa beletristica a autorului: ele sint, in stratul cel mai profund al poeticii lor, adevarata opera a criticului: romane livresti, veritabila comedie a literaturii, scrisa si jucata de unul din spiritele ironice cele mai complexe ale timpului.
Ironia sarcastica, acut intelectuala s^i livresca a prozatorului este de negasit in incercari critice. Gasim, in schimb, ardenta atitudinii naive, grefata pe ideea luptei de clasa: „Si in necontenitul dialog dintre scriitor si cititori, peste veacuri va rasuna intrebarea cititorilor catre scriitorii vremii noastre: pe cine ai iubit? pe cine ai urit?" Dar alegerea subiectelor comentariilor (M. Sadoveanu, T. Arghezi, Paul Georgescu Calinescu, Camil Petrescu) si absenta consideratiilor despre falsele glorii ale momentului dovedesc o ironie refulata. Pareri literare tradeaza aceeasi orientare implicit polemica spre valori sigure. Mihail Sadoveanu, Li viu Rebreanu, Paul Georgescu Calinescu, Mihail Sebas-tian sint comentati in cifrul criticii sociologizante, intarsiindu-se insa intuitii fulgurante intr-o textura ce nu le subliniaza: „Ochi de urs este o utopie in care scriitorul opune societatii bolnave exemplul pozitiv (nu asemenea lui Thomas Morus, al unei insule inexistente), ci al unui mod de viata uman superior, care e acela al poporului". Pasionalitatea juvenil-gran-dilocventa a criticului rezista eroic. Despre fabulistul Marcel Breslasu aflam: „Supunindu-se masinariei acestui orgoliu care, dorind sa arate ora eternitatii, nu indica nici una, poetul a pus-o in miscare, silind-o sa indice mereu timpul exact. De la defectele general-umane pe care le critica, fabula a fost trecuta la acele tare ce trebuie sa fie izbite Aici si Acum, ruine fara glorie ale unei foste lumi. ruine deloc romantice, ce trebuie inlaturate numaidecit." Imperativul categoric al vremurilor da criticii de incepui a lui Paul Georgescu un aspect gazetaresc mai degraba decit unul autentic literar. Literatura isi vadeste insa rareori dezorientarea gustului. Sint acceptati de la debutul lor Nichita Stanescu, Cezar Baltag". Constanta Buzea, Fanus Neagu, D. R. Popescu, Nicolae Velea.
Prozatorul de mai tirziu - proprietarul stilului inconfundabil de azi, nu se descoperise inca. Frazele sale par copiate dupa sintaxa terna a cuvintarilor de epoca: „Adolescentul lui Nichita Stanescu e zburatorul cu aripi la glezne, trecind prin imagini infernale si paradisiace, e zburatorul devenit constructor si construind pentru el si pentru ai sai. Este vital pentru un zburator sa nu piarda legatura cu pamintul, cu oamenii, cu ideile lor." Sa comparam aceasta fraza cu o alta, din Volume (1978). si vom avea fata in fata cele doua capete ale unei cariere de critic: „Radu Petrescu este chemat si ales de vizibil. De vazul metamorfozat in cuvint. Fastul si sonoritatea culorii, devenirea luminii, vigoarea delicata a liniei, densitatile transparentelor, voluptatile volumelor sint descoperite sau transfigurate de un ochi desavirsit. Autorul se refera la o «tehnica a privirii» si considera ca lumea este cuprinsa intr-o clipire. Oricum, ochiul acesta mereu activ, niciodata satul, imbatat, exact, care poate inchide tot universul intre pleoape, pare ochiul vast si unic al unui rafinat, gingas ciclop." Doua fraze, doua epoci, doua stiluri culturale, intre ele nu s-a interpus numai o schimbare de climat, radicala, ci si un eveniment de proportii al biografiei literare a lui Paul Georgescu: criticul si-a descoperit vocatia de prozator. Virstele tineretii (1967), Coborind (1968). 3 nuvele (1973) au consacrat un univers problematic ireductibil si un stil original in proza contemporana. Dar consolidarea spectaculoasa a originalitatii prozatorului o vor aduce romanele sale: Doctorul Poenaru (1976) si, mai ales, Revelionul (1977), Vara baroc (1980). Solstitii! tulburat (1982). Lumea acestor carti este prefigurata in cele trei nuvele din 1973: inte-lighentia micii burghezii provinciale dintr-o zona pe care autorul o defineste ca fiind „ialo-miteana de la soare-rasare".
O lume ce nu e tulburata decit de evenimentele gastronomice in aparenta („gastro-sociale", spune Paul Georgescu in stilul sau calamburesc). O lume a tihnei si a facialelor nesfirsite, lipsita de intelectualitate autentica. Fara alte griji decit preocuparea de a evita grijile si de a pastra aparentele lipsei de griji. Viziunea sarcastica din 3 nuvele sau din Doctorul Poenaru se deplaseaza spre comic in Revelionului in romanele urmatoare. Un comic ce ar putea fi definit ca sarcasm simpatetic. Realitatea unor tablouri provinciale interbelice tinde sa devina doar pretext pentru masinaria de o inventivitate neobisnuita a textului romanesc. Paul Georgescu isi ironizeaza personajele cu o simpatie batjocoritoare sau le elogiaza cu cea mai nonsalanta invectiva. Amestecul de tonuri si caracterul inextricabil ambiguu al atitudinii naratorului fac o buna parte din farmecul acestor proze. Inventivitatea lingvistica balcanica si ironia intelectuala de sugestie ideologica si livresca compun un plan subteran, unde se joaca o comedie a literaturii. Paul Georgescu actualizeaza in discursul romanesc aluziv-livresc referinte dintre cele mai diverse, al caror rost nu este neaparat parodic, ci strict referential: limbajul naratorului se compune din straturi aluvionare ale altor limbaje celebre, usor de identificat, tot asa cum realitatea se compune din ea insasi si din straturile de literatura pe care Ie-a inspirat.
G. nu scrie cu o memorie sentimentala sau strict evenimentiala, ci cu una imbogatita prin lectura si adaosuri livresti. Si nu o face pentru a submina credibilitatea naratorului, ci pentru a-i da o identitate culturala. Naratorul sau nu este un inocent grefier, ci chiar un scriitor, si inca unul care i-a citit pe ceilalti scriitori. A-ceasta identitate de tip literar a celui care nareaza este o inovatie a prozelor lui Paul Georgescu Procedeul este dus pina la ultimele consecinte in Soistifiu tulburat, roman in care, rescriind „viata la tara", naratorul lui Paul Georgescu gaseste de cuviinta sa reinvie personaje literare existente (Dinu Paturica. Tanase Scatiu, Tincuta, Pascalopol), din-du-le din nou roluri (propriile lor vieti) intr-un nou scenariu. Dialogul cu Nicolae Filimon, Duiliu Zamfirescu sau Paul Georgescu Calinescu nu devine astfel o polemica, ci, dimpotriva, o modalitate de a-i „cita". Aceste romane au cristalizat o tehnica proprie, constind in ascunderea tehnicii. Cel mai bun regizor este acela care nu se vede in spectacol, caruia nu-i simti nici prezenta, nici absenta. Ca un cunoscator al mecanismelor literare, Paul Georgescu se teme de pacatul de a le deveni prizonier. Revelionul, Vara baroc si Solstifiu tulburat isi tradeaza autorul numai in latura ironica, nu si in cea constructiva. Cind este serios. Paul Georgescu prefera sa se ascunda in spatele cortinei. Caci, in realitate, el este unul dintre autenticii mostenitori ai filonului caragialian, un romancier indraznind sa fie caragialian si original exact in locul in care ratasera epigonii. Comicul diabolic al pariului lui Paul Georgescu consta in a plasa spiritul lui I. L. Caragiale intr-un alt mediu decit cel bine-cunoscut al schitelor si momentelor. Nimic mai potrivit pentru acest transplant experimental decit Republica lui Platon, un spatiu anume creat pentru a verifica functionarea spiritului intre determinari utopice. Realismul caragialian va deveni de-a dreptul halucinant: cititorul va gasi explicatia atmosferei halucinante in caldura infernala (paradisiaca?) a verii continue din Platonesti (spatiul comun al romanelor Revelionul, Vara baroc si Solstitiu tulburat), o lume in care tragicul nu e posibil, in care „orice ia o turnura rizibila" (Ov. S. Crohmalniceanu), echivalent al republicii de la Ploiesti a lui I. L. Caragiale. Nu se intimpla nimic special, nu se intimpla nimic de fapt: Platonesti este locul unde nu s-a intimplat niciodata nimic si nici nu se va intimpla vreodata, pentru ca totul s-a intimplat demult, la originea cuvintului. Mecanismul intimplarii a fost blocat si inlocuit cu utopia lui incit este posibil ca in republica din Platonesti sa apara si o republica din Ploiesti. Satul Platonesti este un sat esential: el nu se va adauga linga Silistea-Gumesti al lui Marin Preda, ci linga Macondo al lui G- Garcfa Marquez. Harta lui cuprinde mai putin o realitate atestabila, cit o spiritualitate atestabila: si este vorba in toate acestea si despre spiritualitatea ironica a unui I. L. Caragiale mereu reinventabil. Dupa Sies-ta(1983), romanele lui Paul Georgescu se lasa prinse partial in manierismul autopastisei.
Mediul din Siesta este acelasi tirg de provincie ialomitean, pe al carui fundal este proiectat un personaj central, Andrei Creteanu, fost combatant in primul razboi mondial, un intelectual idealist, lucid si neadaptat, a carui varianta o regasim si sub alte nume (Gabriel Dimancea, Miron Perieteanu) in romanele lui Paul Georgescu Daca schema romanului este rezumabila in cuvintele, memorabile, cu care a caracterizat-o N. Manolescu („Intelectualul camilpetrescian se intoarce - de nevoie - in tirgul sadovenian populat de eroi caragialieni"), ca si atmosfera lui generala („Siesta - spune acelasi critic - are intelesul de inconstienta interesata. Caracteristica esentiala a unei lumi care se duce de ripa si nu e capabila sa miste un deget ca sa se salveze."), ca de obicei farmecul prozei acesteia este dat de invazia de ludic si grotesc, ca si de limbajul nonsalant si studiat al prozatorului.
litre anii inceputului de secol imping, dupa Siesta, si romanele ciclului lui Miron Perietea-mi (Mai mult ca perfectul, 1984; Natura lucrurilor, 1986; Pontice, 1987; Geamlic, 1988). Jocul de cuvinte („Daca-i Baal, Baal sa fie", spune diavolul Chirica Kakospiru in prima scena din Natura lucrurilor); citatul disimulat sau trimiterea aluziva si parodica la texte mai mult sau mai putin celebre (de la Ion Luca Caragia-le si Mateiu I. Caragiale ori colonelul Grigo-re Lacusteanu la Seneca, Montaigne sau Va-lery Larbaud); travestiul onomastic in genul unui San Antonio de Baragan (P. P. Carp devine Pe Pe Crap, Marghiloman - Narghilea Mann, C. Stere e Nastratin Sibireac, Bogdan Pitesti e cind Bogumil Ploiesti, cind Teodor Buzau etc); imbinarea baroca de cuvinte apar-tinind jargonului si limbii literare; expresia argotica („Au mai dat si interviuri la zi ar in care va luau peste femur."); conceptualizarea sui-generis (diavolul, evident, e plin de „dracitudine") - un procedeu de indepartata origine mo-lieresca; ortografia burlesca (de n-ar fi sa amintim decit „iepica" - epica atit de des invocata); multitudinea interjectiilor inedite, a inventiilor lexicale (un personaj e „tiriform". ministrul e gbizdicos") sau a distorsiunilor (nu Parlament, ci Palavrament) fac din fraza scriitorului un continuu spectacol, un joc al inteligentei, iar amestecul de registre stilistice, in care coexista cuvinte „datate" si neologisme autohtonizate, da intregului o fluiditate cu totul remarcabila. E mai putin important ce se intimpla in aceste romane unde fundalul e dat de perioada precedenta sau imediat urmatoare primului razboi mondial, de comploturi si confruntari internationale pentru atragerea Romaniei in razboi, de interese de partid si de grup. Nici „epica", nici personajele (cu exceptia raisonneur-ului, alter igo al autorului, Miron Perieteanu) nu se reliefeaza, ceea ce inseamna ca din nou limbajul capteaza intreaga atentie a cititorului si, de fapt, n-o dezamageste. in ciuda repetitivitatii, pina la sfirsit. „Maestrul" Miron Perieteanu devine un mit pentru personajele (greu indivi-dualizabile) din jurul sau, definit de insusi autorul in termeni critico-literari de aceasta data („Miron Perieteanu facea parte din acea categorie numita «oameni de prisos», insi ce. din delicatete etica, fie din teama, retractili din nastere si din principiu, probabil din pricinile toate, se ascund in ghioz, asemeni micilor fiinte de pe fundul oceanelor, instalindu-se in nisipul adincurilor, categorie ce avea sa fie numita, mult mai tirziu, a invinsilor apriorici".), in Pontice, al treilea roman al ciclului, „maestrul" dispare, locul sau fiind luat de procurorul Ioan, unul dintre discipolii sai, angrenat intr-o neclara conspiratie menita sa duca la unirea Transilvaniei cu Romania,in acelasi context de evenimente dat de anii din jurul primului razboi mondial. Mai mult decit in alte romane, staticitatea prozei lui Paul Georgescu si tendinta latenta spre conditia dialogica a teatrului se intrevad in aceasta carte, ca si amplele intruziuni metana-rati ve care invadeaza pagina.
In Geamlic scriitorul chiar se lamenteaza astfel, vag pirande-llian, in privinta propriei sale conditii: „Bietul narator omniscient! Cunoaste niste oameni, niscai fapte, vorbe, incearca sa le lege prin ipoteze, si cind e convins ca a reusit, paf, poftim, se intimpla una neintimplata, de-ti surpa toata constructia, macar o parte a ei si, vrei, nu vrei, bea, Grigore, agheasma, ia-o de la inceput! Insa increderea in infailibilitatea ta s-a dus pe copca. Amusinam, prubuluim, facem legaturi ce se poate cere mai mult de la un om?" Desigur, se intimpla tot fel ui de „nein-timplate" in carte, timpul obiectiv inainteaza (sintem acum in epoca de dupa primul razboi), spectacolul stirnit de „hahaleritudine" si de moravurile curente stirneste un limbaj degajat caricatural, de o suculenta remarcabila, dar nici un personaj memorabil nu se remarca, asa incit incheierea (fortuita) a seriei reprezentate de aceste patru carti nu prejudiciaza ansamblul. Pentru ca. intr-un fel, modalitatea prozei lui Paul Georgescu isi epuizase resursele, iar prozatorul n-a mai trait ca sa incerce o noua cale pentru scrisul sau literar, de care cu toata probabilitatea, ar fi fost in stare.
OPERA:
Incercari critice, MI, Bucuresti, 1957-l958;
Pareri literare. Bucuresti, 1964;
Polivalenta necesara. Bucuresti, 1967;
Virstele tineretii, nuvele. Bucuresti, 1967;
Coborind, roman, Bucuresti. 1968;
Titu Maiorescu, critic literar. Bucuresti, 1968;
.? nuvele. Bucuresti, 1973;
Printre carti. Bucuresti, 1973;
inainte de tacere. Bucuresti. 1975;
Doctorul Poenaru, roman, Bucuresti, 1977;
Revelionul, roman, Bucuresti. 1977: Volume, Bucuresti, 1978;
Vara baroc, roman, Bucuresti, 1980;
Solstitii/ tulburat, roman, Bucuresti, 1982;
Siesta, roman. Bucuresti, 1983: Mai mult ca perfectul, roman, Bucuresti, 1984;
Natura lucrurilor, roman, Bucuresti. 1986;
Pontice, roman, Bucuresti, 1987;
Geamlic,, roman. Bucuresti, 1988. |
REFERINTE CRITICE:
I. Buduca, in Amfiteatru, ni. 3, 1984;
I. Holbau, in Corn orbiri literare, nr. 3,1984;
Val Conduraehe, ihidem;
I. Holbau. in Cronica, nr. S, 1984;
FI. Manolescu, in Contemporanul, nr. 28, 1984;
R. Ci. Teposu, iu Flacara, nr. 33, 1984;
M. Ghitulescu. O panorama ;
N. Manea. Pe contur, 1984: L. Raicu, Fragmente ;
L. Petrescu, in Steaua, nr. 1, 1985;
R. G. Teposu, in Flacara, nr. 18, 1985;
A. Cosma, m Vatra. m. . 1985;
C Regman, in Viata Romaneasca, nr. 5, 1985;
M. Iorgulescu. Prezent, 1985;
M. Papaliagi, in Tribuna, nr. 45, 1986;
I. Holban. in Cronica, nr. 46, 1986;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 41, 1986: idem, ihidem, nr. 40, 1987;
. Holban, Profiluri epice contemporane, 1987;
FI. Mugur, Schite de critica, 1987;
C. Regman, De la imperfect;
M. Papaliagi, in Tribuna, nr. 41,1987;
idem, ihidem. nr. 52,1988.
|
