Paul Everac biografia
Paul Everac opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
EVERAC Paul (pseudonimul lui Petre Constanti-nescu), se naste la 23 aug. 1924, Bucuresti.
Dramaturg si prozator.
Fiul lui Alexandru Constantinescu, prof., si al Eugeniei (n. Morarescu).
Liceul „Moise Nicoara" din Arad (bacalaureatul in 1942); studii de drept (licenta in 1947) si filo-sofie (1948) la Univ. din Bucuresti. intre 1949 si 1958 e inregistrator, contabil, director de filiala CEC la Arad, director de muzeu la Buzau si muzeograf la Sighisoara (195l-l954), jurisconsult la Falticeni (1954-l956), sef de protocol la Prezidiul Marii Adunari Nationale (1956-l958).
Debut cu schita Generalul in Tinarul scriitor (1949); debut editorial cu volum Logodna (1962), urmat de Cintec din fluier (1963), O intilnire neobisnuita (1964) etc.
O serie de piese sint publicate in fascicule si brosuri: Si la stinga, trei ciocane! (1967), Cheta (1970), Chirita pe santier (1970), Trepte (1972), Consiliul (1975), Suplinitoare-le (1977) etc. Cele mai realizate lucrari dramatice ale lui Paul Everac sint adunate in volum Cinci piese de teatru (1967), Teatru (1975), Viata lumii (1982), Parabole dramatice (1983), Teatru (1984) si Aventura umana (1989).
A dat si citeva volume de schite, tablete, reflectii, interventii, dialoguri, eseuri: Reflectii despre inteligenta (1967), Dialoguri contemporane (1971), incotro merge teatrul romanesc? (1975). Debutul dramaturgie se produce cu piesa Poarta (1959), reprezentata pe scena Nationalului din Iasi.
I-au urmat numeroase spectacole, unele de succes, cu Urme pe zapada, Camera de alaturi, A cincea lebada, Un fluture pe lampa, Cartea lui lovita etc, Paul Everac fiind, dupa Aurel Baranga, cel mai jucat autor roman contemporan. Premiul Ministerului Culturii (1959); Premiul „V. Alecsandri" al Casei Centrale a Creatiei Populare (1964; 1965; 1966; 1967); Premiul „I.L. Caragiale" al Acad. (1973); Premiul Asoc. Scriitorilor din Bucuresti (1976); Premiul Uniunii Scriitorilor (1968; 1971; 1980). Prin mesajul destul de explicit si prin natura intrigii dramatice, piesele lui Paul Everac se vor reactii polemice in fata inertiei, sabloanelor, birocratiei si platitudinilorexistentei sociale si, prin reflex, moduri ideale de comportament.
Poarta (1959), prima piesa a dramaturgului, desi conjuncturala prin subiect, e in multe privinte superioara productiilor de mai tirziu. Pe fondul colectivizarii agriculturii, autorul reia din alta perspectiva problema triunghiului conjugal, insa realizeaza si o fresca a existentei campestre intr-un limbaj ardelenesc, surprin-zind reactii violente, paradoxale, provocate de simtul proprietatii private. Pamintul inseamna, pentru eroul Stancu, rodul vietii, darsi garantia libertatii individuale, incit orice atentai, fie chiar aluziv, la stirbirea proprietatii ii reactualizeaza umilinta ancestrala. Atmosfera, intimitatea relatiilor, jovialitatea sau ranchiuna, predispozitia pentru sentinta si zeflemeaua au ceva morometian.
Cu piesele urmatoare, atentia dramaturgului se indreapta si mai apasat spre realitatile momentului, o importanta covirsi-toare dobindind modificarea constiintei in raport cu colectivitatea si cu imperativele sociale. Ferestre deschise (1959), Stafeta nevazuta (1959), Ochiul albastru .(1961) sint, in acest sens, relatari de la locul de munca, cu scopul de a infatisa diversitatea manifestarilor umane, surprinse intre lene si angajament, intre smecherie si onoare. Superficialitatea si graba dogmatica sint sanctionate lozincard, iar succesele sint sarbatorite intr-o jubilatie generala, cam euforica si caragialiana. Piesele sint teziste, conflictul e dirijat, problematizarea fiind mai mult o chestiune de atitudine auctoriala. O mai mare acuratete a dezbaterii si un conflict mai verosimil caracterizeaza creatia de dupa 1970, cind dramaturgul renunta la teatrul de circum-.stanta, orientindu-se spre drama si monologul dramatic. Subsolul (1967), piesa ce foloseste diverse procedee moderne (colaj, monolog interior, teatru in teatru), dezvaluie trivializarea umanului in circumstante confuze. Exceptional este dialogul lui Matei Rizea cu vintul, sugestie a spaimei obscure, a anxietatii si derutei existentiale. Piesa este o ilustrare, din pacate oarecum incoerenta, a patru ipostaze vitale: existenta tragica, rationalismul, ludis-mul si alienarea. O „drama a fiintei" e si Camera de alaturi( 970). Pavel Cristian, luptator ardent pentru adevar, chiar cu riscul de a-si indeparta semenii, intra intr-un conflict ireconciliabil cu cei din jur (in special cu Bondoc), care simuleaza adevarul din inertie si confort. Eroul sufera o „criza a personalitatii" si o deruta a constiintei, avind revelatia instrainarii intr-o lume infama. Paul Everac rateaza cu prea mare nonsalanta premisele, impingind conflictul cind spre schematism, cind spre pretiozitate, cum se intimpla si in Un fluture pe lampa (1974), piesa compromisa din pricina lipsei de subtilitate. Ovidiu Petrescu, transfug entuziast, e confruntat treptat cu realitatea vicioasa a Occidentului, care-i reveleaza constiinta erorii. Intriga e transparenta, rezolvarea previzibila.
Afina prin substanta e si
A cincea lebada (1979), o pledoarie pentru eliberarea existentei de constringeri si conventii. Astfel de piese (unele subintitulate „eseu") sint adesea defectuoase din cauza problematizarii ostentative. Cu toate acestea, monologurile, Subsolul si Camera de alaturi sint, alaturi de dramele Urme pe zapada, A cincea lebada si Cartea lui lovita, cele mai elevate productii ale scriitorului, reflex al unei scrutari atente a mentalitatii contemporane cu toate sinuozitatile ei. Reale disponibilitati arata autorul pentru comedie, desi, paradoxal, talentul se exerseaza aici pe teme superficiale.
Aparenta incisivitate a unor comedii ca Ordinatorul, Viata e ca un vagon?. Piatra la rinichi vine din supralicitarea satirica a unor metehne arhicunoscute. Verva dialogului, eliberarea limbajului de prejudecati stilistice, parodiasuculentasint calitati incontestabile care produc un umor reconfortant. Ironizarea limbajului stereotip e abundenta. Comediile si satirele traiesc prin limbaj si prin complicitatea cu cititorul (spectatorul), fiind in esenta radiografii etico-sociale. Scriitorul s-a exersat si in piesa istorica, incepind cu lancu la Halmagiu (1967), dar mai ales prin cele trei episoade dramatice inspirate din momente disparate (secolele al XVII-lea - al XlX-Iea), dar unite prin accentul pe eroul tragic, din Viata lumii( 1982), fara indoiala cele mai realizate creatii in acest gen. In proza a dat Don Juan din Gradina Icoanei (1968), relatare despre un seducator, interesanta prin falsa obiectivitate a nararii si prin folosirea voita a inadecvarii lexicale, capabila sa creioneze un caracter mediocru. in schitele si tabletele din Sedinta balerinelor (1978), satira e rezultatul subtil al deturnarii amanuntelor, aparent nesemnificative. Fabule, parafraze mitologice si compozitii umoristice seintilnesc in Poeme discursive (1972), nu fara o transparenta lirica. Scriitor prolific, abordind cu precadere problema intransigentei morale, interesat mai mult de atitudine si mesaj, avind insa un acut simt al replicii dramatice, Paul Everac face din teatru o propaganda activa, piesele sale fiind mai cu seama un indreptar etic si spiritual.
OPERA:
Logodna, Bucuresti, 1962;
Cintec din fluier. Bucuresti, 1963;
Ferestre deschise. Bucuresti, 1963;
O intilnire neobisnuita (Citeva halbe cu rom), Bucuresti, 1964;
Simple coincidente, Bucuresti, 1966;
Cinci piese de teatru (Poarta. Explozie intirziata. Ochiul albastru. Stafeta nevazuta. Simple coincidente), Bucuresti, 1967;
Reflectii despre inteligenta. Bucuresti, 1967;
lancu la Halmagiu, Bucuresti, 1967;
Reflectii despre inteligenta. Opinii, Bucuresti, 1967;
Don Juan din Gradina Icoanei, Bucuresti, 1968;
Dialoguri contemporane. Bucuresti. 1971;
Urme pe zapada. Bucuresti, 1971;
Poeme dis«irsive. Cluj, 1972;
Treipiese-eseu, pref. de M. Gafita, Bucuresti, 1973;
Zestrea, Bucuresti, 1973;
Un fluture pe lampa, Bucuresti, 1974;
Teatru, Bucuresti, 1975;
incotro merge teatrul romanesc? Atitudini si polemici din viata de teatru, Bucuresti, 1975;
lancu la Halmagiu, Bucuresti, 1977;
Teatru pentru amatori. Zece piese intr-un act. Bucuresti, 1977;
Urme pe zapada. Bucuresti, 1978;
Sedinta balerinelor. Bucuresti, 1978;
Viata lumii. Bucuresti, 1982;
A cincea lebada, I-II, Bucuresti, 1982;
Arta monologului, Bucuresti, 1983;
Parabole dramatice, Cluj-Napoca, 1983;
Martor cu pareri proprii. Iasi, 1984;
Teatru, Bucuresti, 1984;
Funigei peste Alpi, Bucuresti, 1987;
Aventura umana. Bucuresti, 1989.
|
REFERINTE CRITICE:
D. Micu - N. Manolescu, Literatura romana de azi, 1965;
D. Sararu, Teatrul romanesc si interpreti contemporani, 1966;
I. Ma-nitiu, Gong, 1968;
V. Silvestai, Prezenta teatrului, 1968;
V. Rapeanu, Pe drumurile traditiei, 1973;
I. D. Balan, Arta si ideal, 1975;
C. Regman, Colocviul, 1976;
V. Bradateanu, Viziune si univers in noua dramaturgie romaneasca, 1977;
C. Isac, Teatrul si viata, 1978;
Ov. Constantinescu, in Viata Romaneasca, nr. 1, 1982;
C. Maciuca, in Teatrul, nr. 12, 1982;
L. Ulici, in Contemporanul, nr. 51, 1982;
M. Ungheanu, in Iuiceafarut, nr. 40, 1982;
Gr. Smeu, in Romania literara, nr. 45, 1982;
I. Zamfirescu, ibidem, nr. 53, 1982;
C. Cublesan, Teatrul 'intre civic si etic, 1983;
R. Diaconescu, Dramaturgi romani contemporani, 1983;
F. Faifer, Dramaturgia intre clipa si durata, 1983;
Al. Raicu, Autografe, 1983;
V. Silvestru, Ora 19,30, 1983;
L. Ulici, Confort Procust. 1983;
Paul' Everac interpretat de, antologie, pref., note, tabel cronologic si bibliografie selectiva de Suzana-Carmen Dumitres-cu, Bucuresti, 1984;
M. Ghitulescu, O panorama;
A. Saceanu, Teatrul ca lume, 1985;
I. Purcaru, Literatura si natiune, 1986;
C. Visan, Semnaturi in contemporaneitate, 1986;
G. Genoiu, Subiecte teatrale, 1987.
|
