Paul Dajan biografia
Paul Dajan opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
DAJAN Paul (pseudonimul lui Sergiu Filip), se naste la 4 aug. 1954, comuna Criscior, judetul Hunedoara.
Poet - Fiul lui Vasile Filip si al Martei (n. Roman).
Absolvent al Liceului „Dimitrie Cantemir" din Bucuresti (1974). A practicat mai multe meserii, schimbind frecvent locurile de munca. Aflat in conflict cu autoritatile (din 1977), este pedepsit cu inchisoarea (in 1982) in urma unui protest la Uniunea Scriitorilor.
O alta incercare de protest se soldeaza cu internarea in spitale psihiatrice (1986; 1987), urmata de imbolnavirea grava, timp de trei ani. A debutat cu versuri in Flacara (1972); debut editorial in Caietul debutantilor al Editurii Albatros (1984).
Primul volum personal este Poeme sororale (1987). Colab. la Luceafarul, Romania literara, Contemporanul, Viata Romaneasca.
Cele patruzeci de „poeme sororale" ale lui D., adunate in volum in 1987, contin, toate, in titlu sintagma „zi straina", marca a distantei contemplative, a unei priviri mereu tensionate, care vizeaza, prin si dincolo de lucruri, esentele. „Sororale", poemele sugereaza o aspiratie la dialog si comuniune, blocata, paradoxal, de insasi forta cautarii celuilalt, mentinuta la altitudinea spiritului, sub semnul luminii, al privirii atente, mai curind generatoare de distanta in planul existentei concret-materiale, de unde si „felul acesta instrainat de-a te privi in ochi", „ziua impenetrabila a salutului" sau acest poem intreg, exemplar pentru un asemenea tip de relatie rece, cu eventuale solutii la nivelul pur al extazei: „Precizia este maxima / spre mirarea ta / nu pot fi familiar / cu singele tau // spatiul revine / orga cinta". Se poate citi in aceste versuri un „jurnal moral si metafizic, compus din notatii lapidare, unele de o tulburatoare expresivitate, in filigranul carora descoperim eternul cuplu sfarimat si incereind sa se refaca" (N. Manolescu*). Ziua „straina" este astfel nu doar in sensul prim al distantarii alienate, ci si in cel al stranietatii, insinuat in relatia cuplului si in mod direct (ca in ultimul poem: „Locul tau ar putea fi / stranietatea / sau chiar obsesia unei adinci simetrii / daca ai intinde incet mina // mergem unul spre celalalt / cu o bucurie severa"), dar mai ales ca efect al amintitei concentrari a atentiei asupra „obiectelor" reduse la semnele lor, la un fel de ideograme. Restrinsa lume a poeziei lui D. este un univers generic (revin „semne" precum lumina, steaua, animalul, insecta, calugarul, varul, noaptea), ce tradeaza o viziune cu puncte de plecare expresioniste: precizia notatiei aduse la limita dintre abstract si concret confera poemului un aer adesea halucinant. Cuvintele par sa comprime o mare energie vitala, consumata intr-un soi de asceza, devenind adesea notional-abstracte, insa plasate in contexte insolite. Discursul lapidar, eliptic, suspendat, capata o valoare initi-atica, intarita si de apelul la emblematica biblica:
„secretul detinut de voi
poate fi mielul
sau granita extrema
monologului
adevarata metafizica
poezia". |
intr-o atare perspectiva „metafizica" poate aparea si solutia comunicarii ultime, „cercul de lumina stralucitoare / in care astept intilnirea".
OPERA:
Poeme sororale, cuvint inainte de N. Ma-nolescu. Bucuresti, 1987. |
REFERINTE CRITICE:
Constanta Buzea, in Amfiteatru, nr. 3, 1988; Al. Cistelecan, in Vatra, nr. 5, 1988; D. Chioaru, in Transilvania nr. 8, 1988; M. Mincu, in Romania literara, nr. 23, 1988. |
