Pan Vizirescu biografia
Pan Vizirescu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
VIZIRESCU Pan M. (numele la nastere: PantelimonM. Vizirescu), se naste la 16 aug. 1903, sat Branet, comuna Birza, judetul Olt - moare in 27 ian. 2000, Slatina, judetul Olt.
Poet si eseist.
Fiul lui Marin Vizirescu si al Mariei (n. Pietreanu), agricultori.
Frate cu $m. M. Vizirescu. Clasele primare, incepute in satul natal, sint continuate la Slatina. Studii secundare la Liceul militar „D. A. Sturdza” din Craiova (1915), Liceul „Radu Greeeanu” din Slatina si Colegiul „Carol 1“ din Craiova (bacalaureatul in 1925). Licentiat al Facultatii de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti (1925-l929). Doctor in litere si filosofie al aceleiasi Univ. cu teza Poezia specificului national, sub conducerea lui C. Radulescu-Motru (1938). Profesor la Liceul militar „Stefan cel Mare" si la alte licee din Cernauti (1930-l937); prof. la Liceul „Carol 1“ din Bucuresti (1937-l939). Din 1939, conduce Curierul Serviciului Social, organ de presa al Serviciului Social infiintat de D. Gusti. Redactor la Directia Presei a Ministerului Propagandei (din 1940), apoi, din acelasi an, director de Cabinet in acelasi Minister, pina in . in 1940 a fost directorul revista Muncitorul roman, organul de presa al Ministerului Muncii. in 1945 e condamnat la munca silnica pe viata (n-a facut, totusi, detentie, raminind in casa parintilor din Slatina pina in 1967). A colaborat la Facla, Secolul (Craiova), Bilete de papagal, Revista Fundatiilor Regale, Tara noastra. Viata literara, Familia, Gindirea, Universul, Curentul, Porunca vremii etc.
Debuteaza in Universul literar (1922), cu schita Sftrsit duios, semnata cu pseudonimul Dela Birsa. Debut editorial cu volum Poezia noastra religioasa (1943). Alte voi.: Poeme (1982), Sunet peste culmi (1985) si Calatorie de taina (1988). A mai semnat si cu pseudonimul Nicolae Ancuta Radoi.
Apreciat in epoca si considerat un fruntas al liricii interbelice, promovat de Gindirea cu nedisimulata pretuire, Pan Vizirescu a risipit multe poezii in presa vremii, fara sa-si fi vazut un volum tiparit decit tirziu, cind poetul nu s-a mai putut desprinde de canoanele liricii in care se formase. Poeme (1982) prelungeste in contemporaneitate sunetul poeziei traditionaliste, cu elanuri mesianice si evocari patetice, intr-o retorica fastuoasa si sentimentala, cam declamativa insa si lipsita de pregnanta stilistica.
Imaginatia proiecteaza mereu decoruri mirifice si somptuoase, fiindca vointa de beatitudine si idealitate reprezinta punctul cel mai de sus al aspiratiei. Pan Vizirescu are despre poezie o conceptie inalta, de obirsie romantica si nu intimplator mitul sau se numeste Eminescu, evocat in prima parte a volumului pe ton hiperbolic, hagiografic:
„Marire tie, Eminescian,
cu-nvapaiate graiuri peste creste!
Vorbira codri, munti si baragan
ca s-a iubit in noi Poetul-Neam,
sa-i fie tarii leagan si poveste
faptura lui cum alta nu mai este" (Poetul-Neam). |
Regasiin aici toata gama sentimentala de la Cosbuc' si Goga , patosul inflamat si admiratia ardenta. in buna parte, versurile din Poeme sint povestiri lirice impovarate de dulcegarii, caci rareori Pan Vizirescu se elibereaza de imageria conventionala si decorativa, pentru a face loc trairii explozive, insetate de delirul afectiv. Predispus la o pasionalitate infocata, poetul se complace intr-o suferinta eufemistica ce nu e decit o bucurie deghizata. Partea a doua a cartii inchipuie, in consecinta, proiectul unui amor navalnic, mistuitor, cu tensiuni irezolvabile, in fapt emanatii ale unei nostalgii expansive. Nota tragica a suferintei are, prin urmare, accente facile, fiindca marturisirea ramine prea mult in limitele psihologicului. Declamatia imprumuta lesne aerul lamentatiei. Decantate insa de clisee si imagini vetuste, versurile capata uneori un spor de frumusete elegiaca, amestec de resemnare tandra si invocatie blinda:
„Mai stai in nesomn, ori nu-i cu putinta
gerul macina frunzisul lunar" (Mai stai in nesomn). Ori: „Acum pe firul ce le-nsira,
ma uit cum florile palira,
fara culori si fara viata,
cu jalea stingerii pe fata.
Atit de repede trecura
suflate de-o vrajmasa gura"
(Liliacul). |
Nu-i lipseste acestei poezii nici aplombul integrarii in ritmurile sempiteme ale existentei, dupa un scenariu romantic ce transforma infrigurarea extinctiei in euforie erotica (Desfacere). Pan Vizirescu are insa o viziune prea lineara despre confesiunea lirica si din aceasta pricina vointa transfigurarii se incarca mereu de obstinatia artificiului. Obsedat de frumusetea contrafacuta a rostirii, poetul se lasa asaltat de o retorica edulcorata, insuficient sustinuta de vitalitatea sentimentului.
OPERA:
Poezia noastra religioasa. Cluj, 1943;
Poeme, Bucuresti, 1982;
Sunet peste culmi, versuri, Bucuresti, 1985;
Calatorie de taina, versuri, Bucuresti, 1988.
|
REFERINTE CRITICE:
F. Aderca, in Bilete de papagal, nr. 400, 1929;
D. Protopopescu, in Calendarul, dec. 1932;
M. Streinul, in Iconar, dec. 1932;
N. Crevedia, in Romania |
