Ovidiu Ghidirmic biografia
Ovidiu Ghidirmic opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
GHIDIRMIC Ovidiu, se naste la 27 aug. 1942, satul Grecesti, comuna Valea Standului, judetul Dolj.
Critic si istoric literar.
Fiul lui Ion Ghidirmic, functionar, si al Ioanei (n. Melusel). A absolvit Liceul „Nicolae Balcescu" din Craiova (1960) si Facultatea de Lb. si Literatura Romana a Univ. din Bucuresti (1965).
Prof. secundar la Centrul Scolar Agricol din Calafat (1965-l966); referent literar la Teatrul National din Craiova (1966-l967); redactor la revista Ramuri (1967-l974) si la Editura Scrisul Romanesc (1974-l975); bibliografia Bibi. judeteana Dolj (1975-l980); cercetator stiintific la Institutul de Cercetari Socio-Umane din Craiova al" Acad. (din 1980). Intensa activitate publicistica in revista Ramuri si in ziarul local, inainte. Colaborator al revista Romania literara, Luceafarul, Familia, Tomis, Convorbiri literare, Cronica, Flacara, Arhivele Olteniei si al Radiodifuziunii Romane. Debut publicistic in revista Ramuri (1966); debut editorial cu volum Camil Petrescu sau patosul luciditatii (1975).
A mai publicat volum de critica si istorie literara Zaharia Stancu sau interogatia nesfirsita (1977), Poeti neoromantici (1985), Proza romaneasca si vocatia originalitatii (1988). Premiul Asoc. Scriitorilor din Craiova (1985). A ingrijit ed. aparute la aceeasi editura craiovea-na din opera scriitorilor Fanus Neagu. Al. Macedonski. Florin Dumitrana, Zaharia Stancu. Cea mai mare parte a activitatii critice a ramas in paginile revista, deocamdata neadunata in voi.
G. a debutat editorial cu un eseu, Camil Petrescu sau patosul luciditatii (1975), probabil „in virtutea unor inrudiri temperamentale si structurale cu acest mare scriitor", cum singur marturiseste. E vorba de o anume disponibilitate pe linia „patosului luciditatii", fara vreo relevanta deosebita insa. Proiectul, oricit de ambitios, n-avea cum sa depaseasca stadiul bunelor intentii, mai ales ca lipseste din carte capitolul despre sistemul filosofic, substantialismul. eliminat la publicare. A ramas numai ceea ce se cheama „filosofia operei literare", la nivelul textului literar, unde Ovidiu Ghidirmic incearca sa faca din Camil Petrescu un precursor pe filiera existentialismului contemporan (Camus, Sartre). Cartea a trecut aproape fara nici un ecou, la fel ca si Zalvaria Stancu sau interogatia nesfirsita (1977), un eseu mai degraba sentimental, scris in urma impresiei cunoasterii omului Zaharia Slancu. pe care il considera un scriitor important al literaturii noastre. Cartile urmatoare sint mai mult studii. incercari de sinteze si, neindoios, il reprezinta mai bine pe Ovidiu Ghidirmic Poeti neoromantici (1985) se vrea o sinteza a poeziei noastre contemporane in ce are mai bun, efectuata din unghiul peren al romantismului, ce revine sub forma neoromantismului.
E un studiu de aspect esential deductiv, care impune prin seriozitatea cercetarii literare. Ovidiu Ghidirmic nu propune un nou tip de lectura critica sau de interpretare de text, ci mai mult o constructie de sinteza partiala. pe temei teoretic discutabil, o data cu afirmarea unui punct de vedere personal de apreciere estetica. Autorul mizeaza exclusiv pe nume sigure, de la Tudor Arghezi si Lucian Blaga la Nichita Stanescu. Daca-si ia totusi masuri de precautie, accentuind in repetate rin-duri intentia de valorizare a textelor comentate, e pentru ca astfel de aventuri critice se transforma usor in simplu inventar al recuzitei romantice (neoromantice) arhibanalizate.
Mult mai echilibrat si rezonabil in acest sens, ba chiar superior ca finalizare a premisei de la care porneste, este celalalt studiu. Proza romaneasca si vocatia originalitatii (1988), cartea cu cel mai larg ecou critic din tot ce a publicat Ovidiu Ghidirmic pina in momentul de fata. Teritoriul explorat de critic este proza fantastica, mai ales cea contemporana, dar cu radacini in traditiile literaturii noastre. Ovidiu Ghidirmic a formulat si o noua definitie, personala, a fantasticului, diferentiindu-se de Roger Caillois si Tzvetan Todorov: definitie, in intentie, „mai larga, mai comprehensiva si, in acelasi timp, mai exacta", in realitate insa prolixa si interminabila: se intinde pe citeva pagini, fara a spune, in fond, nimic nou.
Nu i se poate contesta totusi lui Ovidiu Ghidirmic placerea de a teoretiza in marginea unor idei si concepte demult puse in circulatie, preluate selectiv de critic (ce-i drept, numai din texte critice romanesti sau traduceri in romaneste), in incercarea de a muta mereu discutia pe teren elementar, cu textul literar in fata. De unde pledoaria constanta pentru autenticitate si realism in interpretare. Tendinta ultima a unui asemenea demers e de a unifica tabloul literaturii, de a-i apropia pe poeti si prozatori pina la indistinc-tie, sub semnul romantismului (neoromantismului), respectiv sub semnul fantasticului, luat intr-un sens prea larg si numai ca revers al realismului. Mai original si chiar personal se vadeste a fi criticul in chestiunile de detaliu, decit in partea de aplicatie si lectura propriu-zisa. Paradoxal, efectul demersului sau critic este unul de clasicizare. daca nu chiar de prezentare didactica a scriitorilor comentati. Prezenta lui Ovidiu Ghidirmic in numeroase volume antologice din colectia „Biblioteca critica" intareste a-ceasta impresie.
OPERA:
Camil Petrescu sau patosul luciditatii, Craiova. 1975: Zaharia Stancii sau interogatia nesfirsita, Craiova, 1977;
Poeti neoromantici, Craio-va, 1985;
Proza romaneasca si vocatia originalitatii, Craiova, 1988.
|
REFERINTE CRITICE:
F. Firan, De la Macedon-ski la Arghezi, Craiova, 1975;
N. Antonescu, in Limba si literatura, voi. II, 1975;
E. Negriei. in Ramuri, nr. 12, 1977;
F. Firan. Profiluri si structuri literare, Craiova. 1986;
I. Cheie-Pantea, in Limba si literatura. Bucuresti, voi. II, 1986;
C. M. Popa, in Ramuri, nr. . 1988;
C. Cublesan, in Tribuna, 23 iun. 1988;
B. Cioculescu, in Limba si literatura, vol.l, 1989.
|
