Ovidiu Genaru biografia
Ovidiu Genaru opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
GENARU Ovidiu (pseudonimul lui Ovidiu Bibire), se naste la 10 nov. 1934, Bacau.
Poet, prozator si dramaturg.
Fiul lui Constantin Bibire, ospatar, si al Mariei (n. Vasile).
Absolva liceul la Bacau (1953) si Institutul de Cultura Fizica din Bucuresti (1957). Prof. de gimnastica la Scoala Sportiva din Bacau (1957-l966); redactor la revista Ateneu (1966-l974); prof. la Institutul Pedagogic din Bacau (1974-l980); muzeograf la Casa memoriala „G. Bacovia" din Bacau (1980-l989).
Debutul nesemnificativ dintr-o placheta editata de Casa de Creatie din Bacau (1959) este urmat de cel adevarat, din Luceafarul (1963); debut editorial cu volum de versuri Un sir de zile (1966). A semnat si cu pseudonimul Ovidiu Codrin.
A mai publicat volum de poeme Nuduri (1967), Tara lui pi (1969), Patimile dupa Bacovia (1972), Bucolice (1973), Elogii (1974), Goana dupa fericire (1974), Madona cu lacrimi (1977), Poeme rapide (1983), Flori de cimp (1984) si Am mai vorbit despre asta (1986), precum si volum de proza Week-end in oras (1969), Fidelitate (1977), Iluzia cea mare (1979) si Cafeneaua subiectelor (1980). Ca autor dramatic (La margine de paradis, 1976; Viata particulara - jucata si sub titlul Vieti paralele- 1977; Exercitii de forta si echilibru, 1980) a fost jucat indeosebi de teatrele din Moldova. A tradus, in colab., din scrierile lui VladimirHolan. Premiul Asoc. Scriitorilor din Iasi (1972; 1980); Premiul Uniunii Scriitorilor (1974).
Poet al extazelor suave in primele volume, Ovidiu Genaru se converteste in cele de maturitate la melancolia provinciala, tratata cu rafinament si ironie. Prozatorul e abil, dar fara anvergura, marcat de o prejudecata meliorista in rezolvarea conflictelor, iar dramaturgul se tine in umbra acestuia, reluindu-i problematica si subiectele. Un debut fara pregnanta, pierdut in conventio-nalitatea exultanta si tematica a anilor '60, este Un sir de zile (1966), pe care poetul il va sterge din bibliografia sa memorabila, cu prilejul antologiei Patimile dupa Bacovia (1972). Volumul urmator, Nuduri (1967), izbuteste sa personalizeze, intr-o retorica atinsa de febra im-nica, un sentiment beatitudinal si inaugural al lumii, exaltind starea ei virginala („Nedeflorata e lumea in calea poetului"). De aici incolo, traiectul lui Ovidiu Genaru devine o evolutie ondulata, atingind cind notele inalte, patetice, ale sintaxei imnodiale, cind pe cele joase, domestice, ale reveriei melancolice, intr-un ritm care-si are recurenta sa, chiar daca una imprevizibila. Dupa inca un volum. Tara lui pi (1969), aflai in trena extatica a celui de dinainte, poezia declina brusc in Patimile dupa Bacovia spre elegia confortabila si rafinata a nostalgiilor provinciale.
De la sintaxa exultantei, poetul se indreapta spre o retorica a blazarii, devenind - dintr-un suav oficiant al erosului. cu un registru de patimi ce se consuma in senzatia matinala si incandescenta- un tehnician al melancoliei, cu reveriile amenintate de o tandra autoironie. Poemului de elan, ce traia atit din beatitudinea senzatiei, cit si din injectia ardenta a retoricii, i se substituie poemul de recluziune, multumit sa administreze nostalgiile domestice. Schimbarile de registru sint adevarate conversiuni lirice,in care fondul de latente al poetului a fost stimulat de o revelatie din afara. Mutatiile se produc sub presiunea unui catalizator si au un efect imediat, rupind poezia lui Ovidiu Genaru in doua directii divergente. Impulsionata si directio-nata de revelatii succesive, disponibilitatea lui Ovidiu Genaru face ca intre cele doua stadii ale poeziei sale sa existe o falie evidenta, de nu chiar o evolutie paralela a tentatiei imnice si a celei melancolice. Doua poetici, reprezentind poli opusi in sensibilitatea si predispozitia vizionara a veacului, par a fi prezidat convertirile lui Ovidiu Genaru: Saint-John Perse si Bacovia. Sub fascinatia celui dintii, impingind la simulari extatice si la crize de ferventa retorica, s-au inchegat atit Nuduri si Tara lui pi, cit si Elogii (1974). un volum mai degraba de comanda entuziasta decit de sentiment liber (si el sters din lista volumelor reprezentative cu prilejul aceleiasi antologii). Din celalalt impuls, caruia i s-a taiat nota agonica, infernala si cosmaresca, s-au nascut Patimile dupa Bacovia si Bucolice (1973). el gi-rind. partial, si Goana dupa fericire (1974).
De regula, primul volum al fiecarui stadiu cel in care revelatia e mai proaspata si mai presanta e mai unitar, emanciparea poetului aducind cu sine si o pierdere de intensitate a starii si de coerenta a poeticii. Tara lui pi e o simpla anexa manierista a Nudurihr, iar Elogii reprezinta de-a dreptul caderea in manufactura a formulei exultante. Cam aceeasi ramine mecanica evolutiei si in celalalt stadiu, unde elementele de tehnica si de regie devin preponderente in raport cu cele de substanta si viziune. Provincia lui Ovidiu Genaru e mai aproape de cea a lui Petre Stoica decit de cea exasperanta a lui Bacovia", ridicata si ea mai degraba din nostalgii desuete si recluziuni inocente decit din anxietati si crispari. Rarefiata deja in Bucolice, melancolia lui Ovidiu Genaru devine un stil compozitional in Goana dupa fericire, unde poetul vegheaza ..sa intre in sala de dans si melancolia altor veacuri", traind din distilarea nostalgica a memoriei. Madona cu lacrimi (1977) reia firul exaltant
(„O, ce zile frumoase,
nicicind lumina nu picura-n maslini mai dulce
decit atunci cind prastia si lancea se odihnesc in iarba!*) |
tragindu-l intr-un spatiu livresc, jumatate antic, jumatate autohton, cu entuziasme de plai ce imping poemele in stilistica paradisiaca: „Albinele mari ca bourii pasc floarea de nu ma uita / Cerul e chiar podul casei", in vreme ce Poeme rapide (1983) il reinnoada pe cel dezabuzat, taind reveriilecu foarfeca ironiei. Flori de cimp (1984) sint un jurnal donjuanesc, istoria amorurilor fiind refacuta cu detasare, prin impletirea senzatiilor cu nostalgia si a notatiei cu ironia. Am mai vorbit despre asta (1986) e un volum de confluenta a liniilor divergente de dinainte, fara ca acestea sa se ciocneasca propriu-zis intre ele, ci raminind in cicluri de sine statatoare. Ramas in umbra poetului, prozatorul nu se bazeaza pe inventia epica, romanele lui Ovidiu Genaru dind impresia unor improvizatii de virtuozitate. Abordind stari de criza, aiente la evolutia interioara a personajelor, fara a fi neaparat psihologice, ele propun o viziune meliorista, rezolvind, de regula, frustrarile - sentimentale sau sociale -prin reintegrare.
Dintr-o criza sentimentala iese eroul din Week-end tn oras (1969), pe cind cel din Fidelitate (1977) se vede reabilitat in pragul mortii. Un anumit schematism e, de asemenea, evident in constructia romanului: un simpatizant comunist ajuns la inchisoare din pripeala istoriei si greselile primului val de activisti e cautat si readus la viata de ilegalistul pe care in tinerete l-a ajutat in actiunile sale. Pentru batrin'c cam tirziu, caci reabilitarea il omoara fericit, dar fata batrina, care nu voise sa se dezica de tata in vremurile de restriste, asa cum a facut fratele ei, se reapuca de studiu si de idila cu salvatorul. Iluzia cea mare (1979) atinge actualitatea sociala si politica, dar izoleaza conflictul intre mentalitati schematizate - un activist, o burgheza -. fara a se angaja in radiografia sociala. Schite de virtuozitate si simple bruioane epice cuprinde Cafeneaua subiectelor (1980). intre proza si teatru exista mai mult decit simple incidente, cel din urma fiind de fapt doar o transpunere scenica a romanelor (La margine de paradis e Fidelitate dramatizata, iar Viata particulara e prefigurarea Iluziei celei mari). Pe cit de in umbra poc tului sta prozatorul, pe atita sta dramaturgul in umbra prozatorului.
OPERA:
Un sir de zile. Versuri, Bucuresti, 1966;
Nuduri. Versuri, Bucuresti, 1967;
Tara Ini pi, versuri. Bucuresti, 1969;
Weekend in oras. Roman. Bucuresti, 1969;
Patimile dupa Bacovia, versuri. Bucuresti, 1972 (ed. II, postfata de R. C. Cristea, 1986);
Bucolice, versuri. Iasi, 1973;
Elogii. Poezii, Bucuresti, 1974;
Goana dupa fericire, versuri, Bucuresti, 1974;
La margine de paradis, in Teatrul. nr. 5, 1976;
Madona cu lacrimi. Poezii, Cluj-Napo-ca, 1977;
Fidelitate. Roman, Iasi, 1977;
Viata particulara, in Teatrul, nr. 7, 1977;
Iluzia cea marc. Roman. Bucuresti, 1979;
Cafeneaua subiectelor. Schite, Iasi, 1980;
Exercitii de forta si echilibru, jucata de Teatrul dramatic .,G. Bacovia". Bacau. in stagiunea 1980/1981;
Poeme rapide, lasi. 1983;
Flori de cimp. Poezii, Bucuresti, 1984: Am mai vorbit despre asta, versuri. Iasi, . Traduceri: VI. Holan. Noapte cu Hamlet. Versuri, in colab. cu D. Sesanu, cuvint inainte de O. Genaru, Bucuresti. 1974.
|
REFERINTE CRITICE:
M. N. Rusii. Utopica, 1969;
I. Constantin. Despre poeti, 1971: P. Poanta. Modalitati ;
Al. Piru, Poezia, II;
M. Mincu, Poezie si generatie, 1975;
E. Barbu, O istorie;
D. Laurentiu, Eseuri asupra starii de gratie, 1976;
M. Iorgulescu, Firescul ca exceptie, 1979;
Gh. Grigur-cu, Poeti;
D. Cristea, Faptul de a scrie, 1980;
C. Livescu. Scene din viata imaginara, 1982;
E. Simion. Scriitori, IV;
Gh. Grigurcu, Existenta poeziei, 1986.
|
