Ovidiu Drimba biografia
Ovidiu Drimba opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
DRIMBA Ovidiu, se naste la 3 sept. 1919, comuna Marginea, judetul Bihor. Istoric literar, comparatist si traducator.
Fiul lui Eugen Drimba, invatator, si al Mariei (n. Samuila).
Liceul „Emanuil Gojdu" din Oradea (1930-l938); licentiat al Facultatii de Litere si Filosofie, sectia franceza-ita-liana, a Univ. din Cluj (1942).
Dr. in litere cu teza Primele influente ale simbolismului francez asupra poeziei romane (1948). Cariera univ. inceputa la Facultatea de Litere a Univ. din Cluj (1946-l949; pinain 1948, asistent al lui Lucian Blaga); lector (1949-l955), conf. (1962-l968) si prof. (1968) de literatura comparata la aceeasi Univ., la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti, la Institutul de Arta Plastica si la Facultatea de Filologie a Univ. din Bucuresti; lector si prof. asociat la Univ. din Torino (1968-l980). Bogata activitate stiintifica si culturala in Italia (participa la colocvii, congrese, organizeaza expozitii).
Revenit in tara, e conf. la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti. Debut editorial cu eseul Filosofici lui Blaga (1944). Numeroase volum de studii si e-seuri (Pagini despre cultura europeana, 1945; Don Quijote, sensul eroului si semnificatia operei, 1955; insemnari despre teatrul lui Ibsen, 1956; Eseuri de literatura straina, 1976; Scriitori scandinavi si alte eseuri, 1980), monografii (Leonardo da Vinei, 1957; Frangois Villon si epoca lui, 1960; Ovidiu, poetul Romei si al Tomisului, 1960; Rabelais, 1963; Federico Careta Lorca, 1981), un „ghid de literatura universala" (Scriitori, carti, personaje, 1969) si mai multe lucrari de sinteza (Istoria literaturii universale, I-III, 1968-l971; Teatrul, de la origini si pina azi, 1973), culminind cu Istoria culturii si civilizatiei (I-II, 1984-l987).
A prefatat si tradus scrieri de Jules Verne, Elsa Triolet, S. Pereira Gomes, Renata Vigano, Leonardo da Vinci, Camoes, Cervantes, Selma Lagerlof, eseisti spanioli. A colaborat cu art., studii, recenzii la Revista Fundatiilor Regale, Revista de filologie romanica si germanica. Studii de literatura universala. Scrisul banatean. Viata Romaneasca etc.
Format in ambianta de emulatie spirituala a Cercului Literar de la Sibiu, Ovidiu Drimba este atras inca din tinerete de orizonturile culturii si literaturii universale din cele mai diverse epoci.
O singura lucrare este dedicata integral fenomenului cultural romanesc: Filosofia lui Blaga (1944). Dorind sa fie „o prezentare simpla, clara si precisa" a filosofiei blagiene, studiul isi declara ab initio scopul didactic si popularizator, dar si sensul polemic, vizind mai ales „interpretarile de reacredinta sau concluziile grabite si superficiale ce s-au tras de catre competenti care dezbat totusi lucruri pe care nu Ie cunosc direct, de la sursa".
D. ia in discutie teoria cunoasterii, filosofia culturii, filosofia stiintei, filosofia artei, filosofia religiei si cosmologia, folosind copios citatul nu numai ca argument, ci si ca invitatie la lectura originalului. Urmatoarele volume, cu caracter eseistic (Pagini despre cultura europeana, 1945; Don Quijote, sensul eroului si semnificatia operei, 1955; insemnari despre teatrul lui Ibsen, 1956; Eseuri de literatura straina, 1976; Scriitori scandinavi si alte eseuri, 1980; Federico Garcta Lorca, 1981) sau lucrari de sinteza (Istoria literaturii universale, I-III, 1968-l971; Teatrul, de la origini si pina azi, 1973), se remarca prin eruditie si expunere catedratica. Fiind vorba de opere sau autori cu atributul clasicitatii, accentul nu cade pe judecata de valoare, ci pe latura interpretativa, pe expunerea de principii si reconstituirea tabloului de epoca. O specialitate preferata a autorului pare a fi monografia unor personalitati ilustre. Aparute in colectia „Oameni de seama", monografiile Leonardo da Vinci (1957), Ovidiu, poetul Romei si al Tomisului (1960), Rabelais (1963) sint lucrari care imbina evocarea biografiei cu comentariul nuantat al operei. Personalitatile sint prezentate in ambianta politica, sociala, ideologica si culturala a epocii, reconstituirea faeindu-se fara apelul la fantezia romantarii.
Se releva geneza ideilor, sensurile si importanta operei, aceasta fiind vazuta ca un concludent document de autobiografie spirituala. Ovidiu Drimba stie sa extraga amanuntul pitoresc si relevant, folosind un stil vioi si colorat, in deplina concordanta cu imperativele unei superioare popularizari, incununarea eforturilor sale creatoare si stiintifice este Istoria culturii si civilizatiei (I-II, 1984-l987), lucrare conceputa in patru volume, prima realizare de acest fel din cultura romana, care isi propune „sa ofere date esentiale legate de aparitia si evolutia marilor civilizatii, punind in evidenta specificul fiecareia si principalele influente pe care le-au primit sau exercitat". Disociind conceptele de cultura si civilizatie, dar subliniind permanent interrelatia acestora, Ovidiu Drimba prezinta in primul volum principalele civilizatii si culturi antice: mesopota-miana, a Egiptului antic, ebraica, persana, indiana, chineza, japoneza, azteca, inca, maya, cretana, greaca, etrusca, romana, daco-getica. Consacrat evului mediu, al doilea volum trateaza, in prima parte, cultura si civilizatia celti-lor, a popoarelor germanice, bizantina si araba, iar in partea a doua studiaza civilizatia evului mediu european. Stilul fluent si atragator, efortul de sinteza si iconografia bogata confera acestei lucrari atributul exemplaritatii.
OPERA:
Filosofici lui Blaga, Bucuresti, 1944;
Pagini despre cultura europeana, Bucuresti, 1945;
Don Quijote, sensul eroului si semnificatia operei, Bucuresti, 1955;
insemnari despre teatrul lui Ibsen, Bucuresti, 1956;
Leonardo da Vinci, Bucuresti, 1957 (ed. II, 1972);
Ovidiu, poetul Romei si al Tonusului, pref. de acad. T. Vianu, Bucuresti, 1960 (ed. II, 1966);
Francois Villon si epoca lui. Bucuresti. 1960;
Rabelais, Bucuresti, 1963;
Istoria literaturii universale, I, Bucuresti, 1963 (ed. revazuta si completata, I-HI, 1968-l971);
Scriitori, carti, personaje. Ghid de literatura universala. Bucuresti, 1969;
Teatrul, de la origini si pina azi, Bucuresti, 1973;
Eseuri de literatura straina, Cluj-Napoca, 1976;
Scriitori scandinavi si alte eseuri, Cluj-Napoca, 1980;
Federico Garda Lorca. Rapsodul, Bucuresti, 1981;
Istoria culturii si civilizatiei, I-II, Bucuresti, 1984-. Traduceri: Elsa Triolet, Cuceritorul, Bucuresti, 1946;
Selma Lagerlfif, Cartea legendelor. Bucuresti, 1946;
Renata Vigano, Vine bana!, in colab. cu FI. Chiritescu, Bucuresti, 1955;
J. Pereira Gomes, Esteiros, Bucuresti, 1956;
J. Veme, Mathias Sandorf, Bucuresti, 1957 (ed. II, 1959;
ed. III, 1961);
Leonardo da Vinci, Scrieri literare, pref. si note de ~, Bucuresti, 1976;
Eseisti spanioli, antologie, studiu introductiv si note de ~, Bucuresti, 1982.
|
REFERINTE CRITICE:
F. Nicolau, in Revista Fundatiilor Regale, nr. 3, 1945;
E. Manu, in Viata noastra, nr. 1, 1945;
B. Solacolu, in Viata Romaneasca, nr. 10, 1972;
Dana Dumitriu, in Romania literara, nr. 33, 1972;
A. Silvestri, ibidem, nr. 10, 1974;
E. Manu, Eseu despre generatia razboiului, 1978;
C. Daniel, in Luceafarul, nr. 39, 1984;
Fr. Pacurariu, in Romania literara, nr. 8, 1985;
A. .Silvestri, in Luceafarul, nr. 9, 1986.
|
