Octavian Sireagu biografia
Octavian Sireagu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
SIREAGU Octavian, se naste la 21 mart, 1901, comuna Potau, judetul Satu-Mare.
Poet si traducator.
Fiul invatatorului-preot Petru Sireagu si al Aureliei (n. Manu).
Clasele primare in comuna Topa de Jos, judetul Bihor (1908-l912); studii secundare la Liceul episcopesc romano-catolic al calugarilor minoriti din Simleul-Silvaniei si la Liceul roman de stat „Gh. Sincai" din Baia-Mare (1912-l920); studiaza'Literele la Univ. din Cluj, dindu-si licenta in 1925.
Debuteaza in revista Gazeta de dumineca din Simleul-Silvaniei cu schite si poeme (1919).
Colaboreaza la Societatea de miine, Familia, Viata literara. Adevarul literar si artistic, Gindirea - iar dupa al doilea razboi mondial, la Steaua si Tribuna. Debut editorial cu volum De vorba cu mine (1924), urmat de plachetele de „poeme in proza" Pe aripa sufletului (1926), In umbra lui Crist (1933) si de o ed. selectiva a operei lirice, La pinda de lumina (1977). Identificindu-se cu miscarea de innoire a liricii ardelene de dupa Unirea din 1918, alcatuieste antologia Noua lirica ardeleana (1935). A tradus din Emst Toller, Cari Sandburg, precum si din poeti maghiari contemporani.
Desi tiparise trei volume de versuri si poeme in proza si desfasurase o intensa activitate publicistica in multe reviste de prestigiu ale epocii, numele lui Octavian Sireagu a devenit mai cunoscut abia o data cu antologia Noua lirica ardeleana (1935), care aparuse ca o replica data unor initiative similare, unde poezia noua de peste munti era insuficient reprezentata: Antologia poetilor de azi (1925-l928), realizata de Ion Pillat si Perpessicius, si Antologia poetilor tineri (1934), intocmita de Zaharia Stancu . Volumele proprii de poezie (De vorba cu mine, 1924; Pe aripa sufletului, 1926; in umbra lui Crist, 1933 - la care se adauga lucrarea selectiva La pinda de lumina, 1977) evidentiaza un poet aflat in echilibru instabil intre traditie si tentatiile modernitatii. Afiliat tendintelor noi din poezia ardeleana interbelica (Emil Isac, Aron Cotrus, Lucian Blaga), Octavian Sireagu scrie o poezie oratorica si umanitara, cultivind versul alb si pulverizind canoanele prozodice traditionale, solemnitatea discursului liric evocind adesea experienta whitmaniana. „Lauda a lucrurilor", poezia lui Octavian Sireagu celebreaza apele, praful, vintul, pietrele, aerul, lumina, dragostea etc. Elogiul pamintului strabun, investirea artei cu un sens etic, in cea mai buna traditie ardeleana, se vor intilni cu asimilarile din expresionismul german, mai ales in latura sa umanitara, care vor impune „adoptarea unui limbaj al imaginilor esentializate, desemnind formele primordiale ale existentei" (V. Fanache). Poezia lui Octavian Sireagu se integra astfel in lirica transilvana a perioadei interbelice, care, desi facea eforturi de sincronizare cu fenomenul literar romanesc si chiar european, era negata de E. Lovinescu si ironizata de G. Calinescu .
OPERA:
De vorba cu mine, versuri, Cluj, 1924;
Pe aripa sufletului, poeme in proza. Cluj, 1926;
In umbra lui Crist, poeme in proza si maxime, Cluj, 1933;
Noua lirica ardeleana, cu 25 portrete de Ioan Tintas si o pref. de I. Valerian, Cluj, 1935;
La pinda de lumina, versuri, cu o pref. de V. Fanache, Cluj-Napoca, 1977.
|
REFERINTE CRITICE:
Izabela Sadoveanu, in Adevarul literar si artistic, nr. 443, 1929;
I. Valerian, in Viata literara, nr. 144, 1933;
S. Cioculescu, in Revista Fundatiilor Regale, nr. 9, 1935;
V. Fanache, intilniri, 1976;
V. Tascu, in Transilvania, nr. 2, 1978;
A. Popescu, in Steaua, nr. 3, 1981;
V. Fanache, in Tribuna, nr. 50, 1986.
|
