Octav Sulutiu biografia
Octav Sulutiu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
SULUTID Octav, se naste la 5 nov. 1909, Bucuresti -m. 9 febr. 1949, Bucuresti.
Prozator si critic literar.
Fiul lui Gheorghe Sulut, croitor, si al Victoriei (n. Pigarovsky).
Cursul primar si gimnazial la Bucuresti (192l-l925); bursier al Liceului „Minai Viteazul" din acelasi oras (bacalaureatul in 1928). Licentiat al Facultatii de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti, specialitatea franceza si literatura romana (1931). Profesor suplinitor de franceza la Liceul „Unirea" din Focsani (1931), apoi, prin transfer, la Scoala franceza normala „losif Vulcan" din Oradea. Profesor de limba si literatura franceza la Liceul „Gh. Sincai" (1946) si la Liceul „Minai Viteazul" (1947) din Bucuresti.
Debuteaza in Revista literara a Liceului „Sf. Sava", cu art. Primul romancier roman (1"927). Colaboreaza la Ultima ora, Propilee liniare. Dreptatea, Bilete de papagal, Saptamina literara, Azi, Radical, Vremea, Reporter, Viata literara. Rampa, Romania literara. Axa, Familia, Kalende etc.
Romanul Ambigen (1935) e primit cu elogii, desi autorul se plinge de „superficialitatea inspaimintatoare" a criticii. Din 1935, e numit prof. titular provizoriu la Liceul „Andrei Saguna" din Brasov, apoi inspector la Subsecretariatul de Stat al educatiei extrascolare (1942).
Publica volum de critica Pe margini de carti (1938) si romanul Mintuire (1943). Traduce, impreuna cu Eugenia Hariton, romanul Al patrulea obstacol de Elena Ilina (1946). in ultimul an de viata lucreaza la definitivarea studiului Despre poezia lui George Cosbuc. Moare in urma unei congestii cerebrale (1949). Premiul Soc. Scriitorilor Romani pentru romanul Mintuire (1943).
Cerebrale si analitice, romanele lui Octav Sulutiu sint remarcabile explorari in sensibilitate si clinice, uneori, investigatii ale starilor subconstiente. Ambigen (1935) prezinta cazul intim si discret al unui barbat „feminin". Dezechilibru in care „elementele feminine din sufletul sau sint in cantitate covirsitoare asupra celor masculine". Departe de a fi un simplu jurnal (avertismentul autorului), romanul e totusi expresia estetica a unui fapt trait (a unei idei psihologice). Abordat cu mult curaj, subiectul justifica opinia dintr-un interviu acordat lui Zaharia Stancu in 1934: „Orice problema de viata e in mod necesar si o problema literara". Dorinta de afirmare si setea de glorie („vreau sa ajung pe culmi ametitoare, stirnind vijelia de admiratori si dusmanii, cortegiul indispensabil al posteritatii") nu-l impiedica sa condamne abuzul de obscenitate si comercializarea sexului in literatura moderna. Punctul de plecare, in Ambigen, e filosofia lui Weininger, imbogatita cu lecturi din Freud: fiinta umana „e o sinteza de masculinitate si feminitate si poate, de fiecare data dupa imprejurari, sa se manifeste ca om si ca femeie".
Altfel spus, e un joc de imponderabile in cadrul unei polaritati a principiului variatiei si conservarii, stimularii si elaborarii, actiunii si cuprinderii, fenomenului si fondului (esentei). Exemplul e unul de abulie erotica (P. Constantinescu ) si de maladie temperamentala, amplificate prin exacerbarea senzatiei de voluptate sterila si de neputinta fizica. Di, personajul romanului, isi invinge destinul biologic (androginismul) prin proiectarea in spirit a dramei: poezia intimista, intr-un secol „masculinizat" prin forta, e metaforic reabilitata in actul creatiei (insumarea in principiul feminin a ideii de sensibilitate, prudenta, mister, imaginatie, reverie, inocenta si orgoliu). in 1934, romanul e interzis, impreuna cu altele (Rusoaica, Cartea nuntii, Poarta neagra, Patul lui Procust, Calea Victoriei etc.) acuzate de atentat la bunele moravuri. Disociind domeniul artei de cel al moralei, Octav Sulutiu isi explica programul intr-o postfata de saizeci de pagini. Literatura se ocupa de exceptie, anomalie, abaterea de la reguli: eroul din Ambigen e un „monstru psihologic", intim-dezechilibrat, insa confruntat cu aceleasi probleme capitale ale omului: iubirea, moartea si intimitatea. Giovanni Papini e citat (Mintuire, 1943) in sprijinul ideii ca aventurile spirituale, cerebrale si intelectuale „pot constitui materie de arta, intocmai ca si obisnuitele aventuri sentimentale, amoroase, donjuanesti, spa-dasine ori sportive, in care ne delectam de vreo treizeci de veacuri".
Leontin Martinescu e un anonim subprefect avind revelatia salvarii lumii de pacat („raul se ascunde sub masca inocenta a binelui"). Acelasi criminal ucide mai multe femei, lasind la locul crimei un pumnal pe care e imprimata litea ,JL". Imaginindu-si ca-n starea de transa hipnotica ar fi putut ucide el insusi, noul profet al rascumpararii se autodenunta, convins ca prin „infuzia lui de bunatate" ucigasul se va elibera de instinctele raului. Dupa un proiect din 1932, romanul Mintuire trebuia sa se intituleze Senzatie: „criminalul trebuie salvat. El s-ar face om de treaba, dar societatea nu-l poate primi si ierta. De aceea altcineva trebuie sa-si asume toata ticalosia lui pentru a-l reda vietii curate". Teza, sublima, de altfel, in naivitatea ei, se salveaza (in carte) doar prin fervoarea mistica de sorginte dostoievskiana.
In critica, Octav Sulutiu e un comentator onest al literaturii contemporane, apreciat pentru independenta de atitudine si probitatea opiniilor. Desi face distinctie intre cronica si critica literara (una informeaza, claseaza, cealalta judeca valorile), nu impinge, totusi, deosebirea dintre ele pina la limita unui „divort functional". Volumul Pe margini de carti (1938) este el insusi o selectie de cronici literare publicate in revistele Azi, Familia, Axa, Romania literara si Reporter. Dupa tonul egal si impartialitatea unanim recunoscuta, e surprinzator atacul impotriva lui T. Arghezi , folosindu-se un procedeu numit al „amplificarii emotiei estetice" si „construirea pe baza sugestiilor gasite in opera de arta". Esenta satirei si a pamfletului arghezian ar fi deci sadismul, cu toate consecintele sale: cruzimea, caricatura, deformarea, „fantezia perversa" si „voluptatea bolnavicioasa"; Ochii Maicii Domnului e o carte „francamente catastrofala", plina de „aiureli mistice", intr-un cuvint, o „aberatie insultatoare". E interesant ca programul atit de modem al romancierului e mereu subminat de traditionalismul criticului, inclinat sa judece proza doar dupa principiul restrictiv al realismului. Lui Arghezi ii lipseste viziunea de ansamblu („ori romanul e, inainte de orice, viata"), Cartea nuntii a lui Calinescu e un „esec literar", in schimb Enigma Otiliei „e un roman, deoarece palpita de viata" (e deci ,,un foarte bun roman realist"), Anton Holban e un „mare realist" care se ignora etc. Introducere in poezia lui George Cosbuc (aparut postum, in 1970) explica productia lirica prin vitalismul si energetismul poetului. Imaginea omului descins din horele nasaudene, ramas toata viata un taran „realist si robust", suflet simplu, rustic, „lipsit de complexitate si nuante", iremediabil optimist, pierdut in chiote de bucurie este insa falsa. Opera criticului ramine un util mijloc de informare, sinteza ramine un deziderat.
OPERA:
Ambigen, roman, Bucuresti, 1935;
Brasov, cu 44 figuri in text, Bucuresti, 1937;
Pe margini de carti. Seria intii, Sighisoara, 1938;
Mlntuire, roman, Bucuresti, 1943;
Introducere in opera lui George Cosbuc, cuvint introductiv de D. Micu, Bucuresti, 1970;
Scriitori si carti, ed. ingrijita, tabel cronologic si pref. de N. Florescu, Bucuresti, 1974;
Jurnal, ed. ingrijita, prefatata si adnotata de N. Florescu, Cluj-Napoca, 1975. |
REFERINTE CRITICE:
G. Calinescu. Istoria;
P. Constantinescu, Scrieri, V;
S. Cioculescu, Aspecte;
E. Lovinescu, Scrieri, VI;
R. Demetrescu, insemnari critice, 1979;
N. Florescu, Profitabila conditie, 1983;
Gh. Grigurcu, Intre critici, 1983;
Gh. Lazarescu, Romanul de analiza psihologica in literatura romana interbelica, 1983;
M. Vasile, Conceptul de originalitate in critica literara romaneasca, 1988.
|
