Nina Facon biografia
Nina Facon opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
FACON Nina (prenumele la nastere: Nineta), se naste la 5 aug. 1909, Ploiesti - moare in 24 nov. 1974, Bucuresti.
Istoric literar si eseist.
Fiica lui Hugo Facon, functionar comercial, si a Sallyei (n. Diamant-Berger).
Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti (1928-l932).
Debuteaza in revista Roma, condusa de Ramiro Ortiz (1932).
Prof. in invatamintul mediu (1936-l937; 1940-l948); lector de limba romana la.Univ. din Padova (1937-l938). Dr. in filologie cu teza Michelangelo poet sub indrumarea lui Ramiro Ortiz (1938). in 1941 si 1942 publica, sub pseudonimul Ioana Anin (utilizat din cauza persecutiilor rasiale), o traduce din Giordano Bruno si, sub pseudonimul Sorin Ionescu, o alta din Marsilio Ficino.
Din 1944 (si, definitiv, dupa 1948) cariera uni v. la Univ. din Bucuresti (pina la titlul de prof.). A colaborat la Revista de filosof ie. Roma, Studii italiene. Analele Universitatii din Bucuresti, Bulletin de la Societe Roumaine de Linguistique Romane (a fost re-dactor-sef al acestei publicatii si membra fondatoare a Soc. Romane de Lingvistica Romanica), Forum italicum (SUA), Beitrage zur romanischen Philologie (RDG), Cultura neolatina, Studi e problem iIdi critica testuale (Italia) etc. Elaboreaza cursuri universitare (istoria literaturii si a limba italiene), experienta didactica stind la baza alcatuirii unor lucrari de referinta in lexicologie (dictionar roman-italian si italian-roman, in colab.), ca si in istoria literara (Istoria literaturii italiene, 1969; Literatura italiana- Dictionar cronologic, 1974, in colab.; Dictionar enciclopedic al literaturii italiene, 1982).
Profilul italienistei e completat de culegerile de studii Intelectualul si epoca sa (1966) si Varia italica (1975), precum si de traduce din Machiavelli, Vico si De Sanctis, insotite de ample comentarii si prefata, in timp ce activitatea filosofica, initiata in revista si prin traduce, se implineste prin studiile din volum Conceptia omului activ (1946) si prm monografia Blaise Pascal (1969).
Cautind imbinarea dintre literatura si filosofie, demonstrind mai degraba inclinatii savante de-cit predispozitii critice, Nina Facon se indreapta de la inceput spre Renasterea italiana, domeniu in care promite sa ofere cercetari temeinice si originale. Teza de doctorat despre poezia lui Michelangelo (Michelangelo poet, 1939) nu este, asa cum s-ar putea crede, o cercetare a valorii estetice aceea ce este considerat indeobste drept opera minora a marelui artist, ci o analiza a afinitatilor lui elective cu neoplatonismul (prin mediere ficiniana) si cu crestinismul augustinian al lui Valdes, receptat prin intermediul Vittoriei Colonna. Nina Facon conchide a-supra caracterului de poezie filosofica al acestei lirici spre care artistul era indreptat nu atit de amintitele contacte culturale, ci de nevoi spirituale proprii, ce ajung sa se recunoasca in anumite curente de idei sau doctrine.
Valoarea textelor michelangiolesti e cautata in profunzimea lor filosofica si pe aceasta baza e postulata si superioritatea poetului asupra liricii italiene din Cinquecento. Platonismul florentin, doctrinele despre amorul divin ale lui Ficino, Bruno (ambii tradusi ulterior in romaneste de catre autoare) si Leon Evreul, studiate cu prilejul cercetarii operei lui Michelangelo Buonarroti, constituie si punctul de plecare al eseurilor din Conceptia omului activ (1946). Autoarea incearca sa circumscrie ceea ce considera a fi conceptul esential si definitoriu al Renasterii, acela al „activismului", cercetat prin analiza gindirii lui Marsilio Ficino, Pico della Miran-dola, Tommaso Campanella, Giordano Bruno: miscarea si actiunea, vointa de efort, aspiratia spre bine si Dumnezeu se definesc in dubla perspectiva a unui activism ficinian (inteles ca unire a divinului cu umanul) si a unuia brunian, strabatut de bucuria pura a actiunii infinite. Un studiu succesiv este dedicat posibilitatii ca doctrina crestina erasmiana sa fie „substratul acelui activism etic care se desprinde din unele pagini ale romanului lui Cervantes", nuantind problema pina la a explica metamorfozele prin care imboldul erasmian spre un „crestinism interior si fervent" din Enchiridion militis christiani se identifica, printr-o echivalenta intre „sfint" si „cavaler", cu semnificatia aventurii lui Don Quijote. Eseurile urmatoare ale cartii isi iau subiectul exclusiv din filosofic (Descartes, Spinoza, Fichte, Schelling, Hegel, Schlegel, Bergson). Dintr-o sfera apropiata de preocupari face parte si monografia dedicata lui lilaise Pascal (1969), reparcurgere a vietii ginditorului francez pe baza cunoscutei biografii scrise de sora lui si analiza-in trei momente esentiale - a operei savantului, polemistului si cugetatorului, caci, precum in studiile asupra „activismului" renascentist si modern se cauta aparitia si punerea problemei omului, tot ea face pina la sfirsit si obiectul central al cercetarii monografice: in ideea ca la Pascal existenta este „neliniste si straduinta" se ascunde acelasi nucleu al activismului din culegerea amintita. Apetenta filosofica de care da dovada Nina Facon, inclinatia spre studiul universitar solid, docu-mentind staruitor o ipoteza de lucru, nu se pierd in tranzitia dintre cercetarile prime ale autoarei si cele de istorie literara. Locul filosofilor il iau acum „intelectualii", dar numele luate in examen nu mai sint intotdeauna acelea ale protagonistilor culturii, ci ale „secunzilor" (cum i-ar numi C. Noica).
In Intelectualul si epoca sa (1966), istoria literara este din nou a ideilor si actiunilor, si nu a formelor artistice; acum ea aspira sa lumineze chestiuni mai putin cercetate, contri butia analitica fi i nd inlocuita prin contributia documentara (reflectarea culturii franceze in presa italiana din primele decenii ale secolului nostru, antifascismul scriitorilor italieni si francezi cu relatiile dintre ei etc), dar se remarca si incercarea de a prelungi cercetarile de tinerete asupra „activismului" la analiza actiunii intelectuale in Italia, de la sfirsitul Renasterii pina la cel de-al doilea razboi mondial. Este intreprinsa, in acelasi timp, o cercetare de tipul comparatismului universitar, prin desele referiri la relatiile dintre cultura franceza si cea italiana (ele vor continua in Varia italica, 1975: Problemele culturii italiene in giiulirea scriitorilor francezi, Pascal in cultura italiana) sau, ulterior, dintre cultura germana si scriitorii italieni (Rilke si Italia, Thomas Manii si Italia).
In fine, un studiu despre Renato Serra, prima analiza serioasa la noi, cu privire la acela care a scris Esame di coscienza di un letterato, preludeaza, in volumul din 1966, studiile din Varia italica, dedicate unor scriitori italieni ai secolului al XX-lea (Svevo, Michelstaedter, Gramsci, Pavese, Bassani). Textele din aceste doua volume sint, de altfel, cercetari de amanunt, situate pe fondul vast al unei abordari globale a literaturii italiene. Cladita pe o lunga experienta didactica, precedata de o serie de cursuri universitare pe care le reelaboreaza, Istoria literaturii italiene (1969) (dar si cele doua dictionare, unul cronologic, 1974, si altul enciclopedic, 1982, ce reorganizeaza aceeasi materie) incununeaza sintetic o opera unitara, de mare probitate stiintifica.
Fara a rasturna spectaculos interpretarile consacrate, facind insa concomitent opera de informare si analiza critico-ideologica atenta, cum este caracteristic pentru Nina Facon , la miscarea ideilor mai mult decit la evolutia formelor sau a gustului estetic. Istoria literaturii italiene face bilantul semnificativ al unei cercetari de o viata, fiind una dintre realizarile notabile ale istoriografiei literare romanesti.
OPERA:
Michelangelo poet, Bucuresti, 1939;
Concepea omului activ. Studii, Bucuresti, 1946;
Problemele limbii literare in cultura italiana, Bucuresti, 1962;
Intelectualul si epoca sa. Studii de istorie literara italiana. Bucuresti, 1966;
Blaise Pascal, monografie. Bucuresti, 1969;
Istoria literaturii italiene, Bucuresti, 1969;
Literatura italiana. Dictionar cronologic, in colab. cu Doina Condrea- Derer si Andreea Vanei, Bucuresti, 1974;
Varia italica. Bucuresti, 1975;
Dictionar enciclopedic al literaturii italiene, Bucuresti, . Traduceri: G. Bruno. Despre cauza, principiu si unitate, studiu introductiv de Ioana Anin, Bucuresti, 1941;
M. Ficino, Asupra iubirii sau banchetul lui Pluton, introducere si note de S. Ionescu, Bucuresti, 1942;
P. Toglialti. Gramsci [], Bucuresti, 1950;
G. Verga, Familia Malavoglia, in colab. cu D. Panaitescu, Studiu introductiv de ~, Bucuresti, 1955;
G. Carducci, Scrieri alese. Poezii. Proza, in colab. cu T. George si B. Solacolu, studiu introductiv si note de ~, Bucuresti, 1964;
S. Pellico, inchisorile mele. studiu introductiv si note de ~, Bucuresti, 1965;
Fr. de Sanctis, Istoria literaturii italiene, studiu introductiv si note de ~, Bucuresti, 1966;
N. Machiaveili, Istoriile florentine, studiu introductiv si indice de nume de ~, Bucuresti, 1968;
G. Vico, Principiile unei stiinte noi cu privire la natura comuna a natiunilor. Precedata de Autobiografie, studiu introductiv si indici de ~, note de F. Nicolini si ~, Bucuresti, 1972. |
REFERINTE CRITICE:
M. Bucur, Istoriografia ;
Al. Balaci, in Romania literara, nr. 49, 1974;
idem, in Analele Universitatii din Bucuresti. Filologie, nr. I, 1974: G. Lazarescu. in Synthesis, nr. I, 1974.
|
