Nicolae Velea biografia
Nicolae Velea opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
VELEA Nicolae, se naste la 13 apr. 1936, comuna Cepari, judetul Arges - moare in 31 ian. 1987, Bucuresti.
Prozator.
Fiul invatatorului Gheorghe Velea si al Dumitrei (n. Popescu).
Clasele primare in satul natal, iar bacalaureatul la Liceul mixt din Curtea de Arges (1953). Dupa cursurile Facultatii de Silvicultura din Brasov (1953-l954), urmeaza Facultatea de Filologie a Univ. din Bucuresti (1954-l958). Redactor la Gazeta literara, apoi la sectia de scenarii a Studioului cinematografic Bucuresti; seful sectiei de proza la revista Luceafarul.
Debuteaza in Viata studenteasca (1957) cu un reportaj. Autor al mai multor volum de schite si povestiri: Poarta (1960), Opt povestiri (1964), Paznic la armonii (1965), Zbor jos (1968), in razboi un pogon cu flori (1972) etc. A tradus, in colab., din Bemard Kordon, Karel Ptacnik, Zemajte Iulia Benjusevicute.
Scriitor stilist, capabil, dupa propria-i marturisire, „sa rupa trei scaune pina sa termine o fraza", Nicolae Velea este „un ironist cu o remarcabila capacitate de inventie verbala, unul dintre cei mai fini pe care i-a produs proza romaneasca dupa 1960“ (Eugen Simion). Fiindca scrie relativ putin comparativ cu productia industrioasa a unor confrati, autorul trece drept un prozator necunoscut in cercurile largi ale cititorilor.
La aceasta situatie contribuie, desigur, si nota de rafinament, savoare si subtilitate lexicala a prozei sale, dar si atitudinea criticii literare care, in fata unei opere insolite, a oscilat intre „adoratie si molestare. Universul investigat de prozator in volumele sale de schite si povestiri (Poarta, 1960; Opt povestiri, 1964; Paznic la armonii, 1965; Zbor jos, 1968; In razboi un pogon cu flori, 1972; Intilnire tirzie, 1981) este cel al satului „incuscrit cu orasul, iar evenimentele surprinse dateaza din timpul ultimului razboi mondial si al anilor imediat postbelici. Autorul demonstreaza, intr-o maniera personala, cum conditiile sociale si istorice produc mutatii adinci in constiinta oamenilor, multi neputindu-se adapta noilor forme de viata. Dar modificarea constiintei se face nu numai la „trecerea" dintr-o epoca social-istorica in alta, ci si la succesiunea virstelor biologice. Vizibil inca din volumul de debut, Poarta (1960), acest ultim aspect anunta o tema care va reveni des in opera prozatorului: copilaria, cu tot arsenalul ei de sentimente, incepind cu inocenta si naivitatea si terminmd cu gratuitatea jocului. Autorul sondeaza insa copilaria nu atit ca virsta biologica, ci mai ales ca stare de spirit, care poate apartine oricarei etape a vietii. Acceptiunea aceasta, de extractie folclorica, ar putea fi sintetizata prin cuvintele lui Brancusi: „Cind nu mai sintem copii, sintem deja morti". Cei mai avizati comentatori ai autorului, E. Simion si G. Dimisianu, au sesizat multiplele afinitati ale lui Nicolae Velea cu Caragiale , Creanga , Anton Pann sau Marin Preda .
Spiritul adinc al observatiei, bunaoara, tratarea in registru ironic a lumii si a lucrurilor, exploatarea automatismelor verbale si a cliseelor de gindire, simtul auditiv vadit nu numai in alegerea numelor (Vartolomeu Urda, Madam Cocina, Rabadina, Piturca etc.), ci si in transcrierea fidela a limbajului eroilor, amintesc, desigur, de autorul Noptii furtunoase, iar placerea taifasului („groapa de fumat" din povestirea cu acelasi titlu este un fel de „poiana a lui Iocan" din Morometii), duelul inteligentei, vorba in doi peri sau placerea de a despica firul in patru evoca „morometianismul" lui Marin Preda. Nu trebuie vazut aici neaparat un rezultat al contaminarii literare, ci un efect al investigarii aceluiasi univers de catre cei trei prozatori, cel taranesc in special si cel muntenesc in general. Fiindca satul lui Nicolae Velea se afla intr-o faza de tranzitie, el va fi populat de indivizi care isi abandoneaza ocupatiile taranesti traditionale, devenind tractoristi, vinzatori, contabili, functionari satesti etc. Traversind mari evenimente dramatice (razboiul, foametea, cooperativizarea), ei se opun acestora facind „haz de necaz", reactie devenita trasatura a spiritualitatii romanesti, impusa de vitregiile istorice si geografice.
De aceea eroii sai vor fi „suciti", „bizari", „razleti": Vartolomeu Urda poseda rara stiinta de a face un crin dintr-un praz; patima lui Pasavel este ca la fiecare tirg „sa cumpere un car de oale si pe urma sa sparga oalele cu maciuca", a lui Mitu Plotogea sa se plimbe prin sat, repetind la fiecare ocazie „Pai tocmai asta e: nu e!“, a invatatorului Modoleanu sa poarte o palarie cu borurile rasucite inauntru etc. Interpretate de critica dogmatica a vremii ca abateri ale scriitorului de la linia realismului si alunecarea lui spre naturalism (repros facut si lui Marin Preda pentru Intilnirea din Paminturi), intimplarile ciudate si psiholo-giile paradoxale au o morala a lor, un sens filosofic mai profund. Satul lui Nicolae Velea nu mai permite acea „retragere gasteropodica in cochilia naturii", cum se intimpla la Sadoveanu. Excentricitatile si bizareriile personajelor nu sint decit niste masti pe care acestea si le confectioneaza pentru a se apara in fata agresiunilor istoriei si ale destinului.
Caz tipic in acest sens este Olina, protagonista povestirii In razboi un pogon cu flori. Ranita de soarta si evenimente in personalitatea ei, Olina se retrage la marginea satului, unde va cultiva pogonul cu flori - simbol al puritatii si candorii, al feminitatii si integritatii morale. O alta tema draga prozatorului este problema libertatii si a utilizarii ei. Danila Lencioiu, de pilda, din schita Odihna, devenind colectivist si renuntind la proprietate, isi permite „recreatii" in timpul muncilor agricole, ocazie de a contempla in voie cerul sau de a-si privi degetele de la picioare. Tot el obisnuia ca dimineata, cind se scula, sa zaboveasca pe dunga patului pentru „a se minuna de vreun vis sau de vreo gindire". Aceste meditatii echivaleaza cu o adevarata descoperire de sine, cu o „intemeiere", cum spune personajul, care descopera cu uimire lumea din jur: „pe orice-ti cadeau ochii ti se nazarea ca parca atunci il vezi intiiasi data si te minuna". Concluzia ar fi ca proprietatea il instraineaza pe individ de esenta sa umana, iar despartirea de proprietate duce la eliberarea spiritului, care are acum acces la sfera sublima a contemplatiei si gratuitatii.
Vorba-n colturi si rotunda (1973) si Calator printre intelepciuni (1975) sint volume de proverbe comentate, un fel de „poveste a vorbei", in genul lui Anton Pann. Revoltindu-se impotriva unor formule „gata sa explodeze de atita intelepciune si experienta inchisa etans", Nicolae Velea propune o intoarcere pe dos a acestora, ca in exemplul urmator: calatorului ii sade bine cu drumul, dar, constata autorul, tot asa de bine i-ar sta calatorului „sa mai sada". Meditatii grave si idei profunde, care la alti prozatori apar, prin ostentatia lor, ca simple etichete, sint in cazul de fata bine asimilate in substanta artistica. in cadrul literaturii romane contemporane, Nicolae Velea reprezinta, alaturi de Fanus Neagu, Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu sau Alexandru George, cazul scriitorului stilist, interesat de intrebuintarea virtutilor simbolice si metaforice ale cuvintului.
OPERA:
Poarta, proza scurta, pref. de M. Petroveanu, Bucuresti, 1960;
Opt povestiri, Bucuresti, 1964;
Paznic la armonii, proza scurta, Bucuresti, 1965;
Zbor jos, proza scurta, Bucuresti, 1968;
Cutia cu greieri, Bucuresti, 1970;
In razboi un pogon cu flori, proza scurta. Bucuresti, 1972;
Vorba-n colturi si rotunda, Bucuresti, 1973;
Dumitras si cele doua zile. Bucuresti, 1974;
Calator printre intelepciuni, Bucuresti, 1975;
Intilnire tirzie, nuvele, cu o postfata de E. Simion, Bucuresti, . Traducerii B. Kordon, Hoinar prin Tombuctu, trad. de ~ si Al. Samharadze, cuvint inainte de Darie Novaceanu, Bucuresti, 1964;
2emajte Iulia Bonjusevicute, Diavolul captiv, trad. de ~ si Xenia Stroe, Bucuresti, 1965;
K. Ptacnik, Contingentul 21, in rom. de ~ si T. Ionescu-Niscov, Bucuresti, . |
REFERINTE CRITICE:
S. Damian, Directii si tendinte in proza noua, 1963;
P. Georgescu, Pareri literare, 1964;
C. Regman, Selectie din selectie, 1972;
N. Ciobanu, Critica in prima instanta, 1974;
idem, Incursiuni critice, 1975;
V. Ardeleanu, Prozatori si critici, 1975;
V. Cristea, Domeniul criticii, 1975;
G. Dimisianu, Noua prozatori, 1977;
E. Simion, Scriitori romani de azi, I, 1978;
C. Ungureanu, in Tribuna, nr. 30, 1979;
I. Holban, in Cronica, nr. 27, 1981;
Alex. Stefanescu, in Romania literara, nr. 21, 1981;
G. Arion, in Flacara, nr. 10, 1983;
P. Mareea, Concordante si controverse, 1983;
L. Leonte, Prozatori contemporani, 1984;
C. Regman, in Viata Romaneasca, nr. 8, 1985;
C. Ungureanu, Proza, I;
E. Simion, in Romania literara, nr. 6, 1987;
L. Leonte, Prozatori contemporani, II, 1989.
|
