Nicolae Vacarescu biografia
Nicolae Vacarescu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
VACARESCU Nicolae, se naste la 1785 (?) - moare in 12 oct. 1825, Brasov.
Poet.
Fiul lui Ienache Vacarescu si al Ecaterinei Caragea, cea de-a treia sotie a sa. Primeste o educatie greceasca si frantuzeasca, asa cum se obisnuia in casele mari.
Se casatoreste, in 1814, cu Luxandra Baleanu, apropiindu-se, ca ginere al logofatului Grigore Baleanu, de cercurile eteriste. Caminar, apoi vornic, e insarcinat de boieri, dat fiind ca era socotit „om cu durere de patrie, cu iscusinta si cu bune masuri", sa opreasca marsul lui Tudor Vladimirescu spre Bucuresti. Nereusind sa obtina capitularea razvratitului prin buna invoiala, isi depune mandatul si se refugiaza la Brasov, nu inainte insa de a semna, la 18 mart. 1821, o adresa catre tar, cerind ajutor impotriva amenintarii otomane. La Brasov, unde se va si stinge din viata, Nicolae Vacarescu infiinteaza, impreuna cu socrul sau, Grigore Baleanu, cu Const. Cimpineanu, Dinicu Golescu si alti boieri o soc. culturala urmarind stimularea traduce, elaborarea unui dictionar si a unei gramatici etc. Poet cu activitate restrinsa, considerindu-se singur „slab in condei si in idei", Nicolae Vacarescu nu dezonoreaza titlurile de merit ale familiei: versurile sale continua linia manierismului anacreontic, aducind pe alocuri neasteptate inflexiuni folclorice si preromantice.
In paginile corespondentei cu Iancu Vacarescu - document de exceptionala valoare pentru starea de spirit a carturarilor boieri din epoca de declin a fanariotismului -V. ni se prezinta drept un spirit anxios, dubitativ si instabil, nemultumit de viata pe care o duce, dar incapabil sa si-o reformeze.
Gustul pentru piruete si exhibitii verbale il inrudeste cu epistolierii galanti din vremea regentei, cu deosebirea - semn al unei culturi inca neepurate de afinarea moravurilor si progreselor civilitatii - ca formula inzor- zonata se asociaza la el cu expresia frusta, finetea bizantina cu grobianismul. Mai e apoi sentimentul frustrarii care-l covirseste adesea, ca pe preromanticii negurosi si tulburi de la sfirsitul veacului. Aceste tendinte, opuse in aparenta, in fapt expresii ale aceleiasi problematici a dezadaptarii si esecului, apar si in putinele versuri ramase de la Nicolae Vacarescu, caci - dupa cum ne incredinteaza Heliade-Radulescu -„multe poezii ale sale s-au risipit si s-au pierdut", fiindca „nu socotea de mare lucru niste bagatele, cum le numea singur, ca sa aiba grija a le aduna, a le pune bine si a le tipari".
Pe de o parte, Nicolae Vacarescu adora feminitatea in stilul familiei, cu clisee petrarchiste si antiteze cautate
„in rai fara tine e moarte, e gheata
Si-n iad linga tine e bine, e viata",
ori explica dragostea silogistic, prin simtire, dorinta si jertfa
„A dori far-a jertfi
Ma mir ce dor o mai fi!“
Pe de alta parte insa, el isi acorda struna patetic, in elegia Un pic de nadejde, strigat de dezolare al unui om cu inima impovarata, care nu mai intrevede nici o licarire de speranta, incit prefera sa se „rumpa ata" spre a dobindi cel putin insensibilitatea increatului. Senzatia de eminescianism „avant la lettre" e sugerata atit de revendicarea nefiintei sub o forma care radicalizeaza vointa de extinctie, cit si de metrul amfibrahic, asemenea celui din Mortua est. Poezia Durda, cintec haiducesc, de puternica seva populara, tradind o mentalitate robusta, integrata organic naturii si rotatiei sempiterne a anotimpurilor, pare surprinzatoare la un boier ca Nicolae Vacarescu, crescut in edulcorarile iatacului fanariot. Paternitatea i-a si fost pusa la indoiala, dar, oricum ar sta lucrurile, prezenta ei in manuscrisele Vacarestilor demonstreaza puterea contagioasa a influentei populare si permeabilitatea frontierelor culturale in epoca.
OPERA:
Poeziile Vacarestilor, ed. ingrijita de M. Dragomirescu si E. Girleanu, pref. de Al. Odobescu, Bucuresti, 1908;
Corespondenta literara dintre Nicolae si Iancu Vacarescu, ed. ingrijita si pref. de I. Virtosu, Bucuresti, 1938;
Poetii Vacaresti. Viata si opera lor poetica, ed. ingrijita si pref. de Paul I. Papadopol, Bucuresti, 1940;
Versuri alese, ed. ingrijita de Elena Piru, introducere de Al. Piru, Bucuresti, 1961;
Poetii Vacaresti. Opere, ed. critica, studiu introductiv, note, glosar, bibliografie si indice de C. Cirstoiu, Bucuresti, 1982. |
REFERINTE CRITICE:
I. Heliade-Radulescu, in Curierul romanesc, nr. 99, 1839;
N. lorga, Istoria XVIII, II;
G. Calinescu, Istoria;
Al. Piru, Poetii Vacaresti, 1967;
P. Comea, Originile;
Al. Sandulescu, Literatura epistolara, 1972;
M. N. Rusu, in Amfiteatru, nr. 6, 1977;
E. Simion, Dimineata poetilor, 1980.
|
