Nicolae Pauleti biografia
Nicolae Pauleti opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
PAULETI Nicolae, se naste la 1816 sau 1817 (dupa I. Muslea, poate chiar 1818), comuna Rosia de Secas, judetul Alba - moare in 1 aug, 1848, comuna Faget, judetul Alba.
Folclorist, poet si traducator.
Fiu al unui plugar, care indeplinea si calitatea de crisnic al satului si, respectiv, nepot de frate al parohului - protopop Vasile Pauleti, cu rol important in formarea intelectuala a lui Nicolae Pauleti
Urmeaza liceul la Blaj (1833-l837), in ultimii doi ani scolari frecventind si cursuri filosofice si, tot acolo, Acad.
Teologica (1837-l841), intr-o vreme cind renumitele scoli din orasul de la imbinarea Tirnavelor cunosc evenimente deosebite: gimnaziul se transforma in liceu, iar o serie de prof. ilustri, intre care Simion Barnutiu, Ioan Rusu si Demetriu Boer, incep sa tina prelegeri in limba romani Debuteaza cu poezia Bllnzi ochisori, semnata Clericul Nicolae Pauleti, aparuta in Foaie pentru minte, inima si literatura (nr. 19, 1839), in care a publicat si alte poezii orig., ca si unele versuri populare.
Colaborator asiduu si redactor, al doilea in ordine cronologica, la Aurora (1838-l840), revista ms azi pierduta, de care „se leaga intreaga activitate si opera literara a lui Nicolae Pauleti" (I. Chindris), incheiata brusc si inexplicabil in anul . Din 1838, cind era student in anul al II-lea al Seminarului Teologic din Blaj, dateaza faimoasa lui colectie de poezii populare Cintari si strigaturi romanesti de cari cinta fetele si ficiorii juctnd.
Scrise de Nicolae Pauleti, in Rosia, in anul 1838, ramasa multa vreme inedita, ca si creatiile sale orig. si, respectiv, traduce din Ovidiu, recuperate ulterior, gratie obiceiului lui Nicolae Pauleti de a-si „decopia" poeziile in citeva caiete personale, astazi in posesia Acad. Romane.
Din 1841, cind isi termina studiile teologice, functioneaza ca viceparoh pe linga preotul Simion Pop din Faget, al carui ginere si succesor va deveni. Cunoscut in special ca folclorist, Nicolae Pauleti s-a revelat, tirziu (1980), si „ca unul din cei mai interesanti poeti ardeleni din perioada pasoptista" (Georgeta Antonescu).
Intitulata Cintari si strigaturi romanesti de cari cinta fetele si ficiorii jucind. Scrise de Nicolae Pauleti, in Rosia, in anul 1838, colectia lui Nicolae Pauleti, cea dintii cunoscuta in folcloristica romaneasca, este rezultatul imboldurilor venite din partea profesorului sau T. Cipariu. un mare iubitor, in ciuda unor aparente nesemnificative, al poeziei populare. Pledeaza, pentru o asemenea filiatie, insemnarea de la sfirsitul partii intii a manuscrisului original, prin' care culegatorul, „umilit serb", lasa sa se inteleaga ca a indeplinit „pofta si porunca" marelui filolog, printre ale carui hirtii s-a si pastrat colectia.
Culegere propriu-zisa de folclor si nu unul din obisnuitele, pe atunci, caiete personale, de cuprins miscelaneu, ale elevilor, colectia lui Nicolae Pauleti cuprinde, cu rare exceptii, versuri autentic populare, deopotriva cintece si strigaturi, disocierea dintre ele facindu-se cu dificultate, multe texte ilustrind, in chip virtual, amindoua categoriile folclorice mentionare. Cuprinzind un numar de 319 texte folclorice, cifra nemaiintilnita in sporadicele culegeri populare din epoca, colectia prezinta o mare importanta pentru folcloristica romaneasca. Prima mare colectie folclorica intocmita pe teren, ea se remarca, inainte de toate, prin inaltul grad de autenticitate, rezultat din notarea exacta, aidoma, a textelor populare, inclusiv a dubletelor (versurile care se repeta) sau a textelor cu caracter licentios, Nicolae Pauleti aderind la recomandarea, raspicat formulata de T. Cipariu in ale sale Elemente de poetica, metrica si versifwatiune (1860, care va fi circulind, anterior, si sub forma de manuscris): „poezia populara sa ramina populara, nu literara", si vehiculata, incepind cu 1838, prin Foaie pentru minte, inima si literatura, bine cunoscuta lui Nicolae Pauleti , de catre G. Barit, elevul, prietenul si colaboratorul apropiat al marelui filolog.
Avind ca sursa o singura localitate, Rosia de Secas, de linga Blaj, colectia se infatiseaza ca o veritabila monografie folclorica sateasca. Desi realizata in chiar timpul performarii actului folcloric, colectia pare a fi urmarea unei riguroase selectii, majoritatea textelor, aflate la prima (si, in unele cazuri, si unica, intrucit n-au mai fost inregistrate in colectii ulterioare de literatura populara) lor notare, remarcindu-se prin bogatie si varietate tematica, prin mare frumusete si expresivitate poetica, astfel incit „o buna parte din texte pot figura cu cinste in orice antologie parcimonios alcatuita" (Ov. Barlea). Ramasa in manuscris cu exceptia a putine texte, reproduse in Foaie pentru minte, inima si literatura si, respectiv, in amintita Poetica a lui T. Cipariu, colectia a circulat printre profesorii si elevii scolilor din Blaj, influentind in bine miscarea folcloristica de aici, culegeri autentice intocmind, mai ales prin intermediul elevilor, si alti carturari blajeni: loan Micu Moldovan, Teodor "Petrisor, Alexiu Viciu, Al. Ciura etc. Mai mult decit atit, e sigur ca, daca ar fi fost publicata la ora intocmirii ei, colectia ar fi avut un impact considerabil asupra folcloristilor din celelalte provincii romanesti, instituind „principiul respectarii autenticului in culegerea textelor folclorice", astfel incit „configuratia colectiilor ar fi fost alta, iar studiile ar fi pasit pe un teren mai sigur si ar fi fost mai numeroase si mai indraznete" (Ov. Barlea).
Alaturi de mai cunoscutele sale preocupari pentru folclor, Nicolae Pauleti s-a remarcat printr-o prodigioasa activitate poetica - peste o suta de poezii in nici doi ani - si de traducator. Bun cunoscator al miscarii literare din Principate, dupa cum o dovedeste unul din manuscrisele sale, in care a antologat, intre 1834 si 1840, din mai toti poetii romani ai timpului, Nicolae Pauleti nu ramine in sfera imitatiilor si a poeziei folclorizante gen Anton Pann, ci se avinta impetuos in domeniul plasmuirii originale, caracterizate prin „aceeasi interferenta a tentatiilor neoclasice si preromantice, care da si fizionomia proprie a poeziei din Principale de pina la 1840" (Georgeta Antonescu). Data fiind atmosfera din scolile Blajului, impregnata de cultul antichitatii greco-latine, se regasesc in opera lui Nicolae Pauleti si o serie de „incidente clasice", constind, in principal, din transpunerea, in romaneste, a clasicilor greci (a talmacit, in proza, romanul Efesiaca al lui Xenofon din Efes) si latini, a lui Ovidiu in special, din care a tradus, poate tot sub influenta lui T. Cipariu, Metamorfozele si, partial, Tristele.
Excelent cunoscator al prozodiei timpului (el insusi planuia, in 1839, sa scrie una in limba latina, iar la citeva din poeziile sale indica, indata dupa titlu, schema metrica pe care urma s-o intrebuinteze), o face insa selectiv, in conformitate cu temperamentul sau navalnic, si intr-o forma libera, cum procedase si profesorul sau, „adoptind pentru fiecare fabula tradusa o alta forma metrica, incit talmacirile dau mai degraba impresia unor creatii proprii" (I. Chindris). De altfel, Nicolae Pauleti s-a incercat el insusi in acest gen de poezie, scriind cel putin trei fabule, probabil si ca urmare a inriuririi venite din partea lui Gh. Asachi, unul dintre poetii sai preferati. „Pe o alta filiatie clasica", Nicolae Pauleti se ilustreaza, cu unele accente personale, si in poezia caracterelor, fiind dupa Barbu Paris Mumuleanu, care pare a-i fi servit de model, „cel de al doilea poet modern roman preocupat de a modela in versuri descrierea caracterelor umane generale" (idem).
Cit se poate de evidente in traducerile lui Nicolae Pauleti, asemenea incidente clasice sint cu totul neinsemnate in poeziile originale ale acestuia, care se inscriu, indubitabil, in sfera preromantismului romanesc, dupa cum o denota temele preferate pe care le-a cultivat: iubirea, in feluritele ei ipostaze, la concurenta insa cu natura, pina intr-atita incit prezenta acesteia devine precumpanitoare; inadaptarea si refugiul in vis; tristetea pricinuita de despartire si de moarte; tema titaniana; fortuna labilis si poezia mormintelor; motivul epigonilor etc. Cu unele motive si sonoritati ce-i prefigureaza pe Ion Heliade Radulescu si chiar pe Mihai Eminescu (poeziile Inamorarea mea si Un suvenir inimatoriu amintesc, inevitabil, de Zburatorul si, respectiv, de Epigonii), Nicolae Pauleti, acest sensibil, talentat si prolific poet, „merita pe deplin sa fie luat in considerare de istoria literara a secolului al XlX-lea" (Georgela Antonescu), drept unul care a intregit contributia Transilvaniei la miscarea preromantica romaneasca.
OPERA:
De pe Secas. Cintece si strigaturi romanesti de cari cinta fetele si ficiorii si striga la joc, culese de Nicolae Pauleti din Rosia, in anul . Data la tipar de Al. Lupeanu-Melin, Blaj, 1927;
Cintari si strigaturi romanesti de cari cinta fetele si ficiorii jucind. Scrise de Nicolae Pauleti, in Rosia, in anul 1838, ed. critica, cu un studiu introductiv de I. Muslea, Bucuresti, 1962;
Scrieri. Poezii originale. Folclor. Trad. din Ovidiu, ed. ingrijita, pref., note si glosar de I. Chindris, Bucuresti, 1980. |
REFERINTE CRITICE:
' I. Bianu, in voi. inchinare lui Nicolae lorga. Cu prilejul implinirii virstei de 60 de ani, 1931;
I. Muslea, in Dacoromania, voi. VII, 1932-l933;
I. Breazu, in Anuarul Arhivei de Folclor, voi. V, 1939;
Maria P. Marinescu, in Revista istorica romana, voi. XI-XII, 194l-l942;
G. Munteanu, in Neuer Weg, nr. 14, 1962;
D. Pop. in Studia Universitatis Babes-Bolyai, Philologia, fascicula 2, 1962;
I. Talos, in Steaua, nr. 10, 1962;
Ligia Bargu, in Revista de folclor, nr. l-2, 1963;
I. Seuleanu, in Scrisul banatean, nr. 1, 1963;
Gh. Vrabie, Folcloristica romana, 1968;
G. Em. Marica, Foaie pentru minte, inima si literatura, 1969;
N. Albu, Istoria scolilor romanesti din Transilvania intre 1800-l867, 1971;
M. Anghelescu, Preromantismul romanesc, 1971;
I. Muslea, Cercetari etnografice si de folclor, I, 1971;
Ov. Barlea, Istoria folcloristicii romanesti, 1974;
George Barit si contemporanii sai, III, 1976;
Georgeta Antonescu, in Manuscriptum, nr. 1, 1982.
|
