Nicolae Novac biografia
Nicolae Novac opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
NOVAC Nicolae (pseudonimul lui Aurel D. Bugariu), se naste la 27 martie 1919, Moldova Noua, judetul Caras.
Poet si prozator.
Fiul lui Dumitru Bugariu si al Anei (n. Gruescu).
Scoala primara in localitatea natala, studii liceale la Bozovici si Oravita. Debut cu proza in revista Carasul nou (1935).
Se inscrie la Facultatea de Litere a Univ. din Bucuresti (1940).
Colaboreaza la revista Universul literar. Romania literara. Dacia rediviva, Pruncea, Resita etc. Debut editorial cu volum de nuvele Incrustari in banca la editura gazetei Resita (1939).
Publica romanul Dragoste alba, cu o prezentare de I. Teodoreanu (1941). Mobilizat, lupta pe frontul din Crimeea, apoi in Ungaria.
Cade prizonier la 1 ian. 1945, fiind decorat in lipsa cu Ordinul de cavaler cu panglica de „Virtute militara" si „Frunza de stejar". Prizonier in Germania, va studia la Erlangen (istoria artei, ziaristica, istoria muzicii). Editeaza, din 1951, revista Vers. Se casatoreste cu o nemtoaica, emigrind in S.U.A. Pune bazele unei emisiuni de radio la Gary (Indiana) ce va functiona vreme de 35 de ani.
Colaboreaza la aproape toate revista exilului: Insir'te margarite, Exil, Caminul (Brazilia), Carpatii (Spania), Cuvintul romanesc (Canada), Libertatea (S.U.A.), Revista Scriitorilor Romani (Germania). Primeste cetatenia americana in . Voi. de versuri Magul care-si cauta Steaua (1951), Catapetesme, in volum Cintece fara tara, 1954 (in colab. cu V. Posteuca si Nicolae Novac S. Govora), Ultimul invins (1965) sint dominate de confesiunea destaratului.
Publica volum de proza La capatul drumului (1957), Cetati sfarimate (1973) si un volum in 1b. germana Sturm und Feuer (1983). Scriitorul se dovedeste si un fin traducator in Talmaciri din lirica amerindiana (1977), Talmaciri din lirica americana (1979), Kahlil Gibran, Profetul (1979) si Kahlil Gibran, Maxime si cugetari (1980).
Debutind cu proza, Nicolae Novac nu se va impune in acest domeniu, universul sau poetic fund indiscutabil mai coerent. Voi. incrustari in banca (1939) si romanul Dragoste alba (1941) nu depasesc faza incercarilor. in general, schitele si nuvelele publicate in tara sub semnatura lui Aurel D. Bugariu abordeaza o tematica minora, tratata melodramatic.
Mai realizate sint schitele din volum Cetati sfarimate (1973), unde viziunea prozatorului se maturizeaza, iar problematica abordata se contamineaza de experienta tragica a exilului. Paginile sint aici dominate de o retinuta sentimentalitate, de nostalgia tarii. Mai izbutite sint ampla nuvela Dubla crima de pe strada Sperantei, in care e creionat chipul unui tortionar, si Povestea unui trandafir, o explorare a universului intunecat al sistemului comunist de represiune. Chiar daca poetul abordeaza adeseori o tematica ce poate fi regasita si la A. Cotrus sau V. Posteuca, poeziile sale din exil reusesc sa-si dobindeasca o personalitate distincta. Drama destaratului capata la poetul banatean o nota personala, de confesiune amara, ce amesteca nota folclorica, tonurile de bocet retinut cu aluzia livresca. Ciclul de poeme intitulat Catapetesme apare de altfel in volum colectiv Cintece fara tara, in care sint prezenti moldoveanul Nicolae Novac S. Govora si bucovineanul V. Posteuca, toti trei ilustrind liric drama exilului. Pline de vigoare, versurile sale primesc uneori delicatetea desenelor argheziene in penita, cu conture gratioase, caracteristice artei unei orfevru atras de miniatural si decorativ. Una din cele mai reusite ipostaze ale poetului destarat este cea a meditatiei religioase, psalmii sai impresionind prin sacralizarea pamintului matern, prin simbologia jertfei:
„Doamne, nu pentru mine ma rog, nu pentru mine pling,
ci pentru Neamul al carui ucenic si rob sint;
da-mi mie durerea, da-mi mie blestemul -
iar Lui, bucuria, nadejdea, indemnul; sfisie-mi mie inima-n doua,
ci Neamului meu, urseste-i ursita cea noua.
Sa treaca usor prin noaptea aceasta,
spre Tine, Lumina - larg sa-si deschida fereastra
Si inima lui, sa fie a Ta, fara chin; pe mine ma ucide, ca El sa traiasca,
Amin! (Psalm mic). |
Drama tarii comunizate transpare in numeroase poeme din volum Magul care-si cauta steaua (1951) sau din Ultimul invins (1965). Elegia barbateasca a exilatului are ceva din sinceritatea frusta, brutala a liricii lui Walt Whitman, din care Nicolae Novac traduce cu multa pasiune. Militantismul poetului se asociaza cu invocarea unei divinitati protectoare, ce plinge pe umarul „invinsului", coplesit de nostalgia tarii:
„Aseara Dumnezeu
a plins cu capul pe umarul meu
Nu stiu cine
l-a indemnat sa treaca pe la mine
singur eram si trist
si lincezeam, ca un Christ
dupa lumina ce nu mai venea,
dupa izbavirea ce nu se mai arata.
Mi se implintase, ca un junghi, in inima dorul
de Tara,
- nu pentru intiia, si desigur, nici pentru ultima oara" (Lacrimi). |
Departe de patrie, poetul ramine o constiinta angajata, atent la drama tarii, publicistica din revistele exilului fiind o prelungire a universului sau liric.
OPERA:
Incrustari in banca, schite, Resita, 1939;
Dragoste alba, roman, Bucuresti, 1941;
Magul care-si cauta Steaua, poeme, Paris, 1951;
Catapetesme, poeme, Madrid, 1954 (in voi. colectiv Poeme fara tara);
La capatul drumului. Madrid, 1957 (in voi. colectiv Povesti fara tara);
Ultimul invins, poeme, Cleveland, Ohio, 1965;
Cetati sfarimate, Hamilton, Ontario, Canada, 1973;
Sturm und Feuer, Miinchen, 1983 (in lb. germana). Traduceri: Talmaciri din lirica amerindiana, Miinchen, 1977;
Talmaciri din lirica americana, Miinchen, 1979;
Kahlil Gibran, Profetul, Miinchen, 1979;
Kahlil Gibran, Maxime si cugetari. Madrid, 1980. |
REFERINTE CRITICE:
G. Cioranescu, pref. la voi. Talmaciri din lirica amerindiana, 1977;
idem. pref. la Talmaciri din lirica americana, 1979.
|
