Nicolae Nicoleanu biografia
Nicolae Nicoleanu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
NICOLEANU Nicolae (pseudonimul lui Neagoe Tomosoiu), se naste la 16 iun. 1835,Cematu Sacelelor-Brasov - moare in 7 apr. 1871, Bucuresti, ospiciul Pantelimon.
Poet.
Studii la seminarul episcopal din Buzau si Colegiul National din Craiova. La 23 de ani, pleaca la Paris, de unde revine la 26 de ani, dupa ce trecuse prin Berlin si Anvers.
Debut in gazetarie la Romanul lui C. A Rosetti. La 27 de ani, e functionar la Roman, la 29 de ani, director de liceu in Iasi, apoi functionar la Arhivele Stalului, revizor scolar la Iasi, Vaslui si Falciu un an, functionar in Ministerul Instructiei, secretar la Arhivele Statului in Bucuresti.
Atins de alienatie mintala, la virsta de 33 de ani, nu si-a mai revenit pina la moarte. Unicul sau volum de Poezii a aparut la Iasi (1865), cind poetul avea 30 de ani, cu o prefata de lacob Negruzzi. Maiorescu alegea trei spete in antologia sa din 1867, provocind nedumerirea lui Aron Densusianu: „intelegeti ceva din aceasta innodare de vorbe ce suna ca talangele de la o brasoveanca?"
In Satyrul din 6 februarie 1866, revista umoristica a lui Hasdeu, Nicolae Nicoleanu ironiza sub pseudonimul chinez San-Huangki pe tinarul ce invata la Paris, anticipind pe Eminescu din sonetul Ai nostri tineri si Scrisoarea III:
„Departe de a fi sceptic, el e vesel si plin de sperante. Lustruit, frizat si politicos, el frecventeaza la Paris toate universitatile, cunoaste Gradina Plantelor, studiaza galeriile de pictura, explica pe Rafael, admira pe Michel Ange, reciteaza pe Byron si critica pe Lamartine. Setos de toate, stie toate. Danseaza la Mabille, se imbraca la Dussetois, supeaza la Maison d'or si se desteapta la Clichy".
Pe el il interesasera studiile despre arta antichitatii ale lui Winckelmann, citise pe Chateaubriand si Senancour, pe Lamartine si pe Musset, din care a si tradus, era insa impotriva imitatiei, a galomaniei ce corupe limba, „cel mai scump tezaur al unui popor", si credea ca .Jectura romantelor straine", indeosebi a nuvelelor si romanelor doamnei George Sand (intre 1847 si 1855 se tradusese Indiana, Metella, Lavinia, Mattea, Secretarul intim, Leone Leoni, Mauprat, Lelia, Mont-Reveche, Lacul dracului), contribuie la stricarea moravurilor. Socotea, intre altele, ca femeile au ajuns sa faca „din gratie arme veninoase, din virtute o seductiune, din constanta un prejudit, din onoare o specula, din amor o cursa intinsa naivitatii si credulitatii".
Detesta, de asemenea, ca si Eminescu mai tirziu, pe junii corupti si pe falsul patriot vorbind de „patrie-virtute", dar care, „posedind virtutile cameleonului, azi e alb, mine negru, poimine rosu" Nicolae Nicoleanu era privit ca un caracter „franc si nobil", iar junimistii il aproba. in scrisoarea trimisa lui Iacob Negruzzi, impreuna cu poezia Epigonii, Eminescu vede in Nicolae Nicoleanu, Schelitti si Matilda Cugler „acel aer bolnav desi dulce", acel „Weltschmerz" provenit din „ruptura intre lumea bulgarului si lumea ideii", din divortul intre materie si spirit, intre real si ideal care produce „neincrederea sceptica" in creatie.
Poet erotic, Nicolae Nicoleanu declara ca, in ceea ce-l privea, „a iubi mi-a fost si doliu, a iubi si mingiiere", ca, nascut intr-o zi „funesta", „fatala", cu constiinta damnarii, are un suflet ,jalnic". tacut, n-a pierdut insa puterea de a lupta si nu e inca invins. Iubita era „cea mai dulce, mai frumoasa si mai scumpa din femei", o fiinta cu ochi negri si sprincene arcate, cu plete „de-un negru posomorit" pe umeri albi, insa prefacuta si perfida, chiar infidela, de unde si imprecatiile poetului:
„Adio dar, lung adio, lung si fara revedere!
As dori, femeie cruda, nici l-a doua inviere
Sa nu te mai poci vedea.
Cind vei sta sa calci pe pragul locuintelor divine,
Inselind pe sfintul Petre, cum m-ai inselat pe mine
Ca dracului sa te dea". |
Solutia o gasea Nicolae Nicoleanu in hedonism, dupa cum rezulta dintr-un Epigram, reprodus in antologia sa de Titu Maiorescu:
„Daca viata este un vis,
Daca de ceea ce-ti este scris
Nu-i cu putinta sa fii pazit:
De ce atita grija si chin?
Ia-ti cupa, frate, umple-o cu vin
Si bea, viseaza pina-n sfirsit". |
Se mai poate cita din opera lui Nicolae Nicoleanu traducerea sonetului lui Arvers, care, pusa pe muzica de P. Mezzeti, a circulat ca romanta. Gasim si o parafraza:
„Secreta mea durere se va-ngropa cu mine
Si nimeni nu va plinge la capu-mi arzator,
Un plins de vecinie doliu de vecinice suspine,
Caci viata-mi fu o lunga oftare de amor" |
Postuma De ce taceti? e in spiritul de redesteptare nationala al lui Alecsandri.
„Idei de pace si de fratie,
De libertate si de amor,
Imnuri de fala, de bucurie.
Sperante-nalte de viitor.
Martiri si preoti eroi mareti,
De ce taceti?" |
Disparut la 36 de ani, Nicolae Nicoleanu e un poet de tranzitie, din pacate fara un timbru propriu, fara - ca ardelean - vreo culoare lexicala. O Dedicatiune suna totodata eminescian si macedonskian:
„insa cind aceste versuri vor ajunge pin' la tine,
June cu parul de aur si cu fruntea de senin,
Lasa-ti inima s-asculte ale inimei suspine,
Caci numai tu poti cunoaste daca slabu-mi instrument
E miscat d-o mina pura si d-un sincer sentiment".
Osindea vehement lipsa de patriotism, pe „omul far' de constiinta, omul far' de remuscare/ Ce nu-si mai iubeste tara si sinul ce l-a nutrit".
OPERA:
Poezii, cu o pref. de I. Negruzzi, Iasi, 1865.
|
REFERINTE CRITICE:
I. Negruzzi, in Convorbiri literare, V, 1871;
A. Densusianu, Cercetari literare, 1887;
idem, Istoria limbei si literaturei romane, 1885;
G. Calinescu. Istoria;
I.L.R., III, 1973;
G. Nicoara, in Ramuri, nr. 11, 1978;
O. Densusianu, Opere, VI, 1985;
T. Vargolici, Scriitorii clasici si armata romana, 1986;
M. Sorescu, in Revista de istorie si teorie literara, nr. 2, 1988.
|
