Nicolae Moraru biografia
Nicolae Moraru opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
MORARU Nicolae, se naste la 1 aug. 1912, moare in? Tighina (Bender), Basarabia.
Critic literar, dramaturg si prozator. Fiul medicului Simion Moraru si al invatatoarei Clara (n. Falie).
Clasele primare (1919-l923) si cele gimnaziale (1923-l927) in satul Causenii Noi, judetul Tighina. Liceul „Stefan cel Mare" din Tighina (1927-l930),' unde activeaza in cenaclul literar „Ion Heliade Radulescu".
Intrerupe studiile universitare incepute la Facultatea de Drept a Univ. din Bucuresti, fiind arestat (1934) in urma activitatii ilegale desfasurate ca secretar UTC la Bucuresti si Iasi (1930-l932), la Ploiesti, Galati si Cernauti (1932-l934). in timpul celor 10 arii (1934-l944) de inchisoare (Galata-Iasi, Doftana, Vacaresti, Tirgu Ocna, Tirgu Jiu), este instructor al CC al PCR; la Tirgu Ocna si Doftana conduce seminarii literare ale celor inchisi, la Tirgu Ocna scoate sporadic revista literara Lumina si traduce romanul Asa s-a calit otelul de N.A. Ostrovski.
A debutat publicistic prin 1935-l937, cind a colaborai la Vitrina, Pareri libere, Criza, Atlas. Dupa razboi este, succesiv sau concomitent, redactor politic la Romania libera (sept. 1944-l945), director al Radiodifuziunii Romane (1945-l946), adjunct al sefului sectiei de propaganda din CC al PCR (1946-l948). director general al postului de radio „Romania libera" (1946-l948), presedinte al Uniunii Ziaristilor (1947), secretar al Comitetului Artelor din Sectia Centrala de Educatie Politica a CC al PCR (1947), secretar general la Ministerul Artelor (1948-l950), prof. univ., seful Catedrei de estetica a institutelor de arta din Bucuresti (1948-l968), membru in primul comitet de redactie al noii serii a revista Viata Romaneasca (1948-l950), redactor-sef al revista Viata Romaneasca (1950-l953) si Veac nou (1953), redactor-sef al tuturor publicatiilor romanesti pentru strainatate (1950-l980). A colaborat la aproape toate ziarele si revistele centrale (1944-l984). Cu pseudonimul
Andrei Valescu a semnat in Scinteia si La Roumanie d'aujourd'hui.
A publicat volum de critica literara (Realismul in literatura, 1948; Studii si eseuri, 1950), note de calatorie (Prin R.S.S. Belorusa, 1953; Prin tara vulturilor, 1957; in lumea contrastelor, 1958), nuvele (Constiinte curate, 1972), roman (Scurtcircuit, 1983). A prefatat/postfatat traduce din Balzac (1948), V. Kojevnikov, I. Prut (1948), A.P. Cehov (1949), N.G. Cemisevski (1949, 1952), A.S. Puskin (1949, 1950), V. Panova (1949), L.N. Toistoi (1951), V. Kataev (1958), J. Fucik (1960), L. Leonov (1967). Piesa de teatru Pentru fericirea poporului (1951; reluata ulterior si sub titlul Anii negri), scris in colab. cu Aurel Baranga, a primit, in 1952, Premiul de Stat.
Numele lui Nicolae Moraru s-a aflat in prim-planul vietii literare incepind de prin jurul lui 1948 pina la jumatatea anilor '50 si ramine legat de momentul de maxima virulenta a proletcultismului si sociologismului vulgar la noi.
Volumele sale de critica - Realismul in literatura (1948) si, mai ales. Studii si eseuri (1950) - se numara printre principalele probe pe baza carora vor putea fi reconstituite o epoca si un climat literar fara precedent in istoria literaturii romane. Astfel, din materialul Pe drumul revolutiei culturale (1949) aflam ca „se desfasoara astazi o munca importanta pentru revalorificarea mostenirii trecutului nostru literar.
Au fost revizuiti I.L. Caragiale, Vasile Alecsandri, Odobescu si Slavici. Pregatindu-se centenarul de la nasterea lui Mihai Eminescu, se lucreaza acum la revalorificarea intregii sale opere. In aceeasi vreme s-au impartit sarcini cu privire la un numar intreg din scriitorii de vaza din veacul XIX" (Studii si eseuri, 1950). Printre cei ce, in impunitate, comanda si executa cu incalificabila euforie a distrugerii si cu exces de zel erostratic aceasta actiune fara precedent de demolare sistematica a valorilor literaturii si culturii nationale, se afla la loc de frunte si Nicolae Moraru insusi. Cu o violenta si o incrincenare a resentimentului personal ce supraliciteaza pina si fanatismul ideologic oficial, el se deda unei adevarate orgii a distrugerii, desfigurind si schilodind literatura romana in calapoadele de tortura ideologica si lingvistica („limba de lemn") ale epocii, in pagini „critice", a caror aberanta si obtuzitate agresiva le fac azi aproape neverosimile la lectura: „in poezia eminesciana sint si ecourile intereselor regimului burghezo-mosieresc, tendinta de a dezarma poporul. [] ea oglindeste gradul in care monstruoasa coalitie a ferecat multi ginditori si multe forte creatoare, cum a reusit sa le supuna si sa le utilizeze pentru interesele burghezo-mosieresti". „Se stie ca atit «Junimea» cit si conducatorul ei Titu Maiorescu reprezinta in istoria vietii culturale din tara noastra expresia ideologica a intereselor monstruoasei coalitii." „Da, Maiorescu nu l-a iubit pe Eminescu.
Era ura regimului burghezo-mosieresc, era ostilitatea ministrului conservator, era si frica aparatorului unei asezari exploatatoare care se gasea in fata dusmanului de forta caruia nu se poate indoi. «Grija» lui Maiorescu pentru poet poate fi asemuita cu atitudinea dresorului care are frica de leu si, totusi, din interes, ii da minimum de ingrijiri pentru ca sa-l utilizeze in vederea scopurilor lui. Asa se face ca in tot timpul cit a trait, Eminescu n-a cunoscut realmente un cuvint bun din partea lui Maiorescu, a «Junimii», a oficialitatii [] Singur Dobrogenau-Gherea a supus unei analize critice obiective, materialiste, opera poetului" (Adevarata fata a lui Eminescu). Trecind apoi la literatura interbelica, Nicolae Moraru arata ca „infeudata claselor stapinitoare, ea reflecta interesele acesteia (sic!). [..] Poezia lui T. Arghezi. Bacovia, Barbu seamana neincrederea in viata, teroare, misticism, ingenunchere" (Spiritul de partid in literatura). „Un caracter deceptionist, lipsit de orice perspectiva si elan de viata se degaja din poezia maestrilor vremii, din versurile formal rascolitoare ale lui Tudor Arghezi, din poezia rece si cizelata pina la mortificare a lui Mihai Codreanu. din lacrimile fascizante ale lui N. Davidescu, din abstractiunile inumane ale lui Ion Barbu. Ruptura de popor era flagranta. [] Cert este ca poezia romaneasca de pina acum trei ani a exprimat cu precadere ideologia claselor exploatatoare, fie ca avea sau nu colorit fascist, fie ca ea se datora condeiului lui Radu Gyr sau inspiratiei lui Lucian Blaga" (Elemente noi in poezia romaneasca).
„Romancieri ca Liviu Rebreanu [] nu sint decit aparatori ai regimului bazat pe impilarea maselor, pe exploatare. [] Conform intereselor exploatatorilor, Ion cauta a demonstra ca problema pamintului putea fi rezolvata altfel decit prin lupta unita a taranimii muncitoare si, evident, nu pomeneste o clipa de clasa muncitoare, necum de rolul ei conducator." „Romanele de mai tirziu, mai ales Gorila, arata incotro se rostogoleste un scriitor burghez care se mentine in slujba clasei exploatatoare" (Spiritul de partid in literatura). Nu lipsesc insa, conform „metodei realismului socialist", nici „eroul pozitiv", nici „perspectiva viitorului": „Trebuie sa invatam mereu, sa invatam de la clasici, de la poetii Revolutiei din 1848, de la clasicii nostri, de la poetii clasei muncitoare in frunte cu A. Toma". „Poezia lui A. Toma e puternica", „iata un poet care are ceva de spus." „Asta inseamna a merge pe drumul indicat de Stalin, a deveni inginer al sufletului omenesc. Asta inseamna a rupe cu orice «obiectivism» putred. Asta inseamna cautarea si infatisarea adevarului vietii care este adevarul luptei de clasa" (Pe drumul revolutiei culturale). Propulsata artificial, intrase prin anii '50 pina si in manualele scolare piesa Pentru fericirea poporului / Anii negri (1951), scrisa in colaborare cu Aurel Baranga (a carui„mina" se si simte, de altfel, in simtul replicii si al limbii, absent in restul scrisului lui Nicolae Moraru)- Abordind, la „comanda sociala", o tema canonica (lupta comunistilor in ilegalitate), piesa esueaza in sabloane si clisee ce vor deveni in scurt timp etalon in epoca.
O data cu falimentul proletcultismului si al sociologismului vulgar, Nicolae Moraru dispare practic din orizontul vizibil al vietii literare, revenind mai tirziu (cu volumul de nuvele Constiinte curate, 1972, si cu romanul Scurtcircuit, 1983) pentru a-si incerca, asemeni altor corifei ai proletcultismului naufragiat, o a doua sansa in proza, pentru care se dovedeste insa total lipsit de inzestrare, interzis dogmatic. Fie ca reia teme care ii sint de mult familiare (lupta ilegala, in Constiinte curate. Pe mal), fie ca ataca mai noi dileme morale si cazuri de constiinta (Cazul lui Stefan Baciu, Fata in fata), nuvelistul ramine la fel de schematic in conceptie si de plat in expresie. Cu perceptia limbii anchilozata in solecisme si clisee, cu perceptia realului obturata ideologic, blocat intr-un stadiu revolut, ML nu este in stare a se autodepasi, nestiind sa gindeasca si sa se exprime altfel decit in sabloanele anilor '50, pe care, cel mult, incearca a le „reconditiona", adaptindu-le unui context social-istoric innoit intre timp, chiar daca nu radical. Carenta spiritului de observatie directa, personala, lipsa perceptiei vii a realului se constata si in notele de calatorie (din volumele Prin R.S.S. Belorusa, 1953; Prin tara vulturilor, 1957; In lumea contrastelor, 1958).
OPERA:
Vremuri noi - tara noua, text politic. Bucuresti, 1946;
Iugoslavia azi, Bucuresti, 1946;
Realismul in literatura. Bucuresti, 1948;
Studii si eseuri, Bucuresti, 1950;
Pentru fericirea poporului, piesa in trei acte (sapte tablouri). Bucuresti, 1951 (in colab. cu A. Baranga;
reluata sub acelasi titlu, in culegerea colectiva Teatru, voi. I, Bucuresti, 1951 si in A. Baranga, Teatru, Bucuresti, 1953;
refacuta si reluata, sub titlul Anii negri, in A. Baranga, Teatru, voi. I, Bucuresti, 1959);
tradusa in lb. maghiara (Bucuresti, 1951), lb. engleza (Bucuresti, 1953);
lb. franceza (Bucuresti, 1953), lb. rusa (Moscova, 1953), lb. chineza (Beijing, 1954);
Prin Republica Sovietica Socialista Belorusa. Din tara constructorilor comunismului. Bucuresti, 1953;
Urma alege, piesa in trei acte (sapte tablouri), in Viata Romaneasca, nr. 1,1955;
Inima satului, piesa de teatru, reprezentata la Teatrul National din Bucuresti in 1956;
Prin tara vulturilor, note de calatorie din Albania, Bucuresti, 1957;
in lumea contrastelor, note de calatorie din Brazilia si Argentina, Bucuresti, 1958;
Constiinte curate, nuvele. Bucuresti, 1972;
Scurtcircuit, roman. Bucuresti, . Traduceri;
Actele acuza. Culegere de documente privitoare la atrocitatile monstruoase savirsite de autoritatile germane pe teritoriile sovietice vremelnic ocupate, trad. de Asea si N. Moraru, Bucuresti, 1945. |
REFERINTE CRITICE:
S. Mladovenau, in Scinteia, 6 iun. 1951;
I. Valeanu. in Almanahul literar, nr. 9, 1951;
Tr. L. Biraescu. in Scrisul banatean, nr. 10, 1958;
M. Barbuta, in Contemporanul, nr. 37, 1958;
M. Gheorghiu, in Gazeta literara, nr. 41, 1958;
V. Mindra. in Scinteia, 20 sept. 1958;
N. Velea, in Gazt literara, nr. 51, 1958;
M. Iorgulescu, in Luceafarul, nr. 28, 1972;
I. Cristoiu, in Amfiteatru, nr. 142, 1981.
|
