Nicolae Damian biografia
Nicolae Damian opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
DAMIAN Nicolae, se naste la 16 oct. 1939, comuna Sin-gatin, judetul Sibiu. Prozator.
Fiul lui Nicolae Damian si al Mariei (n. ?).
Scoala elementara (1946-l952), liceul (1953-l956) si Facultatea de Medicina (absolvita in 1962) la Bucuresti.
Medic psihiatru (1962-l965) si cadru univ. la Institutul Medico-Farmaceutic din Bucuresti.
Debuteaza cu proza in Tribuna (1965).
Colaboreaza la Romania literara, Luceafarul, Contemporanul, Tribuna, Revista de psihiatrie etc. in cadrul specialitatii, publica lucrarea Terapie psihotropa (1968), precum si art. de popularizare {Conceptia psihanalitica despre arta literara).
Debut editorial cu volum de povestiri Diminetile batrine (1969). Nicolae Damian foloseste aici tehnici narative la moda in deceniul al saptelea. Motivele prozelor sint drame ale solitudinii, ale noncomunicarii, ale absurdului, pe un fundal de o istoricitate programatic vaga. Preocupari de acelasi ordin revin in romane, unde se accentueaza si se sistematizeaza: Pribegi, noi visam (1973), Vara (1976), Macul galben (1980).
Romanele lui Nicolae Damian sint construite cu material autobiografic, constatare intarita de inclinarea pentru naratiunea confesiva a unui eu obsedat de traumele existentiale ale virstei mature sau de experiente infantile decisive. Speculind confuziadintre decorul oniric, pseudorealist*, si cel natural, autentic, vizualizind o lume cu o mare densitate obiectuala, Nicolae Damian este prozatorul unor stari de incertitudine, de suspiciune; con-structiaepica urmareste destabilizarea receptorului caruia i se induce, prin translatiile nemarcate de la real la imaginar, starea de neliniste. Autorul speculeaza efectele destructurarii, ale alternarii de registre stilistice aparent incompatibile: monolog interior, descriere naturalista in genul noului roman francez, hiperrealism al maririi detaliului, fara un cadru referential re-cognoscibil s.a.m.d. Tot mai preocupat de scriere, tot mai constient de calofilie, prozatorul nu face efortul de a construi o geografie in intregime imaginara in interiorul unui spatiu care ramine partial recognoscibil in maniera traditionala. Copilaria este evocata astfel in Macul galben (1980), unde naratorul pare a se identifica cu Adam, copilul care sta la fereastra si priveste lumea satului. Scene intregi migreaza dintr-un roman in altul; de pilda, o memorabila si dramatica scena a intrecerii mulgatorilor din Macul galben isi are versiunea prima in Pribegi, noi visam (1973). Personajele sint si ele reluate cu intentia de a oferi unitate unui proiectat ciclu romanesc, intitulat Viata lui Bertolt Brecht, Heinrich Boli, Bruno Apitz, a prefatat opere de scriitori rusi (F.M. Dostoiev-ski, K.A. Fedin) si romani (I.M. Sadoveanu*, G. Calinescu*, Gala Galaction*, Zaharia Stan-cu*. Maria Banus* s.a.), precum si Jurnalul Annei Franck. Premiul Uniunii Scriitorilor pentru critica (1971). inzestrarea analitica si un anume stil al ideilor fac din ultimele carti ale lui Nicolae Damian texte reprezentative pentru nivelul atins de eseistica literara romaneasca in deceniul al optulea.
O marcata inclinatie spre o critica de tip speculativ este caracteristica cea mai importanta a scrisului lui Nicolae Damian Primele carti. Generalitatea si individualitatea ideii operei literare (1955), incercari de analiza literara (1956) si Directii si tendinte in proza noua (1963), incercau intr-un fel imposibilul: deschiderea spre o interpretare de mai largi orizonturi intr-un context prin excelenta dogmatic. Aspiratia unei iesiri din sabloane a existat deci, dar, din pacate, ea nu impiedica toate aceste lucrari sa dateze vizibil astazi si sa-si gaseasca locul cel mult intr-o galerie a bunelor intentii. De aceea, cu Intrarea in castel (1970) se poate vorbi de un nou debut al criticului. Ceea ce s-a pastrat este predispozitia analitica marturisind despre o vocatie de eseist; fiecare dintre cronicile cuprinse in volum incearca sa se constituie intr-un scurt eseu; fiecare carte de proza examinata pare, in optica lui Nicolae Damian, sa ilustreze, cu nuantele de rigoare si, in consecinta, mai mult sau mai putin exact, o anumita ipostaza a romanului de analiza dintr-o serie ideal posibila. Exista o doza de apriorism in toate acestea: criticul nu se lasa purtat sau sedus de text, ci cauta sa recunoasca in volumele recenzate o situatie predeterminata.
Analiza nu porneste pur si simplu de la datele cartii, ci vine oarecum in intimpinarea lor, armata cu un intreg bagaj de referinte si cauta mai degraba sa regaseasca in cartea luata in examen similitudini cu opere consacrate, decit sa identifice structuri de rezistenta, intentii sau semnificatii depline. Uneori se instaleaza o disproportie intre modelul de referinta sau apelul la mari nume ale literaturii moderne si nivelul real al prozei analizate (pentru Virgiliu Monda* se trimite laThomas Mann, pentru Ion Biberi* la James Joyce, pentru Ovidiu Constantinescu* la romanele lui G. Calinescu*, la Herman Melville pentru Mihai Tunam* etc). Aceasta tendinta de reconstructie a semnificatiilor unui text in functie de modele unificatoare apriorice apare in eseurile dedicate lui Marin Preda*, Nicolae Breban*, Al. Ivasiuc*, ale caror romane (Intrusul, in absenta stapinilor, Interval) ar constitui orchestrarea unor teme dominante: visul, veghea, somnul.
Posibilitatea ca apriorismul lui Nicolae Damian sa devina didacticism sau atitudine moralizatoare e ilustrata de Fals tratat despre psihologia succesului (1972), dar nu e mai putin adevarat ca acest volum despre mentalitatea si viciile de gindire ale unei anumite categorii de scriitori debutanti include un reziduu al propriei formatii, in timp ce preocuparile de caracterologie, prezente si ele, vor da, in volumul despre G. Calinescu*, rezultate infinit superioare. Caci Intrarea in castel (1970) contine, in doua sectiuni, mai multe dintre capitolele unei lucrari ce va lua proportii in timp: este vorba de masivul studiu intitulat G. Calinescu - romancier, subintitulat „Eseu despre mastile jocului", aparut intr-o prima editie in 1971, completat si in parte modificat in . Unitar prin tema si prin modalitatea abordarii, volumul contine o suita de studii bine articulate, dedicate romancierului, poeticii sale narative, cu atente si patrunzatoare interpretari ale dinamicii personajelor (sint subliniate o anumita atractie a scriitorului pentru morbid, delectarea produsa de contemplarea aproape impersonala a mecanicii jocului de psihologii si caractere, sensul coagulant al iubirii si frumosului etc). Nicolae Damian introduce o seama de amendamente la opinia incetatenita asupra clasicismului calinescian si, semnalind la autorul Scrinului negru absenta simtului tragic, demonstreaza accentuata componenta ludica a naturii romancierului si, implicit, a scrierilor sale.
Interpretare inteligenta a psihologiei creatiei, cu utilizarea unei metodologii critice neobsedate de canoane (planul psihologic, cel sociologic, nivelul estetic si ideologia literara sint vizate in egala masura), avind totusi textul in prim-plan, acest eseu reprezinta una dintre contributiile importante ale criticii romanesti moderne asupra lui G. Calinescu*. Urmarind raporturile de profunzime intre literatura si politica in perimetrul unui mare oras, Mun-chen, deosebit de important pentru destinul culturii germane moderne, Duelul invizibil (1977) este un eseu despre „puterea de anticipare a artei". Nicolae Damian si-a rafinat mult preocuparile de ordin sociologic in ce priveste studiul literaturii. Oras al artei, dar si al politicianismului de cea mai tragica memorie, Munchenul ii apare criticului ca un domeniu emblematic al infruntarii dintre puterea constructiva a artei si fortele dezagregante ale evenimentelor istoriei. Thomas Mann, Bertolt Brecht, Kafka, R. M. Rilke, S. Freud, W. Kandinsky si Paul Klee sint personajele principale ale „duelului invizibil" purtat cu fortele obscure, profetizate prin intensitate vizionara.
Interesul acestui volum stapinit de o adevarata magie a coincidentelor revelatoare (subliniate la tot pasul de-a lungul destinsei „plimbari" prin memoria artistica a orasului) este dat nu numai de tema aleasa, ci si de capacitatea autorului de a exprima puncte de vedere interesante si noi asupra unor opere capitale ale secolului al XX-lea.
OPERA:
Generalitatea si individualitatea ideii operei literare. Bucuresti, 1955;
incercari de analiza literara. Bucuresti, 1956;
Directii si tendinte in proza noua. Bucuresti, 1963;
Intrarea in castel. incercari de analiza a prozei, Bucuresti, 1970;
G. Calinescu - romancier. Eseu despre mastile jocului, Bucuresti, 1971 (ed. revazuta si adaugita, 1974);
Fals tratat despre psihologia succesului, Bucuresti, 1972;
Duelul invizibil. Miinchen XX sau puterea de anticipare a artei. Bucuresti, . Traduceri: B. Apitz, Gol intre lupi. Bucuresti 1961;
H. Boli, Casa vaduvelor. Bucuresti, 1965;
B. Brecht, Povestiri din calendar. Bucuresti, 1967.
|
REFERINTE CRITICE:
N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 46, 1970;
P. Georgescu, in Viata Romaneasca, nr. 3, 1971;
M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 35,1971;
Al. George, in Luceafarul, nr. 53, 1972;
D. Pillat, in Revista de istorie si teorie literara, nr. 2,1972;
FI. Mihailescu, in Viata Romaneasca, nr. 3, 1973;
G. Dimisianu, in Romania literara, nr. 39, 1974.
|
