Modest Morariu biografia
Modest Morariu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
MORARIU Modest, se naste la 11 aug. 1929, Cernauti - moare in 15 apr. 1988, Bucuresti.
Poet, eseist, prozator si traducator.
Fiul lui Alexandru Morariu, prof., si al Teofilei (n. Simota).
Descinde dintr-o veche familie de intelectuali bucovineni, printre care se numara mitropolitul Silvestru (al Bucovinei si al Dalmatiei), fiul acestuia, Vasile Morariu, coleg si prieten cu Eminescu la Viena, apoi Constantin Morariu, Leca Morariu etc. Studii medii incepute la Liceul Militar „Stefan cel Mare" din Cernauti, continuate la diverse licee civile din Slatina, Deva, Petrosani, ultimul an in particular.
Concomitent cu ultimul an de liceu si un an dupa aceea, lucreaza ca reporter la ziarul judetean Steagul rosu din Petrosani. A absolvit Facultatea de Filologie a Univ. din Bucuresti, sectia limba si literatura franceza (1954). Debutul in revista Steaua (1958).
A mai colaborat la numeroase publicatii din tara si straine: Tribuna, Romania literara, Luceafarul, Secolul 20, Orizont, Ateneu, Literatur und Kritik si Podium (ambele din Austria), Koraci (Iugoslavia) s.a. Din 1959, dupa un stagiu de redactor la publicatia La Roumanie Nouvelie si altul de corector la Gazeta literara, incepe sa lucreze ca redactor la Editura Meridiane, al carei redactor-sef devine din . Este prezent cu poezii in antologii straine (in engleza, franceza, greaca); versurile si le-a adunat in volum Povestire cu fantome (1968), Spectacol de pantomima (1971), Ovazul salbatic (1974). Un volum antologic, cuprinzind si poeme inedite, este Nasterea nostalgiei (1984), aparut in col. „Hyperion". Eseurile au ca pretext pictura (premiul de critica al Uniunii Artistilor Plastici pe anul 1975, cu Rousseau le Douanier) sau dezvolta insemnari de lectura pe marginea operelor traduse (despre Stendhal, Marcel Brion, Camus, Malraux etc). Voi. de eseuri: Intre relativ si absolut (1979) si Itinerarii (1987).
A scos un volum de schite ironic suprarealiste, impreuna cu Ruxandra Berindei, Casa dintre portolaci (1976), apoi romanul intoarcerea lui Ulise (1982) - premiul pentru proza al Uniunii Scriitorilor. Mai vasta e opera de traducator, cu predilectie din franceza; premiul pentru traduce al Uniunii Scriitorilor pe 1977, pentru Capul de obsidian de Andre Malraux. A publicat prima traduce in romaneste din textele lui Cioran scrise in exil: Eseuri (1988), o selectie.
Eseistul (Intre relativ si absolut, 1979) cauta sa cuprinda, in interpretarile sale, scrise aplicat si cu vibratie participativa, o tipologie culturala cit mai variata, fie si una de recuzita, si mai putin sa etaleze idei si concepte originale. Fiecare incursiune (in domeniul fantasticului, in imaginarul plastic, in estetica curentelor sau in universul citorva scriitori europeni de marca) reprezinta o incercare temeinica de sinteza - partiala, desigur -, o problematizare incitanta din perspectiva actualitatii. Desi face din eruditie mai mult o stare de spirit, efortul de gindire nu se consuma niciodata in gol. Modest Morariu este un rationalist, pledind constant pentru valorile stabile, limpezite sau pe cale de a se limpezi, fara a fi refractar modernismului. intimpina dilemele artei actuale cu un remarcabil simt integrator umanist.
El crede fara echivoc intr-o lume a sensului, din care face scut impotriva agresiunii modelor si profetiilor sumbre. Tonul echilibrat, insa nu neutru, de o eleganta distinctie intelectuala, de aici provine. Dar, mai ales, Modest Morariu are pasiunea studiului bine cumpanit, a tratarii largi a unei probleme, folosind cu finete citatul amplu revelator (nu ilustrativ). Curentele artei universale sint analizate ca permanente umane vii, nu ca fapte culturale deja clasate. Picasso e vazut -ingenios - prin personajele lui Malraux. Alte citeva teme de reflectie: omul in fata naturii si a istoriei, refuzul divinitatii la Camus, sensul libertatii si angajarii in conditia umana la acelasi Malraux. Despre dramatismul optiunii intelectuale in general, vorbeste indeajuns sintagma „intre relativ si absolut". Vocatia speculativa a lui Modest Morariu este din plin dovedita in textul despre Camus, text care da si titlul volumului intreg. in Itinerarii (1987), eseistul isi continua periplul prin arta (Watteau, Toulouse-Lautrec, Gheorghe I. Anghel) si literatura (Andr6 Malraux, Julien Green, Lautre^amont, Marivaux).
Ultima secventa, Avocatul diavolului, contine insemnari dintr-un jurnal, nedatate. Acestea se disting prin autenticitate si nota de inconformism autoironie, mai ales in paginile introspective sau in reflectiile pe marginea cartilor citite. Poetul, cu toate ca a debutat tirziu in volum (Povestire cu fantome, 1968, urmat de Spectacol de pantomima, 197'1 si Ovazul salbatic, 1974), apare de la inceput organic fixat in climatul poeziei moderne. Versurile sale sint delicate si incisive, sentimentale si sarcastice. Poemele intime, un fel de elegii ironice, inchipuie o viata fantomatica de interior, privita cu un ochi dezabuzat de estet, descrisa in scene simple si abrupte, totusi solemne, datorita liniei savante a desenului, alunecind cu discretie in fine speculatii mitologice. Tablourile de exterior, in ciuda prospetimii impresiilor directe, imita si mai ostentativ arta. Placerea poetului e de a sugera, sub aparenta celor mai obisnuite detalii, gesturi primordiale, semnificative. in mod frecvent, universul liric se recompune din senzatii rafinate ale otiului cotidian, iar spatiul reveriei se umple de imagini ce intensifica si mai mult singuratatea. Nucleul iradiant al acestei lirici e un panteism luminos, prin care eul tinde a se impaca cu ideea mortii. Cind e cultivat fara ostentatie, „prozaismul" e de o cuceritoare naturalete. inrudiri frapante exista cu poezia de notatie a lui P. Stoica, dar si cu atitudinea deliricizanta a lui Modest Morariu Ivanescu si Modest Morariu Sorescu. Totusi, in ciuda apelului constant la mijloacele literaturii depoetizante, arta lui Modest Morariu „mai este lirica in sensul vechi, acceptind biograficul si punind pret pe subiectivitate" (M. Scarlat). Volumul Povestire cu fantome se incheie cu sectiunea Climat, cuprinzind traduceri din Andr6 Gide, Pierre Jean Jouve, Valery Larbaud, Jacques Prevert, Cari Sandburg, Jean-Jacques Duprey, Ezra Pound si Salvatore Quasimodo. Optiunea pentru aceste nume e semnificativa pentru gustul si sensibilitatea poetica ale lui Modest Morariu
Romanul intoarcerea lui Ulise (1982) potenteaza, intr-un fel, calitatile de poet si eseist ale autorului. Cartea nu are actiune: subiectul, cu divagatiile si stagnarile sale „stilistice", pare indelung premeditat. imbina intr-o sinteza reusita fictiunea fictiva cu cea biografica si introspectia cu meditatia filosofica sau cu parabola de sugestie „realista". Exemplara ramine in cele din urma analiza agoniei eroului, la care, treptat, frica animalica de moarte se transforma in reverie de estet. Romanul prezinta, concentrat, odiseea intregii lumi, nu numai a lui Ulise. „intoarcerea" eroului acasa in Ithaca inseamna implinirea si moartea lui. Mai intii moare Penelopa, urmata nu la mult timp de Eumeu („eul" meu, sugereaza jocul de cuvinte). De fiecare data protagonistul moare si el cite putin. Ulise din romanul lui Modest Morariu nu numai ca refuza conditia epopeica de erou homeric, dar este in cea mai mare parte a cartii un eu, o constiinta. Paradoxal, pentru a deveni personaj de roman, el nu mai trebuie sa fie miticul Ulise. Nu intimplator, autorul il coboara in prozaismul existentei comune. inca din primele capitole intilnim un Ulise domestic, asaltat de plictiseala si batrinete, cicalit de o Penelopa tot mai geloasa pe trecutul lui.
Apoi, ca o vedeta moderna (iritat, insa, de o astfel de postura), da autografe, flirteaza cu o tinara Penelopa, dupa moartea celeilalte, inoata in mare si face plaja, palavrageste seara dupa cina cu Eumeu, bea bere cu Mentor in gradina de vara a cetatii, citeste romane politiste, isi redacteaza memoriile de razboi (desi e prea sceptic sa accepte un adevar unic, adica numai al sau), iar intre doua sorbituri de cafea polemizeaza pe teme teologice cu fanaticul Calhas. Cu numele, eroii sint cei din epopeea homerica, dar numai cu numele. in scenariul imaginat de autor, acestia devin simboluri ale conditiei umane privite in absolut. Colectionar fin de obiecte, idei si simboluri rare, Modest Morariu ne da si aici masura scrisului sau curat, plin de substanta, evitind cu umor si bun-simt poncifele solemnitatii. Comparabil dintre scriitorii postbelici cu A.E. Baconsky, Modest Morariu s-a ilustrat cu egala disponibilitate in poezie, proza, eseistica, traduceri, critica plastica.
OPERA:
Ion Gheorghiu, Bucuresti, 1966;
Povestire cu fantome. Bucuresti, 1968;
Spectacol de pantomima. Bucuresti, 1971;
Ovazul salbatic. Bucuresti, 1974;
Florin Puca, Bucuresti, 1974;
Rousseau le Douanier, Bucuresti, 1975 (ed. II. 1979);
Goya - capricii, Bucuresti, 1975;
Casa dintre portolaci (in colab. cu Ruxandra Berindei), Bucuresti, 1976;
intre relativ si absolut. Bucuresti, 1979;
Toulouse-Lautrec, Bucuresti, 1980;
intoarcerea lui Ulise, Bucuresti, 1982;
Gheorghe . Anghel, Bucuresti. 1984;
Nasterea nostalgiei. Bucuresti, 1984;
Antoine Watteau, Bucuresti, 1985;
Itinerarii, Bucuresti, . Traduceri: Jules Renard, Morcoveata, trad. de ~, Bucuresti, 1958;
Albert Ayguesparse, Culorile adevarului, trad. de ~, Bucuresti, 1964;
Stendhal, Viata lui Henri Brularad - Amintiri egotiste, trad. si pref. de ~, Bucuresti, 1965;
J.L. Barrault, Sint un om de teatru, trad. si pref. de ~, Bucuresti, 1966;
Henri Lhote, Frescele din Tsilli, trad. de ~, Bucuresti, 1966;
Julien Green, Leviatan, trad. si pref. de ~, Bucuresti, 1966;
Jules Renard, Parazitul, trad. de ~, Bucuresti, 1968;
Eugen Fromantin, Maestri de odinioara, trad., pref. si note de ~, Bucuresti, 1969;
Stendhal, Jurnal, trad., pref. si note de ~, Bucuresti, 1971;
Albert Camus, Caiete, trad. si pref. de ~, Bucuresti, 1971;
Marcel Brion, Arta fantastica, trad. si pref. de ~, Bucuresti, 1971;
Marcel Brion, Pictura romantica, trad. si pref. de ~, Bucuresti, 1972;
Jean Grenier, Arta si problemele ei, trad. si cuvint inainte de ~, Bucuresti, 1974;
Stendhal, Scrisori catre Pauline, trad. de ~, Bucuresti, 1975;
Stendhal, Memoriile unui turist, l-til, trad., pref. si note de ~, Bucuresti, 1976-l978;
Albert Camus, Eseuri, trad. si pref. de ~, Bucuresti, 1976;
Andre" Malraux, Capul de obsidian, trad. de ~, Bucuresti, 1977;
Jules Renard, Jurnal (1887-l910), selectie antologica, trad., pref. si note de ~, Bucuresti, 1979;
Andr6 Malraux, Omul precar si literatura, trad., pref. si note de ~, Bucuresti, 1980;
Julien Green, Jurnal, trad. de ~, Bucuresti, 1982;
Jean Delumeau, Frica in Occident (Secolele XIV-XVIU). O cetate asediata, trad., postfata si note de ~, Bucuresti, 1986;
E.M. Cioran, Eseuri, antologie, trad. si cuvint inainte de ~, Bucuresti, 1988. |
REFERINTE CRITICE:
I. Caraion, in Viata Romaneasca, nr. 9, 1968;
D. Micu, in Gazeta literara, nr. 17, 1968;
M. Tomus, in Steaua, nr. 7, 1968;
I. Constantin, in Romania literara, nr. 6, 1971;
P. Poanta. in Steaua, nr. 3, 1971;
Al. Calinescu, in Cronica, nr. 20, 1971;
D. Tudoran, in Luceafarul, nr. 27, 1974;
Dana Dumitriu, in Romania literara, nr. 44, 1974;
V. Cristea, in Romania literara, nr. 6, 1976;
T. Octavian, in Romania literara, nr. 16,1976;
V. Felea, Aspecte ale poeziei de azi, 1977;
V. Ciuca, in Contemporanul, nr. 42, 1979;
M. Coman, in Luceafarul, nr. 40, 1979;
M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 42, 1979;
V. Tascu, in Steaua, nr. 11, 1979;
M. Andreescu, in Ramuri, nr. 12, 1979;
H. Candroveanu, Poeti si poezie, 1980;
A.D. Rachieru, in Luceafarul, nr. 52, 1982;
M. Muthu, in Steaua, nr. 12, 1982;
M. Ivanescu, in Transilvania, nr. 9, 1982;
P. Mareea, in Contemporanul, nr. 45, 1982;
M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 39, 1982;
M. Petrisor, in Familia, nr. 3, 1983;
idem, in Luceafarul, nr. 42, 1984;
Cornel Moraru, Textul si realitatea, 1984.
|
