Mircea Sandulescu biografia
Mircea Sandulescu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
SANDULESCU Mircea, se naste la 20 sept. 1945, Braila.
Prozator si dramaturg.
Fiul lui Vasile Sandulescu, jurist consult, si al Elenei (n. Panaitescu), prof. Licentiat al Facultatii de Filologie, sectia limba engleza, a Univ. din Bucuresti (1969). Din 1985, s-a stabilit la New York, lucrind ca prof. Fara sa publice initial in revista, a debutat in 1977 cu romanul masiv Victorie clandestina, considerat de critica un eveniment editorial. Mircea Sandulescu este „un prozator analist de prima clasa", remarca M. Zaciu , autorul unei proze „stilistic deplin matura, dezinvolt citadina" fara sa excluda „perceptia poetica a concretului". Romanele urmatoare - Tratat despre oaspeti (1979), Intermediarul si Placebo (1983) -, toate de inspiratie citadina si cu actiunea plasata in mediul intelectual, probeaza arta introspectiva si stilul desavirsit al prozatorului. Cele 15 drame - publicate in volumele Omul de paianta (1980) si O pasare vazuta de aproape (1981) sau puse in scena - vadesc, cum s-a remarcat, un „dostoievskianism" asimilat in spiritul modernitatii.
Considerat de Al. Pini „un faulknerian" numai pentru ca nu respecta normele naratiunii traditionale rectilinii, autorul Victoriei clandestine (1977) este, mai verosimil, de asezat in traditia romanului romanesc de analiza psihologica pe filiera Camil Petrescu - Anton Holban .
Intrucit luciditatea si introspectia sint constante ale prozei sale ce se intemeiaza pe disecarea starilor sufletesti obscure si a obsesiilor torturante contrase din „abisul memoriei". Romanul de debut este conceput la persoana intii, dar subiectivitatea personajului-narator nu altereaza functia obiectiva a discursului epic, confesiunea nefiind una autoritar-omniscienta. Logica interioara a romanului decurge firesc din amestecul subtil al imaginilor trecutului cu prezentul, furnizate de memoria afectiva a eroului. Mihai Vancu este un tinar de 30 de ani care se poate considera aproape realizat socio-profesional.
Venit din provincie, a ajuns cercetator la un institut din capitala unde e protejat de seful institutiei, profesorul Visan, care ii dirijeaza ascensiunea in cariera indrumindu-l la doctorat. Se misca intr-un anturaj de intelectuali veritabili si e inconjurat de afectiunea femeilor dintre care se distinge Claudia, amanta batrinului profesor. Destinul sau nu e insa nici pe departe implinit, caci eroul face parte din categoria „sucitilor", lipsit fiind de simtul realitatii ca si tatal sau, un judecator de scoala veche marginalizat de noul regim politic. El se hotaraste sa paraseasca Bucurestiul, refugiindu-se in orasul natal - care este si al autorului - sub pretextul definitivarii tezei de doctorat. Pretextul mascheaza intentia de a reconsidera „cazul" tatalui sau, despre care crede ca s-a sinucis, neajutorat si coplesit de sentimentul esecului. Actiunea personajului-narator care imbraca treptat sensul cautarii de sine intra in relatie cu cele doua teme generice ale prozei lui Mircea Sandulescu: iubirea si ratarea, asociate uneori cu vinovatia. Mihai Vancu merge in Braila obsedat deopotriva de imaginea tatalui „invins", dar si a iubirii pierdute intruchipata in adolescenta Nadia. Este pentru el si un prilej de fuga din fata iubirii prezente, refuzind s-o insoteasca pe Claudia la cabana profesorului Visan de la Mureseni, fiind inlocuit de prietenul sau Cheten. In casa unchiului „bogat si influent" din Braila, Eugen Norsa, el ajunge sa inteleaga sensulcautarii iluzorii: „Nici tata, nici Nadia, nimic nu e adevarat, i-am inventat eu, am umflat realitatea, am «educat-o», ca sa am de ce sa ma agat, ca sa insailez un sens". Alaturi de „victoriosul" Norsa (unicul dintr-o familie marcata de esecuri), tutorele sau spiritual, caruia puterea detinuta in judet nu i-a deformat caracterul integru, tiriarul Vancu redescopera valoarea „vietii adevarate". Victoria clandestina este a lui Eugen Norsa, capabil sa-si concretizeze idealul, punind in miscare forte umane uriase pentru asanarea baltii Brailei.
Dar este si a batrinului Alexandru Norsa, ex-proprietar de mori si antreprize, cel care traieste 25 de ani ascuns spre a nu periclita cariera politica a fiului si care provoaca in final un adevarat cataclism alegind sa se sinucida intr-un depozit de faina. Imaginea-simbol a „victoriei clandestine" ce imprima coerenta materiei epice este continuta in tabloul cu acelasi titlu din casa Norsa. Talentul indubitabil al prozatorului consta in fixarea unor asemenea imagini simbolice, dar si in „psihologizarea" relatiilor umane. in chip semnificativ, teza de doctorat a protagonistului se intitula Structura relatiilor interumane in epoca contemporana. Neim-plicarea afectiva, „lasitatea" indecisului Mihai Vancu, preferind „platonismul prelungit" al relatiei cu Claudia, va provoca drama acesteia. Claudia, asediata de Visan si sedusa de „filosoful" Cheten, se sinucide la Mureseni. Un laitmotiv al naratiunii - „Vorbeste cu Claudia", replica-ecou in memoria naratorului - puncteaza evolutia tragica a relatiei. Romancierul se vadeste, de altfel, un fin observator al „situatiilor echivoce", al relatiilor neimplinite din pricina unor reactii launtrice insesizabile. Mircea Sandulescu este un analist atras de psihologiile anormale, din familia lui N. Breban de care pare influentat cel putin in constructia unor personaje precum novicele Virgil din Intermediarul (1983), asemanator cu Paul din Animale bolnave. Dar influenta poate fi si mai directa, data fiind formatia spirituala a autorului, dinspre proza nord-americana. Sugestia distrugerii normalitatii si reductia universului spiritual la imaginea unui ospiciu - din Intermediarul - evoca atmosfera romanului lui Ken Kesey, Zbor deasupra unui cuib de cuci. Dar ideea axiala din romanul lui Mircea Sandulescu, reliefind abilitatea sa de constructor care stie sa ordoneze substanta in jurul unor coduri narative, este cea indicata in titlu. Ucenicind pe linga fotograful Valentin Matei si, apoi, slujindu-l pe gazetarul Octavian Pavel, imaturul Virgil Lepadam indeplineste rolul intermediarului, al purtatorului de mesaj si al actorului care provoaca energii in sensul dorit de „regizori".
Actiunea acestui roman se focalizeaza in jurul destinului nefericit al Laviniei Matei, ajunsa in spitalul de boli nervoase, dupa doua casatorii esuate. Ea este urmarita aici de Octavian Pavel care vrea sa-si razbune tatal mort in inchisoare pe timpul proletcultismului. Vinovati de sfirsitul tragic al tatalui erau Lavinia care il denuntase si primul ei sot, activistul Romica Dracea. Cu o mare stiinta a dozarii efectelor tensionale, romancierul alterneaza scenele pitoresti din „Muntii Nevrozei" cu scene domestice din viata - marcata de culpa - a personajelor implicate in conflict. Sfirsitul actiunii justitiare este imprevizibil. -Dracea incearca sa-si ucida fosta sotie si ajunge el insusi in ospiciu. Veronica Dracea, care isi manipula iubitii spre a se debarasa de sotul imbatrinit, e parasita de amant si traieste in singuratate. Octavian il iarta pe presupusul vinovat de moartea tatalui, iar Virgil se indragosteste de Tereza, fiica lui Dracea, convins acum ca „marele scop" il constituie nu razbunarea, ci iubirea. Un roman despre dragoste si ratare este si Placebo (1983), unde rolul „intermediarului" este indeplinit de Augustin Manoliu.
Acesta, un pictor ratat, imigrat in Germania, mijlocise implinirea iubirii dintre Reli, amanta sa, si prietenul lui invatacel, Gorea. Placebo, in care N. Manolescu vedea doar „un joc estetic", „deceptionant", are intr-adevar o arhitectura sofisticata. Prima parte, in care cronologia este tehnicist alambicata, reprezinta romanul propriu-zis despre viata zbuciumata a unui vitrinier bucurestean. Dumitru Gorea, care devine un pictor de succes definitivind ciornele prietenului Augustin plecat in strainatate, de unde isi anunta sinuciderea. Autorul romanului este „scriitorul Mircea Sandulescu" (Sandulescu?) care va modifica realitatea ordinara, motivind ca romanul nu mai inseamna „imitatie a vietii" sau oglinda realista „purtata de-a lungul unui drum". Partea a doua, reprezentind meta-romanul, reproduce Jurnalul lui Dumitru Gorea, alcatuit din 56 de „fise" disparate ale eroului ce se crede mai indreptatit decit „infantilul" Mircea Sandulescu sa-si scrie romanul vietii sale traite. Ajungind sa citeasca manuscrisul romanului lui Mircea Sandulescu, Gorea vrea sa se conformeze, insa, tiparului din fictiune. Prin urmare, trebuie sa o cucereasca pe Sanda, sora lui Augustin - care intre timp „a inviat" si revine incognito in tara, dar moare inecat intr-un lac. Gorea presimte ca Mircea Sandulescu i-a inoculat prin surogatul placebo - medicament fictiv, cu actiune asupra psihicului - ideea sinuciderii, dar finalul nu-i convine: „Nu ma sinucid. As imita inca o data romanul. Placebo-ul tau abil". Mircea Sandulescu „se joaca" intr-adevar in Placebo, spre a demonstra, tot in sens ludic, forta modelatoare a fictiunii artistice. Gorea cel real rateaza, Gorea din romanul lui Mircea Sandulescu se realizeaza ca pictor. Este acesta un joc estetic de-a realismul rasturnat Tema ratarii este valorificata la Mircea Sandulescu si in dramele sale, asociata cu teza evadarii din „viata cenusie" a mediocritatilor. Personajul central din O pasare vazuta de aproape sau Omul de paianta, un fost functionar umil, proiecteaza o ambarcatiune cu care vrea sa calatoreasca in lume, dar contabilul sef al santierului naval unde si-a construit-o i-o distruge si, o data cu ea, ii distruge visul vietii sale. In Broasca testoasa este adusa pe scena o casa de ratati si utopici, dintre care se desprinde candida Zina, a carei pictura purtind titlul piesei este insusita de cruda Matilda, o pictorita ratata lipsita de scrupule. V. Silvestru considera ca prin cele doua piese, la care se adauga Scena de vinatoare intrerupta. Operatie pe cord deschis. Cordon Rouge s. a., Mircea Sandulescu realizeaza „anatomia cruzimii".
OPERA:
Victorie clandestina, roman, 1977;
Tratat despre oaspeti, roman, Bucuresti, 1979;
Omul de paianta, teatru, Bucuresti, 1980;
O pasare vazuta de aproape. Broasca testoasa, teatru, Bucuresti, 1981;
Placebo. roman, Bucuresti, 1983;
Intermediarul, roman, Bucuresti, 1983. |
REFERINTE CRITICE:
L. Ulici, in Romania literara, nr. 3, 1978;
C. Ungureanu, in Romania literara, nr. 17,1978;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 51, 1979;
idem, in Romania literara, nr. 14, 1983;
M. Zaciu, in Romania literara, nr. 17, 1978;
idem, Lancea lui Ahile, 1980;
V. Silvestru, in Romania literara, nr. 15, 1980;
Al. Piru, Debuturi, 1981;
FI. Manolescu, in Contemporanul, nr. 19, 1983;
V. Atanasiu, in Romania literara, nr. 44, 1981;
idem, in Scinteia tineretului, nr. 10565, 1983;
H. Zalis, in SLAST, nr. 22,1983;
V. Condurache, in Convorbiri literare, nr. 6, 1983;
M. Muthu, in Steaua, nr. 7, 1983.
|
