Mircea Mancas biografia
Mircea Mancas opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
MANCAS Mircea, se naste la 2 mart. 1905, Iasi - moare in 1995, Bucuresti.
Estetician si critic literar. Fiul juristului Ion Mancas si al Anei (n. Gavrilescu), institutoare.
Scoala primara si Liceul „Costache Negruzzi", apoi Facultatea de Litere si Filosofie, in orasul natal. Licenta in 1929.
Asistent la Facultatea de Litere si Filosofie din Iasi, apoi sef de lucrari si conf. univ. Doctor cu teza Conditionarea psihologica a artei (1940). Prof. de estetica la Conservatorul Dramatic din Iasi (1946-l951) devenit, in 1949, Institutul de Arta; in aceeasi functie, la Institutul de Arta Teatrala din Cluj (195l- 1955); intre 1955 si 1971, cind se pensioneaza, la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica, Bucuresti. in publicistica debuteaza cu o cronica despre norvegianul Johan Bojer.
Colaboreaza la Gindul nostru, Gindul vremii. Adevarul literar. insemnari iesene, Jurnalul literar, Revista de filosofie. Gazeta literara. Contemporanul, Convorbiri literare. Teatrul s.a. Editorial debuteaza cu volum Ginditori si aspecte (1933).
Publica Studii si cercetari de estetica (1942), Opinii estetice si literare (1945), Orientari in cultura contemporana (1976) s.a. Interesat, prin specificul preocuparilor sale didactice, de problemele estetice, precum si de cele istorice si teoretice ale teatrului (Aristizza Romanescu, 1957; Trecut si prezent in teatrul romanesc, 1979), a colaborat si la elaborarea tratatului colectiv de Istoria teatrului din Romania (1964).
A tradus, singur sau in colab., din Margaret Kennedy, Leonid Leonov s.a.
Studiul confirmat documentar, cu tenta in primul rind istoriografica, defineste cercetatorul preocupat in mod constant de psihologie si estetica, ilustrind o importanta directie a perioadei interbelice, manifestata in cimpul teoriilor despre arta. Dupa ce, in volumul de debut Ginditori si aspecte (1933), schiteaza citeva profiluri cu valoare de repere, teza de doctoral (Conditionarea psihologica a artei, 1940) si apoi Contributii la psihologia fenomenului estetic (1941) consolideaza preocuparile afine, in epoca, cu acelea ale lui Eugeniu Sperantia s.a. Opozitia, mai generala, fata de estetica fenomenologica isi gaseste motivarea in „rezonanta psihica adinca", existenta atit in crearea, cit si in receptarea operei de arta.
Mai mult, analiza psihologica a starilor estetice, scrie Mircea Mancas in Opinii estetice si literare (1945), ne da cel putin un corespondent al procesului artei in lumea vietii sufletesti: analiza fenomenologica ne sileste sa abandonam cunoasterea bazata pe contactul cu universul psihic, urmarind sesizarea „fenomenului-esenta". Psihologicul primeaza asadar; in romanul Adela vede „reprezentarea unui decor psihic" (G. Ibraileanu), evolutia spirituala a lui Panait Istrati este un „caz de psihologie exceptionala" (Panait Istrati), „psihologia rezistentei si a incordarii" ar caracteriza o parte din proza lui Steinbeck (John Steinbeck), in sfirsit. se reactiveaza o idee romantica germana, dupa care opera de arta are menirea de-a echilibra si neutraliza „contrastele psihice" (Arta si contrastele sufletesti). Deschiderea esteticii spre filosofia, sociologia si psihologia contemporana e recunoscuta, in schimb, in Mutatii si sensuri noi in estetica, articol inserat in Orientari in cultura contemporana (1976). Volumul reia, sub forma adesea modificata, materiale din culegerile anterioare (Arta si diversitatea contrastelor psihice. Poezie si reminiscenta s.a.), la care adauga - pe aceeasi linie a expozeului didactic - o utila si succinta Schita pentru o istorie a teoriei teatrului.
Observatiile despre „modalitatile poetice" si dimensiunea social-educativa in teatrul romanesc de azi, „preliminariile" la o sociologie a dramaturgiei constituie esafodajul unei lucrari mai ample. Trecut si prezent in teatrul romanesc (1979), centrata pe radiografierea, din perspectiva istorica, a gindirii teatrale romanesti. Comentariul sprijinit pe marturia documentara, vointa de a clarifica si de a restitui astfel citeva dintre orientarile indeosebi estetice din ultima jumatate de secol, racordarea acestora la fenomenul teatral romanesc intr-un stil ce interzice efuziunea caracterizeaza teoria si critica lui Mircea Mancas, asimilata de catre demersul de factura istoriografica.
OPERA:
Ginditori si aspecte, lasi, 1933;
Mentalitatea primitiva in arta primitiva, Bucuresti, 1936 (extras din Revista de filosofic, nr. 4);
Curente din filosofia franceza. Spiritualismul, neocriticismul si neospiritua-lismul indeterminist. Bucuresti, 1938 (extras din Istoria filosofiei moderne, 1938);
Psihologia uritului in arta. Bucuresti, 1938 (extras din Revista de filosofie, nr. 3);
Conditionarea psihologica a artei. Bucuresti, 1940;
Contributii la psihologia fenomenului estetic. Bucuresti, 1941;
Studii si cercetari de estetica. Iasi, 1942 (pe coperta 1943);
Opinii estetice si literare. Bucuresti, 1945;
Aristizza Romanescu, Bucuresti, 1957;
Orientari in cultura contemporana. Iasi, 1976;
Trecui si prezent in teatrul romanesc. Bucuresti, . Traduceri: Margaret Kennedy, Nebunul familiei. Bucuresti, 1946;
Leonid Leonov, Cucerirea Velikosumskului, trad. de - si E. Hariton, Bucuresti, 1947. |
REFERINTE CRITICE:
Titu Popescu, in Transilvania, nr. 10, 1976;
E. Stere. in Cronica. nr. 45, 1976;
Ecaterina Taralunga, in Romania literara, nr. 35, 1976;
N. Barbu, in Convorbiri literare, nr. 8.1979;
C. Cublesan, in Transilvania, nr. 9, 1979;
R. Diaconescu, in Ramuri, nr. 7, 1979;
Cristina Dumitrescu, in Teatrul, nr. 5,1979;
I. Grosan. in Romania literara, nr. 28, 1979;
I. Potopin, in Romania literara, nr. 11,1980.
|
