Mircea Ghitulescu biografia
Mircea Ghitulescu opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
- Omul de nisip [Roman] |
GHITULESCU Mircea, se naste la 14 aug. 1945 comuna Cuca, judetul Arges.
Prozator si critic dramatic.
Fiul lui Titu Ghitulescu, invatator, si al Constantei (n. Ionescu).
Studii elementare in satul natal (1952-l956); Liceul ,.N. Balcescu" din Rimnicu Vilcea (1956-l963); Facultatea de Filologie a Univ. „Babes-Bolyai" din Cluj (absolvita in 1969). Prof. de limba si literatura romana la liceul din intorsura Buzaului (1969-l970). la liceul din comuna lata, judetul Cluj (1970-l972); instructor la Comitetul de Cultura si Educatie Socialista al judetul Cluj (1972-l978); director al Teatrului de Papusi din Cluj-Napo-ca (1978-l980), dupa care revine pe postul anterior: redactor la revista Steaua (1985-l989).
Colaboreaza la Echinox, Steaua, Tribuna, Luceafarul, Teatru, Orizont, Vatra ele.
Debuteaza cu o piesa intr-un act in revista Echinox (1969); debut editorial cu volum de povestiri Orasul fara somn (1978), urmat de culegerea de eseuri Alecsandri si dublul sau (1980) si de romanul Omul de nisip (1982).
Piese radiofonice (Plin-sul in local interzis, O seara ineintatoare, Chiuveta rabatabila) jucate la posturile de radio din Cluj si Tirgu Mures (1975-l985). Voi. de critica O panorama a literaturii dramatice romane contemporane. 1944-l984 (1984) este un excelent instrument de lucru, cu pretentia •exhaustivitatii, in vreme ce romanul Oglinda lui Narcis (1986) se situeaza, temporal si tematic, in obsedantul deceniu, atestind rezistenta la eroziune a unui „inocent" autohton, creionat in descendenta printului Miskin al lui Dostoievski.
Premiul Asoc. Oamenilor de Teatru si Muzica pentru critica de teatru (1980); Premiul Asoc. Scriitorilor din Cluj-Napoca (1982).
Critica de intimpinare a reactionat stereotip la debutul lui Mircea Ghitulescu, produs si el cu destula discretie: autorul a fost asimilat prozei de observatie, remareindu-se dexteritatea (specifica unui prozator pe deplin format) cu care stie sa exploateze nuantele, ca si preocuparea de a „evita marile teme".
Lumea prozelor sale - remarca Laurentiu Ulici - „e inchisa, personajele se misca intr-un cotidian de arie limitata, cu numar finit de posibilitati dinamice, cu atit mai relevant insa sub unghiul descrierii de comportament, cu cit sta mai mult sub semnul repetitiei". Un adevar similar este observat si de catre P. Poanta, care, dupa ce vorbeste de „modul detasat, ironic al tratarii", remarca maniera libera in care autorul ironizeaza un mit celebru. Formulate mai mult in treacat, aceste observatii, adesea marginale, ating esenta prozelor lui Mircea Ghitulescu care sint, in majoritatea lor, niste ecuatii intelectuale atent cizelate, bazate pe degradarea constienta si transpunerea voita in plan minor, cotidian, a unor mituri indeobste cunoscute. Pe linga Poveste de dragoste sau Fecioara Maria, al carei titlu trimite la un cunoscut mit biblic, cea mai evidenta sub acest aspect este povestirea Ora marilor hoteluri, care reia in sens initiatic motivul captivitatii lui Ulise pe insula zeitei Circe. Orasul fara somn. povestirea care da titlul intregului volum (1978). evoca intr-un decor usor matein esecul unei initieri. Exemplele ar putea continua. Important e insa sensul acestor reluari, pentru ca, in subsidiar, majoritatea personajelor lui Mircea Ghitulescu actioneaza in conformitate cu unele modele mitice de comportament. Altfel spus, ele traiesc o viata deja traita, gesturile si initiativele lor (in masura in care ele exista) nefiind altceva decit simulacre ale unor tipare anterioare. Esuate in mediul amorf al unei existente inautentice, ele traiesc un fel de alienare mitica. Un motiv similar, orchestrat insa pe un plan mai amplu, apare in romanul Omul de nisip (1982), care se inscrie cu subtilitate in descendenta romanului „idolului de provincie", inaugurat de N. Breban cu Bunavestire si continuat de Mihai Sin cu Ierarhii.
Motivul central, axul de constructie al cartii este reprezentat de impactul dintre existenta „mitica" si cea „profana". Prima dintre ele apartine dascalului rural Ion Herb, „rectorul" unui straniu „Institut superior umanist" infiintat de el in propria lui casa. in Comana natala, sat al virstei de aur si al inocentei primare. Initiativele „rectorului" se termina in majoritatea lor grotesc, ceea ce nu face decit sa sublinieze inaderenta lui la realitate, indiciu al „existentei autentice". Esuat la batrinete la oras, viata lui va fi „reluata" de catre un grup de tineri reuniti in jurul regizorului Boris Andreica. Prin reluare, viata lui se transforma, la nivelul imaginarului desigur, intr-un „model mitic". in jurul caruia graviteaza celelalte personaje, simple avataruri ale modelului.
Consecventa cu care Mircea Ghitulescu structureaza materialul epic e remarcabila. Romanul se termina burlesc, prin montarea de catre Boris Andreica a piesei „Omul de nisip" (povestea vietii lui Ion Herb, scrisa de ex-ziaristul Sever Popescu, cel mai pur avatar al „rectorului"), prezentarea ei pe scena (in spatiul iluzoriu al „lumii ca teatru") fiind ultima expresie a degradarii la care poate ajunge timpul mitic. Preocuparile pentru teatru ale lui Mircea Ghitulescu aveau sa se materializeze intr-o sinteza referentiala, O panorama a literaturii dramatice romane contemporane. 1944-l984 (1984), neintrecuta pina acum in domeniu sub aspectul pretentiei de exhaustivitate si al stilului ambitios, de sinteza. Modalitatea de prezentare e preponderent monografica, autorilor importanti dedicindu-li-se capitole separate, in incadrari adesea memorabile, desi referintele la literatura universala in general lipsesc. Cartea e indispensabila pentru toti cei interesati in fenomenul teatral romanesc postbelic, fiind scrisa obiectiv si extrem de corect in judecatile de valoare formulate, intr-o perioada in care se puteau rosti deja adevaruri „suparatoare" despre stereotipiile ideologice ale epocii proletcultiste sau despre avatarurile acestora in vremuri mai recente. Cartea nu demasca, ci construieste, autorii fiind analizati cu precadere din perspectiva virfurilor de reusita, si nu din aceea a esecurilor derizorii.
Romanul Oglinda lui Narcis (1986) ne readuce, temporal, la obsedantul deceniu, relatind, in pagini foarte bine scrise, odiseea profana a unui „inocent" confruntat cu eroziunea (si deriziunea) timpului in care i-a fost dat sa traiasca. Narcis e „un diavol tinar, care nu vrea sau nu poate sa inteleaga ca drama noastra e aceeasi, si anume ca orice mizerie care ne atinge, in loc sa ne sufoce, ne purifica si raminem curati in cuget si inocenti ca niste nou-nascuti". Rod al unei gerfealogii complicate. in care stilul burghez al orasului de provincie (Clujul) se intrepatrunde cu fervoarea spectaculara a unui adulter petrecut nu foarte departe de ochii lumii, protagonistul preia inocenta sarbatoreasca a suprafetei anilor '50, isi construieste o ascendenta pe modelul sol idelor biografii muncitoresti, scrie la reviste pionieresti, toate acestea pe fondul unei abulii specifice, in care nu intra nimic ipocrit, ci doar credinta - tipic inocenta - ca realitatea coincide, de fapt, cu sabloanele care o reflecta. Atras ulterior intr-o intriga mizera, exmatriculat din facultate, deposedat de casa. inchis si eliberat, personajul continua sa se baricadeze in cochilia sa de sticla, un rousseauism subiacent, a-daptat noilor conditii, traversand ca o obsesie intreaga poveste a acestui vestigiu de ingenuitate, in jurul caruia cresc, neverosimil urcate din lumi apuse, umbrele palide ale unei Transilvanii interbelice, in care istoria i-airrVatat pe oameni ca nu se poate edifica decit in doze relative, niciodata absolute.
OPERA:
Orasul fara somn, Cluj-Napoca, 1978;
Alecsandri si dublul sau, Bucuresti, 1980;
Omul de nisip, roman, Cluj-Napoca, 1982;
O panorama a literaturii dramatice romane contemporane. 1944-l984, Cluj-Napoca, 1984;
Oglinda lui Narcis, roman, Cluj-Napoca, 1986.
|
REFERINTE CRITICE:
P. Poanta, in Steaua, nr. 6, 1978;
L. Ulici, in Romania literara, nr. 25, 1978;
A. Sasu, In cautarea formei, 1979;
V. Silvestru, in Era socialista, nr. 20, 1981;
idem, in Romania literara, nr. 36,1984;
P. Poanta, in Tribuna, nr. 28, 1984;
C. Moraru, Textul si realitatea. Bucuresti, 1984;
Ileana Berlogea, in Teatru, nr. 5, 1986;
M. Papahagi, in Tribuna, nr. 22, 1987;
P. Poanta, in Steaua, nr. 4, 1987;
Val Condurache, in Convorbiri literare, nr. 10, 1987.
|
